Atenție la etichetă! Pudră de cacao cu sodă caustică în magazinele din România, avertizeaza APC

Atenție la etichetă! Pudră de cacao cu sodă caustică în magazinele din România, avertizeaza APC

Andrada Popa

Experţii APC au realizat o analiză a 22 de mărci de pudră de cacao comercializate în magazinele marilor rețele comerciale. Studiul a fost realizat de către o echipă de experți ai APC, coordonați de către conf. univ. dr. Costel Stanciu. La realizarea acestui studiu s-a avut în vedere, în primul rând, identificarea aditivilor alimentari utilizați în compoziția acestui tip de produs pe baza informațiilor menţionate pe ambalajul fiecărei mărci de pudră de cacao. În cele 22 de mărci analizate s-au identificat 3 aditivi alimentari, cunoscuţi sub denumirea de corectori de aciditate, după cum urmează: E501i - carbonaţi de potasiu, E 524 - hidroxid de sodiu şi E 525 - hidroxid de potasiu. Totodată, s-au analizat şi celelalte informaţii prezentate de fiecare producător pe ambalajul produsului.

Asociația Pro Consumatori (APC), organizație de utilitate publică din anul 2005 cu o activitate neîntreruptă de peste 31 de ani în domeniul apărării drepturilor și intereselor economice ale consumatorilor, membră a Organizaţiei Europene a Consumatorilor (BEUC) din anul 2005, a lansat pe 24 ianuarie anul curent Campania naţională de informare şi educare a consumatorilor „Atenție la etichetă!”, cu scopul de a atrage atenţia consumatorilor cu privire la importanţa înţelegerii informaţiilor menţionate de producătorii de produse alimentare pe etichetele acestora.

Pudra de cacao este rezultatul măcinării masei de cacao din care s-a extras o parte a untului de cacao (grăsime specifică boabelor arborelui de cacao – cacaotier, Theobroma cacao). Pudra de calitate superioară are un conținut de unt de cacao de peste 20%; sortimentele modeste (cum sunt cele lăudate ca fiind „sănătoase“ au circa 10-12 %). Conținutul de unt de cacao din pudră este parte a etichetei (ex. Panama 20/22, Peru 10/12 etc). Cantitățile cele mai mari de pudră de cacao (de calitate medie) vin din Africa; din statele Americii Centrale vine cacao superioară și mai scumpă.

Una din două mărci de pudră de cacao conţine E-uri!

pachete de cacao

  • Numai una din 10 mărci de pudră de cacao este ecologică!
  • 8 din 10 mărci de pudră de cacao au un conţinut redus de grăsime!
  • 2 din 10 mărci de pudră de cacao conţin sare adăugată, între 1,1 grame şi 2,5 grame sare per 100 grame produs! Conţinutul de sare prezent în mod natural în acest produs variază între 0,05 grame şi 0,08 grame!
  • 2 din 10 mărci de pudră de cacao conţin zahăr adăugat, între 31,3 grame şi 36,5 grame zahăr per 100 grame produs! Conţinutul de carbohidraţi prezent în mod natural în acest produs variază între 8,7 grame şi 15,5 grame!
  • Conţinutul de kcal din 100 grame produs variază între 291 kcal şi 411 kcal!
  • Cantitatea de proteine din 100 grame produs variază între 19 grame şi 25 grame!
  • Numai la 3 din 10 mărci se menţionează cantitatea de fibre din 100 grame produs, aceasta variază între 28 grame şi 40,6 grame!
  • La 7 din 10 mărci cantitatea ambalată variază între 50 grame şi 100 grame!
  • La 3 din 10 mărci de pudră de cacao alcalinizată nu se menţionează aditivii folosiţi/corectorii de aciditate!
  • Numai la 3 din 10 mărci se menţionează ţara/regiunea de origine a boabelor de cacao (Republica Dominicană, Africa de Vest, Spania)!

Hidroxidul de sodiu (NaOH) cunoscut și sub denumirea de sodă caustică este un aditiv alimentar (E524) folosit pentru prelungirea termenului de valabilitate

eticheta cu soda caustica

Hidroxidul de sodiu (NaOH) cunoscut și sub denumirea de sodă caustică este un aditiv alimentar (E524) care se folosește în industria alimentară ca regulator de aciditate și antiaglomerant, scopul folosirii acestui aditiv în pudra de cacao, în principal, fiind de prelungire a termenului de valabilitate.” declară Inginer chimist Adela Balea, expert APC.

