Ce trebuie să știi despre iatrogenie

Irina Olteanu - Redactor Senior

Iatrogenia este un termen direct corelat de efectul nociv al unui tratament medicamentos și apare, conform statisticilor, îngrijorător de frecvent. Iată exact ce înseamnă, din ce cauze poate apărea, care sunt în mod concret efectele adverse prin care se manifestă precum și alte informații interesante.

Ce este iatrogenia

Iatrogenia poate fi definită drept o stare patologică de intoxicație, produsă sau agravată, prin folosirea unui medicament în doze exagerat de mari sau pentru un timp îndelungat. Termenul provine din limba greacă (unde se traduce ca adus de vindecător) și se referă la orice efect al unei persoane, rezultând din activitatea uneia sau mai multor persoane care acționează ca profesioniști în domeniul sănătății sau care promovează produse sau servicii ca fiind benefice pentru sănătate, care nu susțin scopul persoanei afectate. Unele efecte iatrogene sunt clar definite și ușor de recunoscut precum o complicație în urma unei intervenții chirurgicale, însă interacțiunile dintre medicamente pot necesita o investigație complexă pentru a fi identificate.

Prin urmare, cauzele iatrogenezei includ: efecte adverse ale interacțiunilor medicamentoase posibile, complicații care reies dintr-o procedură/tratament medical, erori medicale, neglijență, utilizarea unor instrumente contaminate, anxietate sau enervare la pacient, tratament medical inutil ca urmare a deciziei unui medic. Spre deosebire de un efect advers, unul iatrogenic nu este întotdeauna nociv. De exemplu, o cicatrice creată de o intervenție este desemnată iatrogenică chiar dacă nu reprezintă îngrijire medicală necorespunzătoare și nu deranjează.

Profesioniștii care pot cauza un rău iatrogen pacienților includ: medici, farmaciști, dentiști, psihologi, psihiatri, oameni de știință din laborator și terapeuți. Iatrogeneza poate rezulta și din tratamente medicale complementare și alternative. La nivel global, în anul 2013, s-a estimat că a survenit un număr aproximativ de 20 milioane de efecte negative în urma tratamentelor, un număr de 142 000 persoane decedate ca efecte adverse ale tratamentelor medicale (de la 94 000 în 1990).

Exemple de iatrogeneză: risc asociat cu intervenții medicale, reacții adverse în urma medicamentelor prescrise, abuz de medicamente (de exemplu, rezistența la antibiotic), interacțiuni între medicamentele prescrise, eroare medicală, rețetă greșită (din cauza scrisului iligibil, greșeli la tastat), neglijență, infecții nosocomiale, proceduri/tehnici/informații/metode/echipament defectuos.

iatrogenie

Cauze și consecințe

Afecțiunile iatrogene nu rezultă neapărat din erori medicale, precum greșeli în timpul unei intervenții sau o rețetă emisă cu terapia greșită. Uneori efectele adverse ale unui tratament medical sunt iatrogene (de exemplu, radioterapia și chimioterapia - agresive pentru un efect terapeutic - produc efecte iatrogene precum pierderea părului, anemie hemolitică, diabet, vărsături, greață, leziuni cerebrale, limfedem, infertilitate etc.). Pierderea funcției care rezultă din îndepărtarea unui organ afectat este iatrogenă - precum în diabet când se îndepărtează parțial sau total pancreasul. Drept urmare, incidența iatrogenezei poate să inducă în eroare în unele cazuri. De exemplu anevrismul aortic rupt este fatal în majoritatea cazurilor; rata de supraviețuire pentru un anevrism aortic rupt este sub 25%. Pacienții care decedează în timpul sau după operație vor fi considerați drept decese iatrogene, dar procedura însăși rămâne o șansă mai bună decât 100% probabilitate de deces în lipsa tratamentului.

Reacții adverse

Un efect iatrogenic foarte comun este cauzat de interacțiunea dintre medicamente, când specialistul nu verifică toate medicamentele pe care pacientul le administrează și îi prescrie unele noi care interacționează în mod agonistic sau antagonistic, ceea ce poate cauza morbiditate sau mortalitate. Apar reacții adverse precum reacții alergice. Și rezistența la antibiotic este considerată iatrogenică - tulpinile de bacterii rezistente la antibiotice au evoluat ca răspuns la prescrierea excesivă de antibiotice. Anumite medicamente sunt toxice în dozele terapeutice din cauza mecanismului lor de acțiune. Agenții alchilanți, de exemplu, determină leziuni la nivel de ADN, care este mai nociv pentru celulele canceroase decât celulele obișnuite. În mod similar medicamentele bazate pe arsenic determină otrăvire cu arsenic. Efectele adverse pot apărea mecanimc; scopul unor instrumente chirurgicale poate avea mai multe decenii, prin urmare anumite efecte adverse (precum traume ale țesuturilor) pot să nu fi fost cauterizate corespunzător.

