Din grija pentru copilul tau

Cuvintele parintilor lasa urme. Tu CUM ii vorbesti copilului tau?

Copilul isi venereaza mama, iar cuvintele mamei lasa urme. Cand este mic si dependent de ea, absoarbe ca un burete, orice cuvant, gest, mimica si micro-expresie a mamei. Toate se inregistreaza in memoria emotionala a copilului si la ele se va raporta in cursul dezvoltarii sale. Ce ii spui si ce ii transmiti? Cum taci si cum vorbesti? Ce aude si ce recepteaza de la tine copilul tau? Pentru ca atat cuvintele, cat si tacerile mamei, lasa urme.

Putem invata sa ne tinem atentia treaza, asa incat sa nu mai gresim grav fata de copiii nostri. Pentru ca unele greseli se pot dovedi grave. Cuvintele aruncate la nervi, exprimarile nefericite, amenintarile, etichetarile sau chiar confesiunile si declaratiile de iubire, toate pot lua forma unui abuz emotional asupra celui mic, de care nici noi sa nu fim constienti. Dar noi suntem adulti si avem datoria, mintea si mecanismele necesare, pentru a surprinde si corecta aceste greseli.

 poza mama si copilul

Cuvintele mamei lasa urme: CUM ii vorbesti copilului tau?

"Nu fi un copil rau /obraznic / prost-crescut si asculta-ma." Sau, din contra, "Tu esti un copil bun / ascultator / cuminte si mami este mandra de tine." Astfel de etichetari ne scapa foarte usor, chiar daca stim din teorie ca nu sunt benefice. Ii atribuim copilului o calitate sau un defect, in functie de nevoia sau dorinta noastra, a parintilor, a adultilor. Iar copilului nu ii ramane de facut decat sa se identifice cu eticheta. Ori, aici gresim. Copilul nu este in sine bun / rau / obraznic / ascultator etc. Noi stim acest lucru, dar ne folosim de etichetari ca sa obtinem un anumit comportament de la el. Noi decidem, practic, cum este copilul in acest moment, in functie de scopurile noastre. Ce facem, deci? Il manipulam. Atunci cand etichetam copilul, urmarind sa obtinem din partea lui supunere, performanta, anumite rezultate, noi il manipulam. Si scapam din vedere efectele pe termen lung.

poza mama si copilul  

Cuvintele mamei chiar lasa urme, atunci cand vin sub forma atat de radicala, a etichetelor. Copilul isi atribuie, la nivel inconstient, ceea ce noi spunem despre el. El se va considera cu adevarat ascultator sau neascultator, in loc sa descopere, zi dupa zi, an dupa an, ce personalitate are, ce dorinte nutreste si CINE este. Isi ia eticheta data de parinti si merge cu ea la plimbare prin lume, nedevenind cel care i-a fost dat sa fie. Suntem noi atenti in fiecare zi la CUM ii vorbim copilului? Ne dam noi seama de impactul acestor cuvinte?

Cuvintele mamei lasa urme: Cum il ameninti pe copilul tau?

Cand Amanda avea 4 ani, mami si tati au purtat intr-o zi o discutie destul de tensionata, de fata cu ea. Nelamurita, dar considerand ca are ceva de spus, Amanda a luat cu nonsalanta cuvantul. "Ia uite la ea!" izbucni, putin consternat, glasul tatalui care deja era incordat. "Vezi-ti de treaba ta, ca daca nu, iti dau o palma de te lipesc de perete!" „Dar ce", raspunse atunci fetita, cu o claritate surprinzatoare, "ori sunt vreo musca, sa ma lipesti de perete?"

poza fetita suparata 

Nu toti copiii au aceeasi indrazneala si prezenta de spirit ca Amanda. Si nu toti parintii au aceeasi smerenie si maturitate, incat sa isi vina in fire si sa inteleaga abuzul verbal la care se preteaza, atunci cand folosesc amenintarile. Amenintarile sunt parsive si se strecoara in vocabularul multor parinti, uneori izbucnind la nervi ("Te fac una cu pamantul / Eu te-am facut, eu te omor! / Te snopesc in bataie!"), alteori mascate si alteori devenind atat de obsinuite, incat adultii nu le mai remarca potentialul nociv. Copilul, in schimb, le primeste din plin, le absoarbe si sufletul lui mic se imbolnaveste. Amenintarile variaza, de la cele cu privarea de mancare ("Daca nu le potolesti, nu mai primesti desert / ramai nemancat"), pana la cele cu abandonul, care infricoseaza un copil, pana la a-l traumatiza ("Va parasesc / Te las cu taica-tu si plec / Daca ma superi, n-ai sa ma mai vezi / Intr-o zi n-o sa mai vin acasa" etc).

