Lucruri pe care orice copil ar trebui să știe să le facă | Qbebe.ro
X

Gestionarea modulelor cookie pe site-ul Qbebe.ro

Acest site utilizează cookie-uri. Acceptând cookie-urile, veți putea naviga în cele mai bune condiții.

Accept Politica de Cookie

7 lucruri pe care orice copil ar trebui să știe să le facă

de Irina Olteanu

Există câteva lucruri pe care orice copil ar trebui să știe să le facă. Deși multe dintre cele pe care vi le prezentăm în continuare par banale, luați în considerare faptul că există foarte mulți copii, ajunși la o vârstă destul de mare, care nu se descurcă singuri, în principal din cauza părinților.

Cu toții ne dorim în calitate de părinți să avem parte de copii care devin adulți veseli și bine integrați în societate. Din nefericire, ca urmare a unui număr mare de lucruri pe care trebuie să le gestionăm, nu acordăm suficientă atenție nevoilor pe care le au, ajungând de multe ori să îi împiedicăm să facă anumite lucruri de altfel banale. În mod evident, toți copiii trebuie să se conformeze unor reguli, însă nu trebuie să fie prea multe deoarece au nevoie de spațiul și libertatea de a înțelege mediul înconjurător. Iată ce lucruri ar trebui să fie cunoscute de către toți copiii:

1. Să mănânce fără ajutor

Se va dovedi cu siguranță o experiență mai ușoară și mai curată (însă nu și mai comodă) aceea de a hrăni copilul tu însuți. Deprinderea modului în care se ține o lingură/furculiță și evitarea murdăriei din timpul mesei constituie o abilitate pe care copilul o dorește și trebuie să o învețe de la o vârstă fragedă. Presupune mult efort și răbdare din partea celui mic, iar dezvoltarea abilității de a mânca singur nu poate reprezenta decât un lucru pozitiv. Dacă ajungem să hrănim copiii timp de mai mulți ani la rând, nu doar îi împiedicăm să învețe primele lecții de viață legate de încrederea în sine și perseverență, dar îi și împiedicăm să experimenteze sentimentul de bucurie în urma dobândirii acestei abilități, o mulțumire de sine că poate face singur un lucru. Chiar dacă va trebui să speli mai des hainele decât o faci deja, merită cu prisosință.

lucruri pe care orice copil ar trebui sa stie sa le faca

2. Să alerge, să strige și să sară prin casă

Cu alte cuvinte, lăsați-i să-și exprime emoțiile. Această activitate este realmente vitală pentru un copil: îl ajută să se relaxeze și să-și elibereze energia de care, după cum bine știi, nu duce lipsă. Bineînțeles, trebuie să îi impui copilului niște limite, dar într-o manieră în care echilibrezi și nu devii prea strict. Lasă-ți copilul să se exprime liber în casă. Iar dacă te implici și tu, veți petrece cu siguranță un timp de calitate împreună.

3. Să deseneze sau să picteze orice îi trece prin cap

Din păcate, nu toți părinții oferă copiilor ocazia de a-și ilustra fanteziile pe hârtie. Le este teamă că vor ajunge să mâzgălească pereții, că se vor murdări pe haine sau că vor ajunge să mestece creioanele. Uită însă de cele mai multe ori de faptul că atunci când creativitatea este exprimată prin desen și pictură nu doar dezvoltă imaginația copilului, dar îl lasă de asemenea să își exprime emoțiile într-un mod perfect sigur. În plus, dacă vă implicați împreună în realizarea unor proiecte artistice, sunt șanse și mai mari de a înțelege ceea ce gândește și simte copilul tău.

4. Să exprime ceea ce gândește

În continuarea punctului anterior, este recomandat ca al tău copil să fie lăsat să-și exprime gândurile. În prezent pare că tot mai mulți părinți înțeleg faptul că al lor copil este o persoană distinctă, cu propriile gânduri, sentimente și dorințe. Cu toate acestea, nu toți părinții acordă atenția necesară față de ceea ce copilul spune și exprimă. Trebuie să accepți că dacă ești părinte nu înseamnă că ai dreptate cu privire la tot ce se întâmplă. Amintește-ți că de cele mai multe ori atunci când spui ceva copilului, de obicei nu înțelege mare lucru. Este mult mai bine să le vorbim celor mici de la egal la egal, ascultând ce au de zis și cum se simt în momentul respectiv, în același timp fără a uita să explicăm cu răbdare tot ce trebuie rostit.

5. Să se distreze la locul de joacă, chiar dacă înseamnă să se murdărească

Pare un lucru banal, dar iată că se întâmplă să treci pe lângă locul de joacă și să auzi tot felul de amenințări din partea părinților și plângeri de tipul: fii atent, nu atinge asta, te vei murdări, nu mai alerga. Cu siguranță nu reprezintă cea mai potrivită abordare. Este de altfel și mult mai simplu să îi înveți o modalitate sigură de a se da în leagăn sau de a se cățăra decât să le interzici să facă ce își doresc pentru că oricum vor ajunge să-ți încalce cuvântul. Mai ales că veți face nenumărate vizite la locul de joacă, vei avea și tu parte de mai multă liniște și confort. Este posibil ca un copil să nu fie prea atent, dar are reflexe bune și este plin de energie. De asemenea, copiii au nevoie să exploreze lumea înconjurătoare pentru a învăța. În acest fel dezvoltă abilități sociale și cognitive, dar se dezvoltă și pe plan emoțional. Mulți copii cărora nu li se permite să se joace în voie au dificultăți de ajustare la maturitate.

