Iată care este vitamina ce nu trebuie să lipsească din organismul tău

Iată care este vitamina ce nu trebuie să lipsească din organismul tău

Alina Nedelcu - Redactor Senior

Vitamina B6 (piridoxina) este o vitamină esențială pentru menținerea sănătății fizice și psihice. Ea este hidrosolubilă, nu poate fi produsă de către organism și de aceea trebuie preluată prin alimentație și utilizarea suplimentelor alimentare. Din articolul de mai jos vei afla detalii importante despre vitamina B6, cum ar fi care sunt beneficiile ei, cum se manifestă deficitul ei, care sunt alimentele în care se regăsește, precum și ce ar trebui să știi despre suplimentele ce o conțin.

De ce este importantă vitamina B6

Aceasta este una dintre cele valoroase vitamine pentru organism, în condițiile în care îndeplinește următoarele roluri:
Stimulează funcționarea sistemului imunitar
Vitamina B6 este implicată în producerea limfocitelor (globulele albe), menite să ajute corpul să lupte contra infecțiilor. De pildă, un studiu din anul 2006 a demonstrat că aceasta poate să susțină sistemul imunitar inclusiv în cazul bolnavilor aflați în stare critică.

Îmbunătățește funcționarea creierului

Grație vitaminei B6, dezvoltarea cognitivă va fi susținută, sprijinind mai bine procesele de memorare și de învățare.

Este capabilă să îmbunătățească dispoziția și să reducă simptomele depresiei
Vitamina B6 este necesară în procesul de creare al neurotransmițătorilor care vor regla emoțiile (Cum ar fi serotonina, dopamina și acidul gama-aminobutiric- GABA). De asemenea, ea poate să reducă nivelul ridicat din sânge de homocisteină, un amino-acid care poate influența negativ starea de dispoziție, crescând predispoziția spre stările depresive.
De exemplu, un studiu efectuat în anul 2008 a ajuns la concluzia că persoanele care au deficit de vitamina B 6 sunt de două ori mai mult expuse riscului de a dezvolta depresie, spre deosebire de cele care se bucură de un nivel nomal al acesteia.

Poate să prevină înfundarea arterelor și să reducă riscul de instalare al maladiilor cardiace
Deoarece vitamina B6 va scădea nivelul homocisteinei (Aceasta este un produs toxic, rezultat din metabolismul proteinei în corp), ea va putea să mențină mai bine starea de sănătate a vaselor de sânge și să reducă pericolul apariției unui infarct.
Studiile au arătat că inclusiv dacă va fi asociată cu acid folic la persoanele poate să reducă nivelul homocisteinei și să protejeze contra bolilor de inimă.

Este binevenită în ameliorarea simptomelor ce însoțesc sindromul premenstrual
Datorită vitaminei B6, simptomele emoționale ce pot apărea în preajma instalării menstruației (precum stările de anxietate, cele depresive sau iritabilitatea) pot fi mai bine ținute în control.
Un studiu a evidențiat faptul că femeile care iau timp de 1 lună suplimente de vitamina B6 și de magneziu vor avea o stare psihică mai bună în perioada în care se confruntă cu sindromul premenstrual.

Poate preveni apariția anemiei, inclusiv pe cea din timpul sarcinii
Pentru că este implicată în producerea hemoglobinei (proteina care transmite oxigen celulelor), vitamina B 6 este vitală în prevenirea anemiei.
Un studiu realizat în anul 2010 a arătat că femeile însărcinate care au primit nu numai suplimente alimentare cu fier, ci și cu vitamina B6, au cunoscut îmbunătățiri ale nivelului de hemoglobină din sânge și nu au mai dezvoltat anemie.

Va contribui la ameliorarea grețurilor matinale din perioada sarcinii
Oamenii de știință au constatat că femeile care obișnuiesc să ia suplimente cu vitamina B6 în timpul sarcinii pot avea mai puțin de suferit din cauza grețurilor.
Specialiștii atrag însă atenția ca aceste suplimente să fie luate doar la recomandarea unui medic, nu mai mult de 1.9 mg pe zi (Excesul poate să ducă la apariția unei complicații foarte grave, numită neuropatie periferică- Aceasta presupune pierderea sensibilității, dureri sau amorțeli în zona nervilor periferici din membrele inferioare sau superioare).

