Femeile au mai mult succes când sunt înconjurate de prietene puternice şi deştepte

Alina Nedelcu - Redactor Senior

Un studiu din acest an a ajuns la concluzia că femeile care au un cerc de prietene apropiate se vor descurca bine nu numai pe plan profesional, ci şi în ceea ce priveşte încercările vieţii.

Prin studiul aparţinând „Harvard Business Review” s-au analizat atât femei de succes care aveau un cerc de prietene apropiate, cât şi bărbaţi cu cariere solide. Prima concluzie a fost că femeilor ce au prietene le este mai uşor să găsească soluţii la problemele lor şi astfel să obţină posturi de conducere şi job-uri mai bine plătite decât acelea care nu erau înconjurate de prietene. În aceste condiţii, cele care îşi au prietenele alături pot avea şansa să deţină job-uri cu până la 2,5 ori mai valoroase, atât din punct de vedere al autorităţii, cât şi al nivelului de salarizare, decât acelea care nu se bucurau de susţinerea lor.

Un alt motiv pentru care femeile ce au un cerc format din 1-3 prietene apropiate au mai mult succes se leagă de faptul că şi ele, la rândul lor, vor beneficia de schimbul de informaţii şi de contacte pe care le deţin prietenele lor. Acest aspect contează mult mai ales în privinţa ocupării unor poziţii înalte de management, au precizat cei ce au realizat studiul menţionat.

În schimb, pentru bărbaţii ce aspiră la posturi de management prezenţa unui cerc de prieteni de acelaşi sex nu contează la fel de mult ca pentru femei.

Un alt studiu a vizat analizarea modului în care prezenţa contactelor sociale influenţează evoluţia stării de sănătate a femeilor diagnosticate cu cancer la sân, în diverse stadii.
Pentru studiu au fost implicate 9267 de femei. Ele au primit întrebări legate de relaţiile lor sociale în ultimii doi ani de la primirea diagnosticului de cancer. Astfel, ele au fost întrebate despre:
• Prezenţa soţilor sau partenerilor

• Relaţiile sociale (apartenenţa la comunitate, la comunităţi religioase, prieteni)

• Numărul de rude de gradul I aflate în viaţă

Cercetătorii au clasificat femeile în funcţie de numărul de relaţii sociale pe care le aveau:
• Femei izolate din punct de vedere social (cu puţine relaţii sociale)

• Femei integrate social la nivel moderat (cu unele relaţii sociale)

• Femei bine integrate social (cu numeroase relaţii sociale)

După analizarea tututor datelor, s-a putut sesiza că femeile izolate din punct de vedere social erau, spre deosebire de cele cu o viaţă socială bogată:
• Cu 43% mai predispuse să aibă o recidivă a cancerului de sân

• Cu 64% mai predispuse să decedeze din cauza acestei forme de cancer

• Cu 69% mai expuse pericolului de a deceda din orice altă cauză

Opinia celor care au coordonat studiul a fost că femeile care aveau relaţii sociale erau în general mai puţin expuse riscului de a deceda decât acelea lipsite de aşa ceva.

Surse: boredpanda.com, upworthy.com, breastcancer.org

Surse foto: istockphoto.com, pixabay.com

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Pentru toate femeile care își aduc pe lume copilașii în pandemie: „Sunteți mai puternice decât credeți”
    Pentru toate femeile care își aduc pe lume copilașii în pandemie: „Sunteți mai puternice decât credeți”

    Pentru toate mămicile care au născut în pandemie, avem un singur lucru de spus: „Sunteți mai puternice decât credeți”!

    Specialiștii confirmă: femeile sunt cele mai afectate de modificările extreme ale vremii
    Specialiștii confirmă: femeile sunt cele mai afectate de modificările extreme ale vremii

    Femeile sunt afectate într-o pondere mult mai importantă decât bărbații de schimbările climatice, mai exact în procent de 80%. Datorită faptului că reprezintă un...

    Dispută între două influencerițe prietene. Amândouă au ales același nume bizar pentru copiii lor
    Dispută între două influencerițe prietene. Amândouă au ales același nume bizar pentru copiii lor

    Dacă și tu faci parte din gașca viitoarelor mămici care păstrează secretul cu privire la numele copiilor lor, cu siguranță vei înțelege disputa dintre două influencerițe,...

    Top 100 femei de succes din România. Care sunt numele care au ajuns pe listă
    Top 100 femei de succes din România. Care sunt numele care au ajuns pe listă

    Le admiri pentru forță, pentru tenacitate, pentru creativitate și nu în ultimul rând pentru pasiunea de care dau dovadă în tot ceea ce fac. S-au remarcat în cele...

    Scrisoare către toate femeile care devin mame cât încă sunt și ele, niște copii
    Scrisoare către toate femeile care devin mame cât încă sunt și ele, niște copii

    Rolul matern este frumos, dar este și extrem de dificil, cu atât mai mult cu cât mămica este foarte tânără. Însă, poate aceste mame vor găsi niște sfaturi...

    Studiu: Femeile românce mai afectate de pandemie decât bărbații, atât profesional cât și personal
    Studiu: Femeile românce mai afectate de pandemie decât bărbații, atât profesional cât și personal

    Femeile românce, mai ales cele care au copii, spun că pandemia le-a afectat viața profesională mai mult decât se așteptau. Cele care au lucrat de acasă au fost nevoite...

    Alimente neperisabile: ce sunt, cum le depozităm și când sunt utile
    Alimente neperisabile: ce sunt, cum le depozităm și când sunt utile

    Străduindu-ne ca permanent să ne ghidăm și după principiul „Gândește astăzi și pentru mâine” vom reuși să rămânem prevăzători și pregătiți chiar...

    © 2023 Qbebe