De ce plang eu la spectacolele pentru copii

Fetita mea s-a facut indeajuns de mare ca sa mergem impreuna la diverse evenimente si spectacole pentru copii. Este de-a dreptul minunat sa redescopar prin ochii ei bucuria de a cunoaste viata si farmecul cu care ea ne inconjoara. Insa, toate aceste schimbari declanseaza in mine emotii puternice: copilul meu creste, personalitatea ei incepe sa se contureze si, cel mai dificil este ca incepe sa nu mai aiba nevoie de mine.

De ce plangem?

 Specialistii spun ca raspunsul la aceasta intrebare tine atat de o reactie fizica naturala cat si de personalitatea fiecaruia dintre noi. Plansul este o emotie aparuta ca un raspuns natural la anumite sentimente, de obicei durere sau suparare. Insa, exista si acei oameni care plang chiar si in anumite circumstante, fie ele si fericite. Multi oameni plang ca raspuns la ceva frumos, eliminand barierele de aparare emotionala si eliberand energia pozitiva acumulata. Eu fac parte din aceasta ultima categorie, care plange si in imprejurari fericite.

De ce plang eu?

Prima data cand mi s-a intamplat sa plang in public (necontrolat, dar ascuns in intunericul unei sali de spectacole) a fost la un spectacol Gasca Zurli, cand, pentru prima oara, am observat cum descopera lumea fiica mea, si cat de pure si sincere sunt exploziile ei de fericire, fericire datorata celor mai marunte si mai neasteptate detalii. Neasteptat a fost si plansul meu, cand pitica mea, la doar 2 ani, a reprodus versurile si miscarile scenice ale personajelor de pe scena perfect, iar eu, coplesita de brusca ei dovada de om mare, am lasat frau liber lacrimilor de emotie. Hmmm ... reactie neasteptata, intr-adevar, desi mai intampinasem diferite astfel de "boceli" la filme, stiri si chiar si la desene animate. M-a luat prin suprindere, insa m-a si incarcat cu o multumire sufleteasca pe care nu o mai simtisem niciodata pana atunci.

Apoi, la cateva saptamani, acel puseu de plans s-a manifestat tot la un spectacol Zurli, o piesa de teatru intr-un spatiu mai restrans, cand, copila mea, pana atunci dependenta de mine si dornica sa stea numai la mami si tati in brate, s-a desprins cu naturalete din bratele mele, s-a urcat pe scena si acolo a ramas. S-a imprietenit cu alti copii, s-a lipit de unul dintre membrii echipei de teatru si nu mi-a mai aruncat nici macar o privire cat a durat spectacolul. Mai are rost sa explic de ce, ascunsa intr-un colt, lacrimam fericita si nefericita in acelasi timp? Fata mea este mare de acum, se descurca singura ... fata mea nu mai are nevoie de mine ... fata mea intr-o buna zi va pleca de langa noi sa isi construiasca propria viata. Stiu, mai este mult pana departe, insa, iata, numai gandul la asta ma face sa plang.

Si, acum cateva zile, s-a mai adaugat o cireasa pe tortul independentei fiicei mele, cand am fost invitate la petrecerea de 2 ani de Disney Junior in Romania. Toate bune si frumoase, bucurie mare, personaje, cantece, baloane, prajiturele, desene, jocuri, ce mai, o adevarata bucurie pentru toti copiii. Ajunsi acolo, in numai cateva secunde, pitica noastra deja se dezbracase de geaca si intrase in gasca de copii, fara sa se mai uite in urma. Apoi, fiind ambitioasa si decisa sa stea printre copiii mari, a fost lovita de un alt copil. Ne-a cautat, si, cu lacrimi in ochi, ne-a spus: "un copil mai male m-a lovit, mami. Dal nu-i nimic, nu ela atent, il ielt. Ma duc inapoi la joaca." Nu plans in hohote, nu "mami, pupa ca sa tleaca", nu "vleau acasa", nimic din acele momente emotionante pentru o mama cand trebuie sa isi linisteasca copilul cu "farmecele" iubirii de mama. Nimic, nada, lipsa. Ne-a intors spatele si a plecat. Un simbol marunt dar atat de puternic al independentei ei care, desigur, din nou, m-a facut sa plang.

Oare cate astfel de momente vor mai fi pana cand ea va pleca de acasa? Socotind pur matematic, avem la dispozitie numai 954 de week-enduri pe care sa le petrecem alaturi de copiii nostri pana ce pleaca la facultate. Atat! Si uite-asa aceste rabufniri de emotii mi-au deschis, de fapt ochii. Orice moment alaturi de fiica mea, orice gest pe care il fac pentru ea, este important.  Nu conteaza ca trebuie sa dau cu matura de 100 de ori pe zi, nu conteaza ca varsa apa pe canapea, ca zgarie mobila, ca picteaza peretii. Imi este de-ajuns sa imi imaginez camera ei goala, peretii albi si curati, mobila intacta ca sa imi dau seama cat se importante sunt aceste dovezi ale existentei ei pentru mine. Mai avem doar cateva sute de week-enduri in care sa ne bucuram impreuna unii de ceilalti, si cu fiecare saptamana care trece, ea nu mai este bebelusul complet dependent de iubirea mamei, ci va deveni un om mare.

