Un studiu dezvăluie că dietele greșite ucid mai mulți oameni decât fumatul

În vederea menținerii unei sănătăți fizice și psihice optime, o dietă echilibrată joacă un rol esențial.Așa cum veți afla și din articolul de mai jos, obiceiul de a consuma în mod constant alimente nesănătoase, lipsite de nutrienți, ne poate expune unor îmbolnăviri grave, constituind o amenințare chiar la adresa vieții noastre.

De ce dietele nesănătoase sunt foarte periculoase- Concluziile unui studiu recent

Un studiu american desfășurat între anii 1990 și 2017 a demonstrat că adoptarea unor diete dezechilibrate este mai nocivă pentru sănătate decât fumatul sau consumul de alcool. Acest studiu a fost demarat de un institut din Seattle și a fost publicat într-una dintre cele mai prestigioase publicații britanice din domeniul medical, „The Lancet".
Concluziile studiului au fost obținute prin analizarea unor date preluate din 195 de state, ce vizau prezența în dietă a unor alimente variate, precum fructe, legume, nuci, semințe, pește, lactate, cereale integrale, carne roșie. De asemenea, a fost urmărit și consumul de sare, la nivel global.

Specialiștii implicați în realizarea studiului au putut să formuleze următoarele puncte de vedere:
• În toată lumea se poate observa un raport redus al consumului de alimente sănătoase, în raport cu cele nesănătoase- La nivelul anului 2017 a putut fi sesizată cea mai mare diferență între raportul optim de consum al unor alimente sănătoase și prezența lor în dietele din toată lumea. Spre exemplu, s-a estimat (la nivel global) un consum de nuci și semințe de 12 % din cantitatea recomandată zilnic, un consum de lactate de 16%, cel de cereale integrale plasându-se la aproximativ 23% din ceea ce ar trebui consumat zilnic

• Aportul de băuturi carbogazoase dulci a fost excedentar la nivel mondial

• Consumul de carne procesată și de sare a fost foarte ridicat în toată lumea, fiind chiar și cu 90% mai mare decât cantitatea optimă de fiecare zi

Femeie ce tine intr-o mana un hamburger urias si in cealalta un pahar de suc ce nu este natural

• Riscul de deces din cauza unei alimentații dezechilibrate, adică o alimentație săracă în fructe, legume, cereale integrale și acizi grași Omega- 3 era mai ridicat ca oricând în anul 2017- Spre exemplu, s-a estimat că lipsa fiecăruia dintre acești nutrienți era responsabilă de un procent de aproape 2% din total deceselor înregistrate global

• În urma consumului ridicat de alimente nesănătoase, la nivel mondial, se poate vorbi despre o creștere a deceselor cauzate de: maladii cardiovasculare, cancer, diabet de tip 2

Pericolele aduse de dietele nesanatoase

• Cele mai multe dintre decesele care au avut legătură cu adoptarea unei diete nesănătoase s-au înregistrat în rândul persoanelor ce aveau sub vârsta de 70 de ani

Coordonatorii studiului au afirmat că dietele nesănătoase au ucis, în anul 2017, aproximativ 10, 9 milioane de persoane (aproximativ 22% din procentul de decese din 2017), 45% dintre ele fiind semnalate la adulți sub 70 de ani. S-a  precizat și că 1 din 5 decese ar putea fi evitate nu numai prin renunțarea la fumat și la consumul de alcool, ci mai ales prin orientarea spre o alimentație sănătoasă, în care să predomine alimente precum:
• fructe și legume
• cereale integrale
• nuci și semințe
• alimente bogate în Omega 3 și alte tipuri de grăsimi sănătoase
• proteine de origine vegetală

Pentru a-și susține punctul de vedere, autorii studiului au dezvăluit date legate de aportul acestor alimente la nivel mondial. Astfel, cei care le-au consumat mai mult (mai ales locuitorii statelor orientate spre o dietă mediteraneană) au înregistrat un procent mai scăzut al deceselor din cauza unei diete dezechilibrate. Spre exemplu, populația din țări precum Israel, Liban, Iran, Spania sau Japonia se bucură de o longevitate mai bună, în timp ce în state cum ar fi Uzbekistan, SUA sau Mexic s-a putut observa un procent mai mare al deceselor survenite în urma dietelor greșite.

