Sunt si eu mama, intamplator de baiat, care aniverseaza in curand chiar 7 primaveri. Ne-am confruntat pana acum cu multe lucruri rele, dar am mai apucat sa ne si bucuram de multe lucruri bune si, facand o medie, iesim oricum pe plus. Caci, ca si alte mame, si eu consider ca sunt mai importante realizarile pozitive, cele in care am fost alaturi de copilul meu si am ras, am plans de bucurie sau am trait lucruri speciale pentru prima data. Am avut norocul de a le putea savura pe fiecare in parte alaturi de el, motiv pentru care sunt extrem de recunoscatoare si nu-mi doresc decat pot face acelasi lucru si de acum inainte. Realizez ca enorm de multe mame nu au reusit, din motive independente de ele de cele mai multe ori, sa le fie alaturi celor mici, iar unele etape nu vor mai putea fi revazute, reauzite sau retraite. Iar daca stau si ma gandesc, extrag si cate putin din ce am invatat, din ce am citit, dar mai ales din ce mi-a parvenit indelungul experientei de parinte, consider urmatoarele lucruri importante de realizat pana la varsta de 7 ani:
1. Prima oara cand zice mama - este un moment special pentru orice mama. Pentru mine, cu atat mai mult cu cat a avut loc chiar in ziua de Craciun, constituind pana in momentul de fata cel mai frumos cadou primit vreodata. Emotiile pe care le implica aceste patru litere venite din gura unui pui de om sunt coplesitoare si de nedescris. Mamele stiu cum este...
2. Sa mearga singur in picioare. Nesustinut de ham, premargator si nici macar de mana grijuluie care i-a stat alaturi aproape un an din viata. E o etapa importanta in dezvoltarea motorie, dar si emotionala deoarece cel mic va capata puteri nebanuite. Si de multe ori si o viteza asijderea.
3. Sa se supere cand cineva ii ia jucaria. Consider ca e un semn de personalitate puternica si, de altfel, un semn al normalitatii. Caci nici noi ca adulti nu suntem prea incantati cand cineva ne "confisca" un lucru fara a primi aprobarea. Asa ca nu putem avea pretentii deosebite de la cei mici.
4. Sa citim impreuna. De cele mai multe ori aceasta actiune se traduce prin mama citeste, copilul reproduce imaginile si imita eventual cateva replici considerate amuzante. Am inceput sa citim impreuna inca de la varsta de 1 an, unele povesti fiind repetate de un numar insuportabil de ori. Dar am ajuns acum sa iubim povestile si sa le si cream impreuna, chiar daca implica papuci zburatori de culoare roz sau pisici din tomberon.
5. Sa se obisnuiasca cu olita. Poate multe persoane nu considera acest aspect drept unul de importanta deosebita, dar numai cand ne gandim la cantitatile industriale de scutece schimbate de care vom scapa, constituie o mare realizare. Si pentru mama, dar si pentru copil deopotriva. La noi a venit destul de tarziu acest moment, tocmai pentru ca nu am dorit sa-i fortez aparitia in vreun fel.
6. Sa iasa in parc. Cat mai des posibil, cand vremea ne permite si cu cat mai multi copii, cand sanatatea nu ne da batai de cap. Am intalnit o multime de mame care prefera sa isi tina copiii izolati, din varii motive, pentru a realiza ulterior ca cei mici sunt lipsiti de cele mai elementare aptitudini de socializare.
7. Sa se plimbe cu bicicleta. Pentru ca ne place, mai bine zis adoram bicicletele. De la prima zi in care soarele ne ajuta si pana la prima de frig (din punctul nostru de vedere) tocim rotile bicicletei si pingelele pantofilor (mamei, evident, care se tine dupa copil pentru a-l supraveghea). La alti copii poate fi vorba de tricicleta, minge, skateboard sau multe altele. Important este sa fie ceva ce le place.
8. Sa-si faca prieteni. Este important sa aiba cativa de varsta lui, cativa mai mici, dar si mai mari. Cei mai mici il vor ajuta sa inteleaga compasiunea, iar cei mai mari ii vor oferi repere de dezvoltare, daca sunt prietenii potriviti desigur. Iar cei de varsta lui...il vor ajuta sa se distreze, sa se simta in largul lui si sa se bucure de copilarie. Caci acest lucru este cel mai important.