Eu imi amintesc si acum cum mama, enervata pe drept de mofturile mele de copil incapatanat, mi-a zis ca ma lasa acolo si pleaca. Am crezut-o pe cuvant, cand a facut cativa pasi si a disparut din raza mea vizuala. Eram in oras, erau multe picioare pe strada, eu aveam numai vreo 4 ani si ma stiam vinovata. Cateva secunde a durat pana mama a reaparut, pentru ca se indepartase numai cativa pasi. Dar aceste secunde mi-au fost suficiente ca sa cred acel "Bine, te las aici si plec!", care a cazut asupra mea ca o ghilotina, m-au inghetat, mi-au provocat un nod in gat si un gol enorm in stomac, m-a cuprins panica, m-am lasat pe vine si am inceput sa urlu ca din gura de sarpe dupa ea, sa vina inapoi. Au fost cateva secunde de groaza. Un copil poate trai asa ceva, pentru ca inca este foarte sensibil (in ciuda incapatanarii si a sfidarii de care se dovedeste capabil), incat sa fie daramat de orice amenintare a mamei.

Astazi in biserica, o mama, scoasa din rabdari de mobilitatea baiatului ei de 4 ani, i-a suierat acestuia de cateva ori: "Daca te mai vad asa, te bat / Stai pe loc, ca mananci bataie / Ramai langa mine, am spus, sau iti iei bataie!" Mi-au venit imediat in minte toti copiii pe care i-am auzit, la gradinita, amenintandu-i pe colegii lor atunci cand vor sa obtina ceva de la ei ("Sa stii ca o sa-ti dau un pumn in cap, daca nu iesi din joc!"). La asa ceva se poate ajunge, in urma amenintarilor verbale repetate...

Cuvintele mamei lasa urme: Cum glumesti cu copilul tau?

In prima zi de scoala, Mihaita a venit insotit de fratiorul lui de 3 ani. Bogdanel a privit festivitatea de pe margine, initial, apoi a prins curaj si a patruns in randurile scolarilor. A cerut si el flori, ghiozdan, hartii si etichete sa isi deseneze numele. La sfarsitul zilei, Bogdanel si tati iau o pauza de masa. Mihai trece prin bucatarie, pentru un pahar de apa. Cum a fost la scoala? il intreaba tati, asteptand raspunsul baiatului care isi bea apa din pahar. "Frumos", se auzi, intre timp, vocea mica si incantata a lui Bogdanel. Micutul are ochii stralucitori ca doua stele si un zambet pe toata fata. "Ce-ai zis, ma? Taci, ma, tu, aschimodie! Ce stii tu? Ce, tu ai fost la scoala? Nu pe tine te-am intrebat!" riposteaza tatal razand si prinzandu-l pe baietel de nas, cu doua degete. Tonul lui este clar unul sarcastic. Tata asa stie sa glumeasca. Il iubeste pe Bogdanel si nu isi doreste sa il raneasca, insa nu realizeaza ca sarcasmul nu este inteles de copiii atat de mici. Si nici chiar celor mai marisori nu le pica bine, chiar daca ei au inteles intre timp ca face parte din repertoriul glumelor.

poza mama, tata si copilul la masa 

Pentru ca sarcasmul este agresiv si batjocoritor prin definitie. Calitatea lui este sa micsoreze persoana, si nu sa o motiveze, nu sa o lumineze, nu sa o mangaie. Un copil este lovit puternic de sarcasm. Stim noi, adultii, acest lucru? Iar un copil de 3 ani, din ceea ce a auzit mai devreme, va intelege doar ca parerea lui nu conteaza, chiar daca sentimentele sale sunt atat de vii. Va intelege ca incantarea lui trebuie stearsa, anulata, el trebuie sa nu se increada in ceea ce simte (bucuria) si in ceea ce stie (ca a fost si el la scoala, unde i s-a parut frumos), pentru ca tata reclama "Ce stii tu, ce, tu ai fost la scoala?". Sarcasmul este grosolan pentru delicatetea sufletului de copil, iar aceste cuvinte aruncate in gluma sunt luate in serios de micut. Aceste cuvinte lasa urme...

Cuvintele mamei lasa urme: Cum vorbesti in fata copilului tau?

