Zonele de pescuit FAO: ce sunt și de ce trebuie să ții cont de ele
Când vrei să cumperi pește care nu este autohton, este firesc să te întrebi de unde provine. Fie că este vorba despre pește proaspăt, fie că este vorba despre pește congelat sau chiar despre conserve, un indiciu important legat de proveniență este oferit de inscripția/codul FAO. Odată ce ai o asemenea informație, îți poți da seama dacă beneficiezi de un produs de calitate, ce respectă standarde internaționale de siguranță alimentară.
Sari la
Ce sunt zonele de pescuit FAO
Înainte să afli ce sunt aceste zone de pescuit, trebuie să știi ce este FAO. Astfel, FAO este acronimul pentru „Organizația pentru Alimentație și Agricultură a Națiunilor Unite”, creată pentru dezvoltarea și implementarea unor acorduri, planuri de acțiune, ghiduri și strategii la nivel internațional. Rolul acestora este de a contribui la respectarea unor standarde, principii și responsabilități care țin inclusiv de pescuit sustenabil și de acvacultură. Pescuitul sustenabil se referă la gestionarea habitatelor și populațiilor de pește într-un mod care să asigure că într-o anumită zonă rămân suficienți pești, respectându-se ecosistemele și permițându-le comunităților care depind de pescuit să continue să supraviețuiască.

Zonele de pescuit FAO reprezintă divizarea geografică a mărilor și oceanelor lumii pentru a se urmări unde, ce și cât s-a pescuit. Practic, aceste zone au fost create în scop statistic în anii '50, de către FAO și un grup de agenții internaționale, luându-se în calcul:
- Granițele unor zone naturale și delimitările naturale ale mărilor și oceanelor;
- Respectarea practicilor naționale în materie de pescuit;
- Granițele naționale;
- Latitudinea și longitudinea;
- Distribuția faunei din apele mărilor și oceanelor;
- Modul în care sunt distribuite resursele într-o anumită zonă;
- Condițiile de mediu dintr-o anumită zonă.
De fapt, zonele de pescuit FAO vizează monitorizarea pescuitului, ca să se verifice dacă se respectă anumite cote de pescuit, adică limitele maxime de captură ce sunt stabilite anual pentru speciile de pești care pot fi comercializate.
La nivel global există 27 de zone de pescuit FAO, alcătuite din:
- 19 zone majore de pescuit oceanic și marin: acestea includ atât apele oceanelor (Atlantic, Pacific, Indian, Arctic și Antarctic) cât și mările adiacente;
- 8 zone majore de pescuit care includ apele interioare (stătătoare și curgătoare) de pe continente.
Principalele zonele de pescuit FAO din mări și oceane au fost numerotate, după cum urmează:
- Zonă 18: Marea Arctică;
- Zonă 21: Atlanticul de Nord-Vest;
- Zonă 27: Atlanticul de Nord-Est;
- Zonă 31: Atlanticul Vest-Central;
- Zona 34: Atlanticul Est-Central;
- Zonă 37: Marea Mediterană și Marea Neagră;
- Zonă 41: Atlanticul de Sud-Vest;
- Zonă 47: Atlanticul de Sud-Est;
- Zonă 48: Atlantic, Antarctic;
- Zona 51: Oceanul Indian de Vest;
- Zonă 57: Oceanul Indian de Est;
- Zonă 58: Antarctic și Oceanul India de Sud;
- Zonă 61: Pacific de Nord-Vest;
- Zonă 67: Pacific de Nord-Est;
- Zonă 71: Pacific Vest-Central;
- Zonă 77: Pacific Est-Central;
- Zonă 81: Pacific de Sud-Vest;
- Zonă 87: Pacific de Sud-Est;
- Zonă 88: Pacific Antarctica.
În privința zonelor de pescuit FAO din apele interioare, acestea sunt numerotate în felul următor:
- Zonă 1: Africa- ape interioare;
- Zonă 2: America de Nord- ape interioare;
- Zonă 3: America de Sud- ape interioare;
- Zonă 4: Asia- ape interioare;
- Zonă 5: Europa- ape interioare;
- Zonă 6: Oceania- ape interioare;
- Zona 7: apele interioare de pe teritoriile fostei Uniuni Sovietice;
- Zonă 8: Antarctica- ape interioare.
Numerele din dreptul zonelor de pescuit FAO arată originea peștelui, mai exact partea oceanului din care provine. De pildă, dacă preferi tonul, inclusiv pe cel din conservă, poți să optezi pentru cel provenit din zonele FAO 71 și FAO 77, din zona centrală a Oceanului Pacific. Aceste zone de pescuit FAO sunt vestite pentru condițiile propice speciilor de pești migratori mari.
De ce este important să ții cont de zonele de pescuit FAO
Odată ce știi zona FAO, poți să iei o decizie informată în privința peștelui pentru care optezi, în condițiile în care:
- Afli dacă peștele provine dintr-o regiune mai apropiată sau mai îndepărtată de țara ta: spre exemplu, cea mai apropiată de țara noastră este zona de pescuit FAO 37 (Mediterana și Marea Neagră). Alegând să cumperi pește dintr-o zonă vecină cu țara ta, te poți gândi că vii în sprijinul economiei locale;
- Afli informații care țin de siguranță și încredere: dacă știi că peștele provine dintr-o zonă FAO, te poți gândi că a fost supus, la un moment dat, unor controale și că s-au respectat prevederi legale internaționale în materie de pescuit;
- Te asiguri că poți contribui la reducerea amprentei de carbon și că ești un consumator responsabil față de mediu: cu cât distanța parcursă de pește de la zona în care a fost pescuit și până la consumator este mai mică, cu atât contribuția la diminuarea amprentei de carbon este mai mare. Amprenta de carbon se referă la cantitatea totală de gaze cu efect de seră, cu precădere de dioxid de carbon, emise în atmosferă în urma activităților umane;
- Te asiguri că achiziționezi pește sălbatic: în schimb, pentru peștele provenit din acvacultură se menționează țara de origine.

Ca să îți crești șansele de a avea parte de un produs de calitate, ai grijă să verifici dacă pe ambalajul în care se află peștele sunt disponibile informații precum:
- Denumirea comercială și științifică: spre exemplu, alături de denumirea „ton” trebuie să apară și „Thunnus (neothunnus) albacares”;
- Metoda de producție: mai exact, dacă este vorba despre pește sălbatic sau provenit din acvacultură;
- Zona în care a fost prins: trebuie să vezi dacă este menționată o zonă de pescuit FAO sau țara de origine;
- Metoda prin care a fost pescuit: de exemplu, dacă a fost pescuit cu undița, cu un traul etc. Traul înseamnă un năvod de dimensiuni mari, în formă de sac, folosindu-se pentru pescuitul în larg;
- Ingredientele;
- Valorile nutriționale.
5 rețete cu sardine pe care să le încerci
Surse foto: istockphoto.com, pexels.com, youtube.com
Surse articol: delfinultracongelados.es, discefa.com, fao.org, fish-commercial.names.ec.europa.eu, mare.it, sciencedirect.com