10 semne care te dau de gol că ești o mamă exagerat de protectoare

10 semne care te dau de gol că ești o mamă exagerat de protectoare

Alina Nedelcu - Redactor Senior

Experții în domeniu nu au putut da până acum o definiție clară a ceea ce înseamnă să fii un părinte exagerat de protector. Au reușit însă să evidențieze câteva trăsături esențiale ale acestuia: are tendința de a crea mereu un „scut de protecție" pentru copilul său, impune tot felul de restricții, bazându-se mai degrabă pe „ce ar putea să se întâmple" decât pe situația concretă, experiențele dificile sunt considerate traumatizante pentru copil și de aceea face tot posibilul să le evite, copilul este considerat foarte fragil și de aceea nu ar putea depăși un eșec etc... Psihologii consideră că mai ales mamele au asemenea tendințe, care pot fi însă foarte dăunătoare copiilor. Iată cum se comportă o mamă exagerat de protectoare.

Faci tot posibilul să limitezi riscurile

Aceasta este o dovadă clară a faptului că ești o mamă exagerat de protectoare, spun psihologii. Din acest motiv preferi să-ți ții copilul departe de provocări, să nu-l lași să fie în preajma unor obiecte/ființe care i-ar putea face vreun rău.
Specialiștii ne sfătuiesc însă să ne lăsăm copiii să se confrunte și cu riscurile, întrucât numai așa îi vom ajuta să se transforme în adulți independenți, responsabili, curajoși, gata să-și înfrunte temerile și să le depășească. În condițiile în care știm că nu vom fi veșnic lângă ei pentru a-i proteja, este necesar să le oferim încă de mici șansa de a fi în fața a tot felul de riscuri.
Spre exemplu, este bine să-ți lași copilul și să stea lângă obiecte ascuțite, să se cațere, să se lovească, să exploreze singur. Numai așa îl vei familiariza cu tot felul de situații și îl vei provoca să se lupte singur pentru a depăși un obstacol, chiar dacă nu va putea să apeleze la sfaturile și la ajutorul tău concret.

Ai obiceiul de a crea prea multe „zone de siguranță"

Desigur, este absolut necesar să ne protejăm copii pe cât posibil, dar uneori trebuie să-i lăsăm și să „zboare", să dea piept cu lumea din afară. Astfel, un copul are nevoie să-și facă prieteni, să ia parte la diverse activități, să se confrunte și cu conflicte sau cu alte dificultăți.
Când ești o mamă mult prea protectoare, poți avea tendința de a-l ține pe copil lângă tine sau de a-l trimite numai în locuri despre care știi că va fi în deplină siguranță.
Mai benefic pentru copii va fi să-i lăsăm să aibă parte de propriile experiențe, să iasă din „zona" sigură pe care le-am creat-o și să găsească soluții pentru a depăși greutățile. Cu timpul, astfel de abilități vor fi tot mai dezvoltate și îi vor ajuta considerabil în viața de adulți.

Încerci mereu să-ți ții copilul departe de realitățile dure ale vieții

Nu este ușor să ne lăsăm copilul în tot felul de situații dificile fără să-i ajutăm cât de mult putem. Cu toate acestea, specialiștii sunt de părere că va fi spre binele copiilor noștri să nu mai fim mereu mame exagerat de protectoare și să-i lăsăm să vadă și cât de grea poate fi viața.
Dacă vom reuși să avem o astfel de abordare, copilul va fi mai puțin supus riscului de a cădea în depresie când va avea diverse eșecuri și va ști cum să se descurce și de unul singur. Mai mult, va înțelege că multe ori poți avea parte de dezamăgiri, dar că acestea pot fi depășite dacă știm cum să le abordăm și dacă avem încredere în noi înșine, fără a aștepta mereu ajutorul cuiva.

