Ce să faci când copilul tău are o criză de furie în magazin

Ce să faci când copilul tău are o criză de furie în magazin

Alina Nedelcu - Redactor Senior

Printre locurile în care micuțul tău poate fi mai predispus la o criză de furie se numără și magazinele. Astfel, când sunteți la cumpărături, acesta se poate plictisi, poate să obosească, poate să fie suprastimulat din cauza luminilor, a culorilor, a sunetelor sau poate să insiste neapărat să aibă ceva ce se găsește în magazinul respectiv. Nu este ușor să te descurci ori de câte ori mergi acolo cu copilul, dar cu răbdare, cu calm și ascultând sfaturile psihologilor poți preveni și gestiona cu mai multă ușurință o situație de criză.

Străduiește-te să-ți păstrezi calmul

Este primul demers pe care ar trebui să-l faci în cazul în care copilul tău are o criză de furie nu doar într-un magazin, ci oriunde. Mai exact, ceea ce ai de făcut este să îți găsești resursele interioare care să te readucă în sistemul de mulțumire, de liniștire/calmare și siguranță. 

Potrivit psihologului clinician Paul Gilbert, ce a adus în prim-plan o teorie a evoluției, există trei sisteme de reglare a emoțiilor:

  • Sistemul de amenințare și protecție- Ne motivează să supraviețuim când ne aflăm într-o situație de amenințare. Atunci vei intra în stare de alertă, pe măsură ce frica te va cuprinde, nivelurile de adrenalină și de cortizol vor crește și vei simți că vei avea energia necesară pentru a te proteja. Comportamentul pe care îl vei adopta poate să se exprime fie prin luptă, fie prin supunere, fie prin fugă
  • Sistemul de ghidare, de căutare a resurselor- Este un sistem ce ne conduce spre resurse și spre recompense. Datorită lui vei căuta experiențe pozitive (spre exemplu, să-ți faci prieteni, să asiguri copilului tău hrană și tot ce are nevoie, să fii în căutarea iubirii etc.), dar vei putea să te bucuri și de emoții precum plăcerea și entuziasmul
  • Sistemul de mulțumire, de liniștire/calmare și siguranță- Contează foarte mult pentru păstrarea echilibrului, se referă la starea de bine, de calm, la sentimenul de siguranță. Acest sistem se activează în diverse situații, cum ar fi când îți îmbrățișezi și când îți mângâi copilul, când îl îngrijești, când simți că îl poți calma. Este vorba despre realizarea sistemului bazat pe îngrijire-afiliere, în care neurohormonul oxitocină are un rol fundamental (acesta ține de sentimentul de încredere, de starea de bine, de liniștea resimțită când ne simțim în siguranță și iubiți)

mama-si-fetita-ce-poarta-masca-de-protectie-intr-un-mall-mama-isi-tine-fetita-de-manuta-ca-sa-o-calmeze-sau-sa-i-explice-ceva

Dacă vei reuși să intri într-o stare de calm, vei putea fi mai afectuoasă cu copilul, îl vei determina să nu se simtă singur, iar treptat stările de anxietate și nervozitatea ce acompaniază crizele de furie se vor diminua. În același timp, vei putea să-ți exprimi mai bine compasiunea, atât față de tine (ceea ce te va ajuta să nu mai resimți o presiune atât de puternică), cât și față de copil. Studiile au ajuns la concluzia că părinții care dețin un nivel ridicat al compasiunii se vor bucura de relații mai bune cu copiii, vor fi mai conectați cu aceștia, iar copiii vor deține mai mult autocontrol. 

