Drama Danielei, o mamă nevoită să-și crească singură copiii după ce sora ei i-a distrus căsnicia. „Soțul m-a lăsat și trăiește cu propria mea soră. Nu credeam că sora îmi va distruge căsnicia”

„Dacă nu dovedeam să fac curat sau să spăl o haină, eram bătută”

La doar 29 de ani, Daniela Bulai vorbește despre viața ei ca despre un drum presărat cu frică, abandon și responsabilități puse mult prea devreme pe umerii unui copil. Povestea ei nu începe cu vise sau jocuri, ci cu tăcerea unei case în care adulții lipseau, iar violența era o formă de disciplină. Înainte să ajungă mamă, înainte să cunoască trădarea și singurătatea de azi, Daniela a fost un copil care a învățat să supraviețuiască, nu să trăiască.

„Copilăria mea, cum mi-o amintesc eu, a fost foarte grea, n-a fost bine deloc, adică am fost foarte chinuită, foarte obdită de părinți. ,ama a plecat peste hotare, eu am rămas acasă cu două surori și un frate, tata lucra, dar bunica era la pat, eu trebuia să am grijă de animale, de bunica, de surori, de frate, mâncare să le fac.

Drama Iuliei, o mamă din Republica Moldova care și-a pierdut fiul din neglijența autorităților. "Mamă, nu mă lăsa. Mi-au bătut fiul în spital până la moarte. L-au ținut 12 ore în morgă și au ascuns că este mort"

La 12 ani făceam toate treburile… bunica din pat îmi spunea ce să fac, cum să fac, cum să fac un borș, cum să fac o supă, cum să frământ pentru pâine… veneam de la școală, trebuia să fiu acasă, să fie tot făcut, curat la animale, curat în casă, spălat, mâncare făcută, chiar dacă nu dovedeam… eram bătută.”

Daniela descrie o casă în care responsabilitatea a căzut pe umerii ei, iar frica a devenit ceva normal, fiindcă, spune ea, tatăl o pedepsea atunci când nu se conforma ritmului impus, într-o gospodărie în care banii veneau mai ales din pensia bunicii, nu din salariul tatălui, iar absența mamei a fost dublată de lipsa unei protecții reale, pentru că, deși o suna și îi spunea că este agresată, răspunsul a fost mereu să reziste și să termine școala.

„Dar tata, chiar dacă lucra, își căuta de viața lui. Din pensia bunicii noi ne întrețineam, tata dacă dădea jumate din salariu, dădea acasă și numai atunci când cumpăra produse, atât. Dacă nu dovedeam să fac curat sau să spăl o haină, eram bătută, trebuia să fiu la ora 1:00 acasă de la școală chiar dacă lecțiile se mântuiau la 1:40… ca până seara la ora 5:00 să dovedesc tot să fac.”

După această copilărie, Daniela spune că nu a avut nici măcar un final de adolescență „normal”, pentru că a plecat cu mama peste hotare la doar 15 ani, ajungând în Ucraina, unde a început să muncească, fără să aibă o diplomă, fără să simtă sprijin emoțional, iar în locul unei relații care s-o repare, a întâlnit același gol pe care îl știa deja, doar că într-un alt decor.

„M-a bătut cu cureaua, cuțitul mi l-a pus la gât”

Înainte să povestească plecarea peste hotare, Daniela insistă asupra violenței din casă, pentru că, spune ea, acolo s-a format sentimentul că nu contează pentru nimeni, iar asta a făcut-o vulnerabilă mai târziu, atunci când a crezut că o căsătorie îi poate da, în sfârșit, un „colț al ei” și o viață în care să nu depindă de nimeni.

Ea spune că i-a cerut ajutor mamei, dar a primit doar îndemnuri să îndure, să termine „nouă clase” și abia apoi să plece, însă nu a mai reușit să ducă școala până la capăt în mod real, pentru că a plecat, iar în Ucraina a intrat direct în muncă, într-o viață de adult pe care nu o alesese, doar o acceptase ca singură ieșire.

„Mama suna, eu îi spuneam că tata mă bate cu cureaua, îmi pune cuțitul la gât, dar ea îmi spunea să termin nouă clase și apoi să plec cu ea. Nu am mântuit nouă clase, examene nu am dat, nu am mers mai departe, m-am dus cu dânsa, am plecat în Ucraina. Ea lucra la o fabrică și eu acolo am început să lucrez la 15 ani.”

