Din grija pentru copilul tau

Cum m-am luptat să îmi găsesc pacea ca fiică a unui criminal în serie

Pentru fiecare dintre noi este terifiantă povestea unui criminal în serie - ne traumatizează, sperie și naște diverse răni. Însă dacă pentru întreaga lume o astfel de poveste ajunge să devină atât de serioasă, vă puteți da seama ce înseamnă pentru copilul unui criminal?

Probabil că la prima vedere tendința instinctivă este să judecăm tot ceea ce ține de viața celui condamnat - de la micile detalii până la familie - așa cum s-a întâmplat și în cazul fiicei lui Michael Bear Carson (criminal în serie recunoscut pentru atentatele sale celebre, omorârea a 3 victime și suspect de un număr mult mai mare de crime).

Jenn Carson a decis să își spună povestea cu câțiva ani în urmă, după ce a trăit aproape o viață întreagă în umbră, ascunzându-se alături de mama sa pentru protecție, dar totodată pentru a nu mai fi stigmatizată.

Jenn povestește ce a însemnat viața ei, ca fiică a celebrului criminal din anii '80. Se pare că povestea nu a fost așa încă de la început, declară ea. Și-l amintește pe tatăl său ca fiind un om blând și protector, care îi împletea părul și se juca cu ea. Însă toate acestea au luat o întorsătură puternică în momentul în care tatăl său s-a afiliat unui grup de hippie, foarte periculoși. Bărbatul, recăsătorit între timp cu Suzan Barnes, a devenit total de nerecunoscut. În timpul săptămânii, Jenn își petrecea zilele alături de mama sa naturală, urmând ca weekend-urile să fie dedicate tatălui și noii soții.

Femeia povestește ororile prin care trecea weekend de weekend - casa fără mobilă, plină de copaci în ghivece și plante, dormitul pe jos, în sacul de dormit, imaginile horror cu tatăl său și mama sa vitrega dezbrăcați și drogați și multitudinea de abuzuri verbale și fizie suferite. Toate acestea până când a decis să îi povestească mamei sale, care a protejat-o și a fugit cu ea cât mai departe de potențialul pericol.

Deși nu multă lume credea în fricile celor două, temerile lor s-au dovedit a fi reale în momentul în care Michael Bear Carson a fost condamnat pentru prima sa crimă, alături de Suzan. Ulterior, micuța Jenn a început să manifeste traume severe - coșmaruri (ca urmare a lucrurilor pe care le-a descoperit despre crimele tatălui său), teama de a nu deveni și ea un criminal la rândul său și stigma puternic resimțită chiar și din partea rudelor:

„Nenorocită mică, de ce l-ai adus în familia noastră?" a acuzat-o o rudă pe vremea când avea doar 9 anișori.
Pe măsură ce a crescut, a fost părăsită de nenumărate ori, iubiților ei fiindu-le rușine cu istoricul său de viață. Un fost iubit i-a declarat:

„Aș fi vrut să ne căsătorim, urma să fac acest pas dar mi-am dat seama că nu vreau să creștem copiii ai căror bunic este un criminal."

Până la vârsta de 10 ani, Jenn a încercat să se sinucidă de mai multe ori și depresia a început să își fac loc ușor-ușor în viața ei. Ani mai târziu, după nenumărate experiențe dureroase, a decis să își facă public numele și să își spună povestea, ajutând astfel o multitudine de persoane.

Astăzi este recunoscută pentru contribuțiile sale și pentru ajutor oferit, având peste 15 ani de experiență ca educator social. Este ușor să condamnăm din exterior, însă din interior, lucrurile pot fi extrem de dificile pentru aceste persoane, care în fond nu au nicio vină.

Surse: huffpost.com, wbur.org, youtube.com

Scrisoarea unui președinte către fiica sa: „Nimic nu este mai dezgustător pentru un bărbat decât o femeie lipsită de curățenie și delicatețe”

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Data nașterii bebelușului

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Mamă din Suceava, criminal în serie: și-a ucis 3 prunci după ce i-a născut
    Mamă din Suceava, criminal în serie: și-a ucis 3 prunci după ce i-a născut

    O femeie din județul Suceava și-a ucis cei trei bebeluși curând după ce îi născuse.

    Mama leoaică: femeia care s-a luptat până la sânge cu violatorii fiicei ei
    Mama leoaică: femeia care s-a luptat până la sânge cu violatorii fiicei ei

    O mamă este dispusă să facă orice pentru copilul său. Asta a dovedit o femeie din Africa de Sud care s-a luptat cu violatorii fiicei sale.

    Prințul William recunoaște că s-a luptat cu
    Prințul William recunoaște că s-a luptat cu "a fi părinte"

    Nu există părinte care să nu fie avut măcar un moment în care a simțit că responsabilitățile l-au copleșit. Acest lucru s-a întâmplat și în cazul prințului...

    Copil de 2 ani bătut în creșă de fiica unui fost fotbalist. Părinții cer 500 de mii de euro daune
    Copil de 2 ani bătut în creșă de fiica unui fost fotbalist. Părinții cer 500 de mii de euro daune

    Un copil de numai 2 ani a fost bătut la creșă de una dintre îngrijitoare. Femeia este chiar fiica fostului fotbalist Iosif Rotariu, care a fost dată în judecată de familia...

    Indignarea unui tată ajuns cu copilul de 3 ani la spital: Eu îmi fac treaba la serviciu. Ei de ce nu?
    Indignarea unui tată ajuns cu copilul de 3 ani la spital: Eu îmi fac treaba la serviciu. Ei de ce nu?

    Încă un părinte dezamăgit de experiența cu copilul său din spital povestește ce s-a întâmplat de fapt.

    Crescând un copil: ”Pentru mine, o zi bună este cand reușesc să fac un duș, să îmi pieptăn părul și să îmi schimb pantalonii”
    Crescând un copil: ”Pentru mine, o zi bună este cand reușesc să fac un duș, să îmi pieptăn părul și să îmi schimb pantalonii”

    „Mami, nu-ți mai picta buzele cu roșu!”, îi spune un copil mamei sale. Declarația uimitoare a unei mame care se confruntă cu problemele de zi cu zi, la fel ca noi,...

    5 povești incredibile ale unor copii care s-au luptat cu cancerul și au câștigat
    5 povești incredibile ale unor copii care s-au luptat cu cancerul și au câștigat

    Poveștile copiilor care s-au luptat cu cancerul nu sunt doar emoționante, ci îți pot dovedi câtă putere și voință există în aceste suflete mici. Iată prin ce au...

    © 2019 Qbebe