„Soțul m-a părăsit când a aflat că sunt gravidă. S-a însurat cu o rusoaică ca să-și facă cetățenie", durerea greu de imaginat a Dianei, o mamă singură cu doi copii

Povestea ei nu este doar despre abandon și trădare, ci și despre puterea unei femei care a refuzat să se prăbușească. Deși a fost părăsită exact în momentul în care ar fi avut cea mai mare nevoie de sprijin, Diana a mers înainte, și-a crescut copiii cu ajutorul părinților și a încercat mereu să țină familia în picioare. Chiar și atunci când viața i-a mai dat o lovitură cumplită, pierderea fiicei sale, a găsit în ea forța de a continua pentru fiul ei și pentru demnitatea ei.

„I-am spus că o să avem un copilaș, iar el a dispărut”

În acest moment al poveștii sale, Diana își amintește clipa în care fericirea de a deveni mamă s-a transformat într-un început de coșmar. Era foarte tânără, îndrăgostită și convinsă că vestea unei sarcini va aduce și mai multă apropiere între ea și bărbatul de lângă ea. În loc de bucurie, a primit însă tăcere, absență și o așteptare apăsătoare.

„Noi trăiam împreună și deja i-am spus că o să avem un copilaș. Țin minte că o frază doar mi-a spus: «Mă duc să-i spun lui mama». Și dacă s-o dus să-i spună lui mama, nu l-am văzut vreo două luni.

Ziua aceea tare o țin minte și n-am cum s-o uit. De Anul Nou a venit și a spus că eu trebuie să plec și eu nu pot să rămân, eu trebuie să plec după hotare. După ce a aflat că sunt gravidă, a dispărut și eu n-am mai știut nimic de el.”

Drama Iuliei, o mamă din Republica Moldova care și-a pierdut fiul din neglijența autorităților. "Mamă, nu mă lăsa. Mi-au bătut fiul în spital până la moarte. L-au ținut 12 ore în morgă și au ascuns că este mort"

„Am așteptat, poate vine, poate se întoarce”

Deși fusese abandonată într-un moment cumplit, Diana spune că n-a putut să taie totul dintr-odată. În sufletul ei, speranța a rămas vie mult timp.

„Eu tot timpul mă gândeam, tot timpul așteptam că poate o să vină, poate o să vină. Nu știu, el avea alte gânduri, dar eu mă agățam de ideea că poate o să fie iar bine. Pentru mine tot era o întrebare cum de s-a întâmplat așa ceva.

Eu l-am iubit și credeam că el o să vină pentru că noi am fost aproape de el și el a fost aproape de noi. După atâta timp petrecut împreună, mie nu-mi venea să cred că totul se poate rupe așa. Sentimentele nu trec una cu două când iubești o persoană.”

„S-a căsătorit cu o rusoaică pentru cetățenie”

Diana atinge unul dintre cele mai dureroase adevăruri din relația ei. După ani de absență, după telefoane rare și promisiuni neclare, a aflat motivul real pentru care bărbatul plecase și își refăcuse viața în altă parte. Descoperirea a lovit-o puternic, dar chiar și așa, ea recunoaște că atunci l-a crezut.

„A vrut să-și facă cetățenie rusească. El mi-a spus așa, că s-a căsătorit cu rusoaica aceea ca să-și facă cetățenie rusească pe timpurile acelea. Eu am rămas și supărată, și enervată, și cu toate cuvintele în mine.

Desigur că m-a durut și m-am simțit călcată în picioare. Dar el m-a convins până la urmă că n-a fost așa, că a fost doar o chestie și că oricum pe mine mă iubește, că noi pentru el suntem totul. Eu l-am crezut pe dânsul și m-am întrebat și eu după ani unde eram eu atunci.”

Drama Călinei, o mamă care își crește singură copiii. “Soțul m-a lăsat cu 7 copii și trăiește cu amanta în Italia. M-a bătut de am rămas fără dinți”

„L-am primit înapoi pentru că voiam o familie pentru copil”

După ce a revenit, Diana a făcut ce fac multe femei care încă iubesc și care își doresc ca cei mici să crească alături de ambii părinți. A ales să-i mai dea o șansă, deși în spate exista deja o istorie grea de fugă, minciuni și trădare. Pentru ea, ideea de familie conta enorm.

„Eu nu mă gândeam la mine, eu mă gândeam la copil. Eu mă gândeam că să am o familie, să creștem copilul împreună cu tata. Am cedat că eu am vrut familie și am vrut să creez o familie, să nu schimb azi un tată și mâine altul.

Poate or fi schimbări, poate o să fie altfel, poate s-a schimbat ceva, poate s-au mai gândit, asta îmi spuneam. Eu atunce mai aveam sentimente și tot unde era un punct că poate va fi bine. Mama categoric n-a fost de acord, dar eu am spus că totuși e tata fetei.”

„După nașterea băiatului, s-a schimbat tot mai rău”

Anii care au urmat nu au adus liniștea pe care Diana o visase. Deși o perioadă a existat o aparență de normalitate, după nașterea celui de-al doilea copil comportamentul lui s-a schimbat tot mai mult. Nu era neapărat violență fizică severă, dar agresivitatea, tensiunea și haosul din casă au început să îi consume pe toți.