Atunci cand stii ceva doar teoretic, atunci cand inca nu faci efortul de a-l aplica in fiecare zi, cand inca nu devine felul tau de a fi, este foarte usor sa uiti ce stiai si sa actionezi in virtutea obisnuintei. La fel patesc si adultii care nu folosesc in mod curent un anume vocabular. Unii parinti incearca sa vorbeasca "frumos", cuminte, in preajma copilului. Dar de indata ce "scapa" intre prieteni si vad ca cel mic nu este de fata, considera ca pot reveni la jargon, la cuvintele tari, ambigue sau cu nuante indecente. Numai ca aceasta duplicitate are un pret: toti acesti parinti pot recunoaste ca le "scapa" injuraturi si cuvinte nepotrivite in preajma copilului. Ei stiu ca acestea sunt nocive, ca au potential de abuz emotional asupra sufletului celui mic, insa nu isi pot controla limbajul in situatii tensionate (la volan, la coada, in aglomeratie, in certuri, la un pahar, la intalnirile cu prietenii etc). Izbucnirile, injuraturile - chiar si cele "inocente", sunt prea tari pentru urechile celui mic, iar expresiile "pestrite" il deruteaza.

poza mama, tata si copilul 

O prietena imi relata o amintire de la varsta de 4-5 ani. Era acasa doar cu mama si venise in vizita o prietena a acesteia. Cele doua femei s-au retras in bucatarie sa fumeze. Prietena mea a intrat sa caute ceva. Mama si amica ei purtau o conversatie despre cineva pe care, amuzata, mama ei l-a numit la un moment dat, "boul baltilor albastre". Fetita de 4-5 ani si-a imaginat, curioasa, un bou adapandu-se dintr-o balta albastra. Se intreba de ce vorbesc cele doua femei despre asa un personaj, insa ele nu i-au dat amanunte si, amuzate, au schimbat subiectul. Micutei i-a venit repede gandul ca de fapt vorbesc despre un om pe care l-au poreclit astfel, iar in secunda urmatoare, a inteles, cu durere (desi nu avea nici o certitudine si nu stie nici astazi cum si-a dat seama) ca ele vorbeau despre tatal ei.

Copiii "prind", ei recepteaza foarte usor sensul cuvintelor pe care le folosim, chiar daca incercam sa vorbim mascat. Cuvintele pe care le folosim in fata lor lasa urme, ele nu raman fara consecinte.

Cuvintele mamei lasa urme: Cat il iubesti pe copilul tau?

"Voi sunteti universul meu! Sunteti singurul meu rost pe acest pamant, eu multumesc pentru voi in fiecare zi si doar pentru voi traiesc!" Un copil care primeste in mod constant declaratii coplesitoare de iubire de la mama lui, sigur ca dezvolta anumite laturi exagerate ale afectivitatii. Poate deveni deosebit de sensibil, de usor iritabil, de tafnos si pretentios, asteptand sacrificii si aprecieri neostenite de la oamenii cu care intra in relatie. Sau poate sa creasca avand un sentiment al indatorarii fata de mama care "ar muri" fara el. Ca adult, risca sa ramana multa vreme cu spaima coplesitoare ca de soarta si de dedicarea lui depinde si soarta parintilor, sau a mamei.

poza mama si copilul 

In cartea sa, Arta de a fauri oameni, terapeuta Virginia Satir are multe comentarii cu privire la astfel de relatii parinti-copii, dintre care o sa citez cateva: "Stiu cateva cupluri tinere care pur si simplu isi distrug vacantele, pentru ca simt ca trebuie sa fie de Craciun atat cu parintii sotului, cat si cu cei ai sotiei. Asa ca mananca doua cine de Craciun si niciuna dintre ele nu le pica bine.

Astfel de cupluri tinere trec prin frustrari teribile. Simt obligatia de a merge la ambele perechi de parinti, sau cel putin la unii dintre ei, dar, in acelasi timp, doresc sa aiba un Craciun numai al lor. Un cuplu pe care il cunosc credea ca trebuie sa mearga in fiecare vineri seara la mama lui acasa, altfel s-ar fi intamplat lucruri ingrozitoare: mama sau bunica lui ar fi facut atac de cord, apoi i-ar fi pedepsit si nu ar mai fi vorbit niciodata cu ei sau i-ar fi taiat din testament. (...)

