Ghid de ingrijire a nasului E-book gratuit
Burtici fericite
Din grija pentru copilul tau

Când este dezlegare la pește în Postul Paștelui 2020

Unele dintre cele mai așteptate zile din perioadele de post sunt și cele în care sunt stabilite dezlegările la pește. Pentru a înțelege sensul acestei tradiții creștine, parcurge cu atenție articolul de mai jos și vezi în ce zile sunt dezlegările la pește din postul în care vom intra foarte curând: cel al Paștelui.

Dezlegarea la pește se referă la posibilitatea, la permisiunea, pentru creștinii care țin post, să consume, alături de alimentele de post, pește, untdelemn și vin. Nu sunt însă permise, alături de consumul de pește, alimente de dulce. Spre deosebire de alte posturi foarte importante de peste an, cum ar fi cel al Crăciunului de pildă, cel al Paștelui este mai plin de restricții. Acestea se referă inclusiv la zilele în care sunt prevăzute, în calendarul ortodox, dezlegările la pește.

De exemplu, în cadrul Postului Paștelui din acest an, dezlegările la pește sunt permise cu ocazia a două sărbători semnificative: Buna Vestire și Floriile. În rest, cine postește trebuie să țină cont de următoarele reguli:
• În primele două zile de post (luni și marți)- Pentru cei care pot este indicat să se țină post complet
• Miercurea nu se va mânca nimic până seara- Atunci se pot consuma doar legume fără ulei și pâine
• Se va mânca uscat, 1 dată pe zi, în primele cinci zile ale săptămânilor de post
• În zilele de sâmbătă și de duminică se pot consuma legume fierte cu ulei

Dezlegare la pește de Buna Vestire

Buna Vestire are loc în fiecare an pe 25 martie și reprezintă una dintre cele mai importante sărbători dedicate Maicii Domnului. Astfel, semnificația acestei sărbători este următoarea: este celebrată ziua în care Arhanghelul Gavriil I-a dat de veste Sfintei Fecioare că va da naștere Fiului Lui Dumnezeu. De aceea, spun preoții, creștinii au motive să sărbătorească o asemenea zi, considerată, „praznic împărătesc”. Potrivit teologilor, dezlegarea la pește de Buna Vestire trebuie privită ca o „desfătare” de cei care țin Postul Paștelui, cărora li se permite să aibă parte de o masă mai îmbelșugată, de la care nu va lipsi peștele. Dar pentru ca aceasta să-și păstreze semnificația religioasă, atrag atenția preoții, este nevoie ca bucuria de a sta la masă să fie dublată de bucuria de a participa la slujba care se ține de Buna Vestire.

Dezlegare la pește de Florii

Floriile constituie cea mai mare sărbătoare de dinaintea Paștelui și se referă la duminica în care Mântuitorul a intrat în Ierusalim, înainte de Patimi și de Înviere. În acest an, Duminica Floriilor este pe data de 12 aprilie, cu o săptămână înainte de Prima zi de Paște. Explicația preoților pentru dezlegarea la pește din ziua de Florii este aceasta: se crede că Iisus Hristos ar fi cerut și ar fi consumat pește în această zi. Deși nu se știe cu exactitate dacă s-a întâmplat așa, s-a instituit tradiția ca peștele să poată fi consumat în această zi din Postul Mare întrucât peștele este un simbol profund asociat Mântuitorului. De Florii, permisiunea oferită creștinilor de a mânca pește se leagă de faptul că în acest fel se va beneficia de sănătate, de Sursa vieții, care nu constă în peștele propriu-zis, ci în credința în Domnul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos.

Semnificații ale peștelui în creștinism

Argumentele pentru care s-au introdus dezlegările la pește încă din cele mai vechi timpuri sunt numeroase și foarte diverse. Printre ele, cele mai cunoscute sunt următoarele:

• Mântuitorul a ales dintotdeauna peștele pe post de propria sa hrană, acest aliment fiind pomenit de mai multe ori în Biblie. Chiar și după Înviere, Iisus Hristos a hotărât să mănânce pește fript și un fagure de miere pentru a le dovedi ucenicilor Săi că într-adevăr a Înviat

• Iisus i-a numit pe apropiații săi „pescari”- De exemplu, Apostolii săi erau văzuți ca „pescari” de oameni, în sensul în care aruncau năvodul (cuvântul Domnului), iar cei care doreau se puteau prinde în „năvodul” Mântuirii, apropiindu-se de Dumnezeu

