Din grija pentru copilul tau
ECONOMIDA

Unul dintre cei mai apreciați psihologi din România șochează: Nu există depresia post-partum!

Depresia postanală a devenit un fenomen din ce în ce mai recunoscut, abordat și mediatizat în ultima perioadă, însă pe bună dreptate. După ce ani la rând femeile au fost acuzate că simptomatologia lor nu este reală, astăzi, tot mai multe persoane dau credit depresiei postanale și oferă sprijin proaspetelor mămici.

Dar ce ne facem cu persoanele care încă nu cred că fenomenul este real? Din păcate, nimic. Poate fi extrem de dificil ca o întreagă civilizație să fie educată, mai ales atunci când se depășește deja o anumită vârstă. Probabil că primul gând este: „Hmm, dar cine mai crede în ziua de astăzi că depresia postnatală nu este reală?”

Mai mule vedete, printre care se regăsește și Bianca Drăgușanu, au declarat faptul că nu consideră că depresia postanală ar fi un fenomen real. În urmă cu câteva luni, Bianca declara: „Depresia postanală este o scuză pentru mamele leneșe!”, dar intelectualii nu pot avea asemenea opinii, nu?

Se pare că situația nu stă chiar așa. Unul dintre cei mai recunoscuți și îndrăgiți psihologi ai țării declară cu vehemență: „Sincer să vă spun, nu cred în depresia postnatală. Cred că este un fenomen de contaminare, pentru că poți să devii foarte bine interesant în media; să povestești cât de greu ți-a fost ție etc. Este posibil să existe, dar nu cred.”, menționează Aurora Liiceanu.

Îndrăgita scriitoare și expertă în psihologie, Aurora Liiceanu, consideră mai degrabă că fenomenul depresiei postnatale este văzut astăzi sub forma unui trend, care poate aduce într-un fel sau altul, un soi de notorietate. Depresia postpartum este prevăzută în DSM (Manual de Diagnostic si Clasificare Statistica a Tulburarilor Mintale) astfel:

„Depresia postpartum, conform DSM-IV-TR, este specificată ca episod depresiv cu debut în primele 4 săptămâni după naștere. Simptomele includ fl uctuaţii de dispoziţie, labilitate afecti vă și preocupări referitoare la bunăstarea copilului, intensitatea acestora mergând de la preocupare exagerată până la idei delirante. Prezenţa ruminaţiilor severe sau a ideilor delirante referitoare la copil este asociată cu un risc mare de vătămare a copilului.”

„Simptomele depresiei postnatale includ:
– exagerarea lucrurilor;
– dispoziţie depresivă: plâns facil, lipsă de speranţă, sentiment de gol interior;
– stare anxioasă de diferite grade, de la ușoară la severă;
– grija exagerată faţă de copil;
– modifi cări de apetit și de greutate (de obicei în sensul scăderii în greutate);
– probleme de somn – mama nu poate dormi nici când doarme copilul;
– oboseală extremă, pierderea energiei, epuizare, lene;
– sentimente de lipsă de valoare sau vinovăţie fără o cauză aparentă;
– dificultăţi de concentrare şi stare de confuzie;
– pierderi de memorie;
– interes scăzut faţă de sex;
– dificultăţi în luarea deciziilor;
– gânduri suicidare;
– frica de a nu face rău copilului sau propriei persoane;
– frica de pierdere a controlului”, menționează sursa citată.

În calitate de specialiști ai psihicului uman, datoria psihologilor este de a susține femeile care trec prin depresia postnalată, nicidecum de a le nega stările. Fiți alături de mămicile care trec prin depresie postnatală și nu vă fie teamă să cereți ajutorul unui specialist! Desigur, de preferat un specialist care să și creadă în acest fenomen...

Surse: farma.com.ro, youtube.com

Primul medicament care tratează depresia postnatală

Surse foto: captura video

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Data nașterii bebelușului

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Bayer România deschide o conversaţie despre importanţa nutriţiei în recuperarea post-partum şi alăptare, într-o nouă ediţie a evenimentului Media Fair
    Bayer România deschide o conversaţie despre importanţa nutriţiei în recuperarea post-partum şi alăptare, într-o nouă ediţie a evenimentului Media Fair

    „Decizia mamelor de a alăpta trebuie încurajată de întreaga societate" este una dintre principalele concluzii ale evenimentului Media Fair organizat astăzi de către Bayer România,...

    O vedetă de la noi, despre experiența depresiei post-partum. Cum descrie eșecul alăptării și epuizarea nervoasă
    O vedetă de la noi, despre experiența depresiei post-partum. Cum descrie eșecul alăptării și epuizarea nervoasă

    Laura Andreșan este mândra și proaspăta mămică a unei frumoase fetițe, venită pe lume în urmă cu o lună. Deși plină de extaz față de noul său rol, vedeta declară...

    Profesoară din România premiată de Microsoft ca unul dintre cei mai inovatori dascăli din lume
    Profesoară din România premiată de Microsoft ca unul dintre cei mai inovatori dascăli din lume

    Este minunat atunci când aflăm povești de succes ale oamenilor care se dedică trup și suflet meseriei lor și, mai mult decât atât, le sunt recunoscute meritele pe plan...

    Un nou caz de violență domestică șochează România. Un băiețel de 6 ani, ținut în lanțuri și bătut de tată
    Un nou caz de violență domestică șochează România. Un băiețel de 6 ani, ținut în lanțuri și bătut de tată

    Un copil din Ucraina a fost agresat constant de tatăl său, care îl bătea și îl ținea legat cu un lanț.

    BABYZEN YOYO+, unul dintre cele mai versatile și renumite cărucioare din lume, ajunge în România
    BABYZEN YOYO+, unul dintre cele mai versatile și renumite cărucioare din lume, ajunge în România

    În România, BABYZEN YOYO+ este disponibil începând cu luna noiembrie la MOTTOM, cel mai nou magazin concept de design petru copii din București, situat pe Bd....

    Are 39 de ani si va deveni tată pentru prima oară. Ce spune unul dintre cei mai sexy bărbați de la noi
    Are 39 de ani si va deveni tată pentru prima oară. Ce spune unul dintre cei mai sexy bărbați de la noi

    Este unul dintre cei mai sexy bărbați din România, un actor apreciat și acum va deveni și tată pentru prima oară, la 39 de ani.

    Depresia postnatală - în ce constă tratamentul la psiholog
    Depresia postnatală - în ce constă tratamentul la psiholog

    Depresia postnatală nu este un moft și trebuie tratată cu maximă seriozitate. Pentru că aceasta afecțiune poate afecta judecata mamei în moduri nebănuite, am apelat la un...

    © 2019 Qbebe