Chiar dacă primul impuls va fi să te lași dominată de sistemul de amenințare și protecție când copilul are o criză de furie în magazin, vei putea să te îndrepți către cel de mulțumire, de liniștire/calmare și siguranță procedând așa:

  • Pe un ton calm, îi vei spune copilului: „Odată ce te liniștești, vom sta de vorbă și vom vedea ce putem face”
  • Nu vei răspunde țipetelor, plânsetelor și gesturilor pline de furie ale copilului devenind furioasă pe el- Ceea ce ar trebui să faci este să respiri adânc, să-i vorbești cu calm, dar cu fermitate și să nu încerci să negociezi cu el sau să faci vreun compromis

Demonstrează-i că îl înțelegi

Pentru a putea să gestionezi mai bune o criză de furie ar trebui să înțelegi că, la fel ca tine, copilul tău deține și el un sistem de amenințare și protecție. În aceste condiții, „misiunea” ta va fi să-l ajuți să realizeze trecerea de la acesta la cel de mulțumire, de liniștire/calmare și siguranță. Iată cum poți să-ți atingi acest obiectiv: fiind cât mai empatică, arătându-i că-i ești alături, că se poate baza pe tine, că îl înțelegi. 

Spre exemplu, printre cuvintele pe care ai putea să i le adresezi într-o asemenea situație se numără: 

  • „Știu că ai vrea să cumpărăm...Știu că este greu să mă auzi că îți spun „Nu”. Știu că ești supărat/ă. Este în regulă. Te înțeleg și nu sunt supărată pe tine.”
  • „Văd că acum îți este greu să ții mânuțele pe lângă tine. Se mai întâmplă așa, oricine are momente de acest fel. Dar eu sunt lângă tine și te pot ajuta. Vino lângă mine și hai să numărăm împreună câți oameni sunt înaintea noastră la coadă.” 

Auzind din partea ta astfel de cuvinte, copilul se va simți în siguranță și va fi mai dispus să se liniștească. 

Nu ceda insistențelor venite din partea copilului

Deși poți fi tentată să-i cumperi tot ceea ce vrea pentru a-l vedea că se simte din nou bine, că se calmează și că lucrurile vor intra pe făgașul normal, este indicat să te abții. Dacă nu vei proceda așa, vei risca să perpetuezi comportamentele mai puțin dezirabile ce însoțesc o criză de furie în magazin. 

De tine va depinde să te calmezi, să te controlezi și să te gândești că o atitudine fermă îi va arăta copilului că nu poate face tot ceea ce vrea, că în viață nu îți poți îndeplini oricând dorințele și că anumite comportamente îi deranjează pe cei din jur. 

Lasă-l să vadă consecințele comportamentelor sale

Când copilul are o criză de furie, ar trebui să-l determini să vadă că există și consecințe pentru nerespectarea unor reguli cum ar fi, de exemplu, cele care țin de conduita pe care ar trebui să o aibă când sunteți într-un magazin. De pildă, veți merge împreună într-un loc mai retras pentru a avea acolo un moment de „time-out”, până când va începe să se calmeze. 

Explică-i de ce ai ales să-i acorzi un moment de acest fel și spune-i că vei face așa și altă dată când nu va ține cont de regulile pe care le-ați stabilit. 

fetita-cu-cizmulite-si-cu-hanorac-roz-ce-isi-tine-manutele-la-ochi-in-timp-ce-sta-pe-o-bancuta-dintr-un-complex-comercial

Dă-i diferite sarcini

Nu numai că va fi o modalitate excelentă de a-i distrage atenția în cazul unei crize de furie din magazin, dar îi vei da și ocazia de a învăța lucruri noi. Spre exemplu, roagă-l pe copil să aleagă anumite produse de pe raft, să numere legumele/fructele pe care le veți pune în pungă, să găsească un anumit fel de cereale etc. Cu cât îl vei stimula să se concentreze la o anumită activitate, cu atât va avea posibilitatea să se calmeze mai rapid și lucrurile să reintre în normal. 

Folosește cuvinte pozitive

Pe măsură ce vei sesiza că micuțul tău se calmează și că o criză de furie este pe punctul să se încheie, îl vei lăuda pentru că nu mai este furios. Îmbrățișează-l și spune-i că ești bucuroasă pentru că s-a calmat. De exemplu, i-ai putea adresa următoarele vorbe: „Totul este OK. Aproape am terminat cumpărăturile. Mergem acasă și vom face...”(te vei referi la o activitate care îl încântă). 

Pe cât posibil, vei adopta o asemenea atitudine ori de câte ori vezi că începe să deprindă tot mai bine autocontrolul. Având parte de aprecierile tale, va fi mai tentat să repete comportamentele dezirabile.  

