Exerciții izometrice: beneficii și moduri în care le poți include în rutină

Exerciții izometrice: beneficii și moduri în care le poți include în rutină

Alina Nedelcu - Redactor Senior

Fie că vrei să îți îmbunătățești mobilitatea, fie că încerci să îți recapeți forța musculară după un traumatism sau pur și simplu îți dorești să vii cu o schimbare în rutina ta de exerciții fizice, nu greșești dacă recurgi și la exercițiile izometrice. Acestea sunt foarte variate, sunt adecvate și pentru spații restrânse și, în plus, nu necesită echipamente costisitoare.

Ce sunt exercițiile izometrice

Aceste exerciții reprezintă o formă de antrenament în cadrul căruia un anumit mușchi sau grup de mușchi se contractă, însă fără a-și modifica vizibil lungimea. De asemenea, exercițiile izometrice nu implică realizarea unei mișcări ample la nivelul articulației

Întrucât exercițiile izometrice se efectuează prin menținerea unei poziții fixe, înseamnă că îți îmbunătățești forța musculară doar în unghiul specific de lucru, într-o anumită poziție. Spre exemplu, dacă apeși palmele una de alta în timp ce ții cotul îndoit la 90 de grade, mușchii brațelor devin mai puternici în poziția respectivă. Dacă vrei ca forța musculară să se îmbunătățească la nivelul întregului braț, trebuie să alternezi pozițiile în care efectuezi exercițiile izometrice. 

femeie bruneta imbracata in colanti si bustiera fitness negre zambind si uitandu-se catre un barbat brunet de langa ea, imbracat cu pantaloni scurti negri si tricou verde, in timp ce amandoi fac genuflexiuni pe un covoras albastru avand pe umeri prosoape albe si langa ei doua recipiente cu apa

Dat fiind faptul că se realizează în poziție statică, exercițiile izometrice nu îmbunătățesc performanța atletică. Aceasta din urmă se referă la capacitatea de a-ți valorifica la maximum potențialul tehnic, fizic, psihic și tactic ca să obții cele mai bune rezultate într-o competiție. 

În același timp, spre deosebire de alte tipuri de mișcări musculare, mai exact concentrice și excentrice, exercițiile izometrice nu produc inflamarea sau iritarea țesutului. Mișcările concentrice înseamnă că mușchiul se scurtează în momentele în care generează forță ca să învingă o rezistență. De fapt, este vorba despre mișcări ce implică ridicare, tragere ori împingere, spre exemplu când ridici o ganteră, când urci trepte, când împingi un obiect greu etc. Mișcările excentrice înseamnă că mușchiul se alungește sub tensiune și acționează precum o frână. De pildă, se poate vorbi despre mișcări excentrice atunci când se folosește o halteră când faci o genuflexiune.  

Ce beneficii au exercițiile izometrice

În afară de faptul că nu se bazează pe o tehnică complicată și că pot fi efectuate rapid, exercițiile izometrice sunt binevenite deoarece:

Te ajută să te menții în formă

Întrucât nu necesită un nivel ridicat al rezistenței fizice pentru a le realiza, exercițiile izometrice sunt potrivite și pentru persoanele care nu au o condiție fizică de invidiat. Pe măsură ce te familiarizezi cu astfel de exerciții, poți deveni mai dornică să te orientezi și spre activități fizice mai complexe. 

grup de femei tinere, de diferite etnii, imbracate in seturi de fitness fie cu colanti, fie cu pantaloni scurti si bustiere, in timp ce ridica gantere roz in timpul unui exercitiu efectuat in grup la o sala de sport

Sunt adecvate și în cadrul recuperării după un traumatism

Exercițiile izometrice sunt indicate chiar și dacă ai dureri după un traumatism. Spre exemplu, dacă există o leziune a mușchilor rotatori de la nivelul umărului, un medic specialist în medicină fizică și reabilitare îți poate recomanda exerciții izometrice care să implice grupul de mușchi ce ajută la stabilizarea umărului. 

Totodată, exercițiile izometrice sunt recomandate și după o intervenție chirurgicală, de pildă după o reconstrucție a ligamentului încrucișat anterior, unul dintre cele mai importante ligamente ale genunchiului. Aceste exerciții au rolul de a îmbunătăți mobilitatea genunchiului. Ligamentul încrucișat anterior trece prin mijlocul genunchiului și conectează femurul, adică osul coapsei, cu tibia. Aceasta este cel mai lung os al gambei.

Ajută la menținerea forței musculare în caz de osteoartrită

Osteoartrita se referă la uzura și la deteriorarea cartilajului ce protejează oasele, generând frecarea acestora. De aceea, intervin dureri, inflamații și dificultăți de mișcare a articulațiilor. 

