X

Gestionarea modulelor cookie pe site-ul Qbebe.ro

Acest site utilizează cookie-uri. Acceptând cookie-urile, veți putea naviga în cele mai bune condiții.

Accept Politica de Cookie

Ora de disciplină: ce am învățat de la psihologi la Școala Părinților Responsabili

de Irina Olteanu

Marți, 25 septembrie, începând cu ora 17.00, am avut parte de o sală plină de părinți dornici de informare privind metodele de parenting sănătos, seminar gratuit în cadrul campaniei sociale Școala Părinților Responsabili. Specialiștii invitați: Antonia Noel, Daniela Nicoleta Dumitrescu și Cristina Dimitrescu au explicat în detaliu ce înseamnă disciplina și care sunt regulile care funcționează pentru a ne bucura de un copil autonom și responsabil.

Ghid pe vârste: regulile și rutinele care ajută în disciplinarea copilului 

Antonia Noel, specialist în comunicare, consultant și formator în comunicare relațională, autor de carte pentru copii ne-a ajutat să înțelegem mai bine regulile și rutinele care ajută în disciplinarea copilului și care sunt cele mai potrivite pentru vârsta acestuia.

- Cum puteți ajunge să implementați reguli, limite, canoane pe care le doriți, care să fie și înțelese, aplicate, iar copiii să se conformeze lor? Fiecare dintre noi deține o iubire, un sentiment frumos pentru copil, fie că sunteți bunic/bunică, tătic/mămică. Dar această dragoste nu este suficientă pentru a crește un copil autonom și responsabil. Obiectivul nostru în stabilirea regulilor este de a crește copii autonomi, iar acest lucru poate fi realizat prin scoaterea copiilor din cele 4 dependențe cu care se nasc: fiziologică, relațională, afectivă și emoțională. Un adult responsabil este un copil mare capabil să își preia singur anumite decizii și să își asume consecințele deciziilor luate

- Toate limitele, poziționările noastre în raport cu copiii vor fi în raport cu două manifestări ale lor: cele la nivel de nevoi și cele la nivel de dorințe. La nivel de nevoi apar cele fiziologice (alimentare, îngrijre corporală, somn), cele educaționale (grădiniță, școală etc.) și cele relaționale (cu părinții, semenii și în societate). Pe aceste nevoi adultul le satisface prin prezentarea unor reguli. La nivel de dorințe nu impunem reguli, nu frustrăm cu nu, ci ascultare activă pentru a deveni adult responsabil și autonom.

- Pentru a stabili regulile și limitele trebuie să apelăm la sentimentele din interiorul nostru. Iubirea există întotdeauna, dar nu este suficientă pentru a relaționa cu copilul, pentru a-i transmite instrumente concrete și reguli și a-l ajuta să le înțeleagă și să le respecte. De aceea trebuie să intrăm într-un proces de conștientizare. Rolul de mamă este diferit de rolul femeii care face curățenie în casă și capătă două dimensiuni: mămică - rolul care mă ajută să dăruiesc copilului, să primesc de la copil în relația cu el și o dimensiune mai limitatoare, cea de mamă care pune limite și reguli, care cere și refuză copilului. Deci în primul rând ascultăm nevoile și dorințele copilului, apoi încep să delimitez, să disting cum se manifestă copilul - nevoie, dorință și încerăm să înțelegem ce rol avem la momentul respectiv. Sunt adultul care dăruiește și primește sau cel care pune o limită, care cere și refuză. Regulile și limitele țin de a doua noastră dimensiune, mă poziționez cu un eu personalizat în calitate de mamă, cer sau refuz.

