Un copil poate să-ți doboare mândria în câteva secunde...
În mașină suntem eu, Silvana și Alecsia. La 7 ani, subiectele de discuție răsar ca florile din asfalt. Adevărul e că, atunci când traversezi Bacăul, nici n-au de unde altundeva să răsară florile.
-Tati, tu ai fost aici soldat?
-Da, acum...
-Și de ce nu ai rămas soldat? Cred că erai frumos.
În mod normal, cuvântul "erai" m-ar fi deranjat, dar din gura Alecsiei suna ca un compliment. Pe de altă parte, ce rost avea să-i explici unui copil cum era cu "teriștii" și cu "apeviștii"?
-N-am rămas militar pentru că altfel nu o mai cunoșteam pe mami.
Asta i-a plăcut Silvanei, am văzut cum zâmbește, dar nu și-a luat ochii de la drum. Știți că ea e șoferul familiei. La propriu și la figurat.
-Și aș fi avut alt tati.
Într-o familie în care procentul fetelor este de 90% e greu să explici rolul definitoriu al genei masculine, am lăsat-o pe Alecsia să privească în liniște orașul care trecea pe la geamul ei. Ce rost are să-i explici unui copil că bărbatul are rolul său în apariția vieții?
-Da, și dacă tati se căsătorea cu ( a spus numele unei prietene de-a Silvanei... Continuarea aici .
Urmareste-ne pe Google News
