7 comportamente ale părinților care opresc copilul să devina un lider

Lucrurile pe care le spunem copiilor și comportamentele noastre față de ei sunt asemeni unor semințe. Ele nu rămân niciodată fără urmări și influențează dezvoltarea celor mici pe termen lung. Ideea de lider este adesea asociată în mintea părinților cu o competitivitate crescută și cu ambiția de a fi cel mai bun. În realitate, acestea sunt clișee care nu definesc un lider adevărat. Pe de altă parte, stilul parental prea autoritar sau prea permisiv diminuează șansele copilului de a deveni o persoană care inspiră și pe care ceilalți o urmează. Câteva comportamente trebuie, în mod special, evitate, dacă ne dorim să facem un viitor lider din copilul nostru. Iată care sunt acestea:

1. Părinții nu lasă copilul să își asume riscuri

Sentimentul că suntem permanent amenințați îi face pe părinți să fie astăzi mai precauți ca niciodată. Facem orice să asigurăm protecția copilului, dar împingem lucrurile atât de departe încât nu-i mai lăsăm pe cei mici să-și asume aproape nici un risc. Nici măcar nu mai facem distincție între amenințările reale și provocările vieții de zi cu zi. Copiii nu mai ies afară, pentru că s-ar putea să fie răpiți sau loviți de o mașină. Sunt supravegheați pas cu pas ca nu cumva să se lovească vreodată. Chiar și la școală părinții se amestecă în confruntările obișnuite dintre copii și încearcă să le netezească drumul odraslelor, ca nu cumva să fie sufere sau să simtă eșecul. Astfel, copiii pătrund în maturitate total nepregătiți. Întâlnim adulți cu tot felul de fobii, dintre care teama de ceilalți a devenit din ce în ce mai pregnantă. Cum am putea conduce oamenii, dacă nu avem încredere în ei, dacă evităm interacțiunile și alergăm mereu la cineva să ne rezolve problemele? Copiii trebuie să cadă de câteva ori- la propriu și la figurat- pentru a învăța că acest lucru este normal. Adolescenții se pot maturiza emoțional numai dacă știu ce este suferința sau respingerea. Atunci când părinții îndepărtează orice risc din calea copiilor, rezultatul este un amestec de aroganță și stimă de sine scăzută, exact atitudinile cele mai nepotrivite pentru un lider.

2. Părinții nu lasă copiii să fie independenți

Un studiu realizat de Universitatea Vanderbilt a arătat că părinții care-și controlează mereu copiii din punct de vedere psihologic le determină o serie de sentimente negative, în special lipsa de încredere în sine și în forțele proprii. Părinții cu un stil autoritar creează copiilor un model de dependență, de a fi mereu în umbra unor persoane mai puternice și cu mai multă prestanță. Pentru a dezvolta abilitățile de lider ale copilului este necesar să-i întărim autoritatea, capacitatea de a-și gestiona emoțiile și de a intra în relații interpersonale cu deschidere și încredere, de a-și asuma consecințele propriilor acțiuni și de a învăța din greșelile sale. Independența este o condiție absolut necesară pentru afirmarea copilului ca reprezentant al unui grup. În vreme ce implicarea părintească este absolut necesară pentru succesul copilului, parenting-ul de tip "helicopter" (cu un părinte care controlează tot ce mișcă în viața copilului) este total contraindicat și poate duce la un nivel crescut de anxietate și depresie la copil.

3. Părinții se asigură că cei mici câștigă mereu ceva

Este așa numita mentalitate de tipul "toată lumea primește un trofeu". Chiar dacă scopul unei astfel de comportări este de a ne asigura că nici un copil nu se supără și că toți se simt apreciați, în realitate copiii înțeleg mai devreme sau mai târziu că respectivele aprecieri nu sunt obiective. Copilul are nevoie de o confirmare reală a valorii sale pentru a câștiga încrederea în sine. De aceea, este necesar ca părinții să fie mai zgârciți cu laudele și recompensele, pentru ca atunci când le dau, acestea chiar să însemne ceva. Deși un lider trebuie să pună accent pe forța echipei sale, nu pe interesul său personal, puțină competiție bine dozată nu strică niciodată. Iar aprecierea pe care copilul o câștigă într-o confruntare reală este cea care construiește fundația abilității sale de leadership.

