14 lucruri pe care le poți învăța de la copilul tău

14 lucruri pe care le poți învăța de la copilul tău

Irina Olteanu - Redactor Senior

Iată că nu doar părinții sunt în măsură să le predea lecții de viață copiilor. Cei mici sunt capabili de gânduri și sentimente unice pe care adulții le uită de cele mai multe ori, au un curaj și o bucurie pentru viață mult mai intense. Ce lucruri poți învăța de la copilul tău vei afla chiar în acest articol.

1. Tehnologia

Fie că este vorba despre descifrarea butoanelor de pe comanda televizorului, fie despre trimiterea unui mesaj pe smartphone-ul recent achiziționat, majoritatea părinților descoperă faptul că ai lor copii sunt cu un pas în față în acest domeniu. Dacă manifești un interes pentru tehnologie, iar copilul tău este dornic să îți explice, puteți împărtăși o mulțime de subiecte comune.

lucruri pe care le poti invata de la copilul tau

2. Să se minuneze

În fiecare zi încearcă să vezi lumea din jur prin ochii copilului tău. Lasă curiozitatea naturală a copilului tău să te inspire pentru a vedea într-un mod diferit lumea. Cei mici ne pot ajuta să apreciem minunile din lume. Iar ca părinte nu-ți rămâne decât să-l urmezi oriunde merge, să încerci lucrurile noi pe care și le dorește. Nu destinația este importantă, ci călătoria.

3. Nu înceta să îți pui întrebări

Un copil adresează în medie 125 de întrebări pe zi, mai mult decât de 10 ori numărul de întrebări pe care le adresează un adult. În calitate de adulți ne este teamă să arătăm că nu cunoaștem chiar totul și ne oprim din a pune întrebări, ceea ce înseamnă că ne și oprim din învățat.

4. Fiecare zi este un nou început

Poate îți amintești că lunile din vacanța de vară păreau o eternitate în propria-ți copilărie. Se întâmplă acest lucru deoarece, atunci când ești tânăr, fiecare zi pare o veșnicie, iar o nouă zi înseamnă noi oportunități pentru a crea noi prietenii, pentru a explora noi aventuri și a învăța noi lucruri. Copiii nu poartă resentimente și încep fiecare zi plini de prospețime.

5. Provocările creative sunt distractive și benefice

Observi adeseori cum copilul tău pare pierdut într-un proiect creativ timp de câteva ore. Fie că este vorba despre desenat, jucat cu lut, construirea unui castel cu o atenție maximă la detalii. Odată ce îmbătrânim încetăm să mai vedem activitățile creative drept a merita efortul nostru. Câți adulți mai desenează, cu excepția artiștilor? Cât de mulți se joacă cu lut sau cu vopsea doar pentru a se distra?

6. Să fii tu însuți

Copiii nu sunt preocupați să impresioneze. Vor doar să se exprime și să descopere cine sunt. Sunt reali și nimic nu este mai impresionant decât autenticitatea.

7. Să fii curajos

Trebuie să cânți cu voce tare, să dansezi când ai chef. Viața unui copil pare lipsită de limite deoarece acestea nu sunt definite de frica eșecului sau de umilință. Un copil merge înainte cu speranță și determinare deoarece nu cunoaște altă variantă. Nu a fost niciodată învins, așa că nu a experimentat eșecul. Îmbrățișează viața și ceea ce aceasta are de oferit cu brațele deschise.

8. Să râzi în fiecare zi

Copiii dispun de abilitatea extraordinară de a descoperi bucuria pretutindeni în jurul lor. Trebuie doar să urmărești umorul cu care este înzestrat un copil și vei înțelege că poate vedea motive de amuzament în orice lucru mărunt. Conceptul de grijă și stres nu le este familiar, așadar rareori îi frământă un anumit lucru.

lucruri pe care le poti invata de la copilul tau

9. Să fii activ

Când erai copil momentele în care te jucai afară erau cele mai interesante ale zilei. Ai fi alergat și te-ai fi lăsat alergat de prieteni până când ai fi rămas fără suflu, iar obrajii ți s-ar fi înroșit. Ai fi sărit și ai fi făcut întreceri neîncetat, dar nu te-ai fi gândit în veci la ele că ar putea fi numite exercițiu fizic sau mișcare. Erau pur și simplu joacă, iar asta era distractiv. Este un talent fericit să știi în ce mod să te joci. Joaca reînnoiește simțul natural al optimismului și îți deschide drumuri noi, îți ușurează poverile și te animă.

10. Să dezvolți o prietenie

Copiii reușesc să găsească bucurie când se joacă alături de prieteni și adoră să lege noi prietenii. Se înscriu în echipe de fotbal, merg la petreceri aniversare și multe altele. În aceste moduri ei dezvoltă noi prietenii și dau un sens zicalei cu atât mai mulți, cu atât mai bine. Iar exemplul lor ar trebui urmat și de adulți.