9. Sa scrie/sa deseneze. Singur, desigur. Initial stangaci, cu niste zmangaleli intelese doar de el la 3-4 ani, pe la 5-6 ani ajungand sa stie sa se semneze, sa distinga diverse cuvinte folosindu-se de memoria vizuala pentru a le si reproduce in scris. Scrisul consider ca reprezinta un pas cheie in evolutia umana, fiind corelat de multe alte abilitati cognitive.
10. Sa aiba incredere in el cu reciproca sa capat incredere in el. Ca e frumos, destept, cuminte, curajos. Sa aveti incredere in ei ca vor sti ce sa faca si cand nu veti fi alaturi de ei, ca vor sti sa refuze lucrurile nepotrivite, ca vor multumi si saluta in mod politicos chiar si cand nu veti sta in spatele lor pentru a-i mustra, ca vor lua deciziile bune chiar si in lipsa sfaturilor voastre. Pentru ca, iata, la 7 ani, apare acel moment in care cei mici incep sa-si ia usor zborul, sa se bazeze pe fortele proprii, pe care voi trebuie sa va asigurati ca le detin deja.
As dori sa includ in final si "sa radem"+ "sa ne jucam" pentru ca, desi ma simt deseori stupid in postura de a ma maimutari, reusesc sa gasesc glume pe care le putem impartasi ca nivel de intelegere, reusim sa ne gadilam, sa ne strambam, sa ne tavalim pe jos cand ne vine sau sa inventam jocuri inedite cu cartile de joc. Un copil care nu rade sau care nu se joaca este ca o zi lipsita de soare, iar eu m-am straduit ca macar 10 minute pe zi acesta sa lumineze si pe aleea noastra.
Opinia medicului psiholog
Doamna doctor Rodica Matei, psiholog, membru direct International Psychoanalytical Association (IPA) pe care o puteti gasi la www.generatia.ro pe care o puteti gasi la adresa: rodi_matei@yahoo.com ne ofera urmatoarele informatii:
"La varsta de 7 ani, copilul intra in asa numita perioada de latenta, in sensul ca dezvoltarea calitativa cognitiva si afectiva accelerata de la nastere si pana la aceasta varsta, cunoaste o temporizare si o comutare a accentului pe latura cantitativa. Daca pana la acea varsta vorbeam de structurare a personalitatii, de acum incolo vorbim de accentul pe social, integrare, deprinderi de invatare.
Pentru a se putea atinge aceasta etapa din dezvoltare, copilul trebuie sa treaca prin urmatoarele stadii si sa realizeze anumite achizitii psiho-afective si cognitive.
1. 0-3 luni, adaptarea la mediul familial si dezvoltarea sentimentului de incredere bazala. Acest lucru se realizeaza in masura in care mama poate intelege ritmurile si preferinele bebelusului si poate raspunde la ele. Fiecare bebe are stilul sau de a suge, de a adormi, prefera baita mai calda sau mai putin calda, linistea sau 
zgomotul, compania oamenilor sau doar a mamei. Este esential ca mama sa se adapteze acestor nevoi bazale si sa nu incerce sa "educe" inca de pe acum copilul.
In caz contrar, vom vedea acel bebelus care refuza mancarea, are dificultati de adormire, plange in mod compulsiv din cauza tensiunii acumulate in urma frustrarilor repetate. Pot aparea de asemenea diverse manifestari somatice, digestive sau la nivel cutanat.
Remedii - daca mama tine cont de cererile bebelusului, rezultatele vor aparea uimitor de repede. Bebelusul va capata incredere ca mama il va ajuta sa isi satisfaca nevoile primare si dificultatile vor disparea.
2. 3-6 luni se pun bazele diferentierii corporale de persoana mamei, apar primii muguri ai identitatii de sine, pornind de la perceptia propriului corp. Copilul incepe sa isi constientizeze limitele corporale, sa diferentieze diferitele zone din corp. Exerseaza, treptat controlul miscarilor voluntare. Pentru aceasta este nevoie de experienta tactila a interactiunii corpului cu exteriorul. Atingerile, masajul, mangaierile mamei, baita in care experimenteaza contactul cu mediul lichid, imbratisarile sunt exemple de contact corporal de care copilul are nevoie intensa pentru a se putea dezvolta. Verbalizarea de catre mama a cererilor copilului, numirea partilor corpului atunci cand le atinge, pun bazele constientizarii de catre copil a existentei propriului corp. Un bebe care primeste destul din ceea ce are nevoie se manifesta ca un bebe calm, relaxat, care savureaza fiecare experienta corporala.