În vederea ameliorării simptomelor amintite, pentru păstrarea forței musculare și pentru îmbunătățirea mobilității, medicii recomandă, în caz de osteoartrită, să se recurgă la exerciții izometrice. Datorită acestor exerciții, pacienții pot ajunge să realizeze o gamă variată de mișcări fără dureri mari. 

Contribuie la reglarea tensiunii arteriale

Potrivit unei revizuiri sistematice apărută în „British Journal of Sports Medicine”, s-a constatat că, prin comparație cu exercițiile de mare intensitate, cu cele cardio și cu cele dinamice de rezistență (de exemplu cele cu greutăți), exercițiile izometrice favorizează scăderea nivelului tensiunii arteriale. Acestea din urmă contribuie atât la scăderea nivelului tensiunii sistolice, cât și al celei diastolice. Tensiunea sistolică este presiunea exercitată când mușchiul inimii se contractă ca să pompeze sânge, valoarea ei normală fiind între 100-130 mmHg. Tensiunea diastolică este presiunea exercitată când mușchiul inimii se relaxează între două contracții, iar valoarea ei normală este sub 85 mmHg. 

doctorita de varsta mijlocie cu ochelari, imbracata in alb, in timp ce ii masoara tensiunea arteriala unei tinere imbracate cu camasa roz-lila si cu ochelari de soare pe cap intr-un spatiu cu plante si cu ventilator

Hatha yoga: ce este și cum te ajută

Exerciții izometrice pe care le poți face acasă

Deoarece sunt versatile, exercițiile izometrice pot fi introduse oricând în rutina ta de activități fizice. Inițial, este preferabil să efectuezi astfel de exerciții de 2-3 ori pe săptămână ca să permiți mușchilor să se adapteze fără să îi suprasoliciți. Pe măsură ce te familiarizezi cu ele, poți să ai zilnic o sesiune de exerciții izometrice. Printre cele pe care le poți face acasă se regăsesc și cele de mai jos:

Genuflexiuni simple

Pentru ca genuflexiunile să fie eficiente, străduiește-te să păstrezi poziția 10-30 de secunde și să împingi șoldurile în spate în timp ce îndoi genunchii.

Genuflexiuni la perete

Sunt recomandate atât pentru mușchii din partea posterioară a coapsei, cât și pentru cei fesieri. Ca să nu îți fie greu să efectuezi genuflexiunile, ai grijă să nu ții picioarele prea depărtate unul de altul. De asemenea, încearcă să păstrezi poziția similară celei în care stai pe scaun aprox. 15 secunde și ai grijă ca umerii și șoldurile să rămână rezemate de perete.

Flexii ale bicepsului folosind gantere

Exercițiul se adresează bicepsului, mușchiul ce pornește din articulația umărului și care permite îndoirea brațelor. Începe cu gantere de 1-4 kg în fiecare mână, urmând să recurgi la greutăți din ce în ce mai mari pe măsură ce dobândești mai multă forță. Nu uita că ar trebui să menții brațele la nivelul umerilor pentru aprox. 20-30 de secunde la fiecare ridicare. 

Ridicări pe vârfuri folosind gantere

Principalul avantaj al acestei exercițiu este că poate fi efectuat atât pe o suprafață ridicată, cât și pe o suprafață plană. În același timp, poți să alegi greutatea ganterelor utilizate. Exercițiul este benefic pentru mușchii gambelor, pentru îmbunătățirea echilibrului și a stabilității. Totodată, este indicat și pentru îmbunătățirea performanței atletice.

Ridicări pe vârfuri din poziția similară celei în care stai pe scaun

Un asemenea exercițiu izometric antrenează mușchii gambelor și ai brațelor. Nu uita că trebuie să menții brațele deasupra capului cât rămâi pe vârfuri. 

Fandări

Pentru a nu-ți fi prea greu să realizezi o fandare izometrică, contează mult ca cea mai mare parte din greutatea corpului să se distribuie pe piciorul din față, iar talpa acestuia să fie cât mai bine fixată pe sol. 

Plank-ul lateral

Face parte dintre cele mai eficiente exerciții recomandate pentru musculatura umerilor, a zonei inferioare a  spatelui și pentru cea abdominală. 

