Ghid de ingrijire a nasului E-book gratuit
Din grija pentru copilul tau
Burtici fericite

4 mese în familie pe săptămână îți ajută copilul să aibă succes în viață

Este foarte important timpul petrecut în familie pentru dezvoltarea armonioasă a copilului. Mai mult decât atât, specialiștii au descoperit că mesele în familie ajută copilul să aibă succes în viață. Iată de ce!

Copilul are nevoie de 4 mese în familie pe săptămână pentru a ajunge un adult de succes, spun specialiștii. Desigur, asta nu este singura “rețetă” prin care cel mic va avea succes în viață, dar cântărește totuși extrem de mult în procesul lui de dezvoltare. Un copil care ia cina des cu părinții are șanse să se descurce mai bine la teste. Conform cercetării desfășurată pe o perioadă de 15 ani, cu ajutorul a 65 de familii, a specialistei Catherine Snow, copiii care obișnuiau să mănânce în familie aveau un vocabular mai bun și puteau citi mai bine.

Dar asta nu este tot. Mesele în familie aduc beneficii numeroase și asupra sănătății mentale și emoționale. Un studiu desfășurat la Universitatea McGill din Canada a descoperit că timpul în familie reprezintă un avantaj în special pentru adolescenți. Chiar dacă nu obișnuiesc să fie foarte deschiși în a discuta despre problemele lor, cina în familie le oferă o experiență pozitivă și siguranța că oricând pot avea o opinie.

mese-in-familie

Mai multe mese în familie înseamnă mai puține tulburări emoționale sau de comportament, o mai mare bunăstare emoțională, mai multă încredere și o mai mare satisfacție în viață”, a spus Elgar, unul dintre coordonatorii studiului.

Cercetătorii au mai descoperit și alte beneficii ale celor 4 mese în familie, cum ar fi dezvoltarea unor obiceiuri mai sănătoase. Aparent, în urma unui chestionar, desfășurat cu 1500 de tineri de liceu și apoi când au împlinit 20 de ani, aceia care au mâncat cu familia au ajuns să consume mai multe fructe și legume și mai puține băuturi.

Familiile care mănâncă împreună au o relație mai apropiată, ceea ce înseamnă că scad șansele ca adolescenții să consume droguri sau alcool. Un studiu desfățurat cu ajutorul a 10.000 de tineri, cu vârsta cuprinsă între 13 și 18 ani, a arătat că 78% dintre aceștia au consumat alcool cel puțin o dată. 81% au șanse să consume droguri, în timp ce 42% deja au consumat. Peste 5.000 de tineri mor anual din cauza alcoolului.

Surse: creativehealthyfamily.com, sciencedaily.com.

26 utilizări ale uleiului de măsline care te vor ajuta în viața de zi cu zi

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Data nașterii bebelușului

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Cercetătorii de la Harvard spun că un copil trebuie să aibă aceste 12 calități ca să aibă succes în viață
    Cercetătorii de la Harvard spun că un copil trebuie să aibă aceste 12 calități ca să aibă succes în viață

    Ce determină o persoană să exceleze nu doar la locul de muncă, ci și pe plan personal? Cunoștințele, intuiția și viziune sunt cu siguranță niște atribute cheie. Însă ceea...

    Mama și sacrificiul suprem în vremea coronavirusului: o femeie rămasă fără provizii sare peste mese ca să aibă copiii ei ce să mănânce
    Mama și sacrificiul suprem în vremea coronavirusului: o femeie rămasă fără provizii sare peste mese ca să aibă copiii ei ce să mănânce

    O poveste tulburătoare a apărut în mediul online și a răscolit inimile tuturor: iată ce este nevoită să facă o mamă, în această perioadă dificilă, pentru a asigura un...

    O femeie naște într-un restaurant, iar fetița ei va primi mese gratuite toată viața
    O femeie naște într-un restaurant, iar fetița ei va primi mese gratuite toată viața

    "Livrăm mâncare și ajutăm bebelușii să vină pe lume", este mesajul pe care un restaurant din Statele Unite ale Americii l-a postat de curând pe contul de...

    Copiii care cresc înconjurați de cărți au mai mult succes în viață
    Copiii care cresc înconjurați de cărți au mai mult succes în viață

    Un studiu efectuat în mai multe state a demonstrat că un copil care va crește înconjurat de cărți va beneficia de o educație mai bună și de mai mult succes în viața...

    Copiii care vor avea succes în viață sunt cei cu note de 7 și 8
    Copiii care vor avea succes în viață sunt cei cu note de 7 și 8

    Școala ajunge să ne învețe să respectăm niște standarde, să tindem către nota perfectă - 10. Însă viața ne dovedește, nu de puține ori, că realitatea este cu totul...

    Ștefan Bănică Jr. despre viața de familie: “Venirea pe lume a lui Alexandru, când aveam 51 de ani, a fost ca un dar de la Dumnezeu”
    Ștefan Bănică Jr. despre viața de familie: “Venirea pe lume a lui Alexandru, când aveam 51 de ani, a fost ca un dar de la Dumnezeu”

    Deși pentru multe persoane vârsta de 51 de ani este una mare pentru a deveni tată, Ștefan Bănică Jr. recunoaște că pentru el a fost o reală binecuvântare. În plus,...

    Copiii implicați în treburile casnice vor avea mai mult succes în viața de adult
    Copiii implicați în treburile casnice vor avea mai mult succes în viața de adult

    Psihologii consideră că, printre deprinderile care-i pot ajuta cel mai mult pe copii să se transforme în adulți de succes, independenți și responsabili, se numără și cele care...

    © 2019 Qbebe