ora de disciplina

- De ce sunt atât de importante regulile? Este minunat să lăsăm copiii să exploreze mediul înconjurător sau limbajul. Problema intervine dacă pun o regulă s-ar putea să-i displacă sau să îl traumatizeze. Aici ezitarea părintelui între cele două roluri, mamă - mămică, își spune cuvântul. De ce este atât de important rolul al doilea? Trăim în comunitate unde există reguli, respectăm niște coduri sociale ca să îl ajutăm pe copil să se adapteze mediului în care va trăi, să devină autonom și responsabil. Aceste coduri sunt scrise sau nescrise, iar atunci când le transgresăm există și sancțiuni. Când stabilim regulile? Nu în mod exagerat. De multe ori ajungem să împovărăm copiii cu informații greoaie, dificil de reținut și ajungem la o presiune, o constrângere în a se manifesta. A doua variantă este ca atunci când copilul încalcă niște reguli să venim să explicăm. Nu trebuie prezentate regulile în mod obsesiv pentru că poate crea o stare de angoasă puternică. Cât de des? În funcție de loc, de interlocutor. Este necesară și sancțiunea sau consecința, prezentată după prezentarea regulii. Între 0-9 luni vorbim de nevoi fiziologice și relaționale - asigurarea confortului emoțional se realizează prin rutină, o primă regulă în relația voastră cu copilul. La vârsta de 10 luni intervine disocierea dintre el și părinte - în ascultarea copilului oferim brațele securizante, răspunzând astfel la nevoia fundamentală de atașament. Pe la 2-3 ani intervine perioada de negație, respectiv sindromul de atotputernicie infantilă - mama răspunde anticipativ, înainte de a cere copilul și acesta poate ajunge să creadă ca are o putere nemărginită, iar când se confruntă cu societatea/colectivitatea la grădiniță se lovește de primele reguli, apar copiii cu dificultăți. Trebuie să învățați să vă poziționați în raport cu copilul. Pe la 3-5 ani este dependent de privirea aprobatoare a adultului; aici vă propun să faceți diverse cereri sub forma Îți propun să...(copiii simt o responsabilitate și că pot alege). Pe la 5-7 ani este perioada întrebărilor, iar noi răspundem adecvat și stabilim limite.

- Fiecare vârstă vine cu limitele ei, dar regulile sunt absolut necesare - când sunt foarte mici le asigură integritatea fizică, cele legate de somn/igienă/mâncare țin de nevoile simple, cele de adaptare la societate. Disocierea dintre spațiul public și privat se face prin joc și interacțiune, îi învățăm mesajele verbale și prin comportamente. Există însă o mare diferență între sancțiune și pedeapsă; pedeapsa implică invective, amenințări, chiar și agresiune fizică, fiind o reacție disproporționată cu fapta și nu are legătură cu ea, iar copilul o percepe ca pe ceva injust. Sancțiunea este întotdeauna în raport cu fapta.
Nu vă fie frică de cuvinte atâta timp cât acestea rezonează și sunt congruente cu ceea ce credeți! Pentru a stabili reguli și limite este important să mă autodisciplinez și să îmi stabilesc propriile limite și reguli ca să mă pot poziționa ca un părinte responsabil și autonom.

Creșa, grădinița și școala: ghid de adaptare, acceptare și comunicare 

Daniela Nicoleta Dumitrescu, psiholog clinician, psihoterapeut CBT, practician al metodei ESPERE și blogger "Fericiți cei ce comunică"

- Adaptarea se face întotdeauna înainte de grădiniță, școală sau creșă, cu câteva săptămâni înainte. De ce trebuie să facem asta? Copiii nu au percepția timpului, iar pentru ei ora 12 este ca și sfârșitul lumii. Iar manifestările agresive când îi luați dintr-un loc străin, cu oameni străini sunt o reacție normală. Un copil de 2 ani înțelege doar 50 de cuvinte, unul de 3 ani înțelege 200 de cuvinte. Dacă explicați într-un discurs de 10 minute, el înțelege câte un cuvânt pe minut și nu percepe mesajul. Părinții nu înțeleg bine lumea copiilor, iar problemele de parenting au legătură cu ce înseamnă vârsta copiilor voștri. În lumea copiilor totul este supradimensionat, iar de aici apare multă frustrare și nu înțeleg limbajul, regulile. Copiii nu înțeleg ce înseamnă să fii cuminte, nu înțeleg conceptele abstracte. Dacă vreți să le explicați, apelați la obiecte și jucării. Am observat că tendința părinților este să supradimensioneze copiii foarte mici; la 2-3 ani se comportă cu ei ca și cum ar avea 4-5 ani. Iar mai apoi părinții rămân în urma copiilor. Vă recomand sincer să citiți la fiecare vârstă ce particularități există, altfel nu vă puteți adapta stilul de parenting nevoilor lui.

ora de disciplina
- Orice schimbare în lumea copiilor este un moment de stres. Pot reacționa destul de sever, ajungând până la comportamente atipice, chiar la dezvoltarea unor probleme medicale, cel mai ușor se somatizează în sistemul digestiv, direct legat de sistemul nervos prin nervul vag. Emoțiile ajung în stomac.

