Am vrut să uit povestea asta. Am așezat peste ea alte și alte amintiri, dar, orice aș fi făcut, un colț din ea tot a rămas mereu pe afară. Acum câteva zile depănam cu niște prieteni povești despre copii și monstruoasa poveste a scos din nou capul. Cât ai zice "pește", m-a bântuit din nou, ca și cum se petrecuse ieri. E ziua când am înțeles că ochiul omului mare e pervertit, gata să vadă prostii în orice. M-am hotărât să o scot din mine, să o arunc de pe sufletul meu, lăsând să vă bântuie pe voi, poate mă lasă pe mine, așa că iat-o:
A fost odată ca niciodată, pe vremea când plopul făcea mere, răchita micșunele și Sofia era mai mică de o șchioapă. Avea vreun an și jumătate. Învățase că, dacă freci cu partea care trebuie, o carioca de diverse lucruri lași urme colorate și frumoase. Acțiunea se chema "denenat". Răni adânci se căscau în pereți, zugrăveala arată ca încheietura mâinii unei femei cu dureroase neîmpliniri în amor. "Denenele" erau niște dungi strâmbe sau ghemuri de culoare pe care le boteza savant ca "floli", "tati", "olel".
Anii n-au fost buni pentru pereții din casa noastră. Când a crescut Alecsia, măcar cât să înțeleagă că pictatul pe hârtie are avantajul că nu o mai auzi pe maică-ta urlând după fiecare desen, pereții nu au avut timp să răsufle că a ajuns Sofia la vârsta "rupestră".
Dar nu, nu despre desenele astea benigne vreau să vă vorbesc. Varul le șterge. Ci de unul mai aparte. Într-o seară, în casa bunicilor, Sof era în dormitor. Era liniște. Cel mai prost semn, atunci când ești "de gardă". O aud strigând:
-Tati, am denenat! Hai să vezi!
-Adu tu desenul aici. Tati e obosit.
Cred că fetele vor spune cândva cu mâna pe inimă că serviciul lui tati era să fie obosit.
-Nu poate Sof să aducă denenul! Hai, tati, odată!
M-am ridicat și m-am dus. Era lângă perete și desenase o...
-Ce e asta?
Eram gâtuit. Sofia a simțit că e ceva în neregulă și a spus:
-Floale...
-Asta e floare?
Pe perete trona o... o... un castravete. Adică era ceva lunguieț, destul de lung, cu două bile sub el. Și dacă nu era castravete, nici dovlecel, atunci sigur era o...
Poate spuneți că sunt obsedat, că poți să-mi fluturi și un tramvai, dar hai să numărăm câți s-au uitat la "denen" și au gândit ca mine.
Am luat buretele de la tabla de jucărie de la fereastră și am dat să șterg tărășenia. Sofia a strigat. Imediat a apărut Silvana. A văzut desenul și am știut, după figura ei, că deja eram doi care vedeam același lucru.
-Sofia, unde ai văzut tu așa ceva?
-În glădină!
Nevastă-mea s-a uitat la mine exact cum te uiți la unul care umblă-n fundul gol prin grădină. Atunci a apărut și soacră-mea:
-Cine a făcut porcăria asta?
Se uita la mine, ca și cum știa că e un singur om capabil să deseneze o... în dormitor! Nu am răspuns niciunul, eu deja frecam... Continuarea aici.
Urmareste-ne pe Google News
