Greselile parintilor care distrug stima de sine a copilului

Greselile parintilor care distrug stima de sine a copilului

Bianca Onofrei

Stima de sine reprezintă percepţia unui om legat de valoarea pe care o are ca şi individ. Stima de sine este cea care îţi dă curaj să faci lucruri noi şi să accepţi ideea de eşec, fără ca asta să te descurajeze complet. 
Atunci când eşti părinte, este imposibil să nu greşeşti. Dacă ai grijă să te informezi în legătură cu psihologia copilului, poţi să reuşeşti să nu faci greşeli care îi distrug stima de sine copilului tău. Atunci când cei mici învaţă lucruri noi, pe care ulterior reuşesc să le facă, capătă încredere şi entuziasm pentru a încerca diverse lucruri şi în alte situaţii.

Iată care sunt cele mai comune greşeli ale părinţilor, care îi fac pe copii să aibă mai puţină încredere în ei:

Critica excesivă

Atunci când îţi critici copilul, există riscul ca acesta să interpreteze totul foarte personal. Replici precum ,,sunt foarte dezamagită de tine" îl afectează profund, îi schimbă starea de spirit şi dorinţă de a încerca lucruri noi. Astfel, va face automat legătura dintre eşecuri şi valoarea lui ca şi individ.

Lauda rezultatelor, nu a efortului

Nu trebuie să ai o reacţie de entuziasm doar atunci când îi reuşeşte ceva sau are rezultate deosebite. Asta îl va face să simtă că un eşec va fi foarte "taxat". Arată-i că eşti atentă la tot procesul în care este implicat şi că observi eforturile sale. Laudă-l pentru munca pe care o depune şi ambiţia de a-şi depăşi limitele, indiferent de rezultat.

Controlul total al vieţii copilului

Chiar dacă un copil are nevoie până la maturitate de sfaturile părinţilor şi, de ce nu, chiar şi atunci, nu înseamnă că trebuie să-i dictezi întreaga viaţă. La o anumită vârstă, atunci când copilul are deja nişte deprinderi, îl poţi lăsa să capete independenţă. Lasă-i spaţiu să exploreze lumea şi, pe măsură ce creşte, vei putea vorbi deschis despre ce este bine să facă, fără a-i da senzaţia că îl controlezi. Încurajează-l în ceea ce vrea să facă, pentru a-i da curaj.

copil trist

Să faci totul pentru el

Chiar dacă instinctul unui părinte este să facă totul pentru copilul lui, acesta trebuie să înveţe să te respecte şi să înţeleagă că ai propriile limite şi că el are responsabilităţi. Chiar dacă este mult mai rapid şi eficient să faci chiar tu nişte lucruri, ai răbdare şi lasă-l să le facă singur. Astfel, va dezvolta capacitatea de a gândi, de a lua decizii, de a găsi alternative la diverse situaţii, într-un cuvânt, va evolua.

Stabilirea unor standarde prea înalte

Chiar dacă, în cercul de cunoştinţe/ colegi, există copii care au realizat diverse lucruri până la o anumită vârstă, evită să-ţi compari copilul cu alţii. Dezvoltarea este diferită, iar dacă tu îţi doreşti ca, până la o anumită vârsta, copilul să facă un anume lucru, vei pune presiune atât pe tine, cât şi pe el, iar acest lucru îi va afecta copilului stima de sine. Dacă stabileşti nişte praguri mult prea înalte, copilul va dezvolta o teamă de eşec. Dă-I măcar la început, sarcini uşoare, pe care le poate duce la bun sfârşit şi pentru care va avea satisfacţie. Astfel, va fi motivat să continue şi să-şi depăşească limitele. Tehnica de ,,pas cu pas" este mult mai eficientă pe termen lung decât lansarea unor provocari greu de îndeplinit.

Neglijarea comunicării

O comunicare sănătoasă creează un mediu familial pozitiv şi legături emoţionale puternice. Felul în care comunici cu copilul şi mai ales cât de des o faci îi influenţează în mod direct stima de sine. Ca şi părinte, eşti prima persoană cu care acesta experimentează socializarea. Chiar dacă eşti foarte ocupată, fă-ţi timp pentru a discuta cu copilul. Implică-l în activităţile zilnice, pentru a petrece cât mai mult timp împreună.

Compararea cu alţi copii

Acest obicei al multor părinţi îl face pe copil să simtă că nu este suficient de bun pentru tine şi, în loc să se dezvolte pentru a fi un adult ambiţios, va fi doar un adult cu un simţ exagerat al competiţiei, între cele două fiind o diferenţă majoră. De asemenea, nu compara felul în care erai la vârsta lui, deoarece datele problemei s-au schimbat, iar ultimul lucru pe care îl vrei este ca acesta să fie în competiţie chiar cu tine, care ar trebui să îi fii cel mai bun prieten.

copil care plange

Exprimarea propriei stime de sine scăzută

Nu trebuie să pozezi în omul perfect, însă dacă îţi exprimi temerile, copilul le va copia. În plus, el te pune pe un piedestal şi crede că ai soluţii pentru orice problemă. Dacă tu nu ai curaj să faci lucruri noi, să iei decizii, nici el nu va avea. Este recomandat să îi explici că lucrurile nu se desfăşoară întotdeauna aşa cum îţi doreşti, dar asta nu înseamnă că nu merită încercat.