Lucrul care m-ar rani cel mai tare din partea fiicei mele ar fi sa aleaga sa vina la mine de Craciun ca sa nu ma faca sa sufar. As simti ca am ratat total planul de a o ajuta sa devina o persoana autonoma." (Virginia Satir)

Cuvintele mamei lasa urme: CUM sa ii vorbim copilului?

"Ca metoda, tot blandetea ramane cea mai buna, pentru ca, folosind asprimea, copilul te asculta de frica si prinde numai in piele invatatura ta. Dar daca te porti bland cu el: „Copilul tatii, copilul mamii, uite asa...", el asculta si inregistreaza. Poate sa faca si nebunii, dar el a inregistrat de la tine un cuvant, si l-a inregistrat nu prin asprimea ta ci prin blandetea ta. Altfel spus, copiii mei sa ma asculte si dupa moartea mea, pentru ca le raman: "Uite, Doamne, ce spunea mama si tata!" Dar daca te-ai purtat aspru cu el, a miorlait, l-a durut si nu te asculta. Deci, ca metoda, tot blandetea.

poza mama si copilul 

Dar asta nu inseamna sa nu le impletim, ci sa fie si un pic de asprime, pentru ca el doreste sa implineasca numai ce vrea el, nu ceea ce trebuie. Dar foarte important este sa ii dai exemplu de viata. Pentru ca el stie sa vorbeasca: nu l-ai invatat tu sa vorbeasca, dar te-a auzit pe tine vorbind in casa si a invatat si el. La fel iti invata si faptele tale. Deci, sa fii exemplu, acesta este cel mai mare lucru." (Parintele Arsenie Papacioc)

"Imi amintesc ca tatal meu, atunci cand vroia sa ii spuna unuia dintre copiii lui ceva foarte important, rostea in prealabil cuvintele: "Doar suntem prieteni...", dupa care urma o discutie linistita, intr-o atmosfera de incredere. Tata avea o maniera uimitor de tandra si de linistita de a purta discutiile acestea. Acum nu imi mai aduc deloc aminte ce spunea, in schimb imi amintesc perfect vocea lui si intonatia lui sfatoasa. Intr-adevar, atunci cand eram copii, el discuta cu noi, cum ar fi discutat cu niste prieteni", povesteste Pavel Gumerov, unul dinre scriitorii de mare popularitate din Moscova, preot de profesie si tata a doi copii, in cartea sa Conflictele familiale: Prevenire si rezolvare.

Cuvintele mamei lasa urme: Cum ii explici copilului tau?

"Iar daca vrem sa devenim prieteni cu copiii nostri, trebuie sa fim gata sa le venim in ajutor in momentele grele, trebuie ca ei sa gaseasca la noi intotdeauna intelegere si compasiune, altfel spus capacitatea de a simti ceea ce simt ei. Ei asteapta de la noi nu etichete de genul "codas", "obraznic", "neindemanatic", "dezordonat", ci dorinta de a face lumina in problemele lor. Fiindca, cel mai des, agresivitatea, grosolania, minciuna, sunt la copii o reactie la problemele si tensiunea lor interioara." (Pavel Gumerov)

poza mama si copilul 

"Tata, omul acesta atat de simplu, a inteles ca prin cuvinte poate sa ne faca rau sau bine, pentru totdeauna! O data macar nu ne-a atins tata! Dar cand putea, se aseza si vorbea cu mine. Si acum tin minte cum ma gandeam serios la tot ce spunea el! Ce lucru mare si intelept mi se parea, pentru ca imi explica de ce nu trebuie sa pierd cheia de la apartament! Ce mult imi placea sa imi explice si mie cineva niste lucruri simple!" Acest fragment l-am extras din marturisirea unei fete ajunsa acum la maturitate, care povesteste putin despre abuzul emotional suferit in copilarie, pe site-ul sfintiiarhangheli.ro, la rubrica Sparge tacerea.

Cuvintele mamei lasa urme: Sa stiti ca a avut o mama buna!

"Parintii trebuie sa isi structureze relatia cu copilul. Acesta asteapta de la noi nu comenzi, ingradiri, interdictii, ci discutii, explicatii si respect. Indata ce isi insuseste darul vorbirii, el incepe sa puna intrebari, sa se intereseze de toate. Trebuie sa ne folosim de acest lucru, si nu numai sa ii dam indicatii si sa ii facem observatie, ci si sa stim sa explicam in mod simplu si accesibil motivele pentru care cerem de la el sa faca un lucru sau altul. Prin ce se manifesta respectul?, veti intreba. Il invatam pe copil cuvintele magice, de care este neaparata nevoie pentru o comunicare civilizata, dar cateodata uitam noi insine de ele atunci cand discutam cu el. Ca atare, oricare cerere trebuie insotita de cuvantul politicos corespunzator: "Te rog, aduna-ti jucariile, spala-te pe maini" si asa mai departe.