- Dacă nu faceți acomodarea la creșă o veți face la grădiniță, respectiv la școală, fiind extrem de importantă separarea de mamă - cu cât e mai mic legătura este mai mare. Așa că începem treptat, eventual din iulie, cu 10 minute cu alt adult, 20 de minute, crescând timpul în ritmul copilului, până când ajungeți la timpul pe care doriți să îl petreacă copilul la grădiniță. Va dura câteva săptămâni. Se încurajează prezența unui obiect tranzițional care îl ține pe copil în contact cu mediul familial; dacă nu are deja, creați unul. Apoi rutina pe care ne-o dorim post creșă/grădiniță trebuie să o avem deja în casă (întrebați la grădiniță) - respectăm orele de masă, de somn; pentru copil este bulversant mediul, cel puțin să cunoască rutina. În România se permite prezența mamei/tutorelui la creșă conform legii HG 1252/2012 art. 23 timp de maxim 15 zile. Aveți grijă la atitudinea voastră - dacă vi se pare chinuitor să îl lăsați acolo, veți transmite și copilului, este de preferat o atitudine pozitivă și autentică (copiii percep mesajele duble). În plus față de ce ați făcut la creșă, în cazul grădiniței vă propun să o includeți în programul zilnic, să o vizitați, să modificați traseul spre acasă pentru a face copilul curios, să vă jucați în ea, să cunoască educatoarea pentru a facilita adaptarea. Ajută și jocurile, poveștile despre grădiniță. Pentru școală, faceți un mare rău dacă îl lăsați cu o săptămână înainte de a începe să fie dezorganizat și să se culce târziu; adaptarea lui va dura câteva săptămâni, respectiv cele din timpul școlii și va rata debutul școlar și este foarte posibil să înscrie în el convingeri greșite despre școală. Intrați în rutina școlară cu 2 săptămâni înainte: oră de culcare rezonabilă, ore de masă regulate. În ceea ce privește relația cu învățătoarea, ideal ar fi să existe o relație bună, iar transferul de autoritate să curgă către ea. Nu intrați în conflict pentru că și copilul va trăi unul intrapersonal. Copilul va fi dezorientat. Ca părinți trebuie să cedați din autoritate către doamna învățătoare. Contează încurajarea relațiilor cu colegii presupun acum locuri de joacă, petreceri. Sunt utile pentru că permit relaționarea și integrarea în colectiv.

- Când ar trebui să ne îngrijorăm? Dacă se înrăutățesc comportamentele copilului, are coșmaruri, plâns neobișnuit de lung, inconsolabil, când renunță la activitățile care îi fac plăcere. Atunci fie nu ați făcut corect adaptarea, fie este o problemă la grădiniță.

- Este foarte important simțul umorului, să aveți o relație veselă cu copilul. Este bine să vă bucurați de relația cu copilul vostru; fiecare moment este unic și fiecare vârstă special. Profitați de ea și fiți fericiți. Ascultați-le fricile; ca experiență în domeniul meu s-au rezolvat nu la nivel real, ci la nivel imaginar. Intrați în joaca copiilor și de foarte multe ori chiar ei au soluțiile la problemele lor dacă știm să îi ascultăm. Două elemente de bază: atenție la atitudinea voastră față de școală, grădiniță sau creșă. Copiii pot absorbi și interioriza reacțiile părinților. și, desigur, comunicarea. Niciodată nu este suficientă. A comunica nu înseamnă a convinge, nici a impune, nici a-l face să înțeleagă, ci a pune în comun.

Cum adaptezi disciplinarea copilului vârstei și personalității acestuia

Cristina Dimitrescu, psiholog clinician și psihoterapeut, mentor coach și trainer.
- Disciplina înseamnă într-adevăr reguli care trebuie cunoscute, integrate și aplicate. Primii care trebuie să le respectăm suntem noi, părinții. Disciplina înseamnă reguli la grădiniță și la școală. Presupune totalitatea comportamentelor pe care trebuie să le avem într-un anumit context. Cum le explicăm conform vârstei și nivelului de apropiere dintre noi, al modului în care am fost crescuți, pentru că trebuie să recunoaștem că ajungem să repetăm greșelile făcute de părinții noștri. Modelul se transferă de la o generație la alta. În prezent părinții au mult mai mult acces la informații; există Google, specialiști, profesori, oameni care și-au deschis mintea.

