Ghid de ingrijire a nasului E-book gratuit
Burtici fericite
Din grija pentru copilul tau

Fraza magică și simplă care oprește copiii când se bat

Într-o familie cu mai mulți copii, pot apărea oricând certurile între frați, în special în această perioada, când stăm mai mult în casă și petrecem și mai mult timp în familie, deși restricțiile s-au mai relaxat.

Este nevoie de o mică scânteie pentru a dezlănțui cearta între frați, iar părinții se trezesc de multe în postura de arbitri care, oricât de corect s-ar dovedi, tot vor dezavantaja pe cineva. De aici până la a se naște frustrări, gelozii și rivalități între copii nu mai este decât un singur pas.

Cei mici concurează întotdeauna pentru a fi cei mai buni în ochii părinților, tocmai din acest motiv, oricât de mult ți-ai dori, nu poți preveni certurile între frați, verișori sau prieteni. Trebuie doar să știi când și cum să intervii în disputele dintre micuțîi tăi.

O mamă din Statele Unite povestește care este fraza magică și simplă care oprește certurile dintre copii. Ea spune că a ajuns la această abordare, care funcționează de minune atunci când micuțîi ei au o dispută, după îndelungi ședințe de terapie.

Fraza magică și simplă care oprește copiii când se ceartă

Femeia spune că această frază este perfectă pentru că te pune în postura de a spune ce nevoi emoționale ai, fără să arunci vină pe unul dintre copii. În plus, este o modalitate bună de a-ți ajută copilul să-și dezvolte inteligența emoțională, abilitățile de rezolvare a problemelor și abilitățile de comunicare, care îi vor fi de mare ajutor în relațiile pe care și le va construi ca adult.

Fraza este: ”Eu mă simt foarte ... când ... și am nevoie, va rog, .... ”

Așa că data viitoare, în loc să le zici copiilor tăi să înceteze cu cearta fără să îi asculți și să ajungi să dai vina, fără să îți dai seama, pe unul dintre ei, folosește această frază care le va arăta celor mici că ești imparțială, că nu iei apărarea nimănui și că ești atentă la sentimentele lor.

Nu te grăbi să întrebi ”cine a făcut asta?” sau ”cine e de vină?”, pentru că nu vei face decât să crești indicele emoțional negativ al copiilor și să îi faci să se simtă prost. Gestionată așa cum trebuie, o ceartă poate deveni un instrument de dezvoltare personală, care în ciuda aparențelor, poate ajută la consolidarea relațiilor între frați.

Iată și un exemplu concret: ”Copii, eu mă simt foarte supărată când aud că va certați și am nevoie, va rog, să nu va mai bateți pe această jucărie, ci să o împărțiți.”

Învață-i și pe cei mici să își gestioneze astfel disputele. Învață-i să își exprime astfel sentimentele și dorințele. Nu căuta vinovați. Copiii trebuie să învețe să facă diferența între ce e bine și ce e rău pentru ei și nu vor reuși să facă asta dacă între ei va exista mereu un arbitru.

Uite cum își pot rezolva conflictele, fără ceartă:

  • ”Eu mă simt foarte copleșit când vorbești cu mine în timp ce îmi fac temele și am nevoie, te rog, să mă lași 10 minute.”
  • ”Eu mă simt foarte supărat când mă faci prost așa că am nevoie, te rog, să încetezi.”

Ceea ce vrem, de fapt, să îți recomandăm este să îi îndemni pe frați să vorbească unul cu celălalt, să își exprime fiecare propriul punct de vedere și să își exteriorizeze sănătos emoțiile. De multe ori, părinții sunt tentați să îi dea dreptate fratelui mai mic, creându-i o frustrare fratelui cel mare. Tocmai de aceea, este bine să îi lăsăm pe copii își rezolve singuri conflictele și să cadă singuri la pace. Bineînțeles, totul sub supravegherea părinților care în niciun caz nu trebuie să arbitreze disputele, ci să le medieze.

Sursă: parentswithconfidence.com

Pornește într-o călătorie magică de Ziua Copilului!

Surse foto: istockphoto.com

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Data nașterii bebelușului

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Când se oprește sângerarea după naștere
    Când se oprește sângerarea după naștere

    Toate femeile sângerează după naștere, însă dacă te afli la prima naștere cu siguranță te întrebi cât va mai dura hemoragia postpartum. Adevărul este că nu...

    4 greseli pe care le fac parintii cand isi hranesc copiii. Punctul 3 il ignora toti!
    4 greseli pe care le fac parintii cand isi hranesc copiii. Punctul 3 il ignora toti!

    Nimeni nu-i perfect si toti parintii mai fac si erori. Mai ales cand vine vorba despre alimentatia copiilor lor. Nu e cazul sa ne panicam, insa nici sa repetam aceste greseli la nesfarsit nu...

    Laura Cosoi, mesaj emoționant pentru fiica sa: Oprește-te, timpule, în loc!
    Laura Cosoi, mesaj emoționant pentru fiica sa: Oprește-te, timpule, în loc!

    Laura Cosoi, mămica frumoasă a minunatei Rita, postează pe canalul său oficial de Instagram un mesaj emoționant despre experiența sa de mămică și despre evoluția micuței sale!...

    Cele 2 cuvinte cu care Kate Middleton își liniștește copiii când au o criză de furie
    Cele 2 cuvinte cu care Kate Middleton își liniștește copiii când au o criză de furie

    Nu este ușor deloc să fii mamă, mai cu seamă când ești Ducesa de Cambridge și copiii tăi sunt analizați în detaliu de către sute de camere foto și video de fiecare...

    VIDEO: Un preot pălmuiește un copil la un botez, pentru că nu se oprește din plâns
    VIDEO: Un preot pălmuiește un copil la un botez, pentru că nu se oprește din plâns

    Într-o biserică din Franța, o filmare dezvăluie un comportament șocant al unui preot aflat la un botez catolic. Acesta pălmuiește copilul care urma să fie botezat, după ce...

    Reguli pe care medicii le respectă când își duc copiii la școală
    Reguli pe care medicii le respectă când își duc copiii la școală

    Toți părinții au experimentat un stres major cu privire la revenirea copiilor la școală, iar medicii nu fac excepție. În contextul unor scenarii diverse care trebuie luate...

    © 2019 Qbebe