Si incerc, va rog sa ma credeti, incerc sa nu judec alti parinti, sa accept ca fiecare mama si fiecare tata are dreptul sa isi creasca propriul copil asa cum crede de cuviinta. Accept asta, pentru ca stiu ca nici eu nu le fac pe toate perfect, pentru ca stiu ca notiunea de "perfectiune" nu exista cand discutam despre cresterea copilului. Pentru mine este o bucurie sa vad ca fetita mea doarme de 2 ani numai la ea in pat, singura, ca este independenta si ca nu vrea sa doarma cu noi. Alti parinti probabil ca ma judeca pentru asta si spun ca nu ii ofer destula afectiune copilului meu. Ceea ce, desigur, ca nu se intampla, afectiunea parintilor ei nu are legatura cu confortul ei din timpul somnului ... vedeti cum caut explicatii si cum incerc sa demonstrez ca alegerea mea este cea mai buna? Vedeti ca sunt subiectiva?
Accept asta, accept ca suntem diferiti, si ca ne crestem diferit copiii, accept subiectivitatea care monopolizeaza viata unui parinte. Accept ca atunci cand este vorba de copilul lui, fiecare parinte stie ce este mai bine, el stie cum sa il educe, cum si ce sa ii dea sa manance, cum, unde si cand sa il adoarma, cat si daca sa il lase la desene animate, daca ii da sau nu dulciuri ... Toate acestea nu vin cu un manual de reguli, regulile le facem noi parintii, in functie de personalitatea noastra si a copilului, in functie de stilul de viata al familiei. Aici nu exista raspunsuri gresite.
Insa, din pacate, cand vine vorba de educatie, raspunsurile gresite sunt general valabile si evidente. Si nu ma pot abtine sa nu judec parintii care nu stiu, nu vor sau nu ii intereseaza sa isi educe corect copiii. Cand fetita mea era mai mica, acest aspect nu intra in sfera mea de interes. Putin imi pasa de ceea ce se intampla la locul de joaca intre copiii mai mari, si nu ofeream atentie tipetelor si plansetelor de acolo. Acum, insa, fetita mea a crescut. Si acum, implicate fiind amandoua in activitatile copiilor mai mari, pot sa observ foarte multe:
Observ mame si tati care stau relaxati pe bancile din parc, in timp ce copilul lor loveste alt copil, il impinge de pe tobogan, ii arunca nisip in ochi sau cine stie ce mai face cu brutalitate. Si nu fac nimic, absolut nimic, sa isi impiedice copilul sa fie agresiv. Ei vorbesc la telefon, stau pe Facebook pe smartphone-urile lor si se lauda prietenilor ca micutul lor bate copiii in parc si ca va fi un invingator in viata. Acesta va fi copilul care toata viata va avea un caracter violent, si va crede ca este bine sa apeleze la violenta pentru a obtine ceea ce doreste. Si nu va fi vina lui ca va gandi asa, va fi vina acelui parinte care nu stie sa puna mana pe o carte, pe un studiu sau sa dea un simplu search pe internet si sa vada ca nu creste un invingator, creste un posibil condamnat la inchisoare.
Observ mame si tati care permit copilului lor sa faca ceea ce vor la locul de joaca, fara sa le pese ca afecteaza si pe copiii din jurul lui. Observ copiii de 6-7, chiar 10 ani care se urca in leagane si tobogane destinate copiilor mici, de 2,3,4 ani si le folosesc ca pe niste redute cucerite pentru zeci de minute, timp in care bunica, mama, tata "croseteaza" barfe pe o banca. Timp in care copilul tau de 2 anisori, care se poate da numai pe toboganul sau in leaganul destinat categoriei lui de varsta, nu si in altceva, sta suparat sau incepe sa planga, pentru ca acei copii mai mari nu vor sa il lase si pe el sa se bucure de locul de joaca asa cum se cuvine. Din nou, pot sa judec copiii care refuza sa elibereze un leagan sau toboganul? Nu, insa ii judec pe parintii si bunicii lor, care nu dau nici cel mai mic semn ca ar intelege ca atitudinea copilului lor este nepotrivita si este un semn al lipsei de bun simt ...
Observ mame si tati care isi lasa copilul sa ia jucariile altor copii si sa le foloseasca dupa bunul plac (uneori chiar sa le strice fara urme de regret), de cele mai multe ori fara sa ceara voie, si fara sa le pese (lor, parintilor) ca micutul a carui jucarie au luat-o chiar se juca linistit cu acea jucarie. Observ aceasta lipsa de politete mai ales in personalitatea parintilor, si, din nou, nu am de ce sa judec bietul copil, el ia exemplu de la parintele lui. Parintele lui, care, din nou, sta linistit pe banca, butonand telefonul sau barfind cu vecina, in timp ce copilul lui se plimba de o ora cu masinuta altui copil care scanceste dupa propria lui jucarie. Mi s-a intamplat asta de multe ori, si nu pot descrie cat de frustrant este momentul cand trebuie sa te duci tu sa te rogi de copilul altcuiva sa iti returneze jucaria propriului tau copil. Este frustrant si penibil pentru ca discutia asta trebuie purtata nu de mine, ci de parintele nepasator de pe banca. Ca sa nu folosesc apelative mai grele ...
Concluzia este ca imi este imposibil sa nu judec astfel de parinti, care cred ca bunul simt, empatia, bunavointa sunt semne de slabiciune si ca atitudinea violenta, nesimtita si/sau obraznica a copilului lor este o dovada ca odrasla lor va ajunge un om puternic. Poate ca va fi puternic, insa va fi acel om pe care toti il evitam, si pe care nu ni-l dorim ca prieten. Imi este imposibil sa nu judec acesti parinti needucati si nu ma simt vinovata ca fac asta.
Mai degraba, ma simt vinovata ca nu am curajul sa le spun in fata ca atitudinea lor este gresita (si nu, de data asta nu sunt subiectiva). Ma simt vinovata ca nu pot sa fac mare lucru sa ajut acel biet copilas care nu are nicio vina ca va creste mare si va ajunge sa semene prea mult cu proprii lui parinti. Pot, cel mult, sa ofer un exemplu bun de urmat prin fiica mea, sa incerc sa o educ in cel mai curat si mai frumos mod, sa o invat sa fie si empatica, sa aiba si bun simt si bunavointa, si in acelasi timp sa nu se lase calcata in picioare de copiii mai putin educati. Sa ii puna la punct cu o atitudine calma, calda si corecta. Atat pot sa fac. Stiu ca nu este de ajuns, insa sper ca parintii aflati pe bancile din parc acum, in timp ce copiii lor fac cele enumerate mai sus, sa citeasca randurile mele pe telefoanele lor inteligente, si sa isi ridice privirea spre propriul copil, sa ii observe gesturile, atitudinea si poate, sa schimbe ceva in educatia pe care i-o ofera. Stiti voi ... speranta moare ultima ...
Cu drag,
Gabriela Paladi
Redactor Sef Qbebe
Urmareste-ne pe Google News