„După ce a venit băiatul, el s-a schimbat. A început mai des, a început să-și facă lucrul lui și un pahar de vin îl schimba radical. Eu nu înțelegeam de ce pe dânsul așa îl schimbă și de ce la băutură omul se face alt om.

El nu mă bătea, dar era agresiv. Uși trântite, sticle trântite, dezordine totală, vorbe într-aiurea și prostii pe care eu deja nu le suportam. Pentru mine deloc nu era normalitatea asta, pentru că noi în familie am trăit în liniște și în armonie.”

„Ce ai să faci tu cu doi copii și cu o mașină de cusut?”

Acesta este unul dintre cele mai dureroase reproșuri care i-au rămas Dianei în minte. Nu numai că era umilită verbal, dar era și făcută să creadă că fără el nu va reuși, că se va pierde și că nu va putea să-și crească singură copiii. Cu toate acestea, tocmai aceste vorbe au făcut-o, în timp, să găsească în ea o putere uriașă.

„Tot îmi spunea: «Ce ai să faci tu cu doi copii? Ce ai să faci tu cu o mașină de cusut?». Mă apăsa, mă presa cu chestia asta și mă făcea să mă gândesc dacă eu chiar o să mă pierd cu doi copii. Îmi intrase în minte vorba asta și mă măcina.

Eu mă gândeam tare mult și îmi spuneam: de sub garduri nu m-ai găsit, tot în casa părinților m-ai găsit și tot din casa părinților m-ai luat. Eu am să mă duc undeva sub pod și am să cerșesc? Nu, eu am vrut să-i arăt că nu mă pierd cu doi copii.”

Povestea Olesiei, care a ajuns victima relațiilor toxice din cauza traumelor din copilărie. “Am fost amanta a doi bărbați căsătoriți. Știam că au soții și copii. Am rămas gravidă”

„Am pus punct de dragul copiilor, mai ales de dragul băiatului”

Decizia despărțirii n-a venit ușor, dar a venit într-un moment în care Diana a înțeles că, dacă mai rămâne, îi va pierde pe copii sufletește. Fiica era deja mare și vedea tot, iar băiatul, încă mic, începea să se închidă în el. Atunci a simțit că nu mai e vorba doar despre ea, ci despre viitorul lor.

„Țin minte și foarte bine ziua când am zis gata. A fost strașnic, era înainte de sărbătorile sfinte, înainte de Paște, și el a crezut că eu glumesc ca de fiecare dată. Eu am zis că nu, că eu trebuie să iau hotărâre pentru că suferea și fiica, suferea și băiatul.

Mie mi-era frică de băiat că el se închidea, el vedea și el trebuia să fie bărbat. M-am gândit că dacă el o să crească în mediul ăsta, eu îl propădesc și pe el. Nu vreau să fie băiatul meu crescut în anturajul ăsta și de asta n-am mai dat înapoi.”

„Moartea Danielei m-a rupt, dar băiatul m-a ținut în viață”

Cea mai grea rană din viața Dianei nu este, de fapt, abandonul sau trădarea. Este pierderea fiicei sale, Daniela, cea cu care vorbea tot, cea căreia îi spunea durerile ei și care îi fusese, într-un fel, sprijin și confidentă. Moartea fetei a dărâmat-o, însă tot fiul ei a fost motivul pentru care s-a ridicat.

„Eu am crezut că eu n-am să rezist. Am crezut că gata, eu sunt pierdută și la mine a fugit pământul de sub picioare. Mă gândeam ce fac eu fără ea și numai eu știu cum am crescut-o de mică și câte le-am suportat.

Mult curaj îmi dă băiatul pentru că eu dacă să mă închid în durerea asta, băiatul mă pierde pe mine. Eu am zis așa: băiatul tot trebuie să aibă parte de mamă, așa cum a avut parte și ea. Dacă n-am să fiu eu, cine o să ducă la cimitir, cine o să ducă la biserică și cine o să-i poarte dorul așa cum îl port eu?”

„Nu m-am pierdut. Am rămas în picioare și am mers mai departe”

Dincolo de toată suferința, povestea Dianei este și povestea unei femei care a muncit, care și-a crescut copiii și care a găsit în croitorie și în muncă un sens. A înțeles târziu că speranța oarbă nu salvează o familie, dar a înțeles și că o femeie poate renaște chiar și după cele mai grele încercări. Astăzi, privește viața cu mai mult realism, dar și cu demnitate.

„Cum s-a schimbat viața mea după despărțire? Deja eram mai sigură pe mine, am început iarăși să muncesc, să fac lucrări, să mă ridic pe picioarele mele. Eu mereu mă gândeam că trebuie să fac ceva pentru copiii mei, să nu se piardă și să vadă că mama lor n-a cedat.

Eu pot să mă mândresc cu mine că nu m-am pierdut. Cu educația m-am ocupat eu, cu grijile m-am ocupat eu, cu viața am luptat eu. Ce le-aș spune femeilor? Să aibă speranță în ele, nu în bărbatul de alături, și dacă a făcut o dată și a doua oară, a treia oară să nu mai aștepte: să fugă.”

Diana a fost abandonată când era însărcinată, a fost mințită, a fost umilită și a trebuit să își crească singură copiii, însă n-a rămas la pământ. Astăzi, își poartă suferința cu discreție, își face meseria cu pasiune, își iubește fiul și încearcă să-și păstreze inima deschisă pentru ziua în care, poate, viața îi va aduce și ei liniștea pe care o merită.