Contributors
Manute Creative

Tăticii pot să participe din nou la naștere. Ce recomandări sanitare are Ministerul Sănătății

Vesti bune pentru viitoarele mămici! Tații pot fi prezenți la nașterea copilului, însă trebuie să îndeplinească câteva condiții importante. Ministerul Sănătății a transmis direcțiilor de sănătate publică județene, respectiv Direcției de Sănătate Publică București recomandările privind prezența unei persoane alături de gravidă în sala de naștere.

Recomandări privind accesul în sala de naștere alături de gravidă

Potrivit recomandărilor emise de Institutul Național de Sănătate Publică (INSP), o persoană desemnată de gravidă poate fi prezentă în sala de naștere dacă aceasta solicită în prealabil acest lucru și în condițiile impuse de unitatea sanitară unde are loc nașterea. Aceste condiții se aduc la cunoștință din timp gravidei, în condițiile în care nașterea este programată, în serviciile de primiri urgențe sau la ultimul control la medicul obstetrician.

femeie care tocmai a nascut si ii arata bebelusul partenerului

Persoana desemnată trebuie să fie clinic sănătoasă, să nu prezinte semne clinice de infecție respiratorie acută și să îndeplinească una dintre următoarele condiții:

  • este vaccinată anti-COVID-19 și are cel puțin 10 zile de la vaccinarea completă;
  • are un test RT-PCR negativ efectuat cu cel mult 72 de ore înainte;
  • a trecut prin infecția SARS-CoV-2 și nu au trecut mai mult de 90 de zile de la confirmare.

Persoana desemnată trebuie să fie echipată corespunzător, cu halat de unică folosință, botoși, capelină, mască, vizieră și mănuși de unică folosință asigurate de spital.

Citește și: Primul caz din lume: bebeluș născut cu anticorpi Covid-19. Mama fusese vaccinată cu Moderna

Personalul medico-sanitar care asistă la naștere trebuie să ceară aceste dovezi de la persoana desemnată să asiste la naștere și să le atașeze fișei de internare a gravidei. Triajul epidemiologic și solicitarea documentelor se realizează de către personalul secției de obstetrică-ginecologie.

Direcțiile de sănătate publică județene, respectiv Direcției de Sănătate Publică București comunică aceste recomandări managerilor tuturor unităților sanitare din teritoriu deservite de acestea.

Citește și: O mamă cu COVID-19 care doar ce născuse, a fost transferată în mijlocul nopții la un alt spital, fără bebeluș

Record: cea mai rapidă naștere din lume. A durat numai câteva...secunde

Surse foto: istockphoto.com

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Data nașterii bebelușului

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Ministerul Sănătății vrea să interzică reclamele la biberoane și lapte praf
    Ministerul Sănătății vrea să interzică reclamele la biberoane și lapte praf

    Ministerul Sănătății a propus un proiect de lege prin care se dorește interzicerea reclamelor în care sunt promovate laptele praf și biberoanele.

    Daca nu vreți decese in familie, vaccinați-vă! Ministerul Sănătății demarează procedura de urgență în epidemia de difterie
    Daca nu vreți decese in familie, vaccinați-vă! Ministerul Sănătății demarează procedura de urgență în epidemia de difterie

    O boală veche, care a dispărut de aproximativ 100 de ani, își face din nou apariția și face ravagii! “Ministerul Sănătăţii a cerut Companiei Unifarm să demareze, de...

    Ministerul Sănătății răspunde: este sigur să luăm ibuprofen dacă avem simptome de coronavirus?
    Ministerul Sănătății răspunde: este sigur să luăm ibuprofen dacă avem simptome de coronavirus?

    Există o mulțime de zvonuri care apar în mediul online cu privire la medicamentele benefice în situația în care contactăm coronavirus. Cu toate acestea, important este...

    Alertă de la Ministerul Sănătății! Patru angajate ale maternității Giulești depistate cu stafilococ
    Alertă de la Ministerul Sănătății! Patru angajate ale maternității Giulești depistate cu stafilococ

    Sorina Pintea a făcut publică situația îngrijorătoare de la Maternitatea Giulești! Conform Ministrului Sănătății, au fost depistate patru angajate infectate cu stafilococ,...

    Ministerul Sănătății confirmă temerile bucureștenilor: apa de la robinet nu trebuie consumată
    Ministerul Sănătății confirmă temerile bucureștenilor: apa de la robinet nu trebuie consumată

    Apa Nova atrage atenția în legătură cu apa de la robinet din București. Doza de clor a fost mărită, însă nu reprezintă un pericol pentru locuitorii din capitală....

    Alertă! Virusul misterios din China se extinde. Ministerul Sănătății a cerut măsuri speciale
    Alertă! Virusul misterios din China se extinde. Ministerul Sănătății a cerut măsuri speciale

    Virusul misterior din China, coronavirusul WUhan, se extinde, iar autoritățile ne cer să ne luăm toate măsurile de precauție! Se pare că poate deveni o pandemie extrem de...

    30 000  de femei vor beneficia de screening pentru cancer de sân în 2019, anunță Ministerul Sănătății
    30 000 de femei vor beneficia de screening pentru cancer de sân în 2019, anunță Ministerul Sănătății

    Veste bună pentru femeile din România! Ministerul Sănătății demarează proiectul "Screening pentru cancerul de sân"

    © 2021 Qbebe