Copilului ii place mult atunci cand il tratam ca pe un mic adult si relatia cu el devine atunci mai calda. Apelul la "maturitatea" lui da intotdeauna rezultate bune." (Pavel Gumerov)

poza mama si copilul 

„Va mai spun ceva: Mama naste, mama renaste, ea se ocupa de copii. Si, desigur, foloseste cea mai frumoasa metoda, din instinct, din iubire: il ingaduie pe copil, orice ar face acesta. Daca baiatul este navalnic, viteaz, i-a intrat in cap sa cucereasca lumea, de ce sa nu? Dar in intalnirea cu prietenii, el incepe sa se vada inferior, pentru ca la primul contact cu lumea n-a biruit, si se intoarce plangand la mama sa. Aceasta ii spune: "Nu, puiul mamii, tu esti imparat, tu ai sa cuceresti lumea!" Astfel, mama ii da continuu sentimentul de erou. Ea nu face lucrul acesta pentru ca a invatat undeva, ci pentru ca il iubeste si pentru ca nu vrea sa il vada un prost.

Nu stiu daca ati citit o poezie scrisa de Regina Elisabeta (Carmen Sylva), sotia regelui Carol I: "De veti auzi de un erou care a cucerit in razboaie si in urma lui a facut dreptate, sa stiti ca a avut o mama buna; / De veti auzi de un erou care a viersuit si versul lui a schimbat sensuri de viata si frumuseti si inflacarari de inima, sa stiti ca a avut o mama buna!", si tot asa, vreo sapte eroi de felul acesta. Ei, mi-a placut enorm! Aceasta este fata pe care trebuie sa o avem, sa o pregatim." (Parintele Arsenie Papacioc)

Tu cum ii vorbesti - sau cum iti doresti sa ii vorbesti - copilului tau?

Bibliografie:

Arta de a fauri oameni, Virginia Satir, editura Trei, 2010
Conflictele familiale. Prevenire si rezolvare, Pavel Gumerov, editura Sophia, 2012
Revista Familia Ortodoxa, nr. 7 (54) / 2013
www.sfintiiarhangheli.ro

Cand NU chiar inseamna NU. Cum arati copilului ca vorbesti serios

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Data nașterii bebelușului

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Cum sa vorbesti cu fiica ta despre prima menstruatie
    Cum sa vorbesti cu fiica ta despre prima menstruatie

    rima menstruatie este un moment unic in viata fiecarei fete si un bun prilej pentru parinti (de obicei mame) pentru a vorbi despre educatia sexuala. Primele picaturi de sange care apar pot...

    Ghid util: Cum să îi oferi o viață frumoasă copilului tău
    Ghid util: Cum să îi oferi o viață frumoasă copilului tău

    Cea mai de preț comoară din familie este copilul, cea mai veritabilă etapă din viața unui copil este copilăria, iar cea mai frumoasă parte din viața de familie este creșterea...

    Cum va fi tantrumul copilului tău în funcție de zodie
    Cum va fi tantrumul copilului tău în funcție de zodie

    Fiecare zodie este însoțită de o serie de trăsături caracteristice. Nu fac excepție nici copiii de la acestea. Ne-am gândit să îți venim în ajutor cu o serie...

    Un tată creează o aplicație care blochează telefonul copilului dacă acesta nu le răspunde părinților
    Un tată creează o aplicație care blochează telefonul copilului dacă acesta nu le răspunde părinților

    Acest tătic nu trebuie să își mai facă griji atunci când băiatul lui este departe de casă!

    Cum activezi butonul de panică pe telefonul copilului tău
    Cum activezi butonul de panică pe telefonul copilului tău

    Chiar dacă este o mare bucurie să-ți vezi copilul tot mai independent și mai dornic să exploreze lumea, nu poți afirma că aceste progrese nu-ți aduc și o oarecare neliniște....

    Cum poate o păpușă să dezvolte inteligența emoțională a copilului tău
    Cum poate o păpușă să dezvolte inteligența emoțională a copilului tău

    Jucăriile sunt cele mai bune prietene ale copiilor, fără îndoială. Joacă rolul de partenere perfecte de distracție, nu-i părăsesc niciodată, le stau alături în orice...

    © 2019 Qbebe