Un profesor i-a spus fiicei mele că părul ei este sexy, iar eu nu am crezut-o

Fiica mea mi-a spus că un profesor a hărțuit-o. Iar eu nu am crezut-o

Într-o zi fata mea a venit la mine și, ușor bulversată, mi-a povestit că în timp ce își lua de mâncare de la cantina școlii, un profesor de sex masculin s-a apropiat de ea și i-a spus că are un par foarte sexy. Am trecut în revistă fiecare detaliu cu ea. Unde se afla? Cine mai era prin preajmă? La ce distanță de ea era profesorul? Oare ar fi putut să înțeleagă greșit ce i-a spus? Am vrut să aflu toate detaliile, așa că am asaltat-o cu întrebări, iar și iar. Am informat-o că, odată ce vom raporta această întâmplare la conducerea școlii, cazul va fi luat în serios și nu vom mai putea da înapoi. „Înțeleg, mamă”, a fost răspunsul ei, iar și iar.

Dar eu mă îndoiam. „Ești sigură că ai auzit bine?”, m-am surprins întrebând-o, văzând cum pe chipul ei se așterne o urmă de dezamăgire la gândul că aș fi putut să o cred în stare să inventeze așa ceva. Dar în acel moment eram sceptică. Sperăm să mai fi asistat și altcineva la ce spunea fiica mea că s-a întâmplat, pentru a-i confirmă povestea. Când i-am văzut privirea tristă de pe fața ei, am știut ce am făcut. Într-o scurtă clipă, i-am transmis un sentiment pe care nicio victima a harturilor nu ar trebui să îl aibă: „nimeni nu mă va crede”, „poate doar am exagerat”. Și atunci mi-am adus aminte de o întâmplare prin care am trecut eu, când eram adolescentă și lucram la Dunkin' Donuts. Managerul localului respectiv m-a hărțuit sexual în mod continuu, găsind un soi de bucurie în avalanșa de cuvinte sexuale josnice și dezgustătoare pe care mi le șoptea la ureche. Când am aflat că o hărțuia și pe prietena mea, am închis localul și am sunat la poliție. Dar ce mi s-a întâmplat mie am povestit abia câțiva ani mai târziu, unei femei apropiate mie. Ea s-a îndoit de mine - de fapt, m-a numit mincinoasă. Nu am mai vorbit niciodată despre asta.

Citește și: A fost violată când avea doar 15 ani. Tragedia celei mai frumoase actriţe ale tuturor timpurilor

În urma unei îndoieli, am devenit o fată care a încetat să mai vorbească. Am devenit o fată care a avut o viață întreagă de momente #MeToo. Am devenit o fată care a fost violată la 17 și 18 ani, de doi bărbați diferiți, și nu a spus nimic. Am devenit o fată de 19 ani al cărei iubit mai în vârstă a încercat să o violeze, dar a fost oprit de un alt bărbat care mi-a auzit țipetele înăbușite. Am devenit o femeie care a fost într-o căsnicie abuzivă timp de aproape zece ani înainte de a începe să creadă în ea. Am devenit o femeie care nu a spus nimic din toate astea nimănui până când a ajuns la 30 de ani.

Dacă citești aceste rânduri și ești femeie, sunt șanse să fi avut propriile tale momente #MeToo. Vrei să se oprească. Nu vrei ca femeilor să le mai fie frică să iasă noaptea din mașină, în parcarea din fața casei, de întâlnirile cu profesorii în birourile lor, de fuste scurte și haine care să nu fie cu 3 numere mai largi. Nu mai vrei că femeile să aibă acel sentiment de gol în stomac când știu că ar trebui să raporteze un coleg de serviciu care întrece măsură. Nu vrei ca femeile să se îngrijoreze că beau prea mult. Nu vrei ca femeile să continue să râdă fals la glume porcoase, care nu sunt amuzante. Nu vrei ca ele să se simtă vinovate pentru că vorbesc.

Acel crâmpei de îndoială pe care l-am simțit când fiica mea mi-a povestit că profesorul ei a agresat-o, m-a făcut să văd clar cum stau lucrurile! Iată cum oprim această „cultură” a bărbaților care fac lucruri știind că nu au ce să pățească pentru că până și autoritățile se îndoiesc de femeile care raportează diferite tipuri de abuzuri! Știind că nu au ce să pățească fiindcă femeilor le este teamă să vorbească. Ne împărtășim poveștile! Începem să povestim despre tatăl colegei de clasa care ne face cu ochiul, ne atinge umerii și se apropie „accidental” de fundul nostru. Începem să povestim despre colegul de serviciu care „accidental” ne pune mâna pe coapsă chiar în timpul ședinței de lucru.

Începem să povestim cum ne-au făcut să ne simțim toate aceste întâmplări - ca și cum corpul nostru nu ne-ar aparține. Că și cum nu avem dreptul să spunem „nu”. Povestim și apoi acționăm în consecință. Îngropăm îndoielile și dezgropăm curajul, vocea. Cerem acțiune! Devenim războinice nu numai pentru noi, dar pentru fiicele noastre, că ele, la rândul lor, să poată deveni cele mai neînfricate războinice.

Citește și: Caz șocant la o școală: profesoara a condamnat sexualitatea unei eleve în fața clasei

• Articol tradus și adaptat după un material publicat pe site-ul scarymommy.com.