6. Să te ajute cu o sarcină casnică

Cu siguranță v-ați regăsit, și nu doar o dată, în situația de a spune vorbe precum: dacă îl iei de acolo, îl vei sparge sau dacă ți-l dau că îl vei versa pe jos. Iar apoi, la câțiva ani distanță ajungem să ne plângem de faptul că cei mici nu-și doresc să ajute cu absolut nimic. Nimeni nu-și dorește deranj suplimentar din partea copiilor, dar aceștia au nevoie să simtă că sunt importanți și că pot fi de ajutor părinților. Observă pur și simplu cât de entuziast este cel mic/cea mică în a te ajuta pe cât de mult poate atunci când îi oferi o anume sarcină de rezolvat. Nu uita să îl/o lauzi și să îl/o ajuți să înțeleagă că are o responsabilitate pe măsura puterii sale. Roagă-ți copilul să te ajute oricând este posibil și asigură-l la final că nu te-ai fi putut descurca în lipsa sa.

lucruri pe care orice copil ar trebuie sa stie sa le faca

7. Să se uite la desene animate

Există cu siguranță o mulțime de emisiuni nu doar lipsite de valoare, ci chiar nocive pentru dezvoltarea intelectuală și emoțională a unui copil. Însă odată cu creșterea este important ca un copil să cunoască ceea ce vizionează semenii săi. De cele mai multe ori este vorba despre desene animate. Pentru a evita orice neconcordanță, alege pentru copilul tău desene animate pe care le agreezi și vizionați-le împreună.

Citește și: 10 lucruri pe care copilul trebuie sa le faca pana la 7 ani 

Surse:
www.forgottothink.com; beforeitsnews.com; www.davidwolfe.com; www.davidwolfe.com

Noutati de la Qbebe

INSCRIE-TE la newsletter-ul Qbebe si primesti ultimele noutati.

Email
Data nasterii bebelusului    
 

Articole asemanatoare

E importanta muzica pentru copilul meu? E importanta muzica pentru copilul meu?
Pot sa prezic temperamentul lui bebe? Pot sa prezic temperamentul lui bebe?
Bebele meu inca nu vorbeste: e tarziu? Bebele meu inca nu vorbeste: e tarziu?
Sindromul Asperger - tot ce trebuie sa stii Sindromul Asperger - tot ce trebuie sa stii

Articole Lifestyle

Intrăm în portalul Leului: cum sunt afectate zodiile Intrăm în portalul Leului: cum sunt afectate zodiile
De ce să nu mănânci pepene seara De ce să nu mănânci pepene seara
Top 3 zodii care ascund ce simt cu adevărat Top 3 zodii care ascund ce simt cu adevărat
6 haine și accesorii pe care să nu le porți vara după 30 de ani 6 haine și accesorii pe care să nu le porți vara după 30 de ani

Alte articole care te-ar putea interesa

Editorial Qbebe
scris de Alina Nedelcu
De ce trebuie să învățăm copiii că este în regulă să eșuezeDe ce trebuie să-i familiarizăm pe copii și cu eșecul Chiar dacă ne vine greu să vedem dezamăgirea, frustrarea și tristețea profundă a copilului după un insucces, psihologii spun că nu trebuie să facem tot...

Lista gradinite

Cauta o gradinita in orasul tau

Retete culinare
Editorial Qbebe
scris de Irina Olteanu
Școala Siguranței Tedi a poposit la DragomireștiO vizită într-un colț al județului Dâmbovița - Dragomirești Nu mi-aș fi închipuit că o zi de vineri, de la sfârșitul lunii mai, se poate transforma într-o experiență cu totul memorabilă,...
Qbebe Horoscop saptamanal
Qbebe Funny

Naste natural

Tarile cele mai sigure si cele mai periculoase pentru nasterea unui bebelus

Tarile cele mai sigure si cele mai periculoase pentru nasterea unui bebelus

Intemeierea unei familii reprezinta unul dintre cele mai importante momente din
MAI MULT

Lucruri fascinante despre luna in care s-a nascut sau se va naste copilul tau

Lucruri fascinante despre luna in care s-a nascut sau se va naste copilul tau

Cunosti cu siguranta informatii generale ce tin de semnele zodiacale, astrologie
MAI MULT

Ora la care nastem este programata genetic

Ora la care nastem este programata genetic

Nu iti imaginai ca ora la care nasti poate avea vreo legatura cu genetica, dar
MAI MULT

Bebee

Cum-tratăm-scurgerile-vaginale-din-timpul-sarcinii

Cum tratăm scurgerile vaginale din timpul sarcinii

Scurgerile vaginale sunt secreţii ale organelor genitale, cu rol de apărare
MAI MULT

alaptare

Cât se alăptează un nou-născut?

Alăptarea este modul prin care un nou-născut este hrănit de către mama sa cu
MAI MULT

Cele-mai-grele-luni-de-sarcină-sunt-primele-3----află-de-ce

Cele mai grele luni de sarcină sunt primele 3 – află de ce

Perioada sarcinii este foarte frumoasă, dar în același timp și delicată.
MAI MULT

Înotul-dezvoltă-copiii-într-un-mod-armonios

Înotul dezvoltă copiii într-un mod armonios

Beneficiile înotului sunt nenumărate, iar cei mici ar trebui să învețe de
MAI MULT

sigur.info-fii sigur pe net