Dar ce se intampla in interiorul unui copil atunci cand se naste fratele sau?
Nasterea unui frate reprezinta pentru copil prima sa frustrare majora din viata: aceea de a nu mai fi copil unic. El isi pierde acest statut si devine copilul cel mare al familiei. Acest proces de schimbare a statutului implica o perioada de doliu, de suferinta. Copilul face doliul pierderii acelei relatii privilegiate, unice in familie. Se poate simti trist, deprimat, mult mai afectuos fata de parintii lui -in special fata de mama- decat de obicei sau poate trece printr-o perioada regresiva pentru a fi la fel ca fratele lui mai mic care capteaza toata atentia parintilor: plange adesea, cere ajutor pentru actiuni pe care le facea inainte singur, vrea sa fie tinut in brate mai des, etc.
Aceste schimbari apar datorita trecerii la acest nou statut, de frate mai mare, care este trait intr-o prima faza ca un abandon al parintilor, in special al mamei (cu care copil intretine o relatie foarte stransa, de dependenta). Aparitia unui nou frate inseamna pentru copil pierderea parintilor, deoarece interesul acestora este captat in intregime de micut. Acest abandon se traduce printr-o traire de ura fata de fratele cel mic.
Este important pentru parinti sa inteleaga ca acest proces este normal
Este un moment important si dificil pentru toti si fiecare se exprima intr-o maniera diferita. Este recomandat ca parintele sa vorbeasca cu fiul sau fiica sa despre noul fratior si chiar sa "puna in cuvinte", dupa cum spune Francoise Dolto, trairile acestuia fata de el. Emotiile si afectele unui copil sunt foarte intense si el nu reuseste sa isi explice de ce simte sau gandeste asa. Aici intervine rolul parintelui, care, de exemplu, atunci cand copilul plange sau este trist ii poate spune: "Esti trist pentru ca ai un nou fratior, care are parte de foarte multa atentie din partea noastra. Atentia pe care noi ti-o acordam inainte tie acum trebuie sa o imparti cu el."
Intr-o etapa urmatoare, copilul cel mare incepe sa fie atent la bebelus, sa vrea sa il hraneasca, sa il plimbe, sa il spele, deoarece se afla intr-o identificare cu parintii. El incepe sa isi dea seama ca el este mare, celalalt este mic si are nevoie de o atentie si de ingrijiri speciale.
Pe masura ce fratele creste, copilul cel mare va incepe sa se joace cu el
Dar cei doi se vor afla in rivalitate pentru dragostea si atentia parintilor. Aceasta rivalitate se va traduce prin diferite intreceri: cine are cele mai multe jucarii, cine invata cel mai bine, cine castiga jocurile. Iar cand fratii se cearta, vor incerca sa incheie aliante cu unul din parinti, pentru a i se da dreptate si in acest fel pentru a-l "invinge" pe celalalt. Desi fratii au conflicte repetate acasa si uneori acestea sunt destul de intense, in mediul exterior familiei acestia formeaza o echipa, isi iau mereu apararea si se protejeaza reciproc.
Pe langa interdictiile pe care le pun copiilor referitoare la agresiune, este important pentru familie ca parintii sa inteleaga manifestarile acestora, sa incerce sa le explice in cadrul functionarii familiale si sa observe legatura fraterna in relatie cu alte legaturi din familie: adesea copiii traduc in mod inconstient, in legatura lor aspecte ale legaturii de cuplu.
Legatura fraterna este deosebit de importanta in evolutia copiilor, deoarece aici ei invata primele elemente de socializare: cum sa se joace, cum sa imparta, cum sa negocieze si sa stabileasca reguli si se pun bazele autonomiei fata de parinti. Mai departe, la maturitate, adultul va intra in relatii colegiale si de prietenie pe baza modelului legaturii fraterne.
Ilinca Petrescu
Psiholog, psihoterapeut
www.psihoterapie-ilincapetrescu.ro
Urmareste-ne pe Google News
