Ghid pe vârste: strategii responsabile de utilizare a tehnologiei pentru părinți

Ghid pe vârste: strategii responsabile de utilizare a tehnologiei pentru părinți

Irina Olteanu - Redactor Senior

Vei afla aici informații interesante despre strategiile responsabile de utilizare a tehnologiei pentru părinți prezentate de domnul Sorin Stănică, Comisar de Poliție, în cadrul Inspectoratului general al Poliției. Ora de tehnologie a reprezentat cel de-al patrulea eveniment al Școlii Părinților Responsabili din anul 2018 organizat de Qbebe.ro.

Domnul Sorin Stănică, Comisar de Poliție, Inspectoratul general al Poliției  a oferit următoarele informații la evenimentul Qbebe, Școala Părinților Responsabili

Ceea ce are Poliția Română să vă spună, respectiv eu, este pe de o parte legat de obiceiurile copiilor în navigarea pe internet și ce soluții avem ca părinți, și nu doar tehnice, astfel încât copiii noștri să beneficieze de maximă siguranță pe internet. În prima parte a prezentării am încercat să expun principalele nevoi pe care le are copilul, nevoi de la care noi am identificat obiceiurile de pe internet. 

De ce avem nevoie să știm care sunt obiceiurile copiilor de navigare pe internet?

Ca să putem să identificăm metodele prin care aceștia pot fi menținuți cel mai bine în siguranță. De ce navighează copiii pe internet? Asta este cel mai important. Dintr-un studiu realizat de colegii mei au reieșit 3 elemente importante: în primul rând informarea și socializarea. Conform cifrelor extrase dintr-un studiu realizat de Poliția Română la sfârșitul anului pe un eșantion de copii între 8-16 ani vizavi de siguranța pe internet și de obiceiurile pe care le au ei în navigare, peste 70% dintre ei vizează muzica sau filmele, fie descărcarea, fie a le asculta pur și simplu pe internet. Peste 50% își petrec timpul pe rețele de socializare și aproape 50% navighează pentru a-și face temele (cum este referate.ro, unul dintre cele mai folosite). Și mai sunt 30-40% copii care caută alte tipuri de informații.

Scoala Parintilor Responsabili

După cum observăm, principalele motive pentru care copiii sunt pe internet: să se informeze și mai ales în domeniile lor de interes, divertismentul, jocurile, muzica și filmele, un aspect foarte important - prezența pe rețelele de socializare. Un foarte mare procent au conturi pe rețele de socializare, deși nou-intrat în vigoare Regulamentul European de Protecție a Datelor spune că un copil nu poate avea cont pe rețele până la 16 ani, iar înainte pentru Facebook vârsta era de 13 ani. Experiența ne spune că începând de la 10 ani copiii încep să aibă conturi făcute de către părinți, părinți care vom vedea mai târziu, nu se mai interesează ulterior de activitatea propriilor copii în mediul online.

Care sunt principalele riscuri asociate navigării pe internet?

Dacă există 3 categorii mari de beneficii, riscurile sunt legate de utilizarea de informații eronate, de exemplu referatul pe care îl copiază de pe internet nu este studiat cu atenție, infectarea sistemului cu probleme tip malware. Aceasta a ajuns să devină o problemă tot mai mare în ultimii ani pentru că dacă la început îți afecta o parte din fișiere, în ziua de astăzi virușii informatici vin în alte scopuri: o dată sistemul tău poate fi folosit la atacuri informatice de mare amploare și riști ca în timp ce navighezi pe internet în mod inocent să te trezești că poliția îți sparge ușa pentru că ai dat un atac informatic sau că ai fost parte dintr-un astfel de atac, fie sunt atacurile de tip ransomware, cele care îți blochează complet sistemul pe care îl folosești pentru a accesa internetul și îți solicită o răscumpărare pentru a-ți reprimi accesul la calculator, telefon sau tabletă.

Referitor la încălcarea drepturilor de autor, aici e o situație în care mai puțini suntem victime sau ne percepem ca victime și mai mult ca autor, din păcate, ne referim la descărcarea de muzică neautorizată, de filme. Hărțuirea, abuzul, șantajul online, ceea ce e denumit generic cyber bullying este un fenomen de mare amploare și din păcate prea puțin conștientizat. Și situațiile mult mai grave de pornografie infantilă, trafic de persoane, fraude (acestea din urmă sunt mai rare la copii deoarece presupun folosirea cardurilor bancare, la internet banking copiii nu prea au acces), furt de identitate și dependența. Din păcate, trebuie să o spun și din proprie experiență, care se manifestă de la vârste extrem de fragede, atunci când calculatorul sau telefonul și tableta devin obiecte de joacă pentru copii.