De câtă vitamina B6 avem nevoie zilnic

În funcție de vârstă și de sex, medicii recomandă să ne asigurăm în fiecare zi următorul aport al vitaminei B6:
• Bebelușii între 0 și 6 luni- 0.1 mg
• Bebelușii între 7 și 12 luni- 0.3 mg
• Copiii cu vârsta cuprinsă între 1 și 3 ani- 0.5 mg
• Copiii cu vârsta cuprinsă între 4 și 7 ani- 0.6 mg
• Copiii cu vârsta cuprinsă între 9 și 13 ani- 1 mg
• Băieții și bărbații cu vârsta cuprinsă între 14 și 50 de ani- 1.3 mg
• Bărbații de peste 50 de ani- 1,7 mg
• Fetele între 14 și 18 ani- 1.2 mg
• Femeile între 19 ș 50 de ani- 1.3 mg
• Femeile de peste 50 de ani- 1.5 mg
• Femeile însărcinate- maximum 1.9 mg
• Femeile care alăptează- 2 mg

Semnele deficitului de vitamina B6

Medicii atrag atenția asupra următorului aspect: anumite persoane pot fi mai expuse lipsei de vitamina B6 decât altele. Printre acestea se numără:
• Persoanele care suferă de boala Crohn sau alte afecțiuni inflamatorii ale intestinelor care duc la malabsorbție
• Cele care suferă de boli renale
• Cele care consumă regulat alcool
• Cele care iau medicamente pentru tratarea epilepsiei
• Cele care au artrită reumatoidă

Simptomele ce anunță lipsa vitaminei B6 din organism se referă la:
• Fluctuațiile bruște ale dispoziției
• Stări frecvente de confuzie
• Dureri musculare
• Lipsă de energie și stări de oboseală accentuată
• Înrăutățirea stărilor din cadrul sindromului premenstrual

Femeie ce sta intis pe canapea, cu dureri in partea inferioara a abdomenului

• Apariția sau agravarea anemiei

Cum poți să-ți asiguri necesarul de vitamina B6

Prin alimentație
Hrana nu te va ajuta decât să îți asiguri parțial doza zilnică de vitamina B6. În acest scop, ar trebui să ai grijă să incluzi în meniul tău alimente cum ar fi:
• Piept de curcan
• Carne de vită
• Piept de pui
• Ton
• Boabe de fasole Pinto
• Fistic
• Avocado, Banane
• Semințe de floarea-soarelui
• Semințe de susan

Alimente ce contin si vitamina B6

Ce trebuie să știi despre administrarea suplimentelor cu vitamina B6
Înainte de a te apuca să iei astfel de suplimente, ar trebui să ții cont de următoarele atenționări:
• În general, suplimentele cu vitamina B6 sunt sigure pentru majoritatea persoanelor- Doar medicul îți va spune dacă și câtă ar trebui să iei!

• Excesul de vitamina B6, când este vorba despre administrarea pe cale orală, poate să ducă la simptome neplăcute: greață, vărsături, diaree, dureri de stomac, scăderea apetitului, dureri de cap, amețeli, stare de somnolență, senzația de amorțeală în membre (Ca urma a afectării nervilor periferici)

• Utilizarea pe termen lung al vitaminei B6, inclusiv când este vorba despre administrarea ei pe cale injectabilă, este considerată posibil nesigură- De exemplu, se poate ajunge la probleme legate de funcționarea mușchilor, la deteriorarea nervilor periferici

• În general, vitamina B6 este sigură în alăptare- Se va lua numai după sfatul medicului, excesele putând duce la apariția convulsiilor la bebelușul alăptat

• Vitamina B6 nu va fi luată de persoanele care au suferit intervenții chirurgicale la nivelul arterelor (angioplastia de exemplu)

• Nu se va administra vitamina B6 persoanelor care au suferit o intervenție chirurgicală destinată slăbitului, în condițiile în care aceasta poate stimula simptome precum grețuri și vărsături

• Persoanele care au suferit recent un accident vascular nu vor lua suplimente cu vitamina B6

• Persoanele care suferă de diabet nu vor lua combinația formată din vitamina B6, B12 și acid folic

Casinovita B6 Un exemplu de supliment alimentar cu vitamina B6 este și Casinovita B6 .