In caz contrar, bebelusul va fi avid de atingeri, mangaieri, imbratisari, contact corporal cu ceilalti. Singura sa modalitate de a exprima aceasta suferinta este prin plans sau pe cale somatica, la acest nivel putand sa apara tulburari la nivel digestiv, cutanat, sau ale ritmului somn-veghe. El va incerca sa suplineasca lipsa atingerilor si nevoia de contact corporal prin loviri repetate de patut, de exemplu, pentru a isi forma o imagine interioara a limitelor propriului corp.
Remedii - aceste reactii dispar relativ repede daca mama sau altcineva, daca, ea nu este disponibila, tine cont de aceste nevoi ale bebelusului, oferindu-i atingeri, mangaieri si daca ii vorbeste despre corpul lui.
Deseori, daca mama nu simte instinctiv sa se comporte cu bebelusul asa cum are el nevoie, este vorba despre o stare depresiva prin care ea trece. In acest caz, este nevoie urgenta de ajutor din afara in ingrijirea copilului, precum si de ajutor specializat pentru mama.
3. 6-9 luni este etapa explorarii mediului, desprinderii cognitive de mama, a curiozitatii si nevoii de stimulare cognitiva. Desi inca nu poate merge, el doreste sa atinga, sa guste, sa vada, sa auda lucruri noi. Are nevoie de stimulare, de jucarii pe care sa le poata manevra, gusta, sa le faca sa scoata sunete. Copiii la aceasta varsta vor sa vada tot ce este in jur si doresc sa fie tinuti in brate cat mai mult, nu pentru ca se rasfata, ci pentru ca vor sa vada. Nu mai vor sa stea izolati, intinsi pe spate in carucior, ci vor sa fie in contact cu lumea. Acum se pun bazele inteligentei si a spiritului explorator.
Daca nu i se satisface nevoia de stimulare cognitiva, el se poate manifesta prin agitatie extrema, nervozitate sau resemnare, apatie, refuzul contactului, teama. Va inhiba aceasta nevoie, refugiindu-se intr-o lume imaginara. Pot aparea miscari compulsive, hiperactivitate.
Remediul il reprezinta satisfacerea cat mai rapida a nevoii de stimulare. Pericolul il reprezinta acele jocuri computerizate sau televizorul, care ofera stimulare, dar inhiba spiritul de actiune al copilului.
4. 9-12 luni este perioada in care apar primii muguri ai nevoii de autonomie. Vrea sa se deplaseze, sa faca singur unele lucruri, cum ar fi sa tina singur lingurita. Pe de alta parte, vrea sa aiba siguranta prezentei adultului. Tot in aceasta perioada experimenteaza desprinderea de mama si nevoia de a fi singur. Mama trebuie sa fie disponibila si pe de alta parte sa ii lase spatiu sa fie cu el insusi. Uneori e foarte concentrat pe o activitate, este el cu el si e important sa fie respectate aceste momente si sa nu fie brusc intrerupt.
Daca nu i se respecta ritumurile si mediul nu este destul de tolerant cu aceasta oscilare intre a fi autonomie si dependenta, apar manifestari de rebeliune, refuz al colaborarii cu adultul, sau resemnare si retragere.
Remediul il reprezinta un comportament din partea adultului de incurajare a autonomiei si o prezenta constanta "din umbra" pentru a interveni cand copilul o cere. Astfel se dezvolta in copil sentimentul sigurantei de sine si de celalalt.
5. Intre 1 an - 2 ani vorbim despre exersarea autonomiei odata cu deprinderea mersului in picioare, desprinderea fizica de mama. Tot acum apar si primele incercari de control sfincterian si de control al propriilor impulsuri. Investigarea mediului devine tot mai importanta. Adultul trebuie sa sustina aceste tendinte ale copilului, sa ii permita sa experimenteze, punand l
imite acolo unde apar riscuri si invatandu-l pe copil cum sa gestioneze anumite impulsuri proprii. Cuvintele cheie pentru aceasta sunt "mai tarziu, dupa ce facem x sau y". Ele il ajuta pe copil sa invete sa amane putin un impuls, fara sa simta ca satisfacerea este interzisa. Explicatiile nu ajuta prea mult acum, mai degraba propria experienta a copilului este convingatoare. De aceea el va incerca sa puna in act ceea ce doreste sa faca.