„În perioada contemporană există două tipuri de pulbere de cacao: cacao naturală și cacao alcalină/alcalinizată sau „olandeză“. Pudra naturală are un nivel de pH cuprins între 5,3 și 5,8, (pH acid), gust amărui și astringent, aromă intensă, culoare maron deschisă roșietică, luminoasă, efect antioxidant viguros. Pulberea alcalinizată se obține din boabe spălate în soluție alcalină - carbonat de potasiu, dar și hidroxid de sodiu (e mai rapid, mai ieftin...) și este mai închisă la culoare, mai puțin acidă (pH 6,8...8,2), adică neutră chimic, este mai solubilă (mai comodă în diversele utilizări), are aromă mai diminuată și cu proprietăți antioxidante mai reduse. Voga dietelor alcaline, intens promovată în ultimii ani de elitele lumii, care a declanșat un interes similar furibund și în rândul maselor de consumatori, a prilejuit accentuarea interesului pentru pudra de cafea alcalinizată. Dintre numeroasele efecte pozitive ale consumului de cacao pe care producătorii și comercianții le clamează se regăsesc: aportul de magneziu și resveratrol benefice pentru corp, reglarea metabolismului glucozei, susținerea ficatului, pancreasului și a sistemului circulator, susținerea unei bune stări de spirit și a unei greutăți corporale normale etc. Consumatorii trebuie să știe, pe lângă aceste lucruri, că fiecare organism este unic, că are o mare capacitate de adaptare (atunci când este sănătos și neexpus la excese – cum sunt cele care urmăresc alinierea la mode și tendințe gastronomice neprietenoase) și că are reacții corecte față de situațiile care produc stres.” subliniază Prof. univ. dr. Ion Schileru, ASE București.

Din păcate, acest produs a fost denaturat prin înjumătăţirea conţinutului de unt de cacao din compoziţia acestuia şi prin alcanizarea acestuia, respectiv adăugarea până la doi corectori de aciditate. Analiza realizată de experţii APC a scos în evidenţă faptul că există o concurenţă acerbă pe piaţa pudrei de cacao din România, iar bătălia finală se dă la raft prin intermediul preţului. Totodată, 8 din 10 consumatori de pudră de cacao fac alegeri în funcţie de preţ şi nu au cunoştinţe despre modul în care se verifică calitatea acestui produs. La alegerea unei mărci de pudră de cacao de calitate superioară trebuie să avem în vedere ţara de origine a boabelor de cacao, de preferat din America de Sud, Centrală sau de Nord, respectiv Africa de Vest şi să evităm pudra de cacao alcalinizată cu conţinut redus de unt de cacao.” spune Conf. univ. dr. Costel Stanciu, preşedinte Asociaţia Pro Consumatori.

 

Sursa: APC.ro

Articolul urmator
Atenție! De ce NU trebuie să mănânci ouăle imediat după ce au fost făcute de păsări
Atenție! De ce NU trebuie să mănânci ouăle imediat după ce au fost făcute de păsări

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Atenție! Spanac contaminat cu virusul hepatitei A retras din magazinele Profi din România
    Atenție! Spanac contaminat cu virusul hepatitei A retras din magazinele Profi din România

    Profi retrage de la vânzare un lot de spanac la pungă de 500 de grame din cauza contaminării cu virusul hepatitei A. Anunțul a fost făcut miercuri de Autoritatea Naţională...

    Nu mai consumați produse din afara UE! Conțin un pesticid care poate modifica IQ-ul copilului, avertizează APC
    Nu mai consumați produse din afara UE! Conțin un pesticid care poate modifica IQ-ul copilului, avertizează APC

    Asociația Pro Consumatori (APC) – Vocea consumatorilor din România, singura organizație de utilitate publică în domeniul protecţiei consumatorilor, statut obținut prin...

    Alertă! Produse alimentare retrase din magazinele din România. De ce nu pot fi consumate
    Alertă! Produse alimentare retrase din magazinele din România. De ce nu pot fi consumate

    Alertă alimentară în România ridicată de către Autoritatea Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor. Două tone de mâncare au fost retrase de urgență...

    Alertă alimentară! Tone de carne de pui contaminate cu salmonella retrase din magazinele din România
    Alertă alimentară! Tone de carne de pui contaminate cu salmonella retrase din magazinele din România

    Mare atenție când cumpărați carne de pui! Specialiștii spun să o gătim la temperaturi foarte înalte ca să fim în siguranță. Peste 60 de tone de carne de pui...

    Raport APC: ce găsim în cozonacii din comerț. Niciunul din produsele analizate nu respectă rețeta tradițională
    Raport APC: ce găsim în cozonacii din comerț. Niciunul din produsele analizate nu respectă rețeta tradițională

    Asociația Pro Consumatori (APC) – Vocea consumatorilor din România, singura organizație de utilitate publică în domeniul protecţiei consumatorilor, statut obținut prin...

    Atenție la „Moneda rusească”! Un joc periculos face victime printre copiii din România
    Atenție la „Moneda rusească”! Un joc periculos face victime printre copiii din România

    O nouă provocare lansată pe platforma TikTok face victime printre copiii din România. Este vorba despre „Moneda rusească”, un joc pe care copiii îl practică la...

    Avertizare APC: fructe importate cu cantități de pesticide uriașe! Iată de care trebuie să te ferești
    Avertizare APC: fructe importate cu cantități de pesticide uriașe! Iată de care trebuie să te ferești

    Asociația Pro Consumatori (APC) a realizat o analiză a notificărilor referitoare la retragerea de la comercializare a fructelor cu reziduuri de pesticide peste limita maxim admisă de...

    Atenție, părinți! Peste 50 de cazuri confirmate cu virusul West Nile în România. Ce măsuri trebuie să luați
    Atenție, părinți! Peste 50 de cazuri confirmate cu virusul West Nile în România. Ce măsuri trebuie să luați

    Virusul West Nile transmis de țânțari a făcut primele victime pe teritoriul țării noastre. Afecțiunea este destul de agresivă, astfel încât poate surveni chiar...

    © 2024 Qbebe