Ai tendința să iei decizii în locul copilului tău

Pentru ca un copil să se transforme într-un adult responsabil și curajos, are nevoie să fie lăsat și să ia decizii, chiar dacă acestea nu sunt mereu bune.
Chiar dacă nu îți este simplu să-l lași să ia propriile decizii, gândește-te că îl vei ajuta când va fi mai mare și va avea o carieră și o familie. Numai așa copilul se va obișnui să-și urmeze propria voce, va fi gata să aibă o opinie și va avea încredere în forțele proprii.
Cu alte cuvinte, una dintre atitudinile nepotrivite, ce arată că ești într-adevăr o mamă exagerat de protectoare, este să-l lași pe copil să rămână într-un loc sigur, în timp ce tu vei lua hotărâri pentru el. Procedând așa, copilul nu va avea suficientă stimă de sine, va fi nesigur și temător.

Nu-ți lași copilul să se confrunte și cu eșecul

O mamă exagerat de protectoare va încerca mereu să țină eșecul departe de copilul său.
Psihologii ne atrag însă atenția că va fi mult mai util pentru copil să-l lăsăm să aibă și eșecuri, să suporte și consecințe neplăcute, întrucât așa va învăța să treacă peste ele și în viața de adult.
Copilul trebuie să înțeleagă faptul că viața nu presupune doar succes și lucruri bune și frumoase, ci că are și o parte mai întunecată, mai dură, căreia va trebui să-i facă față, inclusiv în absența noastră.

O mamă exagerat de protectoare va dori să rezolve toate problemele copilului ei

Ca mamă, trebuie să știi să faci distincția dintre a-și ajuta copilul să rezolve o problemă și a o rezolva tu, de una singură.
Pentru dezvoltarea optimă a copilului va fi mult mai eficientă cea de-a doua abordare. Cu alte cuvinte, copilul trebuie să învețe să se ocupe și singur de problemele sale, în condițiile în care tu nu vei fi mereu în preajma așa. Reușind să le rezolve, va dobândi și mai multă încredere în sine și va ști că este capabil și să se descurce singur, fără a depinde de altcineva.

Obișnuiești să-ți supui copilul unor adevărate „interogatorii"

Desigur, este firesc să știi cât mai multe aspecte de viața copilului tău. Dar să insiști să știi inclusiv cele mai mici detalii poate fi dăunător. Nu numai că îl vei îndepărta de tine, dar îi vei arăta și că nu ai suficientă încredere în el, ceea ce poate deteriora nu numai relației dintre voi, dar și stimei de sine.
Abține-te deci de la a ști toate amănuntele din viața copilului tău, indiferent de vârsta pe care o are acesta. Rezumă-te să știi lucrurile într-adevăr semnificative, respectându-i dreptul la intimitate, dreptul de a avea propriile gânduri și sentimente.

Mama ce vrea sa discute cu fiul ei la usa

Ești tentată să-i alegi tu prietenii

Mamele care sunt exagerat de protectoare pot avea inclusiv intenția de a alege prietenii copiilor lor. „Misiunea" aceasta nu este a ta, ci doar copilul poate hotărâ cine să-i fie prieten.
Chiar dacă nu îți plac prietenii copilului tău, nu te apuca să-i spui să renunțe la ei, explicându-i că-i vei găsi tu alții, mai buni. Mai bine spune-i că ar trebui să-i cunoască mai bine, creează condiții prin care să se întâmple acest lucru și vezi ce părere va avea după aceea. Este posibil ca al tău copil să vadă singur că un anumit prieten nu este la fel de bun pe cât credea.
Abține-te însă de a-l îndepărta tu însăți de prietenii săi, întrucât poți avea parte de o „surpriză" cu totul neplăcută: în loc să se separe de ei, va dori să le fie tot mai aproape.

Ai vrea să-l însoțești peste tot

Dacă simți nevoia să-ți însoțești copilul ori de câte ori iese din casă și devii anxioasă când te gândești că i s-ar putea întâmpla ceva rău dacă nu ești tu cu el, este clar că ești o mamă exagerat de protectoare.
Înainte de a lua o asemenea atitudine gândește-te că al tău copil trebuie să învețe să se descurce și fără tine, că există și alte persoane care-l pot ajuta să fie în siguranță. Obișnuindu-l să te duci peste tot cu el, nu vei face altceva decât să-l faci temător și dependent de tine.

