Exercitii pentru parintii care vor sa-i inteleaga pe copii

Am gasit in cartea psihoterapeutei americane Virginia Satir, "Arta de a fauri oameni", pagini intregi de informatii practice despre procesele de comunicare ce au loc in familie, inclusiv intre copii si parinti. Printre ele, si cateva exercitii care ii ajuta pe parinti sa "se puna in locul" copilului, la modul cel mai concret. Sunt simple si utile. Dupa ce le faceti, impreuna cu sotul / sotia, viziunea despre relatia mama - copil, tata - copil si chiar mama - tata, vi se va schimba... si la propriu, si la figurat.

1. Exercitii pentru parinti: Stai jos si vorbeste cu mine!

"Decideti cine dintre cei doi parinti va fi A si cine va fi B. In prima etapa, A sta in picioare si B sta pe podea, in fata lui A. Spuneti-i celuilalt ce simtiti. Acesta asculta. Povestiti-i despre sentimentele pe care le aveti acum, sau pe care le purtati cu dvs. in legatura cu o situatie. Opriti-va dupa un minut. Acum, discutati despre ce simtiti cand vorbiti din aceste pozitii. Apoi, schimbati locurile si reluati intreg exercitiul.

(La un moment dat, am fost cu totii in pozitia "pe podea" in relatie cu adultii din jurul nostru. Aceasta este pozitia actuala a tuturor copiilor din familia voastra.)

Stati nemiscati in aceste pozitii si deveniti constienti de senzatiile din corpurile voastre. Persoana care sta jos trebuie sa priveasca in sus, spre cea care sta in picioare. Dupa 30 de secunde, gatul si umerii vor incepe sa va doara, ochii si muschii se vor incorda, probabil va apuca si o durere de cap. Persoana care sta in picioare va trebui sa isi arcuiasca spatele pentru a privi in jos, iar muschii spatelui si ai gatului vor incepe sa o doara. Pe masura ce incordarea creste, vederea va deveni neclara.

Stati numai treizeci de secunde in aceste pozitii si veti intelege despre ce vorbesc. Dupa saizeci de secunde, senzatia devine ingrozitoare.

Disconfortul fizic creat de aceste pozitii influenteaza negatv aspectul senzorial din cadrul oricarei interactiuni. Acest aspect este subliminal si, prin urmare, inconstient.

Toti ne-am nascut mici si am petrecut intre zece si cincisprezece ani (uneori mai multi) fiind mai mici de inaltime decat parintii nostri. Daca tinem cont de faptul ca cea mai mare parte din comunicarea noastra are loc in pozitiile descrise mai inainte, nu e de mirare ca foarte multi oameni se simt atat de mici toata viata lor. Daca intelegem asta, intelegem si de ce atat de multi oameni cresc cu imagini gresite despre propria lor persoana si despre parintii lor. " (Virginia Satir, in cartea "Arta de a fauri oameni")

2. Exercitii pentru parinti: Stai jos si uita-te la mine!

"Haideti sa vedem exercitiul dintr-o perspectiva putin diferita. De data aceasta aveti nevoie sa fie oameni in jurul vostru. Asezati-va amandoi din nou in pozitia din exercitiul anterior, priviti drept inainte si observati decorul. Daca stati pe podea, veti vedea genunchi si gambe, si, privind in jos, veti vedea picioare si picioare foarte mari. Iar daca va uitati in sus, veti vedea toate "umflaturile": organe genitale, burti, sani, barbii, nasuri. Totul este disproportionat.

Am auzit de atatea ori oameni povestind despre cat de urat aratau parintii lor, ce sani si ce burti mari aveau, ce organe genitale si ce barbii uriase, si asa mai departe. Iar mai tarziu, cand ii intalneam pe parinti, vedeam ca in realitate era exact pe dos. Copilul isi formase aceasta imagine amenintatoare tocmai pentru ca statuse intr-o pozitie care distorsiona perspectiva.

Dar si parintii vad copilul dintr-o perspectiva distorsionata, motiv pentru care il pot vedea mereu ca fiind mic. Imaginile formate in copilaria timpurie pot deveni baza pe care se construiesc experientele de mai tarziu. Si exista riscul ca aceasta baza sa nu se schimbe niciodata." (Virginia Satir, in cartea "Arta de a fauri oameni")

3. Exercitii pentru parinti: Stai jos si tine-ma de mana!

"Incercati aceasta variatie. Stati in aceleasi pozitii, dar tineti-va de maini. Cel care sta pe podea are un brat intins in sus, iar cel care sta in picioare are un brat intins in jos. Treizeci de secunde sunt de ajuns ca bratul ridicat sa amorteasca. 

