Top 5 rețete cu carne de rață pentru copii

Top 5 rețete cu carne de rață pentru copii

Alina Nedelcu - Redactor Senior

Carnea de rață poate fi și ea inclusă în dieta unui copil, întrucât este bogată în proteine, dar și în zinc, seleniu, vitaminele B5 și B12. Pentru cele mai gustoase preparate folosește o carne de rață de calitate, precum este și cea de la BUNO - Carne pur gust. Aceasta provine de la păsări crescute la sol, hrănite cu furaj natural, fără aditivi sau hormoni de creștere. Toate produsele din carne de rață sunt congelate prin tehnica „Shock Freeze" (congelare rapidă, procedeu care păstrează nealterate proprietățile organoleptice ale produsului). Parcurge articolul de mai jos pentru a găsi câteva idei de rețete pe bază de carne de rață, care pot fi oricând pe gustul celor mici și celor mari.

Sandviș cu piept de rață

Savoarea acestui sandviș va cuceri pe oricine, mai ales datorită suculenței cărnii și gustului deosebit al pâinii cu dovleac. Pentru o pâine delicioasă, încearcă să o prepari acasă.
Ingrediente pentru 1 Pâine de casă cu dovleac
300 g făină care crește singură
1/4 linguriță sare
450 g miez de dovleac (fiert în prealabil)
125 ml lapte
60 g unt
2 ouă
2 linguri semințe de dovleac
unt pentru a unge forma în care se va coace pâinea
Timp de preparare: 50-60 de minute

Cum se prepară Pâinea de casă cu dovleac
Pasul 1: Cuptorul va fi încins la 180 de grade
Pasul 2: Vei unge o formă (cu dimensiunea de aproximativ 11X21 cm) cu untul topit
Pasul 3: Vei cerne făina și vei pune în ea și sare. Vei face o gaură în mijlocul grămezii de făină
Pasul 4: Vei zbrobi bine miezul de dovleac
Pasul 5: Vei pune la un loc miezul de dovleac, laptele, untul, ouăle și le vei amesteca bine
Pasul 6: Vei adăuga făina peste amestecul cu dovleac, amestecând bine și vei obține un aluat. Dacă ți se pare prea moale, poți să mai pui făină
Pasul 7: Vei pune aluatul în formă și vei pune deasupra semințele de dovleac
Pasul 8: Vei coace pâinea pentru aproximativ 35-40 de minute. Până o vei scoate din formă, o vei lăsa la răcit cam 5 minute

Ingrediente pentru 4 porții de Sandviș cu piept de rață
1 piept de rață
1/2 cană oțet balsamic
coaja și zeama de la 1 portocală
2 căței de usturoi
1/2 linguriță zahăr
1 lingură ulei de măsline extravirgin
sare
piper
roșii cherry
semințe de susan
rucola
1 ceapă roșie
Timp de preparare (fără timpul cât carnea a stat la marinat): 40-45 de minute

Cum se prepară Sandvișul cu piept de rață
Pasul 1: Pieptul de rață se curăță bine, se spală, se fac pe suprafața sa mici crestături (nu direct în carne, ci la nivelul grăsimii, în formă de romburi sau de linii oblice), pentru ca sosul în care se va marina să pătrundă bine în carne
Pasul 2: Vei prepara sosul pentru marinat, punând la un loc: oțetul balsamic,coaja și zeama de la o portocală, usturoiul tocat, uleiul de măsline, sarea
Pasul 3: Vei pune pieptul de rață la marinat și îl vei lăsa în frigider peste noapte
Pasul 4: A doua zi vei lua pieptul de rață și îl vei lăsa să se mai încălzească la temperatura camerei
Pasul 5: Nu îl vei pune la prăjit în tigaie (preferabil una din fontă, care să nu fie preîncălzită) direct din frigider, astfel încât să se gătească uniform și să se pătrundă bine
Pasul 6:Vei pune carnea în tigaie, cu partea cu pielea în jos și va dura cam 5-7 minute până când grăsimea va începe să iasă din carne
Pasul 7: Odată ce tigaia începe să sfărâie, ar trebui să mai așteptăm cam 4 minute. Vom întoarce carnea pe partea cealaltă, lăsând-o la rumenit pentru alte 3-4 minute
Pasul 8: Încinge cuptorul la 180 de grade
Pasul 9: Pieptul de rață va fi dat cu sare și piper și așezat într-o tavă. Îl vei mai lăsa să se coacă pentru 7-8 minute
Pasul 10: După ce scoți carnea din cuptor, o vei mai lăsa să se odihnească pentru 10 minute
Pasul 11: Vei tăia carnea
Pasul 12: Vei spăla roșiile, le vei tăia rondele, procedând la fel și pentru ceapa roșie. Pentru a scăpa de iuțeala cepei, o vei felia și o vei pune într-un bol cu apă înainte de servire. Asfel, ea va dobândi un gust mult mai delicat