Citește și: 22 de semne că ești o mamă exagerat de protectoare

Nu-ți antrenezi copilul în activitățile casnice

O mamă exagerat de protectoare va tinde mereu să facă ea totul, nelăsându-și copilul să se implice în activitățile casnice.
Psihologii ne sfătuiesc să renunțăm la o asemenea atitudine și, în schimb, să ne antrenăm copilul în asemenea activități.
În funcție de vârsta și de abilitățile de care dispune, putem să-i atribuim diferite sarcini și să-l lăsăm să se descurce și singur.
De altfel, copiii ce au fost implicați de la o vârstă fragedă ajung să fie adulți mai responsabili, mai încrezători în sine și mai dispuși să se supună regulilor, prin comparație cu cei ce nu au beneficiat de așa ceva. Toate aceste lucruri se vor cunoaște cu precădere la locul de muncă, în relațiile cu ceilalți, dar și când vor avea propria familie.

Mama ce strange cu farasul resturi de mancare

Citește și: Copiii care își ajută părinții în treburile casnice au șanse mai mari să fie adulți de succes

Voi vă considerați mame exagerat de protectoare?

Surse:
www.essentialkids.com.au; www.keepyourchildsafe.org; www.time.com;www.worldofmoms.com

 

Articolul urmator
5 semne că ai avut în viața ta un părinte „prieten”, care era de fapt pasiv
5 semne că ai avut în viața ta un părinte „prieten”, care era de fapt pasiv

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Cum se îndrăgostesc zodiile! Semne limpede ca apa care le dau de gol
    Cum se îndrăgostesc zodiile! Semne limpede ca apa care le dau de gol

    Dacă anumite persoane aleg să le spună direct celor de care s-au îndrăgostit ce simt, altele recurg la diverse gesturi și adoptă comportamente care le „trădează”...

    Șapte semne că ești căsătorit cu o femeie care te abuzează verbal
    Șapte semne că ești căsătorit cu o femeie care te abuzează verbal

    Abuzul verbal nu este perceput ca fiind la fel de grav ca abuzul fizic, însă studiile arată că efectele sale sunt la fel de grave. Abuzul verbal poate lua multe forme, care se pot...

    Nu, nu-i minciună! Cele 10 semne clare că ești o mama bună!
    Nu, nu-i minciună! Cele 10 semne clare că ești o mama bună!

    Nu știu alte mame cum sunt, dar eu sunt una dintre acele mame care are un strop de OCD, care la mine se manifestă într-o manie a ordinii și curățeniei. Am învățat că...

    Semne clare că ești o "mamă migdală"
    Semne clare că ești o "mamă migdală"

    Termenul de „mamă migdală” a apărut în 2013, în urma serialului „The Real Housewives of Beverly Hills”. Într-unul din episoade. Yolanda Hadid...

    5 semne că ești un părinte narcisist și cum afectezi copilul fără să știi
    5 semne că ești un părinte narcisist și cum afectezi copilul fără să știi

    O persoană care este narcisistă se distinge prin următoarele trăsături de personalitate: se simte deasupra tuturor, crede că este cea mai importantă, are nevoie să fie mereu...

    27 de semne ca esti vindecator spiritual. Atentie la punctul 10!
    27 de semne ca esti vindecator spiritual. Atentie la punctul 10!

    Vindecatorul spiritual este considerat sacru in multe culturi. Unii oameni cred ca acest dar este transmis din generatie in generatie, asemenea codului ADN. Totusi, darul vindecarii...

    8 semne că ești un milenial ... geriatric. Primul: ești născut în anii 80
    8 semne că ești un milenial ... geriatric. Primul: ești născut în anii 80

    Dacă ești născut în anii 80 te învârți în jurul vârstei de 40 de ani. Și nu te gândești încă să folosești cuvântul...

    6 semne că ești captiv într-o relație de cuplu nefericită
    6 semne că ești captiv într-o relație de cuplu nefericită

    Construirea unei relații solide, în care ambii parteneri să se simtă confortabil, nu se poate realiza fără eforturi din partea amândurora. Uneori însă, unul dintre...

    © 2024 Qbebe