După ce acest studiu a fost publicat, cei implicați au insistat asupra ideii de promovare a unor noi politici, în toate statele lumii, care să orienteze spre diete sănătoase, în condițiile în care nu neapărat consumul de alimente nesănătoase, fumatul sau consumul de alcool sunt cele mai responsabile de moarte prematură, ci în special aportul insuficient de alimente care să conțină nutrienți valoroși.

Eforturile de la nivel planetar ar trebui să se concentreze, îndeamnă experții, spre scăderea consumului de alimente pline de zahăr, sare, grăsimi nesănătoase și conservanți, în paralel cu promovarea celor sănătoase (nuci, semințe, fructe, legume, pește, alte alimente cu grăsimi sănătoase). În acest scop, insistă aceștia, ar trebui să se ia mai multe măsuri în privința producerii, distribuției și promovării consumului de alimente mai puțin dăunătoare.

Nu în ultimul rând, autorii studiului menționat atrag atenția și asupra următorului aspect: în ultimele două decenii se poate vorbi despre o creștere alarmantă a cazurilor de obezitate, ceea ce amplifică riscul de apariție a deceselor premature din cauza maladiilor cardiovasculare și diabetului, unele dintre cele mai semnificative efecte secundare ale excesului ponderal. Totodată, creșterea sedentarismului este considerată și ea  o amenințare semnificativă pentru sănătatea de la nivel global, fiind amplificată de creșterea aportului zilnic de alimente foarte bogate în calorii, dar sărace în nutrienți sănătoși.

Exemple de măsuri pe care ar trebui să le luăm pentru a ne bucura de o dietă mai sănătoasă

Pentru a reuși să contracărăm, pe cât posibil, efectele negative ale unei diete nesănătoase pe care am adoptat-o la un moment dat, ar trebui să ținem cont de următoarele sfaturi:
Să ne îndreptăm spre alimente sănătoase cât mai variate
Dacă vom reuși ca în alimentația de zi cu zi să avem parte de alimente diverse, nu numai că ne vom asigura procentele optime de nutrienți utili pentru buna funcționare a organismului, dar vom sta mai departe de unele substanțe toxice (precum pesticidele) care se găsesc preponderent în anumite tipuri de hrană.

Să limităm consumul de alimente procesate
Specialiștii spun că alimentele procesate industrial, în care s-au pus diferiți conservanți, trebuie cât mai mult ocolite. Astfel, ele sunt pline de calorii „goale", de sare, zahăr, grăsimi nesănătoase și duc lipsă de nutrienții importanți pentru sănătatea noastră, precum vitaminele, mineralele, fibrele, acizii grași Omega-3.

Evitați, pe cât posibil, grăsimile saturate
Pentru a nu suferi din cauza unei diete nesănătoase, se recomandă neapărat scăderea aportului de grăsimi de acest gen. Ele sunt acelea care devin solide la temperatura camerei, care cresc nivelul colesterolului „rău" și cresc riscul spre apariția maladiilor cardiovasculare. În aceste condiții, ar trebui să alegem lactate cu conținut redus de grăsime, carne slabă, pui fără piele etc..

În vederea unei diete sănătoase, ar trebui ca în alimentație să fie prezente grăsimile nesaturate
Această variantă de grăsimi se referă la cele care vor rămâne lichide la temperatura camerei și nu vor determina acumularea de colesterol pe artere. Printre alimentele care le conțin se numără:
• peștele (mai ales peștele gras, cum ar fi somonul, tonul sau macroul)
• avocado și uleiul de avocado
• uleiul de măsline și măslinele
• uleiurile vegetale (de rapiță, de floarea-soarelui, de semințe de strugure, de porumb etc.)
• nuci și semințe
• untul și uleiul de arahide

Alimente ce contin grasimi sanatoase

Cantitatea de sare consumată zilnic trebuie redusă cât mai mult
Unul dintre cele mai periculoase efecte ale consumului de sare este creșterea tensiunii arteriale. Pentru a-l contracara, este necesar să nu se consume mai mult de 2 g de sodiu pe zi (mai puțin de 5 g de sare). De aceea, se vor ocoli cât mai mult alimentele procesate.
Ca să avem parte de o dietă sănătoasă, vom înlocui excesul de sare cu potasiul, regăsit în alimente precum banane, avocado, pește, produse lactate etc.

