Am născut acum câțiva ani, dar încă mai simt lovituri „fantomă”, ca și cum aș fi însărcinată în continuare
De obicei, prin al de-al doilea trimestru începi să simți primele mișcări ale bebelușului în burtică. Este emoționant! La început se simte ca un fluture care își deschide aripile. Mai târziu, simți lovituri veritabile, ca și cum ar fi un maestru de karate acolo. Experiența este cu adevărat magică. Așa că imaginați-vă surpriza mea, la mult timp după ce i-am născut pe cei doi copii ai mei, când la un moment dat am început să simt ce puteam să jur că erau niște mișcări de bebeluș. După câteva căutări pe Google, am aflat că aceste senzații sunt cunoscute sub numele de lovituri „fantomă”.
Sari la
Ce sunt, mai exact, aceste lovituri „fantomă”?
Termenul „lovituri-fantomă” descrie mișcările ușoare pe care o femeie le simte la nivelul abdomenului la câteva zile, săptămâni, luni sau chiar ani după naștere. Într-un studiu realizat la Universitatea Monash, 40% dintre femei au declarat că au simțit lovituri-fantomă în burtă, ca și cum ar fi însărcinate, chiar și la zeci de ani după naștere.

Specialiștii sunt că aceste senzații sunt absolut firești, fiind parte din procesul de recuperare. Nu se cunosc exact cauzele care determină aceste lovituri „fantomă”, asemenatoare mișcărilor bebelușului în burtică, însă experții în sănătate spun că ar putea fi cauzate de memoria nervilor și a mușchilor. Aceștia precizează că fenomenul este asemantor cu sindromul membrului fantomă, care apare după amputarea brațului sau a piciorului sau chiar și după îndepărtarea altor părți ale corpului, altele decât extremitățile (de exemplu: extirparea sânului, extracție dentară etc).
Să ne așteptăm și la alte senzații fantomă după naștere?
Când eram însărcinată cu primul meu copil, o prietenă care era de vârsta bunicii, mi-a spus cu nonșalanță: „Chiar și acum, când mai aud un copil plângând, simt cum îmi coboară laptele”. Mi s-a părut o prostie! Știu că mai sunt cazuri în care sănii mai produc puțin lapte la câțiva ani după alăptare, dar în niciun caz după 20 de ani sau la menopauză.
Acum pot să zic că experimentez și eu o senzație asemănătoare! Mi-am alăptat ambii copii timp de 4 ani, iar creierul meu se pare că a reținut acest lucru. Astfel că uneori mai simt cum laptele meu coboară. Pe de altă parte, nu-mi pot aminti momentul în care l-am născut pe al doilea copil. Îmi amintesc însă sentimentul uimitor pe care l-am avut când mi-am ținut pentru prima oară bebelușul la piept și rețin fiecare grimasă a sa.
Cred că, la urma urmei, creierul reține ceea ce vrea și se descotorsește de amintirile care nu îi sunt de folos.
Surse foto: Freepik
Surse articol: scarymommy.com, parents.com