In cazul in care copilul nu manifesta tendintele mai sus mentionate, se teme sau nu doreste sa mearga singur, sa exploreze, nu i se opune uneori adultului cand acesta pune limite sau i se opune adultului cu prea mare violenta, vorbim despre un mediu prea rigid, hiper-protector sau dimpotriva, un mediu familial indiferent, prea permisiv. Copilul se poate manifesta ca un bebe foarte mic, cere excesiv sa suga, sa fie tinut in brate, se teme sa fie uneori singur in incapere. Aceste comportamente regresive pot fi cauzate si de evenimente stresante pentru el. Venirea unui nou bebe, mutarea in alta locuinta, alt oras, plecarea mamei la serviciu si aparitia unei alte persoane care sa il ingrijeasca.
Remediul la aceasta varsta nu mai este asa de la indemana, pentru ca vorbim deja de un stil de educatie valorizat in familie, de anumite credinte si modele de crestere a copilului care mascheaza de multe ori angoase ale parintilor. Parintii se pot confrunta cu propriile limite si temeri legate de autonomie si libertatea de explorare. Informandu-se, pot deveni mai toleranti, dar de multe ori este nevoie de ajutor specializat, adica de consiliere psihologica.
6. Intre 2 - 3 ani este perioada in care se afirma vointa copilului, puterea sa de convingere asupra adultului si perseventa in urmarirea unui scop. Apar acele negocieri de dragul negocierii, opozitia de dragul opozitiei, care nu sunt expresia unui caracter rau sau a rasfatului ci un exercitiu de afirmare a personalitatii.
Daca mediul familial nu este destul de flexibil pentru a permite acest joc al vointei si il transforma intr-un joc de putere, copilul poate deveni fie foarte supus in mod fals, inhiband orice manifestare a propriei vointe, dar adunand în sine resentimente, fie va deveni incapatanat, acolo unde parintii sunt mai vulnerabili. De asemenea poate adopta solutia manipularii sensibilitatilor parintilor pentru a isi atinge scopurile.
De acum incolo nu mai vorbim de remedii, ci de solutii privind dinamica familiala, pentru ca deja cauzele nu mai tin doar de modul in care parintele se raporteaza la copil ci si de conditiile obiective de viata. Ar fi de dorit ca parintele sa nu ia nevoia de afirmare a copilului ca pe un joc de putere si o subminare a autoritatii, ci mai degraba ca pe o testare a limitelor de relatie si o nevoie a copilului de a exersa negocierea si gestionarea situatiilor de criza.
7. Intre 3 - 4 ani apare constientizarea identitatii sexuale. Fetitele trebuie sa fie printese, baietii super eroi. Este etapa explorarii identitatii feminine si a celei masculine, a identificarii cu parintele de acelasi sex si cu alte modele de acelasi sex. Insa este necesar ca validarea comportamentelor ce tin de gen sa fie validate de parintele de sex opus si de alte figuri parentale de sex opus.
Daca aceste manifestari nu apar si copilul pare inca un bebelus asexuat sau prefera comportamente specifice sexului opus, este posibil ca, mai mult sau mai putin constient, mai mult sau mai putin direct, mediul familial sa nu accepte identitatea sexuala a copilului. Motivele pot sa tina fie de istoria personala, fie de cea familiala si de trasmiterea trangenerationala. In aceasta perioada de dezvoltare iai au originea tulburarile de identitate sexuala, transsexualismul sau comportamentele de travestire. Un alt motiv poate fi legat de un sentiment de rusine si lipsa de valoare fata de propria identitate, care isi are originea in experiente traumatice din familie sau din colectiv.
Remediul consta in acceptarea copilului asa cum este, fata sau baiat si incurajarea copilului de a manifesta comportamente specifice sexului sau. Dar, daca vorbim de atitudini mai putin constiente ale parintilor sau dimpotriva de asumarea constienta a acestor atitudini, ei vor fi mai putin dispusi sa schimbe ceva in acest sens.