iatrogenie

Informații importante despre iatrogenie

În secolul 21, pacienții cu infecții la gât nu mai sunt lăsați să sângereze până la moarte cum a fost cazul nefericit al lui George Washington care a fost lăsat să sângereze de către medici care credeau că îl salvează. Moartea sa a fost iatrogenă.
Dar rănile și decesele continuă să rămână un risc serios. Farmacistul a citit greșit scrisul medicului și i-a dat pacientului medicamentul greșit. Pacientul a obținut medicamentul greșit ca urmare a unei erori de scris iatrogene. Din cauza numărului mare de medicamente pe piață apar interacțiuni periculoase între medicamente (când medicul nu cunoaște modalitatea exactă de acțiune). Mulți pacienți ajung la spital pentru un tratament banal și ajung să contacteze o infecție cu stafilococ rezistentă la antibiotic. Sau chirurgul a amputat piciorul greșit; greșeala sa a fost iatrogenă.

Există câteva modalități prin care poți interveni ca o boală iatrogenă să ți se întâmple:
- Stimulează-ți imunitatea. Dacă mănânci corect, gestionezi stresul, te detoxifici, te bucuri de somn și exercițiu fizic sunt șanse mai mari să reziști la interacțiuni nocive cu sistemul medical
- Adresează întrebări despre interacțiunile medicamentelor și efectele lor adverse (vârstnicii ajung să primească multe rețete de la mulți doctori).
- Mergi însoțit de o persoană de sprijin la un consult medical. Chiar și o persoană rațională poate deveni confuză când se confruntă cu o criză în sănătate.
- Caută și alte opinii, inclusiv medicamente alternative, când este posibil

Surse: www.merriam-webster.com; https://homeopathtyler.wordpress.com; https://en.wikipedia.org

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    5 lucruri pe care trebuie să le ştii despre începerea şcolilor pe 8 februarie
    5 lucruri pe care trebuie să le ştii despre începerea şcolilor pe 8 februarie

    Școlile se deschid oficial din 8 februarie și toți copiii se vor întoarce în bănci. Dar cum, unde și în ce formă?

    5 ponturi pentru viitoarele mamici: Ce trebuie sa stii despre corpul tau ca sa ramai gravida mai usor
    5 ponturi pentru viitoarele mamici: Ce trebuie sa stii despre corpul tau ca sa ramai gravida mai usor

    Te gandesti sa devii mamica? Atunci probabil ca mintea iti zumzaie de preocupari legate de vitamine prenatale si teste de ovulatie. Exista insa multe alte lucruri pe care e bine sa le stii...

    Ce trebuie să știi despre travaliul la a doua naștere
    Ce trebuie să știi despre travaliul la a doua naștere

    Fiecare sarcină și naștere este diferită, însă există câteva caracteristici comune care sunt valabile în cazul mai multor femei. De obicei, majoritatea femeilor care...

    Ce trebuie să știi despre sprijinul financiar pe care îl primesc familiile în 2020
    Ce trebuie să știi despre sprijinul financiar pe care îl primesc familiile în 2020

    Pasul către întemeierea unei familii implică, în multe cazuri, o decizie pe care trebuie să o ia ambii părinți, cu gândul la aspectele economice și în funcție...

    Travaliul la a treia naștere - tot ce trebuie să știi
    Travaliul la a treia naștere - tot ce trebuie să știi

    Travaliul la a treia naștere te surprinde mai pregătită din punct de vedere emoțional și mental, pentru că deja știi la ce să te aștepți ținând cont că ai trecut deja prin...

    Boala gura mana picior. Tot ce trebuie sa stii despre aceasta boala a copilariei. Atentie, a inceput sezonul!
    Boala gura mana picior. Tot ce trebuie sa stii despre aceasta boala a copilariei. Atentie, a inceput sezonul!

    Boala gura mana picior este foarte des intalnita, mai ales in randul copiilor din colectivitate. Boala este o infectie virala ce cauzeaza ulcere bucale si bubite pe maini si talpi. Desi nu...

    Tot ce trebuie să știi despre uleiurile esențiale și aromaterapie
    Tot ce trebuie să știi despre uleiurile esențiale și aromaterapie

    Uleiurile esențiale au devenit tot mai căutate, în ultimii ani, datorită beneficiilor lor pentru sănătate și frumusețe, recunoscute încă din antichitate. Ele pot fi...

    Tot ce trebuie să știi despre durerea de coloană după rahianestezie
    Tot ce trebuie să știi despre durerea de coloană după rahianestezie

    Operația de cezariană se efectuează cu ajutorul rahianesteziei deoarece această procedură permite pacientei să rămână trează pe toată durata operației, fără să simtă...

    © 2022 Qbebe