- Ce înseamnă un copil disciplinat? Fiecare poate răspunde în felul său. Copiii preiau tot, învață tot din ceea ce văd. Bucurați-vă de masa împreună, acordați-vă acele 10 minute indiferent de vârsta copilului. Voi de câte ori spuneți ca părinți mulțumesc? Noi trebuie să fim primii care ne controlăm reacțiile. Încercați ca acele cuvinte din gura copiilor voștri să devină obsesii verbale ale voastre.

- Disciplina înseamnă pentru mine dezvoltarea de abilități. Ca adulți știm ce nu trebuie să facă copilul. Mesajul pe care îl transmitem nu este cel corect, din punctul meu de vedere. De fapt este important ceea ce vrem de la copil. Vrem să știe să se poarte, să se joace, să împartă. Deci trebuie să îi dezvoltăm o abilitate.

Ora de disciplina
- Spunem că au probleme copiii. Dar nu este adevărat. Este modul în care au perceput viața la un moment dat și astfel reacționează. Noi suntem cei care punem etichete. Metoda Kids skills este metoda lui Ben Furman, psiholog și psihoterapeut, medic psihiatru, care a dezvoltat-o pentru copii mici și a fost extinsă pentru terapia individuală, pentru copii și adolescenți. prin intermediul său copilul este implicat în alegeri; el știe ce a greșit, dar atunci când este întrebat ce vrea să învețe în următoarea perioadă îi va fi mai ușor să învețe ceea ce vrei tu ca părinte, educator, învățător. Sunt 15 pași cu totul, terapie de familie, implicăm și familia - mamă, tată, bunici și educatori și colegi. Copiilor le place să prezinte când au ceva nous au știu ceva nou și mai ales în momentul în care a ajuns să facă ceva ce și-a dorit, a ajuns la un rezultat, unul palpabil. Vor prezenta și experiența, și rezultatul și pașii prin care au trecut. Copiii își aleg un nume pentru acea abilitate și spun cum își doresc să sărbătorească; asigurați-vă că va avea parte de acea sărbătoare, acel moment în care ei sunt sub lumina reflectoarelor. Apoi își aleg persoanele care îl vor ajuta. Dacă uită copilul ceva pe parcurs, tot pe el îl întrebăm, cum vrea să îi aducem aminte; acel gest sau frază va fi acceptată și nu ne mai lovim de refuz. Durează un timp, așa că trebuie să avem răbdare și să fim suportivi. Ține și de puterea noastră de a ne menține în regulile jocului. Este o metodă mult mai amuzantă, iar copilul este mult mai concentrat în ce are de făcut, mai responsabilizat. Nu este o metodă infailibilă, poate să nu funcționeze cu toți copiii, dar merge cu metodele rutiniere; orice comportament poate fi învățat pentru că este transformat în abilitate, nu într-o impunere.

SPONSORI

nestle

Parteneri: Itsy Bitsy, Sebastian Purice, Ursulla, Bitdefender, Voios.ro, DivaHair, DivaHair Cosmetics, Dasha, Mamica Pediatru, Johannasburg, Mothers and the City, SuntPitic.ro, biancamorus.ro, celmaibuntata.ro, Idrilog, Diana Vijulie, super40.ro, WoWMoM, PositiveMother, www.educabil.ro, Music Together, DanaPredu.com, JuxiMagic.ro

Despre Școala Părinților Responsabili
Şcoala Părinţilor Responsabili este o campanie socială, descrisă de o serie de seminarii gratuite pentru părinţi care aduc la catedră cei mai bine pregătiţi specialişti pe teme specifice. Scopul campaniei este să ofere acces facil părinţilor către o trusă de informaţii complete şi corecte prin care să fie stimulați şi susținuți în a creşte copiii frumoşi şi sănătoşi. Campania a deschis porțile școlii în octombrie 2016, și de atunci a organizat 15 seminarii gratuite, care au adunat peste 2400 de părinți și viitori părinți și au adus la catedră peste 90 de specialiști bine pregătiți.

Despre Qbebe
Qbebe este revista online dedicată mamelor și viitoarelor mame care înțeleg această uriașă responsabilitate și oferă părinților informațiile de care au nevoie pentru a-și crește copilul frumos și sănătos. Qbebe este chiar mai mult decat o revistă, este o comunitate de mămici și tătici determinați să ofere copiilor lor cel mai bun, mai frumos și mai sănătos start în viață. Qbebe ajută, susține și felicită sute de mii de părinți din România, care își cresc cu responsabilitate și dragoste copii.


Școala Părinților Responsabili este un proiect Qbebe® powered by DivaInteractive®.