8. Intre 4-5 ani este perioada afirmarii de sine, pornind de la achizitiile stadiilor anterioare. Copilul trebuie sa fie acum centrat pe joaca in colectiv, pe a performa, de a castiga admiratia celor din jur. El intra cu placere in competitie cu cei din jur, in primul rand cu parintele de acelasi sex, pentru a fi preferat de catre parintele de sex opus.
Apar preocupari legate de originea copiilor, nastere si de esenta relatiilor dintre parinti.
Daca aceste preocupari nu apar, de obicei copilul mai degraba nu exprima fata de parinti curiozitatea sa legata de sexualitate. Daca el nu manifesta tendinta de a se afirma si de a intra in competitie, probabil este dominat de un sentiment de vinovatie fata de parintele de acelasi sex. Acest sentiment poate sa apara la copil daca parintele de acelasi sex se simte amenintat de afirmarea copilului sau respins de catre copil.
Remediul consta in incurajarea copilului, valorizarea lui, accentuarea calitatilor lui native si acceptarea apropierii fata de parintele de sex opus. Probleme de acest tip apar deseori daca parintii au divortat sau daca exista conflicte intre ei si isi disputa afectiunea copilului.
9. Intre 5-6 ani copilul trebuie sa fie tot mai centrat pe socializare si acceptare de catre grup. Este de preferat ca el sa fi trecut cu bine prin toate fazele anterioare. Este o perioada in care integrarea in grup vine pe primul plan, precum si acceptarea autoritatii cadrului didactic. Interesul fata de prieteni, nevoia de a face lucruri impreuna este tot mai mare.
Daca aceste preocupari nu apar, daca el prefera sa stea izolat sau cu parintii, daca exista anxietate de separare, avem de-a face fie cu un colectiv sau un cadru didactic care nu il accepta, fie cu mediul familial care mai mult sau mai putin constient refuza sa il lase sa se desprinda.
Remediul depinde de diagnoza situatiei respective. Fie putem sa îl deprindem pe copil sa faca fata provocarilor din colectiv, fie putem apela la un consilier daca este o problema generala de adaptare la colectiv.
Daca este vorba de atitudinea familiei fata de mediul scolar, parintii pot sa isi modifice atitudinea si sa sustina copilul sa investeasca afectiv mersul la scoala sau gradinita, colectivul si colaborarea cu colegii.
10. Intre 6-7 ani copilul este centrat pe a fi cat mai eficient. Daca etapa anterioara a fost depasita cu succes, el va dori sa fie performant, sa se integreze si sa ii multumeasca pe cei din jur. Acesta este începutul unui stadiu mai îndelungat, care dureaza pana la 14 ani.
Daca apar probleme din aceasta perspectiva, de obicei parintii nu se intereseaza indeaproape de performantele scolare ale copilului sau exercita presiuni prea mari in acest sens.
Remediul consta in a aborda cu tact si rabdare intrarea copilului in mediul scolar si in lumea muncii recompensate. Trebuie sa ii respectam ritmurile si aptitudinile, sa fim atenti la ceea ce il motiveaza si la ceea ce il blocheaza. Daca parintele valorizeaza invatatura, atunci si copilul poate invata sa o pretuiasca."
Citeste si:
Sindromul printesei la fete si sindromul eroului la baieti
Divortul si copiii: ghid de indrumare
Jean Piaget: Etapele dezvoltarii copilului
Viata sociala a copilului tau: ghid pe varste
Opinia managerului de institutie educationala
Doamna Angela Cristescu, manager Montessori ne mentioneaza urmatoarele:
"Asa cum bine stim dupa ce fortele de crestere ale mamei au contribuit la formarea corpului fizic, atat din punct de vedere exterior, dar si al organelor interne a fiintei nou nascute, are loc evenimentul nasterii in care copilul isi capata autonomia in sistemul ritmic respirator si circulator. Dupa nastere copilul are o sarcina dificila, aceea de a se adapta la noile conditii de viata si de a face cunostiinta cu noul corp.