Pasul 13: Vei presăra semințe de susan peste carne, vei așeza pe feliile de pâine roșiile și apoi carnea
Pasul 14: Poți să servești sandvișul și cu salată rucola și cu ceapă roșie

Sandvis cu piept de rata si cu rosii, pe paine cu dovleac

Hamburgeri cu carne de rață

Chiar și micii „mofturoși" pot fi doritori să guste din niște hamburgeri suculenți și savuroși. Pentru a te bucura de un preparat reușit, folosește file de carne de rață . Alege varianta de la Buno - Carne pur gust, care provine de la păsări crescute la sol, hrănite cu furaj natural, fără aditivi sau hormoni de creștere.
Ingrediente pentru 5-6 porții de Hamburgeri cu carne de rață
400 g file de rață (fără piele)
1/2 cană oțet balsamic
coaja și zeama de la 1 portocală
2 căței de usturoi
1/2 linguriță zahăr
3 linguri ulei de măsline extravirgin
sare și piper
1 ceapă roșie
1 lingură și jumătate de muștar dulce
salată verde (6 foi) sau rucola
6 chifle
Timp de preparare (fără timpul în care vei lăsa carnea la marinat):45-50 de minute

Cum se prepară Hamburgerii cu carne de rață
Pasul 1: Vei pune la un loc oțetul balsamic,coaja și zeama de la o portocală, usturoiul tocat, uleiul de măsline (1 lingură), sarea
Pasul 2: File-ul de rață va fi spălat și îl vei marina pentru câteva ore
Pasul 3:Vei pune carnea să se rumenească într-o tigaie încinsă în prealabil, alături de puțin ulei de măsline
Pasul 4: După ce carnea va fi gata, o vei lăsa să se odihnească pentru aproximativ 10 minute
Pasul 5: Vei tăia carnea fâșii cât mai subțiri
Pasul 6: Vei căli ceapa în puțin ulei de măsline
Pasul 7: Vei pune pe chifle rucola sau salată verde, peste aceasta vei adăuga carnea și apoi ceapa roșie
Pasul 8: Dacă vrei, poți să pui peste carne și puțin muștar

Hamburgeri

Bruschette cu piept de rață

Marinarea va frăgezi considerabil pieptul de rață, iar bruschettele crocante îi vor îmbia pe cei mici să le guste. În plus, zmeura va conferi o culoare și o aromă cu totul aparte preparatului tău.
Ingrediente pentru Sosul în care se marinează carnea de rață
1/2 cană oțet balsamic
coaja și zeama de la 1 portocală
2 căței de usturoi
1/2 linguriță zahăr
1 lingură ulei de măsline extravirgin
sare

Ingrediente pentru sosul vinegretă
zeama și coaja de la o portocală
1/4 cană oțet balsamic
3/4 cană ulei de măsline extravirgin

Ingrediente pentru Pieptul de rață
câte 4 bucăți de piept de rață, fără piele, cam de 70 g fiecare
1 lingură grăsime de rață
sare și piper
ulei de măsline extravirgin

Ingrediente pentru Topping-ul pentru bruschette
1 cățel de usturoi
ulei de măsline
zmeură
Timp de preparare (fără timpul în care carnea va sta la marinat): 1 oră și 15 minute- 1 oră și 20 de minute

Cum se prepară Bruschette cu piept de rață
Pasul 1: Pieptul de rață va trebui crestat în formă de „X", dar numai pe partea unde se află grăsimea
Pasul 2: Vei pune la un loc ingredientele pentru sosul de marinat
Pasul 3: Pieptul de rață va fi pus în sosul de marinat, fie în pungi ziploc, fie pur și simplu într-un vas. Carnea va fi lăsată să se marineze pentru o noapte, în frigider
Pasul 4: Vei pune la un loc și ingredientele pentru sosul vinegretă, având grijă să pui treptat uleiul de măsline
Pasul 5: Încinge cuptorul la 200 de grade. Vei freca pieptul de pui marinat cu usturoi
Pasul 6: Vei pune o tigaie la încins
Pasul 7: Vei pune în tigaie grăsimea de rață
Pasul 8: Când grăsimea începe să se topească, vei pune în ea bucățile de piept de rață și le vei lăsa cam 5-7 minute să se rumenească, până când vor dobândi o crustă aurie
Pasul 9: Vei pune pe carne sare și foarte puțin piper și o vei lăsa să se „odihnească" pentru aproximativ 10 minute
Pasul 10: Vei mai pune carnea la cuptor pentru câteva minute, până când se va coace așa cum trebuie
Pasul 11: Vei felia bagheta și vei freca feliile cu usturoi
Pasul 12: Vei scoate carnea de la cuptor. O vei tăia fâșiuțe
Pasul 13: Vei pune peste feliile de baghetă puțin ulei de măsline și le vei rumeni pe ambele părți, într-o tigaie
Pasul 14: Vei așeza peste feliile de pâine rumenite carnea de rață, turnând câte puțin din sosul vinegretă. La final, vei pune peste bruschettele cu piept de rață și zmeura.