4. Părinții sunt obsedați de viitorul copilului

Acest lucru introduce o mare cantitate de stres în mintea copilului, care este mereu silit să se concentreze pe scopurile mărețe din viitor- de la notele excelente la intrarea la facultate și nu poate trăi pe deplin prezentul. Or, toate forțele emoționale pe care le câștigăm sunt parte a momentului prezent, în vreme ce centrarea pe câștig și reușite viitoare duce la sentimente de insatisfacție aici și acum. Copilul pe care părinții îl presează să obțină merei cele mai bune rezultate nu va ajunge un lider adevărat, chiar dacă se va afla la conducerea unei mari companii. Acest lucru este cauzat de faptul că el se va concentra mereu pe succesul său individual, pe competiția acerbă cu ceilalți (diferită de forma de competiție moderată despre care am vorbit mai sus și care este necesară pentru definirea noastră ca persoane puternice). Stresul pe termen lung indus de permanentele așteptări ale părinților dăunează, în cele din urmă, performanței și echilibrului copiilor. Copiii se descurcă mai bine și sunt mai fericiți dacă sunt învățați să se mențină în prezent. În plus, învață să fie empatici, atenți la nevoile celorlalți, abilități esențiale pentru un lider eficient. Desigur că este bine să ne fixăm scopuri și să fim perseverenți, dar pentru un lider scopurile sunt totdeauna comune cu membrii echipei din care face parte, cu persoanele pe care le îndrumă.

5. Părinții evită să recunoască propriile greșeli

Este foarte important ca părinții să le vorbească copiilor de propriile eșecuri din trecut și de modul în care au folosit greșelile făcute ca pe niște lecții de viață. Adolescenții, în special, trebuie să capete rezistență în fața eșecului și nimic nu-i poate întări mai tare decât faptul că părinții le împărtășesc greșelile din trecut și cum au trecut peste ele. Povestiți-le copiilor despre erorile și eșecurile voastre, atunci când erați de vârsta lor, într-un mod în care să-i ajutați să facă alegeri mai bune, dar și să-și asume consecințele acestor decizii. Încercați să fiți un bun exemplu comportamental și în prezent, recunoscând întotdeauna când greșiți și arătând celorlalți ce ați învățat din erorile voastre. Un lider adevărat nu renunță atunci când se confruntă cu dificultățile și are o viziune diferită de a celorlalte persoane, considerând orice provocare ca pe un prilej de afirmare a celor pe care îi conduce.

6. Părinții sunt agresivi ori sunt reci și critici cu copilul

Astfel de comportamente sunt profund dăunătoare nu numai în ceea ce privește abilitățile de lider ale copilului, dar și echilibrul său emoțional în general. Părinții care folosesc pedepse severe, care își abuzează fizic sau emoțional copiii pot obține unele rezultate pe termen scurt. De teamă, cei mici se străduiesc să obțină rezultate bune și să răspundă cerințelor părintești. Dar pe termen lung aceste comportamente nu duc decât la nefericirea și eșecul copilului ajuns adult, care, sub masca succesului, poate ascunde un gol profund și poate perpetua modelele învățate de la părinți. Astfel de copii pot deveni, la rândul lor, abuzatori, de exemplu acei adolescenți implicați în acte de bullying în școală. Chiar dacă ei par a fi conducătorii unor grupuri agresive, în realitate nu au nimic de a face cu un lider real, preocupat de binele celor pe care îi conduce. Astfel de grupuri sunt bazate pe teamă și acțiuni reprobabile și pot degenera, la un moment dat, în grupuri delincvențiale, în vreme ce liderii lor pot ajunge la comportamente antisociale și infracționale. Părinții cu un comportament lipsit de căldură, care cer mereu copiilor să se ridice la standarde imposibil de atins, afectează profund dezvoltarea copilului. Chiar dacă acesta va ajunge un "om de succes", va simți întotdeauna efectul distrugător al acestor comportamente părintești.

7. Părinții confundă inteligența copilului cu maturitatea

Copilul poate fi inteligent, dar, pentru un viitor lider nu este suficient; trebuie să aibă o gândire matură. Doar pentru că un copil este înzestrat într-un anumit domeniu, nu înseamnă că este pregătit să devină independent și să-și asume responsabilitatea de a fi un model pentru alții. Pe lângă inteligența cognitivă, un lider trebuie să-și dezvolte inteligența emoțională, capacitatea de a-și înțelege și gestiona emoțiile, de a înțelege emoțiile celorlalți, să dobândească empatie și compasiune. O gândire orientată spre găsirea celor mai bune soluții trebuie să ia în considerare toate persoanele implicate. Poate că copilul tău analizează bine situațiile și este capabil să rezolve probleme avansate, dar este necesar să facă asta în beneficiul întregii echipe, nu doar pentru succesul său personal. Părinții nu trebuie să încurajeze o poziție de lider pentru copilul lor, până ce acesta nu demonstrează, pe lângă inteligență, maturitate emoțională și capacitatea de a-și asuma responsabilități pentru tot grupul pe care îl reprezintă.

Surse: https://www.forbes.com; https://www.businessinsider.com; https://www.psychologytoday.com