Miscarile membrelor, ale ochilor sunt dezorganizate, dar dupa 2-3 luni, cateodata mai devreme, acestea se ordoneaza si 
apare prima caracteristica profund umana, aceea fiind zambetul. Urmeaza o perioada cand copilul descopera si exerseaza functiile mainilor instalandu-se si o coordonare a acestora si intarindu-se si masa musculara care va face posibila miscarea intregului corp, ridicarea in sezut si apoi castigarea verticalitatii. Copilul invata printr-un efort sustinut, cu tenacitate si rabdare sa se ridice, sa stea in picioare si sa mearga. Odata cu eliberarea mainilor din functia de deplasare, acestea fiind pregatite sa-si reia functiile superioare ale vietii, se activeaza centrul vorbirii.
Acum se pune in evidenta forta principala care sutine copilul in toata perioada prescolara si anume forta de imitatie. In perioada 1-3 ani, aproximativ, activitatea copilului este orientata catre explorarea mediului inconjurator si exersarea neincetata a vorbirii pornind de la sunete, cuvinte pana la imagini si propozitii, declansandu-se evident mecanismele proceselor de gandire. Copilul constientizeaza elementul de vointa din el, EU- ul fiind o prima manifestare a constiintei de sine.
Fortele de vointa si imitatie sunt transferate catre mediul inconjurator pe care incearca sa-l transforme si sa-l conceapa cu ajutorul fanteziei, incepand cu varsta de 3 ani. Trezirea constiintei de sine, care are loc la 2,6-3 ani conditioneaza aparitia unei vieti afective semiconstiente si prin acestea el se opune lumii; invata sa spuna NU. Este perioada fazei de incapatanare, prima faza negativa a copilului. El continua sa se opuna lumii exterioare, dar prin joc si incercand sa transforme lumea, dezvolta o forta noua emotionala, imaginatia creatoare care ii satisface propriile nevoi.
Varsta de 4-5 ani, reprezinta perioada de antrenare a memoriei, stimulare a acesteia, ingreunand lucrul oferit in cadrul activitatilor desfasurate la grupa, devoltand totodata un ritm, un obicei. Acestea usor dezvoltate si respectate temeinic ii dezvolta copilului capacitatea de incredere de sine. Dupa cel de al cincilea an al vietii, creierul a atins un anumit grad de maturitate si copilul inaugureaza o alta etapa a vietii lui. Procesele ritmice de respiratie si circulatie nu cunosc oboseala daca activitatea din jurul copilului este sustinuta de un anumit ritm la grupa, benefic copiilor.
Catre varsta de 6 ani copilul incepe sa preia o atitudine usor de "adult" putem spune. Vointa lui devine constienta, are un scop pe care vrea sa-l atinga. Acum putem spune ca, copilul este pregatit pentru scoala. In sufletul copilului se trezeste forta respectului, calea catre activitatea scolara este deschisa.
Aceste etape ale copilui trebuiesc observate cu foarte multa atentie. Fiecare etapa prin care copilul trece trebuie atent analizata. Riscul de a sari o etapa din aceasta perioada 0-6 ani poate cauza diverse traume. Traume pe care le putem descoperi pe parcursul vietii lor, in adolescenta sau maturitate in anumite situatii.
Scopul educatorului este de a descoperi copilul, de al indruma si sustine in aceste etape ale copiilariei, de a-i crea o baza clara si solida si de a-i fructifica acele talente inca nedescoperite."
Opinia specialistilor in parenting
Echipa Centrului Playfull Learning ne ofera urmatoarele informatii:
"Perioada 0-1 an
1. Facilitarea dezvoltarii motorii. Sugarii au nevoie doar de spatiu de miscare si de libertatea de a vedea ce pot sa faca. Ei nu au nevoie sa fie invatati anumite abilitati motorii de baza, precum apucarea, mersul de-a busilea si mersul in picioare. Atunci cand sunt suficient de bine dezvoltati si pregatiti din punct de vedere fizic si cand mediul le ofera prilejurile potrivite de exploatare si exersare, sugarii ii surprind mereu pe adulti cu noi abilitati. Perceptia este intim legata de dezvoltarea motorie. Perceptia senzoriala le permite sugarilor sa invete despre ei insisi si despre mediul lor, astfel incat sa poata emite judecati mai bune despre cum sa se deplaseze in acel mediu.