Bruschette cu piept de rata si cu zmeura

Ficat de rata tip Foie- Gras Pate de ficat de rață

Cei mici vor fi încântați să primească o gustare cremoasă, pe feliuțe crocante de pâine prăjită. Secretul reușitei unui pate de ficat de rață sunt ingredientele de calitate. De exemplu, alege ficatul de rață tip „Foie Gras" de la Buno - Carne pur gust. Acesta este fin, delicat, fiind ambalat în vid pentru a limita acțiunea aerului și pentru a păstra proprietățile acestei bijuterii gastronomice: culoarea frumoasă ce trece de la alb rozaliu la galben, textura fermă, dar totuși moale la pipăit. Alături de ficat, vei avea nevoie și de grăsimea de rață. Cea de la Buno - Carne pur gust este un produs congelat Shock-Freeze (congelare rapida, procedeu care păstrează nealterate proprietățile organoleptice ale produsului).

Dacă ți se pare că „Foaie gras" este prea greu pentru un copil mai mic (sub vârsta de 3-4 ani), poți să-i prepari aceeași rețetă folosindu-te de ficatul de struț  de la Buno - Carne pur gust. Acesta este fraged, este sărac în grăsimi și este ideal pentru un pate gustos și sănătos.Nu va mai  fi însă  necesar să introduci ficatul la cuptor, ci îl poți căli pur și simplu în unt sau în ulei, alături de ceapă și de usturoi. 

Ficat de strut

Ingrediente pentru Pate de ficat de rață

150 g ficat de rață tip „Foie Gras”
1 ceapă
1 cățel de usturoi
1/4 linguriță ierburi de Provence
1/4 linguriță sare de mare, 1 cană de lapte
Timp de preparare (fără intervalul în care Ficatul tip „Foaie Gras” stă la frigider și apoi pentru a se „odihni”):40-45 de minute

Cum se prepară Pate-ul de ficat de rață

Pasul 1: Vei pune sarea de mare în lapte pentru a se dizolva. Peste lapte vei pune pate-ul de ficat de rață și îl vei da la frigider pentru 1-2 ore.
Pasul 2:Vei scoate ficatul de la frigider și îl vei lăsa la temperatura camerei pentru aproximativ 15 minute.
Pasul 3: Vei curăța ficatul de grăsime.
Pasul 4: Vei păstra din grăsime și vei pune în ea ceapă tocată mărunt, dar și usturoiul, pentru a le căli. Le vei lăsa pe foc până când se va rumeni
Pasul 5: Vei tăia ficatul bucățele, îl vei presăra cu ierburile de Provence și îl vei pune la cuptor (încins la 100 de grade) pentru a se rumeni bine (cam 20 de minute)
Pasul 6: Vei scoate ficatul de la cuptor și îl vei pune în blender pentru a-l pasa
Pasul 7: Pate-ul obținut va fi mai fi pus la frigider și apoi i-l vei servi copilului pe feliuțe de pâine prăjită. Dacă vrei, poți să pui pe pate și puțină zeamă de lămâie.

 Pate de ficat

Paste cu carne de rață

Pastele sunt consistente și gustoase, iar alături de un sos cu carne și cu Parmezan pot face deliciul unei mese de prânz delicioase și pentru copii. Pentru un gust cu totul special, alege inner-fileul de rață de la Buno - Carne pur gust. Este super fraged, este oferit în formă de fâșiuțe, deci numai bun pentru a fi pregătit pentru paste. 