 

Noutati de la Qbebe

INSCRIE-TE la newsletter-ul Qbebe si primesti ultimele noutati.

Email
Data nasterii bebelusului    
 

Articole asemanatoare

Au început înscrierile la Şcoala Părinţilor Responsabili. Ora de anatomie, primul seminar gratuit dedicat părinţilor din serie Au început înscrierile la Şcoala Părinţilor Responsabili. Ora de anatomie, primul seminar gratuit dedicat părinţilor din serie
Imunitatea copilului și traiul în colectivitate. Sfatul specialistului la Şcoala Părinţilor Responsabili Imunitatea copilului și traiul în colectivitate. Sfatul specialistului la Şcoala Părinţilor Responsabili
Ghid de utilizare a bolilor copilăriei. Sfatul specialistului la Şcoala Părinţilor Responsabili Ghid de utilizare a bolilor copilăriei. Sfatul specialistului la Şcoala Părinţilor Responsabili
Sistemul respirator și prevenția și tratarea răcelilor. Sfatul specialistului la Şcoala Părinţilor Responsabili Sistemul respirator și prevenția și tratarea răcelilor. Sfatul specialistului la Şcoala Părinţilor Responsabili

Articole Lifestyle

10 poziţii de sărut care te duc în al nouălea cer 10 poziţii de sărut care te duc în al nouălea cer
Sacrificiul pe care îl face Prințul Harry în timpul sarcinii lui Meghan Markle Sacrificiul pe care îl face Prințul Harry în timpul sarcinii lui Meghan Markle
Machiajul HOT pe care să îl porți în octombrie 2018 Machiajul HOT pe care să îl porți în octombrie 2018
Semnul din păr care anunță cancerul de sân Semnul din păr care anunță cancerul de sân

Alte articole care te-ar putea interesa

Editorial Qbebe
scris de Qbebe
Au început înscrierile la Ora de Dezvoltare! Seminar gratuit pentru părinții responsabiliAstfel, Marți, pe 30 octombrie, de la ora 17.00, la Teatrul Elisabeta , la Ora de Dezvoltare, fiecare părinte este invitat să devină un maestru al dezvoltării copilului, cu informații utile, importante și necesare obținute...

Lista gradinite

Cauta o gradinita in orasul tau

Retete culinare
Editorial Qbebe
scris de Cristina Fotescu
Recenzie carte: Programul de 90 de minute de somn pentru bebelusiAuzisem ca este bine sa scrii si lucruri pozitive dar si negative intr-o recenzie ... Dar am decis sa scriu in stilul meu, asa ca am preferat sa scriu totul la scurt si la obiect. Prin urmare: 1. Foarte util planul NAPS...
Qbebe Horoscop saptamanal
Qbebe Funny

Naste natural

De ce o femeie insarcinata nu trebuie sa manance niciodata resturile alimentare de la masa unui copil

De ce o femeie insarcinata nu trebuie sa manance niciodata resturile alimentare de la masa unui copil

Pentru orice mama consumul resturilor
MAI MULT

10 lucruri pe care medicii vor sa le stii inainte sa ramai insarcinata

10 lucruri pe care medicii vor sa le stii inainte sa ramai insarcinata

O mare parte din medici si-ar dori ca femeile sa afle o serie de informatii
MAI MULT

Prima sala de fitness dedicata numai femeilor gravide

Prima sala de fitness dedicata numai femeilor gravide

Doua antreprenoare din New York au reusit  sa puna bazele primei sali de
MAI MULT

Bebee

Înotul-dezvoltă-copiii-într-un-mod-armonios

Înotul dezvoltă copiii într-un mod armonios

Beneficiile înotului sunt nenumărate, iar cei mici ar trebui să învețe de
MAI MULT

Cum-tratăm-scurgerile-vaginale-din-timpul-sarcinii

Cum tratăm scurgerile vaginale din timpul sarcinii

Scurgerile vaginale sunt secreţii ale organelor genitale, cu rol de apărare
MAI MULT

alaptare

Cât se alăptează un nou-născut?

Alăptarea este modul prin care un nou-născut este hrănit de către mama sa cu
MAI MULT

Cele-mai-grele-luni-de-sarcină-sunt-primele-3----află-de-ce

Cele mai grele luni de sarcină sunt primele 3 – află de ce

Perioada sarcinii este foarte frumoasă, dar în același timp și delicată.
MAI MULT

sigur.info-fii sigur pe net