Daniela spune că nici în Ucraina nu a simțit apropiere din partea mamei, iar când mama a început o relație, Daniela a simțit că, și de această dată, bărbatul din viața mamei era mai important decât fiica ei, iar singurătatea s-a adâncit, până când a intrat într-o relație care a dus la o sarcină timpurie și la întoarcerea acasă, în Moldova.

Aleona, mamă a patru copii din Moldova a văzut moartea cu ochii în căsnicia cu soțul abuziv. “În a 6-a lună, soțul mi-a impus să întrerup sarcina. M-a bătut cu masa în cap până am văzut moartea”

„Am născut gemeni. Băiatul este bolnav”

Din ceea ce povestește Daniela, momentul nașterii gemenilor a fost o ruptură majoră, nu doar pentru că a devenit mamă la 16 ani, ci și pentru că unul dintre copii a rămas cu probleme grave, iar ea susține că a văzut cum bebelușul a fost scăpat, după care ea a leșinat și a intrat în comă, iar când și-a revenit a început să observe că băiatul nu reacționează, nu se dezvoltă, nu adaugă în greutate, iar viața ei s-a reconfigurat complet în jurul îngrijirii lui.

„Am întâlnit un băiat, am rămas însărcinată, am venit acasă la 16 ani, am născut doi copii de gemeni, fetița sănătoasă, dar băiatul este bolnav. Băiatul la naștere a fost scăpat în cap, eu am văzut când l-a scăpat, după asta am picat în comă. A doua zi băiețelul vedeam că nu se mișcă, nu reacționează la nimic. Fetița se dezvolta, dar băiețelul nu, n-a adăugat nimic greutate.”

Ea spune că medicii nu i-au spus direct că ar fi fost o lovitură la cap, ci au vorbit despre o cauză neclară, „un microb”, însă în mintea ei imaginea momentului a rămas, iar acum băiatul, ajuns adolescent, este complet dependent, nu mănâncă singur, nu merge singur la baie, nu vorbește, iar Daniela îl descrie ca pe un copil care are nevoie de îngrijire permanentă, zi și noapte.

În relația cu tatăl gemenilor, Daniela spune că violența a continuat, că el nu voia să muncească, iar când ea încerca să-l împingă să aducă bani pentru familie, acesta o bătea. Mai mult, părinții lui o amenințau ca să nu meargă la poliție, spunând că i-ar putea lua copiii, astfel încât ea a ales să îndure până când, după doi ani, a reușit să-l alunge definitiv din viața ei, fără ca el să fi contribuit vreodată cu bani pentru copii.

Drama Ludmilei, o mamă care nu-și găsește liniștea la peste 6 luni de la moartrea fiului ei. "Le-am dat bani să-mi salveze fiul, dar ei i-au ars organele interne și l-au băgat în mormânt”

„Mama mi-a zvârlit hainele afară în toiul iernii”

Daniela povestește că momentul cel mai dureros, după nașterea gemenilor, a fost revenirea mamei și felul în care a fost alungată din casă, cu doi copii mici, dintre care unul bolnav, într-o perioadă de iarnă. Atunci mama i-a cerut să iasă, iar când Daniela a întrebat unde să se ducă, răspunsul a fost, practic, indiferența.

Salvarea, spune ea, a venit de la o femeie pe care o numește „doamna Ala”, care a luat-o, i-a dat o căsuță și un loc unde să stea, iar Daniela afirmă că a trăit acolo mulți ani, muncind cât putea și ajutând în gospodărie, iar legătura cu această femeie s-a păstrat până azi, inclusiv prin faptul că Daniela merge și acum să îngrijească mama acesteia, imobilizată după un accident vascular.

„Am sunat-o pe doamna Ala a venit și m-a luat, mi-a dat o căsuță și am trăit acolo. Am stat până în octombrie, 12 ani nu plăteam nimic, eu o ajutam pe doamna, am avut grijă de mama ei și acum tot am grijă.”

Daniela spune că, în timp, cu ajutorul „doamnei Ala” și cu eforturile familiei, a reușit să cumpere o casă, însă mai are de achitat o parte importantă, iar presiunea financiară a fost unul dintre motivele pentru care soțul ei, al doilea, a decis să plece peste hotare, promițând că va trimite bani ca să închidă datoria și să asigure stabilitatea copiilor.