Ingrediente pentru 5-6 porții de Paste cu carne de rață
300 g file de rață
500 g paste
600 g roșii decojite din conservă
2 morcovi
2 tulpini de țelină de pețiol
2 linguri ulei de măsline
2 crenguțe de cimbru verde
2 frunze de dafin
supă de pui (gătită în prealabil)
1 căpățână mică de usturoi
1 ceapă mică
sare
parmezan
Timp de preparare: 2 ore

Cum se prepară Pastele cu carne de rață
Pasul 1: Vei spăla fileul de rață și îl vei usca apoi cu un prosop de hârtie. Îl vei tăia fâșii și vei pune pe el sare
Pasul 2: Vei pune o tigaie la încins și vei turna acolo uleiul de măsline. Vei adăuga carnea de rață în tigaie, lăsând-o să se rumenească pentru 5-7 minute.
Pasul 3: Vei da carnea la o parte și vei pune să se gătească în ulei ceapa tocată mărunt, morcovii tocați, țelina, usturoiul, cimbrul și ceapa. Vei lăsa ca toate acestea să se gătească pentru aproximativ 5 minute
Pasul 4: Vei pune alături de aceste ingrediente și roșiile din conservă, amestecând încet
Pasul 5: Vei adăuga carnea alături de toate ingredientele și vei da focul încet, lăsând ca amestecul să se gătească pentru aproximativ 1 oră și jumătate. Nu uita să verifici sosul la fiecare 30 de minute, adăugând câte puțină supă, astfel încât mâncarea să nu se prindă
Pasul 6: Vei pune la fiert și pastele
Pasul 7: Vei tăia carnea bucățele și o vei amesteca iar cu sosul obținut
Pasul 8: Vei turna sosul cu carne peste paste și vei orna cu parmezan

paste cu carne de rata

Surse:
www.epicurious.com, www.sbs.com.au, www.nytimes.com,www.outdoorhub.com, www.taste.com.au

Logo Buno-Carne

 

Articolul urmator
Top 10 melodii românești cu care îmi "terorizez" copilul. Eu le spun Momma's Therapeutic Playlist
Top 10 melodii românești cu care îmi "terorizez" copilul. Eu le spun Momma's Therapeutic Playlist

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    4 retete pentru copii, usor de preparat impreuna cu copilul tau
    4 retete pentru copii, usor de preparat impreuna cu copilul tau

    Sa gatesti impreuna cu copilul tau rezolva mai multe probleme in acelasi timp. In primul rand ai rezolvat problema supravegherii copilului cat timp esti la bucatarie. Este langa tine si este...

    De ce tulpina braziliană de COVID-19 crește rata mortalității la copii? Experții sunt îngrijorați
    De ce tulpina braziliană de COVID-19 crește rata mortalității la copii? Experții sunt îngrijorați

    Brazilia a devenit a treia cea mai afectată țară de coronavirus, după Statele Unite și India. Peste 15 milioane de cazuri de COVID-19 și peste 400.000 de decese s-au înregistrat...

    De ce boboceii de rață înoată în spatele mamei lor? Știința răspunde
    De ce boboceii de rață înoată în spatele mamei lor? Știința răspunde

    Pentru mulți dintre noi, rațele sunt cele mai familiare păsări. Am copilarit uitându-ne la desene animate din care nu lipseau rațele, am învățat cântece și poezii...

    Localitățile fără copii ale României, în care rata înscrierii elevilor în ciclul primar a scăzut cu până la 70%
    Localitățile fără copii ale României, în care rata înscrierii elevilor în ciclul primar a scăzut cu până la 70%

    La noi în țară există tot mai multe localități și sate în care nu se mai nasc și în care nu mai locuiesc copii. Potrivit datelor de la ultimul Recensământ,...

    11 rețete de fursecuri sănătoase pentru copii
    11 rețete de fursecuri sănătoase pentru copii

    În mod tradițional, fursecurile sunt sinonime cu zahărul, untul și făina de toate tipurile. Cu toate acestea, trusa de instrumente a brutarului contemporan cuprinde acum o gamă...

    Vești bune de la BAC: cea mai mare rată de promovare din ultimii 12 ani
    Vești bune de la BAC: cea mai mare rată de promovare din ultimii 12 ani

    Rata de promovare la examenul de bacalaureat 2022 a fost cea mai bună din ultimii 12 ani, a anunțat luni ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu. Au promovat cu 2.928 de candidați mai...

    6 idei de rețete de mămăligă pentru copii, care îți lasă gura apă
    6 idei de rețete de mămăligă pentru copii, care îți lasă gura apă

    Diversifică meniul copilului adăugându-i un fel de mâncare deosebit de versatil: mămăliga. Preparată simplu, cu brânză și smântână, coaptă sau...

    De ce bărbații mănâncă mai multă carne. Un studiu dezvăluie adevărul
    De ce bărbații mănâncă mai multă carne. Un studiu dezvăluie adevărul

    Te-ai întrebat vreodată de ce sunt atât de puțini bărbați vegetarieni? Ei bine, un studiu recent dezvăluie motivul: bărbații au tendința să consume mai multe carne...

    © 2024 Qbebe