• În Biblie, în Evanghelia lui Ioan, este pomenit „miracolul celor cinci pâinici și a doi pești”- Se povestește cum Iisus a reușit să hrănească, ajutându-se de aceste alimente, mii de oameni

• Denumirea în greacă a peștelui (ICHTIS) reprezenta pentru primii creștini un acrostih, legat de însuși Iisus Hristos: (Iisus Hristos ιχ — IH; Fiul lui Dumnezeu θέος — teos = Dumnezeu υἱός — iios = fiu; Mântuitorul σωτήρ, ὁ — sotir), care se traduce prin „Iisus Hristos Fiul Lui Dumnezeu Mântuitorul”

De asemenea, trebuie să știi că ideea dezlegărilor la pește în perioadele de post a fost invocată și în „Tipicul cel Mare al Sfântului Sava cel Sfinţit” (este o amplă lucrare, care cuprinde rânduielile, regulile, care trebuie respectate în religia ortodoxă atât cu privire la oficierea slujbelor de peste an, cât și detalii legate, de exemplu, de regulile de care trebuie să se țină cont în Posturi, în zilele de sărbătoare etc.). În cadrul acestei lucrări s-au menționat aceste dezlegări ca „mângâieri” ale credincioșilor în perioadele de post, ca ocazii de a se apropia mai mult de Mântuitor, simbolizat adesea ca Pește.

Nu în ultimul rând, peștele a fost un simbol al creștinilor încă de pe vremea prigonirilor acestora, aceștia optând adesea să-și inscripționeze un pește pe case sau pe porți pentru a putea fi recunoscuți de cei care le împărtășeau credința.

Citește și: Retete cu peste

De ce trebuie să deschizi ferestrele în fiecare zi, mai ales când este pandemie

Surse foto: istockphoto.com, pixabay.com

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Data nașterii bebelușului

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Ce rețete delicioase să faci în zilele cu dezlegare la pește din Postul Paștelui 2020
    Ce rețete delicioase să faci în zilele cu dezlegare la pește din Postul Paștelui 2020

    Postul Paștelui e lung și greu, iar dacă te încumeți să-l ții pe tot, trebuie să ai grijă să consumi o varietate mare de alimente astfel încât să fii sigură...

    Cum sa ierti? 6 tehnici concrete sa poti ierta mai usor. 2 rugaciuni puternice de iertare si dezlegare
    Cum sa ierti? 6 tehnici concrete sa poti ierta mai usor. 2 rugaciuni puternice de iertare si dezlegare

    "Este cu adevarat iertare atunci cand poti spune unui om: MULTUMESC pentru aceasta experienta!" Oprah Winfrey

    Postul intermitent: cea mai nouă metodă de slăbire bazată pe știință
    Postul intermitent: cea mai nouă metodă de slăbire bazată pe știință

    Cu atât mai mult cu cât sezonul vacanțelor începe peste foarte puțin timp, ne dorim să reușim să scăpăm cât mai repede de surplusul ponderal. Din acest motiv,...

    Febra la copii: când este cazul să te îngrijorezi și când nu
    Febra la copii: când este cazul să te îngrijorezi și când nu

    Vorbim despre febră, în termeni medicali, pirexie, atunci când temperatura internă crește peste valoarea normală (36,5-37 °C, în funcție de locul în care...

    Șocul unei soacre când nu este primită în camera de nașteri, când se naște nepotul ei
    Șocul unei soacre când nu este primită în camera de nașteri, când se naște nepotul ei

    Momentul în care se naște un copil este unul care schimbă complet cursul vieții unei familii întregi. Cei mai fericiți, pe lângă proaspeții părinți, sunt,desigur,...

    Ce este de facut cand bebe este mofturos
    Ce este de facut cand bebe este mofturos

    Regimul alimentar este foarte important pentru buna dezvoltare a copilului, motiv pentru care este necesar sa ii asiguri o alimentatie diversificata, bogata in vitamine si minerale. Totusi,...

    De ce copilului îi este frică de întuneric și cum îl faci să treacă peste problemă
    De ce copilului îi este frică de întuneric și cum îl faci să treacă peste problemă

    Frica de întuneric sau nictofobia este pe cât de normală la copii, pe cât de periculoasă. Milioane de copii de peste tot din lume cred că atunci când se lasă...

    © 2019 Qbebe