Scoaterea în evidenţă a greşelilor

Ca şi adulţii, copiii sunt predispuşi greşelilor şi este normal să fie aşa, în această etapă a dezvoltării. Datoria ta este să îl indrumi şi să-i explici ce a făcut greşit, fără să te concentrezi numai pe părţile negative. De câte ori îi reproşezi ceva, ai grijă să îi aduci şi o laudă pentru un lucru pozitiv în toată imaginea de ansamblu, cum ar fi: ,,Nu este în regulă felul în care l-ai lovit pe colegul tău, la sfârşitul jocului. Ai văzut cât de frumos a fost atunci când ai fost bun cu el şi i-ai împrumutat jucăriile tale? Se vede că îi place să vă jucaţi împreună!". Copilul va înţelege că are doar de câştigat dacă adoptă un comportament adecvat.

Lipsa răbdării

Unii copii învaţă mai greu, de aceea este nevoie de multă răbdare din partea părinţilor, pentru a le explica şi a le arăta ce au de făcut. Dacă îţi exprimi exasperarea, atunci când cel mic greşeşte sau nu reuşeşte să facă aşa cum trebuie ceva, va dezvolta teama de a greşi şi implicit, va crede despre el că nu este capabil şi că te dezamăgeşte.

Caracteristici ale copiilor cu stima de sine scazută:

Se critică singuri destul de aspru în diverse situaţii;

Sunt nesiguri şi se simt inferiori altor copii; 

Se concentrează pe situaţiile în care au eşuat mai mult decât pe cele în care au reuşit; 
 
Le este teamă să facă lucruri noi.

Cea mai bună cale prin care îţi poţi ajuta copilul să aibă o stimă de sine crescută este să fii alături de el, pas cu pas. Învaţă-l să facă lucruri şi împlică-te în realizarea lor până capătă independenţă, coordonează-l atunci când vezi că are nevoie de ajutor, laudă-i efortul, chiar dacă rezultatul nu este cel dorit şi nu îl critica prea aspru. Dacă deja ai observat nişte puncte slabe în diverse aspecte, exploatează la maximum punctele forte, iar în timp, într-un mod subtil, lucrează la carenţele pe care le are. Nu trebuie să insişti pe lucrurile pe care nu le poate face încă, deoarece va fi frustrat şi îşi va pierde răbdarea, iar cu timpul le va refuza complet. Cu cât copilul se simte mai iubit, dorit şi apreciat, cu atât va avea mai multă încredere în forţele proprii. Înainte de oricine, părinţii sunt primii care trebuie să creadă în copil.

Articolul urmator
Lecția de luat aminte a unei educatoare pentru copii: „Vreau să îi învăț să greșească, să-și accepte greșelile”
Lecția de luat aminte a unei educatoare pentru copii: „Vreau să îi învăț să greșească, să-și accepte greșelile”

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Cât de important este respectul de sine în relațiile de cuplu
    Cât de important este respectul de sine în relațiile de cuplu

    Nu te simți bine în pielea ta? Obișnuiești să te subestimezi? Nu crezi că ești suficient de bun pentru partenerul tău de cuplu sau pentru jobul pe care il ai? Nu poți lua o...

    Copiii cumnatei mele distrug totul în casă, așa că le-am interzis să îmi mai calce pragul
    Copiii cumnatei mele distrug totul în casă, așa că le-am interzis să îmi mai calce pragul

    Tu cât de mult iubești copiii? Suficient încât să treci cu vederea faptul că atunci când trec pragul casei tale, lasă în urmă numai dezastru? O femeie de...

    Iertarea de sine: de ce este importantă
    Iertarea de sine: de ce este importantă

    Să ajungi la iertarea de sine nu este un demers la îndemână, în condițiile în care ai de înfruntat sentimente și gânduri nu tocmai plăcute. Acestea...

    Studiu: pauza de la rețelele de socializare crește încrederea și imaginea de sine la adolescenți
    Studiu: pauza de la rețelele de socializare crește încrederea și imaginea de sine la adolescenți

    Știi deja că nu e bine să consumi social media în exces, însă știi și de ce? O parte dintre motive sunt explicate de acest studiu recent, realizat în Canada. Se pare...

    O femeie recunoaște că a încercat să aibă un copil de la vârsta de 14 ani: „Familia mi-a spus că o să-mi distrug viața”
    O femeie recunoaște că a încercat să aibă un copil de la vârsta de 14 ani: „Familia mi-a spus că o să-mi distrug viața”

    Unele persoane vor să profite cât mai mult de „libertate” sau de un stil de viață fără prea multe responsabilități, în timp ce altele își doresc să se...

    „Am visat cum trebuie să-mi distrug copilul mai mare pentru a-mi salva bebelușul”. O mamă povește despre episoadele de psihoză postpartum
    „Am visat cum trebuie să-mi distrug copilul mai mare pentru a-mi salva bebelușul”. O mamă povește despre episoadele de psihoză postpartum

    Psihoza postpartum este o formă severă de tulburare psihică care poate apărea la femeile care au născut recent. Afectează aproximativ 1 din 500 de mame și poate avea consecințe...

    Cum își distrug zodiile relațiile amoroase chiar înainte să le înceapă
    Cum își distrug zodiile relațiile amoroase chiar înainte să le înceapă

    Oricine visează să se bucure de o relație solidă și frumoasă și, în momentul în care întâlnești persoana alături de crezi că o poți construi, tot ce...

    Nu le-am spus părinților mei că am făcut un copil acum 10 ani. Acum mama copilului îmi cere ajutorul
    Nu le-am spus părinților mei că am făcut un copil acum 10 ani. Acum mama copilului îmi cere ajutorul

    Un bărbat povestește, într-o postare pe Reddit, că i-a spus clar fostei sale iubite că nu vrea copii, în momentul în care aceasta a rămas însărcinată....

    © 2024 Qbebe