Acesta este sub formă de capsule, conține nu doar această vitamină (în cantități mari), ci și semințe de floarea- soarelui și extract de usturoi.
Casinovita B6 este un remediu naturist binevenit pentru ameliorarea următoarelor afecțiuni:
• Maladii cardiace
• Afecțiuni oculare
• Simptomele artritei reumatoide
• Greața și vărsăturile din perioada sarcinii

De asemenea, Casinovita B6 te poate ajuta întrucât previne maladiile cardiace, reglează nivelul de colesterol, reduce nivelul inflamației din organism, previne Alzheimer-ul și demența (Întrucât îmbunătățește oxigenarea creierului și menține funcțiile cognitive).
Nu în ultimul rând, te poți orienta cu încredere către acest supliment alimentar revoluționar, 100% natural și dacă te confrunți cu anxietate sau depresie.

Surse:
www.draxe.com, www.healthline.com, www.webmd.com

 

Logo Medicinas

 

Articolul urmator
Părul filat este întotdeauna la modă: 28 tunsori actuale care te vor scoate din anonimat
Părul filat este întotdeauna la modă: 28 tunsori actuale care te vor scoate din anonimat

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Ce nu trebuie să îi lipsească copilului tău pentru o imunitate puternică
    Ce nu trebuie să îi lipsească copilului tău pentru o imunitate puternică

    Ca părinți, vrem să facem tot ce ne stă în putere pentru a-i feri pe micuții noștri de răceli, gripă, viroze respiratorii sau alte afecțiuni care le-ar putea cauza orice fel...

    Ce nu trebuie să îi lipsească copilului tău pentru un sistem imunitar puternic
    Ce nu trebuie să îi lipsească copilului tău pentru un sistem imunitar puternic

    Toamna este de departe unul dintre cele mai imprevizibile anotimpuri. Azi ne răsfață cu temperaturi plăcute, mâine ne forțează să scoatem de la naftalină ghetele și gecile de...

    Lista bagaj vacanță copii: ce trebuie să nu-i lipsească din valiză pentru un concediu reușit
    Lista bagaj vacanță copii: ce trebuie să nu-i lipsească din valiză pentru un concediu reușit

    Fie că este vorba despre o mini-vacanță sau un concediu ce durează mai mult de o săptămână, să faci bagajele pentru toată familia este o adevărată provocare. Chiar dacă...

    Când copilul tău este bolnav ai dreptul să îți iei concediu medical. Iată care sunt condițiile
    Când copilul tău este bolnav ai dreptul să îți iei concediu medical. Iată care sunt condițiile

    Atunci când copilașul tău este bolnav, ultimul lucru la care te gândești este să mergi la serviciu. Cum să îți îndeplinești cu succes sarcinile când...

    Imaginea care a înnebunit internetul. „22 de cm. O farfurie. Acesta este diametrul placentei. Iată de ce mamele trebuie să se odihnească după ce nasc”
    Imaginea care a înnebunit internetul. „22 de cm. O farfurie. Acesta este diametrul placentei. Iată de ce mamele trebuie să se odihnească după ce nasc”

    Placenta joacă un rol extrem de important în timpul sarcinii, întrucât menține rezerva de sânge a bebelușului nenăscut din rezerva de sânge a mamei. Pe...

    Iată cum trebuie să miroasă parfumul tău în funcție de zodie
    Iată cum trebuie să miroasă parfumul tău în funcție de zodie

    Când te gândești la parfumul pe care îl vei purta, îți dorești nu numai să fie cât mai adecvat unui anumit moment din zi și unui anumit context, ci și...

    Vitamina C lipozomală: ce este și când este recomandată
    Vitamina C lipozomală: ce este și când este recomandată

    În spațiul suplimentelor nutritive, o anumită inovație a captat din ce în ce mai multă atenție pentru potențialul său de a redefini modul în care organismul nostru...

    De ce trebuie să speli zilnic recipientul din care bea apă copilul tău
    De ce trebuie să speli zilnic recipientul din care bea apă copilul tău

    Știm că sănătatea copilului tău este prioritară pentru tine, așa că te întrebăm: știi cât de des ar trebui să speli recipientul din care acesta bea apă? Ei bine,...

    © 2024 Qbebe