2. Jocul de-a cucu bau si jocul cu obiectul ascuns sau facilitarea dezvoltarii cognitive in primul an de viata. Exista 6 substadii (abordarea piagetiana) ale stadiului senzorio-motor, incepand de la nastere, pana la 24 de luni. In aceste 6 substadii, sugarii dobandesc capacitatea de a gandi si de a-si aminti. De asemenea, isi dezvolta cunostintele despre unele aspecte ale lumii fizice, cum ar fi obiectele si relatiile spatiale. Al 6-lea substadiu (aprox 18-24 luni) reprezinta un mare progres - trecerea la stadiul preoperational al primei copilarii. Capacitatea de reprezentare - capacitatea de a reprezenta obiecte si actiuni in memorie - il elibereaza pe copilul mic de experienta imediata. Din punct de vedere cognitiv cea mai importanta achizitie a acestei perioade este „obiectul permanent". Copilul intelege ca obiectul continua sa existe chiar daca el nu mai poate fi vazut. Permanenta obiectului este dezvoltata treptat in stadiul senzorio-motor. Legat de acest lucru copilul isi dezvolta in jurul varstei de 8 luni comportamentul de cautare a obiectului iesit din campul lui vizual.
3. Ii citim copilului cu voce tare si astfel ii facilitam dezvoltarea limbajului. Achizitia limbajului este un aspect important al dezvoltarii cognitive. Vorbirea prelingvistica include plansul, ganguritul, lalatiunea si imitarea sunetelor vorbirii. La 6 luni, sugarii cunosc deja sunetele de baza ale limbii lor si au inceput sa coreleze sunetul cu sensul. Inainte de a rosti primul cuvant, sugarii folosesc gesturi, apoi intre 10-14 luni este rostit primul cuvant, iar prima propozitie scurta intre 18-24 luni. La 3 ani, sintaxa si capacitatile de comunicare sunt destul de bine dezvoltate.
Perioada 1-3 ani
4. Incepe o explozie de autonomie, de testare a propriilor limite si de independenta (la unii subit, la altii treptat). Este important sa ii permiteti sa exploreze spatiul, sa isi cunoasca mediul prin toate cele 5 modalitati senzoriale (vazand lucruri, ascultand, apucand, mirosind, gustand) si in acelasi timp sa impuneti limite de siguranta (amenajarea casei astfel incat copilul sa fie lasat sa exploreze in siguranta). Dati-i voie sa isi manifeste tendintele de autonomie (sa isi puna singur caciulita, sa aleaga hainutele, sa aleaga cu ce se joaca, etc.).
5. Invata sa rezolve mici "probleme". Invata ca poate sa duca doua obiecte, dar ca trebuie sa le lase jos daca vrea sa il ia pe un al treilea. Astfel, in perioada aceasta, se pun bazele unui mecanism foarte important in viata: Rezolvarea si planificarea problemelor. Copii incearca singuri sa isi gaseasca solutii la probleme, iar parintilor le este recomandat sa reduca presiunile si oferirea de prea mult ajutor; se recomanda incurajarea copilului, impartirea sarcinii pe secvente scurte si ajutarea lui doar printr-o singura forma de actiune: verbal, comportamental sau prin stimuli vizuali - ajuta la tolerarea si depasirea frustrarii, cresterea stimei de sine.
6. Deprinderea toaletei in jurul varstei de 2 ani
Perioada 3-5 ani
7. Dezvoltarea cognitiva capata amploare - Incep de la a desena linii verticale si curbate, la a desena forme, cercuri, patrate, cruci, triunghiuri, iar pana la 5 ani apar compozitiile-reflecta achizitia capacitatii de reprezentare. Copii nu mai trebuie sa se afle in contact fizic cu un obiect, un om sau un eveniment ca sa se gandeasca la el. Folosesc imitatia amanata, jocul imaginativ sau jocul de rol.
8. Emotii, emotii si iar emotii - Capacitatea de a intelege si a regla/controla propriile sentimente este unul din marile progrese ale acestei perioade de varsta. Reusesc sa isi inteleaga propriile emotii si sunt mai capabili sa controleze modul in care le manifesta. Prescolarii pot sa vorbeasca despre sentimentele lor si inteleg ca emotiile au legatura cu experientele si dorintele.