„Soțul a plecat cu sora mea… și de atunci, nimic”

În partea cea mai tensionată a interviului, Daniela spune că, după ce familia părea să se stabilizeze, după ce și-a refăcut viața cu un bărbat care nu a lovit-o niciodată și care, în cuvintele ei, „i-a iubit copiii”, s-a produs ruptura care a lăsat-o, din nou, singură. Doar că de data aceasta Daniela avea și mai mulți copii și o datorie la casă. Soțul ei a plecat în Polonia împreună cu sora ei, iar de atunci nu mai răspund la telefon, mesajele nu sunt citite, nu există un semn de viață, iar Daniela a rămas să se descurce cu toți copiii.

„În octombrie a plecat soțul a plecat cu sora împreună în Polonia la o fabrică de carne. Au plecat prin cunoscuți, nu m-au sunat când au ajuns.”

Daniela spune că bănuiala ei, care s-a transformat în convingere, vine din detalii pe care le-a observat înainte de plecare, mai ales faptul că soțul o suna foarte des pe sora ei, mai des decât o suna pe ea. Iar când Daniela a întrebat, i s-a spus că are „imaginație”, însă acum, în lipsa oricărei comunicări, sentimentul ei este că cei doi sunt împreună și aleg să o ignore pentru a evita responsabilitatea.

„Eu am așa o presimțire că ei trăiesc împreună. Eu controlam telefonul și multe ori am găsit apeluri numai pe dânsa o suna, mai multe apeluri pe dânsa decât pe mine. Eu l-am întrebat și el mi-a spus că eu am imaginația, dar bănuielile mele s-au adeverit sunt împreună amândoi.”

„L-am prins pe soţ în pat cu alta, la noi în casă". Veronica, mamă a trei fetițe a aflat că soțul duce o viață paralelă, de mai bine de 2 ani

Mai dureros, spune Daniela, este că sora ei a venit la ea tocmai pentru că fusese abandonată, cu doi copii mici, iar Daniela a primit-o în casă și a crescut copiii „în ochii ei”, iar acum aceeași soră ar fi plecat cu soțul Danielei, lăsându-și copiii în urmă, fără măcar un telefon, fără o întrebare, fără o minimă responsabilitate, iar copiii o întreabă pe Daniela unde este mama lor și ce să le răspundă.

„Nu am lăsat-o în drum, am luat-o lângă mine, lângă sufletul meu. Și acuma copiii mă întreabă unde este mama. Ce să le spun copiilor, mama e la lucru, mama nu are telefon, dar nimic, niciun semn, măcar să-i sune să-i vadă.”

„Am rămas singură cu șapte copii, lemnele le aduc de pe deal”

Daniela descrie prezentul ca pe o luptă zilnică în care timpul, banii și puterea fizică nu ajung niciodată, mai ales iarna, când trebuie să facă rost de lemne, iar sprijinul vine sporadic, din partea unei vecine, a unor oameni din sat, a preotului sau a celor care mai aduc haine și alimente, în timp ce ea lucrează două-trei zile pe săptămână, îngrijind o bătrână, iar banii sunt ținuți mai degrabă sub formă de produse cumpărate, ca să nu rămână fără mâncare.

Ea spune că pensia băiatului bolnav este de 1500 de lei, dar aproape se duce pe medicamente, pentru că multe nu sunt compensate, iar restul se acoperă din munca ei cu ziua, din ajutorul comunității și din sprijinul punctual al celor care au decis să nu rămână indiferenți, însă, chiar și așa, fiecare lună este un calcul dur, pentru că mai există și datoria de 4000 de euro la casă.

„Băiatul ce pensie are? 1500 de lei dar sunt medicamente care costă 100 de lei, plus mâncare, îmbrăcăminte, mai am oameni care ne-au adus pachete cu haine, mai vine părintele de la biserică, aduce bucățele de pâine. Eu o rog pe doamna Ala ca banii să nu mi-i dea în mână, dar să-mi cumpere produse să am cu ce hrăni copiii.”

Iar dacă există un mesaj pe care Daniela îl transmite fetelor tinere care o ascultă, el vine din propria ei biografie, din deciziile luate prea devreme și din speranța că o căsătorie îi va schimba viața peste noapte, când, de fapt, greul abia începea, iar responsabilitatea pentru copii nu poate fi „ușurată” printr-o semnătură sau o promisiune.

„Fetele să nu se gândească că dacă s-a măritat la 18 ani, gata. Să nu se grăbească la măritat, să te măriți este foarte ușor, să faci un copil este foarte ușor, dar să-l crești este foarte greu. Eu îi cresc că eu nu am încotro, nu credeam niciodată că el o să mă trădeze. să fiu trădată și de sora mea.”