Citește și: Tot ce trebuie sa stii despre sarea in alimentatia copilului

Să consumăm zilnic alimente ce conțin și fibre
Fie că este vorba despre fructe și legume, fie că este vorba despre cereale integrale, acestea ne vor furniza aportul corect de fibre (ar trebui să beneficiem de 14-15 g de fibre la 1000 de calorii), dar vor putea și să mai contracareze din efectele negative pe care carbohidrații le pot avea asupra corpului nostru. Practic, rolul fibrelor este să încetinească absorbția carbohidraților, împiedicând fluctuațiile majore și bruște ale nivelului de zahăr din sânge și ferindu-ne de „atacurile" de foame.
Medicii nutriționiști recomandă, pentru a ne asigura necesarul zilnic al fibrelor, să ne umplem 3/4 din farfurie cu alimente ce le conțin și să ne rezumăm să punem doar pe 1/4 din ea alimente cu proteine sau cu grăsimi.

Hidratarea este esențială
Nicio dietă sănătoasă nu va trebui să fie lipsită de consumul zilnic a cel puțin 8 pahare de apă. Alături de acestea, este benefic să se consume și alte lichide (de exemplu, sucuri naturale, supe, ceaiuri neîndulcite etc.), dar și fructe și legume bogate în apă.
Nu va trebui să uităm că vremea caldă sau efortul fizic vor fi însoțite de un aport mai ridicat de fluide, astfel încât să nu se ajungă la deshidratare.

Tu te-ai gândit până acum la faptul că o dietă nesănătoasă îți poate pune viața în pericol mai mult decât anumite vicii, precum fumatul?

Surse:
www.berkeleywellness.com, www.cbsnews.com, www.healthdata.org, www.theguardian.com

Copii de vedete care au devenit mai celebri decât părinții lor

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Data nașterii bebelușului

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Kilogramele în plus cauzează mai multe cazuri de cancer decât fumatul. Când trebuie să te îngrijorezi
    Kilogramele în plus cauzează mai multe cazuri de cancer decât fumatul. Când trebuie să te îngrijorezi

    Statistici recente au arătat că în prezent, în Marea Britanie, obezitatea este mai responsabilă decât fumatul de apariția unor forme de cancer.Și în...

    Studiu: Posesorii de câini sunt mai sănatoși, mai sociabili și câștigă mai mulți bani
    Studiu: Posesorii de câini sunt mai sănatoși, mai sociabili și câștigă mai mulți bani

    Dacă îți e frică de perioada din viața copilului tău în care tot ce vei auzi va fi: „Vreau un câine!", află că cercetătorii spun că un câine...

    Un studiu dezvăluie că dacă petreci mai mult timp cu mama ta, ea va trăi mai mult
    Un studiu dezvăluie că dacă petreci mai mult timp cu mama ta, ea va trăi mai mult

    Cine ar fi crezut că singurătatea se numără printre factorii care dăunează sănătății? Ei bine, conform unui nou studiu, singurătatea și lipsa relațiilor de prietenie conduc...

    Studiu: cei mai mulți părinți urăsc numele copiilor lor
    Studiu: cei mai mulți părinți urăsc numele copiilor lor

    Se pare că unul dintre cele mai mari regrete ale părinților este chiar numele pe care l-au ales pentru copilul lor!

    Studiu: bărbații stresează femeile de două ori mai tare decât o fac copiii
    Studiu: bărbații stresează femeile de două ori mai tare decât o fac copiii

    Un studiu recent efectuat în cadrul Universității din Padova, cu ajutorul a 7000 de mame, a scos la iveală statistici uimitoare!

    Un nou studiu demonstrează că părinții cu 4 sau mai mulți copii sunt cei mai fericiți
    Un nou studiu demonstrează că părinții cu 4 sau mai mulți copii sunt cei mai fericiți

    Oamenii de știință nu încetează să ne uimească. Se pare că au descoperit rețeta fericirii pentru părinți. Nu este vorba despre conturi în bancă, o casă mai mare sau...

    Studiu: mamele se simt mai bine în pielea lor decât femeile fără copii
    Studiu: mamele se simt mai bine în pielea lor decât femeile fără copii

    Un studiu recent a demonstrat că maternitatea le determină pe femei să se simtă mai bine în pielea lor.

    © 2019 Qbebe