Vă povesteam despre studiul făcut de colegii de la Institutul de Cercetare și Prevenire a Criminalității. Avem aici câteva cifre legate de obiceiurile de utilizare. Din copii, peste 90% folosesc internetul, vârstele de început a utilizării scad, trebuie să fac referire și la experiența personală, unde copii sub 2 ani au început să utilizeze. Peste un sfert din copii declară că au început să utilizeze internetul înainte de 7 ani, o cifră foarte interesantă este aceea care spune că peste 90% din elevi au un proces pe Facebook, ceea ce este îngrijorător. Iar dintre aceștia 41%susțin că profilul de pe rețeaua de socializare pe care o utilizează cel mai mult este public. Ce înseamnă asta? Că tot ce postează este vizibil și pentru toată lumea. În ultima perioadă au apărut din ce în ce mai mult în spațiul public situații în care conturile de pe rețelele de socializare au fost folosite și nu într-un mod ortodox. A nu face uz de beneficiile pe care ți le dă rețeaua, de a-ți face contul cât mai privat, cât mai ascuns pentru necunoscuți, seamănă din punctul meu de vedere cu situația în care ne lăsăm ușile și ferestrele deschise, toată lumea poate să privească ce facem prin casă, și când vrem și când nu vrem. 

Scoala Parintilor Responsabili

În ceea ce privește ce fac copiii și ce nu știu părinții. O parte importantă dintre copii ne-au spus că părinții nu știu deloc ce fac ei pe internet, fie că doar au impresia că știu ce fac copiii, dar de fapt nu prea știu chiar tot. Iar peste 30% dintre părinți se află în situația asta. În contextul în care studiul a fost făcut de polițiști care au adresat întrebări unor copii e foarte posibil ca cifrele să fie un pic mai mari, deși marja de eroare este destul de mică. Iar 26% spun că nu vorbesc cu părinții despre ce fac pe internet. În ceea ce privește unghiul celălalt, vedem că tot copiii ne spun că 38% din părinți nu-i verifică niciodată, 43% nu verifică conținutul conversațiilor sau activitatea de descărcare de fișiere de pe internet. Aproape jumătate din părinți nu au în niciun fel control asupra activității copiilor pe internet. 

Ce putem să facem noi ca părinți?

În primul rând să comunicăm cu copiii, să învățăm la rândul nostru și să fim conștienți de ce riscuri ne pasc și pe noi și pe copiii noștri. În ceea ce privește ignorarea copiilor, că nu fac nimic rău sau nu li se poate întâmpla nimic rău, este total greșit. Faptul că un copil nu iese afară și nu poate fi călcat de mașină nu înseamnă că stând în fața calculatorului sau cu tableta în mână nu poate să devină victima unor abuzuri foarte grave. Trebuie să conștientizăm riscurile la care se expun, de care am vorbit. Ce rol avem noi? Să conștientizăm că copiii au nevoie de noi în permanență, nu doar atunci când au probleme, mai ales că pe fondul lipsei de comunicare, uneori aflăm foarte târziu de aceste probleme. Ce avem de făcut? Să discutăm, să dialogăm, cuvinte precum n-am timp, sunt obosit, descurcă-te nu-și au locul în relația părinte copil. Trebuie să identificăm soluții și nu doar tehnice, ci soluții de atitudine, de comportament în raport cu navigarea pe internet, cu riscurile. Nu spunem copilului nu mai ai voie la calculator sau tabletă. Interdicția creează efectul de fruct oprit și îl va face cu siguranță să găsească alte soluții. Și nu în ultimul rând să învățăm, să ne upgradăm. 

Copiii noștri s-au născut cu calculatorul sau cu tableta în mâna, noi cu televizorul sau nici atât. Suntem generații diferite. Nu merge să ne raportăm la momentele în care am crescut noi.