11. Să fii erou

Dacă un copil îți povestește despre ce i s-a întâmplat la școală sau la antrenamentul la fotbal, este de obicei eroul povestirii. Întreaga lume gravitează în jurul lui. Odată ce îmbătrânim nu mai ne dorim să fim vanitoși sau egocentriști, prin urmare ne minimizăm realizările. Nu ne mai dorim să ne lăudăm. Dar făcând acest lucru ajungem să nu ne mai apreciem suficient. Ne discredităm singuri pentru a-i face pe ceilalți să se simtă mai bine. Modestia devine o calitate admirabilă și începem să ne convingem pe noi înșine de propria noastră mediocritate.

12. Cicatricele sunt insigne de onoare

De fiecare dată când un copil își rupe mâna sau piciorul, toți apropiații ajung să se semneze pe gipsul său. El devine superstarul clasei, supraviețuitorul. Dacă un copil cade și se rănește, toată lumea vrea să vadă cicatricea, iar el o poartă cu mândrie. Odată ce îmbătrânim ajungem să ne ascundem cicatricele, rănile noastre devin secrete. Nu vrem să fim priviți drept slabi sau să fim compătimiți, așa că nu vom spune nimănui atunci când ne doare ceva. Dar copiii știu mai bine că o cicatrice nu este un semn de slăbiciune, ci un semn de putere și supraviețuire. O poveste de împărtășit. O realizare.

13. Să încerci lucruri noi

Copiilor nu le este teamă să practice un sport pe care nu l-au mai încercat. Vor sări oricând pe o trambulină, vor înota într-o piscină sau vor schia pe un munte chiar dacă le este necunoscut. Adulții se tem însă de lucrurile ce le sunt străine. Își doresc să rămână într-o stare confortabilă de siguranță și rareori se aventurează. Aventura însuflețește și trezește spiritul.

14. Observă lucrurile mărunte

Un copil va observa cum o pasăre vine și pleacă de pe malul unei ape. Va observa picioarele acesteia și va vedea cât de repede se mișcă. Un lucru simplu pe care îl luăm de bun aduce o imensă bucurie și profundă inspirație unui copil. Când am încetat să observăm micile miracole din lumea care ne înconjoară? Cât de frumoasă ar fi viața dacă am putea vedea din nou aceste miracole?

Surse:
www.huffingtonpost.com; http://wonderopolis.org; http://sixseeds.patheos.com

Articolul urmator
Cum îl poți responsabiliza pe copilul tău în 5 pași simpli
Cum îl poți responsabiliza pe copilul tău în 5 pași simpli

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    10 lucruri pe care copilul tău nu trebuie sa le facă înainte de somn
    10 lucruri pe care copilul tău nu trebuie sa le facă înainte de somn

    Printre cele mai frecvente provocări ale unei mame se numără și pregătirea copilului pentru somn. Fie că sunt mai mici, fie că sunt mai mari, în general copiii nu se lasă ușor...

    9 lucruri care îți înrăutățesc relația cu al tău copil
    9 lucruri care îți înrăutățesc relația cu al tău copil

    Printre preocupările majore pe care le ai, ca părinte, se regăsește și aceasta: să nu ajungi să-ți strici relația cu copilul tău. De aceea, te preocupi permanent să găsești...

    Copilul tău încă udă patul? Uite cum poți să îl ajuți
    Copilul tău încă udă patul? Uite cum poți să îl ajuți

    La fel ca și antrenamentul la oliță și crizele de furie, udarea patului poate fi una dintre multele provocări cu care se confruntă părinții. Udatul patului este un fenomen foarte...

    Gât inflamat și iritat? Ce poți face pentru copilul tău
    Gât inflamat și iritat? Ce poți face pentru copilul tău

    Aproape că nu există părinte care să treacă prin sezonul rece fără să audă „Mami, mă doare în gât!”. Majoritatea părinților se îngrijorează atunci...

    Începe eclipsa de Soare! Iată cum o poți vedea și ce să îl înveți pe copilul tău
    Începe eclipsa de Soare! Iată cum o poți vedea și ce să îl înveți pe copilul tău

    Joi, 10 iunie, va avea loc prima eclipsă de Soare din 2021 și va fi vizibilă parțial și în România. Află de la ce oră se va produce acest fenomen spectaculos și cum poate...

    12 lucruri pe care să le faci dacă soțul alege familia lui în locul tău
    12 lucruri pe care să le faci dacă soțul alege familia lui în locul tău

    Odată ce te căsătorești, cel mai mult îți dorești să ai parte de dragostea și de atenția soțului tău. Cu toate acestea, nu este exclus ca, la un moment dat, să sesizezi că...

    7 lucruri pe care le-am învățat după ce copilul meu a murit
    7 lucruri pe care le-am învățat după ce copilul meu a murit

    Experiența pierderii unui copil este una dintre cele mai dure prin care poți trece. Durerea atinge cote inimaginabile, îmbinându-se, de cele mai multe ori, cu sentimentul de...

    5 moduri simple prin care poți păstra o relație sănătoasă cu soțul tău
    5 moduri simple prin care poți păstra o relație sănătoasă cu soțul tău

    Nu este un secret faptul că este nevoie de mai mult decât de dragoste pentru a menține o relație sau o căsnicie puternică și sănătoasă. Pe lângă sentimentele puternice,...

    © 2024 Qbebe