Oricine aude de Auschwitz, are în minte imaginile zguduitoare ale miilor de oameni reduși la simple numere, ale mormanelor grotești de lucruri smulse de la cei sortiți morții și ale așteptării fără speranță pe coridoarele camerelor de gazare. Soarta unui copil născut în lagăr era pecetluită din primele momente, dacă nu cumva mamele erau ucise înainte de a apuca să nască. Multe femei însărcinate erau trimise la camerele de gazare sau executate pe loc. Altele reușeau să nască, dar numai pentru a încredința sarmana creatură morții. „Sora" Klara era una dintre persoanele responsabile cu uciderea pruncilor, ea însăși fiind adusă în lagăr pentru că își omorâse propriul copil. Este de neconceput pentru noi, care pregătim cu grijă camera bebelușului și ne bucurăm de primele lui zâmbete, de primele cuvinte, de primii pași. Dar au existat astfel de timpuri, în care viața unui om nu însemna nimic, iar a unui copil cu atât mai puțin.
În astfel de condiții a ajuns în lagăr moașa poloneză Stanisława Leszczyńska, arestată de Gestapo în februarie 1943.
Trimisă la Auschwitz pentru că ajuta evreii din ghetou
Mamă a patru copii, Stanisława Leszczyńska trăia cu familia sa în Łódź, când a început războiul. Se născuse într-o familie catolică, în anul 1896, iar tatăl său fusese adesea plecat pe front, mai întâi cu armata imperială în Turkestan, apoi în timpul primului Război Mondial. Părinții Stanisławei și-au încercat norocul în Brazilia, în 1908, dar s-au întors după doi ani în Polonia. Pentru a o ține în școală, mama sa lucra căte 12 ore pe zi la o manufactură. Stanisława a crescut împreună cu cei doi frați ai săi în Łódź, iar în 1916 s-a căsătorit cu tipograful Bronisław Leszczyński. Din fericire, în anii de școală și în timpul călătoriei în Brazilia, a învățat germana și portugheza, ceea ce avea să-i salveze viața când a fost trimisă în lagăr. Existența ei a fost una obișnuită, împărțită între grija pentru copii și slujba de moașă. În anul 1922, Stanisława își terminase studiile la o școală de moașe din Varșovia și se dedicase aducerii pe lume a copiilor. Cei trei fii și Sylwia, fiica ce avea s-o însoțească mai târziu în lagăr, erau bucuria Stanisławei, iar existența pașnică a familiei nu a fost umbrită multă vreme decât de micile griji ale vieții de zi cu zi. Nimeni nu ar fi putut să prevadă că, într-o zi, Stanisława va fi considerată o sfântă și existența sa va lua o turnură atât de dramatică. După izbucnirea celui de-al doilea război mondial, Stanisława și familia ei au început să ajute în secret evreii din ghetoul din Łódź. Curând, au fost descoperiți de Gestapo, iar doi dintre fii au fost trimiși la Mauthausen-Gusen, în vreme ce Stanisława și Sylwia, fiica ei, studentă la medicină, au fost internate în lagărul de la Auschwitz-Birkenau. Soțul său a continuat să lupte în rezistența anti-nazistă, dar a fost ucis în revolta de la Varșovia, în 1944. Stanisława nu l-a mai văzut niciodată.În lagăr, a refuzat să ucidă copiii nou-născuți
În condițiile inumane de la Auschwitz, Stanisława și-a depășit propria durere, aruncată brusc în mijlocul unei suferințe mult mai mari. Ajunsă în lagăr, i-a spus unui doctor german că este moașă și astfel a fost repartizată la "maternitate", un grup de barăci mizere, care nu era un loc destinat îngrijirii femeilor însărcinate, ci un adevărat pasaj al morții. De la început i s-a spus să trateze nou-născuții ca și când nu ar exista, comunicându-i-se și practica obișnuită: aceea de a fi aruncați în niște butoaie cu apă, imediat după naștere. Sora Klara și Sora Pfani erau cele care executau această îndatorire sinistră. Una era o fostă moașă germană, condamnată pentru uciderea propriului copil, celalaltă făcea parte dintre deținute. Pe măsură ce copiii se nășteau, erau declarați morți și azvârliți, pur și simplu, în gălețile special pregătite, câteodată chiar în fața mamelor îngrozite. „Această divizie de muncă era unul dintre cele mai grotești exemple ale organizării naziste, în mod cinic respectându-se „standardele" legale - pentru că „sora" Klara, care fusese dată afară din ordinul moașelor, după crima sa, nu mai avea voie să asiste mamele la naștere. Pe de altă parte, i se dăduse sarcina să ucidă toți copiii evrei nou-născuți. Desigur, numai după înregistrarea oficială a acestora ca fiind născuți morți.", arată istoricul Michael Berkowitz.
Când Stanisława Leszczyńska a auzit ce se așteaptă de la ea, a refuzat fără să stea pe gânduri. „Niciodată!", i-a declarat ea medicului care supraveghea lagărul. „Copiii nu trebuie uciși!" Ce anume a salvat-o de la moarte și cum de nu a fost imediat executată, Stanisława nu a putut înțelege. Viața ei pare să fi căpătat un sens mai profund și, poate, că a fost vorba de un adevărat miracol. Cert este că Stanisława Leszczyńska a adus pe lume peste 3000 de copii și a fost cea care a dat un strop de mângâiere mamelor în iadul de la Auschwitz.