Copiii noștri cresc de mici cu internetul. Trebuie să găsim soluții comune. Să învățăm de la copii este poate cel mai important. Vă asigur și vorbesc din experiența personală, mergând prin școli, am învățat foarte mult de la ei. Sunt mult mai bine ancorați, stăpânesc limbajul internetului, pe care noi nu-l stăpânim. Acesta este unul specific, de termeni, de acțiuni etc.

Un aspect foarte important în ceea ce privește riscurile de victimizare a copilului pe internet îl reprezintă recunoașterea semnelor abuzului la care acesta poate fi expus. Este situația cea mai gravă pe care o prezentam. Atunci când copilul poate să devină victimă a unor abuzuri foarte grave - posibil început de trafic de persoane, de șantaj în mediul online, de pornografie infantilă. Semne de expunere a copilului și situații în care să luăm măsuri de urgență - faptul că un copil petrece perioade foarte mari de timp singur pe internet, mai ales noaptea este un mare semn de întrebare, acces brusc la sume mari de bani sau solicitarea de sume mari de bani de la părinți, tendința de izolare (dacă un copil sociabil și comunicativ devine brusc tăcut înseamnă că s-a întâmplat ceva grav cu acel copil).

Accesul copiilor la materiale pornografie - pornografia infantilă a deveni o industrie care produce miliarde de dolari la nivel mondial. Copii din ce în ce mai mici devin victime și sunt uneori puși în situația de a fi șantajați, de a fi victimizați, de a fi ei înșiși autori sau complici, devenind victime ale unor șantaje. Situațiile sunt foarte grave. Iar când semnele sunt identificate, trebuie să fim foarte atenți.

Articolul urmator
Ghid de „supraviețuire” cu o soacră de coșmar
Ghid de „supraviețuire” cu o soacră de coșmar

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Ghid pe vârste: de cât somn are nevoie un școlar
    Ghid pe vârste: de cât somn are nevoie un școlar

    Hormonul de creștere, esențial pentru dezvoltarea țesuturilor și a mușchilor, este secretat în perioada de somn. De asemenea, procesul de reparație a organelor, țesuturilor și...

    Memoria si amintirile copilului: Ghid pe varste
    Memoria si amintirile copilului: Ghid pe varste

    Ce isi aminteste si ce uita copilul? De ce nu ne amintim vremea cand eram bebelusi? De cand dateaza cele mai vechi amintiri ale noastre? De la ce varsta incepem sa retinem ce ni se intampla...

    Ghid pe vârste: cum să discuți cu copilul tău despre masturbare
    Ghid pe vârste: cum să discuți cu copilul tău despre masturbare

    În perioada în care copilul tău este în primii săi ani de viață, te gândești că mai este drum lung până când va fi nevoie să discuți cu el...

    Dieta pentru copii: ghid complet pe vârste
    Dieta pentru copii: ghid complet pe vârste

    Pe măsură ce un copil își diversifică alimentația, una dintre grijile părinților este ca acesta să aibă o greutate adecvată vârstei și staturii sale. Excesul ponderal...

    Ghid pe vârste: care sunt fricile copilului tău
    Ghid pe vârste: care sunt fricile copilului tău

    Pe măsură ce devine tot mai conștient de lumea din jur, copilul începe să aibă diverse frici. Dacă în primii doi ani de viață acestea sunt legate în special de...

    Ghid pe vârste: 6 idei de chifteluțe super-delicioase pentru copii!
    Ghid pe vârste: 6 idei de chifteluțe super-delicioase pentru copii!

    Chifteluțele fac parte dintre cele mai versatile preparate, putând fi servite în numeroase moduri. Forma, gustul și consistența lor le includ printre favoritele copiilor,...

    6 strategii simple pentru a crește copii buni. Folosește-le chiar de azi!
    6 strategii simple pentru a crește copii buni. Folosește-le chiar de azi!

    Încă din primele clipe în care copilul tău devine tot mai receptiv la lumea din jur, te vei strădui permanent să-l familiarizezi cu cele mai diverse abilități. Alături de...

    40 de ținute de școală pentru copilul tău: ghid pe vârste
    40 de ținute de școală pentru copilul tău: ghid pe vârste

    Indiferent de vârsta pe care o are un copil, fie că este în clasele primare, fie că este deja la gimnaziu sau la liceu, îndrumările venite din partea unei mame în...

    © 2024 Qbebe