Dat fiind ca adultul are o pozitie mai confortabila stand cu bratul in jos, este posibil ca el sa nu isi dea seama de disconfortul pe care il traieste copilul. Cel mic se poate lupta sa scape din aceasta pozitie, iar adultul se va enerva din cauza "comportamentului negativ". Cand tot ce doreste bietul copil este sa stea confortabil... Rezultatul? Un abuz neintentionat.

De cate ori ati vazut un copil cu bratele intinse, pe care cei doi parinti, aflati de o parte si de alta, efectiv il tarasc? Sau un parinte grabit, care isi trage copilul dupa el, ca pe o jucarie?

Asezati-va din nou in pozitiile anterioare si stati asa timp de 30 de secunde, privindu-va. Apoi rupeti contactul vizual si observati cat de rapid aceasta modificare va relaxeaza gatul, ochii, umerii si spatele.

Din nou, imaginati-va cat de usor ar fi pentru un adult sa interpreteze aceasta mutare a privirii drept lipsa de respect din partea copilului. Pe de alta parte, copilul care incearca sa intre in contact cu parintele, ar putea crede ca atunci cand mama sau tata intoarce privirea, ii arata indiferenta sau chiar respingere." (Virginia Satir, in cartea "Arta de a fauri oameni")

4. Exercitii pentru parinti: Cat cantareste o mangaiere?

Vi s-a intamplat sa il auziti pe cel mic "Dar de ce ma impingi, ca am picioare sa merg si singur", sau "Au, ma doare cand ma apesi atat de tare"? Nu-i asa ca ati ramas uimiti? Abia l-ati atins, de unde si pana unde sa il doara?! Virginia Satir surprinde exact acest fenomen, in ultimul sau exercitiu:

"Este natural ca un copil sa cerseasca atentia parintilor sai. Doar ca acestia se pot enerva si il pot plesni pe copilul pisalog. Tot acest proces este umiltor, iar copilul se va simti ranit. Interactiunile de acest gen sunt un teren fertil pentru nasterea sentimentelor de frica si ura in copil, si respingere din partea adultului. Partea mai trista este ca astfel de situatii sunt provocate de ceva aflat in afara constiintei noastre. Daca aveti in casa copii mici, sau macar mai mici decat voi, faceti o cercetare pentru a vedea cum se creeaza contactul cu ei.

Sa presupunem ca parintele raspunde la solicitarea copilului si il bate pe cap cu un gest care se doreste bland, dar a carui forta nu a cantarit-o.

Il rog pe acela dintre voi doi, care sta in picioare, sa il loveasca pe cap pe cel care sta jos. Cum este resimtit acest fapt: ca o mangaiere sau ca o explozie craniana?" (Virginia Satir, in cartea "Arta de a fauri oameni")

De multe ori, adultii nu realizeaza doua lucruri majore in contactul fizic cu copiii. O data, forta lor fizica. Un copil este sensibil, este firav, si un gest mai ferm, care pentru noi trece neobservat, pentru el inseamna o smucitura sau o bruscare. Intrebati-l pe copil ce simte, cand interactionati corporal. Cand il mangaiati, cand il trageti dupa dvs., cand il luati de mana, cand il pieptanati si tot asa. Veti fi surprins.

Apoi, parintii nu isi dau seama ca transpun in gesturi emotiile nedorite. Daca te enerveaza micutul, dar, ca o mama buna, incerci sa te abtii si sa ii zambesti, mana ta care il apuca de umar il va strange mult mai tare decat vrei. Daca vezi ca inca nu iti poti stapani emotiile cu privire la comportamentul copilului, evita sa il atingi in momentele tensionate.

Recomandari pentru parinti: Contactul vizual cu copiii

"Importanta contactului vizual reiese din acest set de exercitii. Pentru ca oamenii sa intre in contact in mod real, ei trebuie sa stea la acelasi nivel vizual, unul in fata celuilalt. Cand se formeaza imaginile si asteptarile reciproce, este esential ca adultii si copiii sa se afle la acelasi nivel vizual. Primele experiente ale copilului au un impact major si vor deveni punctul de referinta ale viitorului adult.

Daca aveti copii mici, faceti eforturi ca sa comunicati de la acelasi nivel vizual. In majoritatea cazurilor, asta inseamna ca adultii trebuie sa se aseze pe vine sau sa construiasca mobile speciale, pe care copilul sa poate sta in picioare si sa poate ajunge la nivelul privirii parintilor..." (Virginia Satir, in cartea "Arta de a fauri oameni")

Mamici, tatici, ce parere aveti despre aceste exercitii pentru parinti? Cum este sa fiti in papucii copilului vostru? Nu-i asa ca va simtiti precum Gulliver in Tara Uriasilor?