O poveste demnă de analele istoriei
În ciuda faptului că a fost amenințată și bătută, Stanisława a continuat să ajute mamele să nască. Chiar dacă știa că majoritatea pruncilor nu vor supraviețui nici măcar o oră, s-a străduit să salveze cât de mulți a putut. Era o muncă aproape imposibilă, fără apă, cu câteva pături murdare, fără scutece, cu femeile bolnave și subnutrite. În loc de haine curate, nou-născutul era așezat pe o cuvertură murdară, infestată de păduchi, în șemineul din mijlocul barăcii. Femeile uscau cârpele care țineau loc de scutece direct pe corpul lor, pentru că nu aveau voie să le atârne în baracă.
„Infecțiile, duhoarea și o mulțime de viermi erau peste tot, în baracă. Era plin de șobolani, care smulgeau nasurile, urechile, degetele sau călcâiele femeilor foarte bolnave, prea slăbite ca să se mai miște. Șobolanii care se hrăneau direct din corpurile femeilor deveniseră uriași, cât niște pisici. Simțeau mirosul putred al femeilor bolnave, pentru care nu aveam haine curate. Trebuia să aduc apă proaspătă, să curăț femeile care nășteau; îți lua 20 de minute să aduci o singură găleată cu apă.", își amintea Stanisława.
În mod uimitor, majoritatea copiilor s-au născut vii și sănătoși. „Un singur lucru îmi revine din acele zile de coșmar. Respectiv că toți copiii s-au născut vii. Țelul lor era să trăiască. Numai 30 au supraviețuit în lagăr. Câteva sute au fost luați de naziști, să fie crescuți în familiile germane, ca arieni. Klara și Pfani au înecat peste 1500 de copii și mai mult de 1000 au murit de frig și de foame."
Asistată de fiica sa, Stanisława Leszczyńska a adus pe lume în jur de 3000 de copii, în cei doi ani cât a stat la Auschwitz. A continuat să refuze să-i ucidă, în ciuda ordinelor repetate, chiar și din partea doctorului Josef Mengele, infamul „Înger al Morții", cunoscut pentru experimentele sale brutale pe gemeni și femei însărcinate. Unele femei, care nu erau evreice, au primit permisiunea să păstreze copiii, dar aceștia mureau destul de repede, din cauza condițiilor inumane. Altele i-au ucis cu propriile mâini, ca să nu fie răpiți de naziști în programul lor Lebensborn și trimiși să fie crescuți în familiile germane. Leszczyńska se simțea neajutorată, văzând cum pruncii pe care i-a adus pe lume erau uciși sau mureau de foame, pentru că mamelor le era interzis să alăpteze. Dar a continuat să lucreze, să boteze copiii creștini și să îi îngrijească pe toți cât de bine a putut. În barăci i se spunea „Mama".
La începutul anului 1945, naziștii au trimis majoritatea prizonierilor de la Auschwitz în așa numitele marșuri ale morții, către alte lagăre. Stanisława a refuzat să plece, rămânând în lagăr până la eliberare. S-a întors la viața sa obișnuită, lucrând în continuare ca moașă în Lodz, după război. A început să vorbească despre experiențele cumplite de la Auschwitz când s-a retras, în 1957.
Moașa de la Auschwitz, considerată o sfântă
Stanisława Leszczyńska este în continuare venerată în Polonia și a fost propusă pentru sanctificare. Dar, chiar dacă nu a devenit oficial o sfântă, munca pe care a dus-o în iad vorbește în numele ei. În lagăr, a fost numită „Îngerul bunătății" și „Maria în uniforma cu dungi". „Îmi iubeam munca, pentru că îi iubeam pe copilași. Poate de aceea aveam atât de multe nașteri, încât uneori nu dormeam câte trei zile", își amintea ea.
„Era o forță morală uriașă în ea. Era deopotrivă blândă și puternică, niciodată nu am văzut-o neajutorată. Putea să ajungă la inima unei persoane doar cu vorbele. După moartea mamei, o femeie mi-a spus că ea a ajutat-o la naștere timp de două zile și două nopți, fără întrerupere.", spunea fiul său, Bronisław Leszczyński.
Stanisława era o femeie evlavioasă și, când nu putea face nimic altceva, pur și simplu cânta și se ruga. Oriunde se afla ea, era și muzica. Fiul ei își amintește: „...acolo unde se afla mama, acasă, erau cântece, glume, îmbrățișări, flori și priviri dragi. Era un mic paradis." Când Stanisława a murit, cei dragi i-au așezat o coardă de țiteră în sicriu. Amintirea ei s-a păstrat vie în memoria supraviețuitoarelor pe care le-a ajutat să nască, moștenirea lăsată de ea fiind viețile celor câțiva copii care au reușit să plece din lagăr și munca propriilor ei copii, care au devenit medici. „Fetița mea îi datorează viața Stanisławei Leszczyńska. Nu pot să mă gândesc la ea fără să mi se umple ochii de lacrimi.", mărturisea Maria Saloman, una dintre supraviețuitoare.
Prin munca acestei femei umile și a altora asemeni ei, umanitatea, ajunsă în pragul infernului, și-a recăpătat un strop de speranță.
Surse: https://www.history.com; https://aleteia.org https://allthatsinteresting.com