Perioada 5-7 ani
9. Reguli si rutine - Pana la 6 ani reusesc mult mai usor sa isi focuseze atentia si sa urmareasca regulile, ceea ce ii face sa se implice mai usor in activitati structurate; devin capabili pentru reguli si instructiuni si copii se bazeaza unii pe altii in respectarea rutinei. Jocul este un mod de invatare a regulilor, a autocontrolului si de asemenea este o maniera prin care invata cum sa-l pretuiasca pe celalalt si pe el insusi.
10. Nu mi-e frica, nu mi-e frica de bau bau - Fricile si fobiile sunt un punct de cotitura: provocarea de a face fata noilor sentimente si responsabiliati si teama si ezitarea care vin o data cu ele. Intelegerea motivatiilor care stau in spatele acestora pot ajuta copilul sa le depaseasca. La fete este mai dificil sa isi stapaneasca fricile si cosmarurile, sunt mai predisuse sa dezvolte fobii: apare provocarea de a face fata noilor sentimente si responsabilitati si teama si ezitarea care vin o data cu ele- solutie= discutarea emotiilor simtite si a motivatiilor comportamentelor. Cea mai buna modalitate de exprimare a sentimentelor este de crearea unei povesti, deoarece le da posibilitatea de exprimare, dar le si ofera o perspectiva prin care gasesc solutii pentru viitor." 
Iata ce indica absenta acestor "achizitii":
"Lipsa achizitiilor in comportament, imposibilitatea de a duce sarcini simple la bun sfarsit, lipsa capacitatii de a sta in joc simplu sau structurat o perioada mai lunga de timp, abilitati scazute de comunicare verbala si/sau nonverbala, interactiuni sociale restranse ca si frecventa sau ca si calitate a interactiunii, abilitati deficitare in joc simbolic, in activitati creative etc.-aici de fapt intra tot ce tine de patologie."
Cateva sfaturi legate de cum ii putem ajuta pe cei mici:
"Programe educationale pentru familie, interventii focusate pe preventie sau pe dezvoltarea de abilitati specifice (de exemplu cele pe dezvoltarea emotionala, prevenirea anxietatii etc), realizarea de sarcini individualizate pentru imbunatatirea de abilitati specifice (ca de exemplu sa invete sa-si scrie numele sau cum sa se joace si sa citeasca cartile etc.), joc liber sau structurat prin care sa se incurajeze dezvoltarea abilitatilor deficitare, incurajarea interactiunilor sociale cu copii de aceeasi varsta sau varste diferite din care sa invete prin modelare."
Opinia mamelor
Raluca Leonte, mama lui Alex, considera esentiale urmatoarele etape:
"* etapa acomodarii cu mediul inconjurator, 7/8 luni - 1,5 ani (persoane straine, alti copii etc.)
* etapa dezvoltarii comportamentului 1,5 - 3 ani (la masa, in locurile de joaca etc.)
* etapa autodisciplinarii, a autoeducarii 3-5 ani
* etapa cunoasterii de sine, a curiozitatilor de orice fel 5-7 ani
* etapa practicarii unui sport pentru dezvoltarea fizica, dar si pentru insusirea spiritului de echipa, 5-7 ani
* etapa explorarilor in natura, in tabere de copii sau cu familia in vacanta 5-7 ani
* etapa insusirii bunelor maniere 3-7 ani
Absenta unora dintre aceste etape, indica ori neimplicarea trup si suflet a parintilor in dezvoltarea armonioasa a copilului de pana la 7 ani, ori anumite probleme de sanatate care l-au impiedicat pe acel copil sa guste cate putin din elementele mentionate mai sus. Oricum, omul cat traieste invata !!! Comunicarea este cred eu, primordiala in relatia cu orice fiinta de pe acest pamanat. Apoi rabdarea, muuuulta rabdare. Si nu in ultimul rand, iubire, multa iubire, in toate modurile si felurile in care o mama poate iubi ..."
Voi ce lucruri credeti ca ar trebui sa faca copilul pana la 7 ani?
Citeste si:
Cele mai frecvente fobii ale copilului
De ce are nevoie copilul de povesti?
Multumim colaboratorilor nostri: doamna doctor Rodica Materi, doamna Angela Cristescu, echipei centrului Playful Learning si mamei Raluca Leonte pentru ajutorul acordat in realizarea articolului.
Urmareste-ne pe Google News