Exerciții izometrice: greșeli de evitat

Pentru a avea doar de câștigat și pentru a evita să-ți pui sănătatea în pericol după ce efectuezi un exercițiu izometric, străduiește-te să nu faci următoarele greșeli:

  • Să îți ții respirația: dacă nu urmezi acest sfat, riști să te confrunți cu creșteri bruște ale nivelului tensiunii arteriale;
  • Să insiști să menții majoritatea pozițiilor pentru 20-60 de secunde: când nu ții cont de acest sfat, te vei suprasolicita și vei fi mai predispusă riscului de a te accidenta;
  • Să nu îți asculți corpul: este esențial ca pe parcursul exercițiilor să faci distincția dintre disconfort și durere. În caz de durere, renunță la exercițiul respectiv;
  • Să nu îți încordezi mușchii vizați pe parcursul exercițiului: când mușchii sunt prea relaxați, exercițiul nu este eficient;
  • În cazul în care știi că există o leziune la nivelul anumitor mușchii, să o ignori: de pildă, în situația în care există leziuni la nivelul mușchilor umerilor, evită exercițiile izometrice bazate pe ridicarea ganterelor;
  • Să nu te oprești imediat dacă intervin brusc amețelile, durerea de cap și/sau senzația de greață.

femeie bruneta, cu parul strans,imbracata cu maieu violet si colanti colorati, in timp ce sta pe jos acasa intrucat nu se simte bine din cauza disconfortului resimtit la nivelul unuia dintre genunchi

În ciuda numeroaselor beneficii pe care le aduc, nu uita că exercițiile izometrice nu sunt sigure pentru oricine. Mai exact, nu trebuie să apelezi la ele dacă te regăsești în oricare dintre aceste situații:

  • Ești însărcinată;
  • Ai o afecțiune cardiacă;
  • Ai hipertensiune arterială, dar nu urmezi încă un tratament. 
 

Surse foto: freepik.com, freepik.com, pexels.com, youtube.com

Surse articol: bjsm.bmj.com, health.clevelandclinic.org, healthline.com, hss.edu, mayoclinic.org, nras.org.uk, raportuldegarda.ro, sciencedirect.com, sfatulmedicului.ro, today.com, vertimax.com

Articolul urmator
Cele mai bune exerciții pentru picioare livrate de experți
Cele mai bune exerciții pentru picioare livrate de experți

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    25 de moduri originale și de succes prin care îți poți trezi adolescentul
    25 de moduri originale și de succes prin care îți poți trezi adolescentul

    Printre provocările pe care le ai când ești mama unui copil aflat în perioada adolescenței se numără și aceasta: zi de zi trebuie să te „lupți” pentru a-l...

    5 moduri simple prin care poți păstra o relație sănătoasă cu soțul tău
    5 moduri simple prin care poți păstra o relație sănătoasă cu soțul tău

    Nu este un secret faptul că este nevoie de mai mult decât de dragoste pentru a menține o relație sau o căsnicie puternică și sănătoasă. Pe lângă sentimentele puternice,...

    5 moduri în care îți poți amenaja grădina cu flori și piatră
    5 moduri în care îți poți amenaja grădina cu flori și piatră

    Vrei să îți amenajezi grădina, dar duci lipsă de inspirație? Îți prezentăm câteva idei ușor de pus în practică prin care îți poți decora grădina cu...

    Nu mai arunca pulpa de migdale. 3 moduri în care o poți folosi
    Nu mai arunca pulpa de migdale. 3 moduri în care o poți folosi

    Pulpa de migdale reprezintă masa care rămâne după ce ai obținut lapte de migdale prin înmuiere și stoarcere. De multe ori, nu știi ce să faci cu aceasta sau poate chiar nu...

    5 moduri prin care îl poți încuraja pe copilul tău care învață acasă, să socializeze
    5 moduri prin care îl poți încuraja pe copilul tău care învață acasă, să socializeze

    În ultimii ani, tot mai mulți părinți decid ca micuții lor să învețe acasă. De aceea, este firesc să intervină și această grijă: „Oare copilul meu are...

    Cele mai bune exerciții pentru scolioză
    Cele mai bune exerciții pentru scolioză

    Scolioza este o afecțiune a coloanei vertebrale care poate influența semnificativ postura, mobilitatea și calitatea vieții, indiferent de vârstă.

    Când poți introduce în alimentația bebelușului „finger food”, bastonașe de mâncare care încap în mânuță și ce poți oferi în funcție de vârstă?
    Când poți introduce în alimentația bebelușului „finger food”, bastonașe de mâncare care încap în mânuță și ce poți oferi în funcție de vârstă?

    Să începi să îi oferi bebelușului „finger food” reprezintă o modalitate simplă și eficientă totodată de a-l familiariza cu mișcările coordonate și de a-l...

    Calisthenics: beneficii și recomandări
    Calisthenics: beneficii și recomandări

    Calisthenics este mai mult decât un simplu antrenament, este arta de a-ți stăpâni propriul corp. Fără aparate, fără greutăți mari, doar gravitație, control și forță...

    © 2026 Qbebe