Cu fiecare sesiune de plans imi reamintesc sa ma bucur de fiecare moment alaturi de ea, mai ales atunci cand ma ia de mana sa trecem strada, cand vrea sa ii pun un bandaj la o bubita inexistenta sau cand vrea sa imi arate o buburuza in parc. Acelea sunt cele mai pretioase momente, cand are nevoie de mine in viata ei. Cu fiecare astfel de plans incontrolabil imi reamintesc ca trebuie sa ma plang mai putin si sa apreciez mai mult fiecare secunda alaturi de ea. Pentru ca va veni acel moment cand voi intra la ea in camera si voi putea sa vad podeaua si peretii, care nu vor mai fi acoperiti de jucarii, cand voi deschide sifonierul si nu voi mai cauta rochite si ciorapei in el. Si in acel moment stiu ca voi fi recunoscatoare ca, in loc sa o cert ca si-a scris numele pe perete cand era mica, am imbratisat-o si i-am spus "Bravo, mami, ai invatat sa iti scrii numele!".

A trecut deja al 144-lea week-end, si mai raman 810 sfarsituri de saptamana din care trebuie sa incerc sa ii construiesc cele mai frumoase amintiri, sa le pastrez bine in sufletul meu pentru totdeauna si sa i le dau si ei, pentru ca numai asa voi putea sa fiu alaturi de ea chiar si cand va parasi cuibul parintesc. Si nu voi incerca niciodata sa imi inabus crizele de plans declansate in public de pitica mea. Sunt grozave!

Cu drag,
Gabriela Paladi
Redactor-Sef Qbebe

 

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Data nașterii bebelușului

    Alte articole care te-ar putea interesa

    „Plâng în mine, plâng. A fost șocul zilei!” Câte kilograme a luat Gina Pistol în sarcină
    „Plâng în mine, plâng. A fost șocul zilei!” Câte kilograme a luat Gina Pistol în sarcină

    În mai puțin de două luni, Gina Pistol și Smiley vor deveni părinți, iar noi abia așteptăm să vedem cu cine va semăna fetița lor și ce nume va purta. Până atunci,...

    Cum se pregătește Smiley pentru viața de tătic: „Îmi pun compilații cu copii ce plâng pe Youtube ca să mă obișnuiesc cu zgomotul”
    Cum se pregătește Smiley pentru viața de tătic: „Îmi pun compilații cu copii ce plâng pe Youtube ca să mă obișnuiesc cu zgomotul”

    Unul dintre cei mai cunoscuți și mai apreciați artiști de la noi va deveni în curând tată de fată. Iată cum se străduiește Smiley să se pregătească pentru viața de...

    De ce femeile plang mai mult decat barbatii: Ce spune stiinta
    De ce femeile plang mai mult decat barbatii: Ce spune stiinta

    Stim cu totii tendinta femeilor de a fi mai emotionale si de a-si exprima mai des trairile si sentimentele, spre deosebire de barbati, care incearca mai mult sa-si reprime anumite emotii....

    Studiu: bebelușii plâng noaptea pentru a-și împiedica părinții să le facă frați
    Studiu: bebelușii plâng noaptea pentru a-și împiedica părinții să le facă frați

    Oamenii de știință au ajuns la concluzia că plânsul din timpul nopții al bebelușilor este legat de faptul că aceștia vor să-și împiedice părinții să mai aibă și...

    Persoanele care plâng la filme sunt mai puternice și mai curajoase, spune știința
    Persoanele care plâng la filme sunt mai puternice și mai curajoase, spune știința

    Un studiu a ajuns la concluzia că persoanele care obișnuiesc să plângă în timp ce vizionează un film sunt mai puternice, mai capabile să facă față emoțiilor din viața...

    4 zodii care plâng din orice
    4 zodii care plâng din orice

    Fie că pot fi răniți cu ușurință de către cei din jur, iar acest fapt îi afectează foarte mult, fie că au tendința de a suferi pentru cei apropiați, fie că se lasă...

    Fetița mea a trăit o săptămână și 4 zile. Am nevoie de susținerea voastră, să mă întărească. Plâng în fiecare zi
    Fetița mea a trăit o săptămână și 4 zile. Am nevoie de susținerea voastră, să mă întărească. Plâng în fiecare zi

    Nu există durere mai mare pentru o femeie decât pierderea copilului ei. O spun pentru că sunt pățită, pentru că am fost nevoită să întrerup o sarcină pe care mi-o doream...

    Un bebeluș din Hunedoara rănit din cauza ignoranței medicilor: Când am văzut mânuța fetiței mele am început să plâng și am țipat
    Un bebeluș din Hunedoara rănit din cauza ignoranței medicilor: Când am văzut mânuța fetiței mele am început să plâng și am țipat

    Încă un eveniment neplăcut ne demonstrează cât de nonșalant se practică medicina în țara noastră: o fetiță de 5 luni s-a ales cu mânuța rănită în...

    © 2021 Qbebe