Foarte important este, pentru a preveni o criză de furie în magazin, să stabilești înainte de a merge acolo reguli și așteptări pe care le ai de la copilul tău, spunându-i clar ce va avea de făcut. Spre exemplu, îi vei explica de ce nu se țipă și nu se aleargă prin magazin, că trebuie să vă așteptați rândul la casă, să nu lăsați la întâmplare căruciorul cu produsele alese pentru a nu-i incomoda pe ceilalți cumpărători etc. De asemenea, nu uita să-i menționezi consecințele pozitive pe care le va vedea dacă va respecta regulile, dar îi vei aminti și de cele negative, care vor surveni dacă nu va ține cont de ele. 

Surse: irpi.ro, huffpost.com, parentsecurityonline.com, parents.com, pubmed.ncbi.nlm.nih.gov, theconversation.com, verywellfamily.com, wikihow.mom

Sursă poză principală: istockphoto.com

Surse foto: istockphoto.com

Articolul urmator
Este OK să nu îți placă să te joci cu copilul tău
Este OK să nu îți placă să te joci cu copilul tău

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Mi-am lăsat soțul în magazin, după ce a făcut o criză de furie ca un copil mic
    Mi-am lăsat soțul în magazin, după ce a făcut o criză de furie ca un copil mic

    Uneori, adulții își doresc să se simtă iar copii, să nu ia lucrurile în serios și să se amuze în cele mai diverse moduri. Ce se întâmplă însă...

    Bebelușul tău are o criză puternică de plâns? Când trebuie să te duci la medic
    Bebelușul tău are o criză puternică de plâns? Când trebuie să te duci la medic

    Atunci când sugarul are o criză puternică de plâns, ce te-ar determina să mergi cu el la medic? Te lași influențată de propria ta panică, de sfaturile celor din jurul...

    Normal că simți că te scoate din minți copilul, din când în când. Important este CUM depășești acest moment de furie
    Normal că simți că te scoate din minți copilul, din când în când. Important este CUM depășești acest moment de furie

    Cum depășești momentele în care copilul te scoate din minți? Are el nevoie de un părinte mereu calm, sau trebuie să vadă și reacțiile normale ale adultului în situații...

    Criză de anxietate la copil - Ce trebuie să faci tu, ca părinte
    Criză de anxietate la copil - Ce trebuie să faci tu, ca părinte

    Crizele de anxietate pot fi extrem de copleșitoare, în special la copii. Tocmai de aceea, este important să știi cum poți fi alături de copilul tău dacă se confruntă cu...

    Când copilul adolescent te roagă să faci ceva, faci lucrul acela ori de câte ori ai ocazia
    Când copilul adolescent te roagă să faci ceva, faci lucrul acela ori de câte ori ai ocazia

    Cu toții am fost adolescenți. Îți amintești această perioadă din viața ta? Așa-i că era una extrem de tumultoasă, cu multe transformări interioare, dar și exterioare. Cu...

    15 semne că partenerul tău de viață are probleme mari cu accesele de furie
    15 semne că partenerul tău de viață are probleme mari cu accesele de furie

    Accesele de furie, paharele sparte și replicile acide alternează cu zilele în care te copleșește cu gesturi tandre, cadouri și complimente? Nu mai știi ce să crezi? Consultă...

    ”Bebelușul tău pare că fumează o țigară”. Ce a răspuns mama străinului din magazin care s-a gândit să facă o glumă
    ”Bebelușul tău pare că fumează o țigară”. Ce a răspuns mama străinului din magazin care s-a gândit să facă o glumă

    ”Sunt furioasă după ce un străin a făcut un comentariu nepotrivit cu privire la copilul meu într-un supermarket.”, scrie o mamă pe o rețea de socializare.

    Ce faci când copilul vrea să renunțe la o activitate?
    Ce faci când copilul vrea să renunțe la o activitate?

    Probabil știm cu toții că activitățile extrașcolare sunt benefice pentru copii, pentru că le antrenează mintea, corpul sau chiar îi relaxează, după caz. Fie că vorbim de...

    © 2024 Qbebe