Suparari de mama: 7 intristari pe care numai o mama le poate ierta

Mama iubeste atat cat copilul greseste, spune o vorba. Daca asa este, cum se intampla aceasta dragoste de mama? Cat de usor sau de greu ii este mamei sa iubeasca... adica sa ierte? Si ce anume din comportamentul fiilor ar putea fi atat de greu, incat numai o mama sa poata ierta?

Am ajuns sa cred ca supararile de mama sunt cele pe care... cu adevarat doar mama le poate ierta, pentru ca oricui altcuiva i le-ai face, nu sunt la fel de mari. Nu cred neaparat ca mama ar trebui privita ca fiind mai sensibila decat alte persoane (desi cresterea puilor de om o sensibilizeaza intr-un mod deosebit de frumos), cat cred ca iubirea mamei este adeseori atat de delicata, de totala si de sincera, incat o grosolanie sau o "palma" o pot rani mai profund decat pe alte persoane care tin la noi.

Am mai ajuns sa cred ca mamele (parintii, de fapt) sunt datori cu iubirea copiilor, iar copiii sunt datori cu cinstirea parintilor. Da, cuvantul "datorie" este anume ales. Iubirea este fireasca parintilor, pentru ca ea (in mod normal) exista dinainte ca micutul sa apara pe lume. Parintii il iubesc deja atunci cand hotarasc sa il conceapa sau atunci cand afla ca mama este insarcinata si incep sa isi regandeasca viata in functie de el. Mama, purtandu-l in pantec, il hraneste intrauterin, atat fizic, cat si emotional, cu viata ei... la propriu. Acesta este un mare, mare fapt de iubire.

 poza mama insarcinataic 

Chiar si mamele conflictuale, care nu sunt impacate cu gandul ca vor deveni parinti sau cu sacrificiile pe care le implica maternitatea, chiar si mamele care afirma si simt ca isi "urasc" copilul, tot demonstreaza iubire prin faptul ca il poarta in pantec. Iubirea mamei exista nu numai inaintea copilului, ci chiar inaintea mamei... si vine la ea ca un dar. Pana la un punct, iubirea pentru copil este un dar primit de femeia care devine mama. Ea demonstreaza iubire si face faptele iubirii, chiar daca nu simte iubire pentru copilul ei. Caci exista femei cu traume emotionale, care nu pot sa simta cu usurinta iubirea materna. Nu conteaza: faptul ca isi poarta copilul nedorit in pantec si ii dau viata din viata lor, li se socoteste tot ca iubire. Ce frumos...

Iar copiilor le este fireasca cinstirea, pentru ca cinstirea inseamna pretuire, respect, smerire in fata lor. Nu poti decat sa pretuiesti pe cineva care te tine in viata, care iti arata lumea noua in care ai aterizat, care renunta la propriul confort pentru nevoile tale si te invata o multime de lucruri pe care nu le stii. In timpul sarcinii, viata copilului este 100% dependenta de viata si de alegerea mamei si influentata fara drept de apel de viata tatalui. Aceasta pentru ca toate emotiile mamei, in relatie si vizazi de tata, se transmit fatului. Asadar, copilul depinde de parintii sai, iar existenta lui - cel putin cea intrauterina - se datoreaza parintilor, care il ocrotesc... asa cum pot si cat stiu ei. De aici vine firescul cinstirii de catre copil a parintilor. Mai inainte de a-i iubi, copilul depinde de parinti, iar cinstirea lui consta in supunerea naturala fata de acestia... in existenta lui, modelata de ei.

Incet, copiii si parintii cresc, iar darurile naturale ale fiecaruia - iubirea si cinstirea - palesc, lasand loc voii libere a persoanei. Acum iubirea trebuie lucrata, iar pretuirea parintilor devine o alegere. Copiii se razvratesc, se detaseaza de parinti si se intorc impotriva lor, astfel ca parintii trebuie sa invete noi forme ale iubirii: iertarea, increderea, acordarea libertatii, frica pentru sanatatea si inegritatea copilului inconstient... Si fiindca invatarea se face cu greu si dureaza, copiii la randul lor au de invatat noi forme ale cinstirii de parinti, care nu mai inseamna supunere si ascultare, ci: rabdare, curajul confruntarii oneste si temperate, multumire, curajul asumarii consecintelor, intoarcerea ajutorului catre parintii care cresc in neputinte...

Dupa o luuunga introducere, sa revenim la mesajul central: iubirea mamei este un proces, o lucrare, un "ceva" viu care sufera si invata sa ierte. Si ce anume poate fi cel mai greu de iertat, atat de greu incat... poate ca numai mama poate ierta?

1. Suparari pe care numai mama le poate ierta:
Prima minciuna

Copilul "minte" mai mult sau mai putin inca de cand incepe sa vorbeasca. Pare sa ceara un lucru si vrea altul; sau ii da mamei impresia ca s-a linisitit si reincepe sa planga fix cand ea, la capatul puterilor, rasufla usurata. Cand mai creste putin, confunda in mod firesc realitatea cu imaginatia, asa incat iti trebuie discernamant cand il asculti. Apoi, egocentrismul care se dilueaza incet, il indreptateste adeseori, pana pe la 7-8 ani, sa isi atribuie siesi dreptatea si sa nu vada neadevarul pozitiei sale intr-o disputa. Parintii observa de obicei aceste lucruri si nu se sperie. Insa vine ziua cand mama descopera prima minciuna "adevarata" a copilului... spusa cu buna-stiinta.

poza mama si copilul bucurosi 

Momentul cand copilul ascunde adevarul fata de mama, fie de frica, fie din incercarea de a profita de o situatie sau pur si simplu ca experiment. De exemplu: "Mami, ne-a tinut doamna la scoala inca jumatate de ora, ca sa mai facem niste exercitii la matematica". Asa suna gaselnita unui baiat de clasa a doua, care a stat cu prietenul sau dupa ore ca sa vada cum se arunca petardele. Mamei nu ii poate spune asa ceva, caci nu ii da voie cu petarde. Mama il crede si apoi descopera ca fiul ei a mintit-o cu "sange-rece". Atunci, mamei i se clatina lumea... Minciuna este o tradare. O nerecunoastere a celuilalt, o negare a lui, un fel de "tu nu contezi pentru mine suficient cat sa tin cont de dreptul tau de a cunoaste adevarul" sau, mai rau, "tu nu contezi pentru mine atat cat sa ma deschid catre tine". Primul astfel de moment, prima ascundere cu buna-stiinta a copilului, este adeseori un soc pentru mame. Oare ne-am gandit vreodata la asta, la ce au trait parintii nostri atunci cand ne-au prins cu prima minciuna?

2. Suparari pe care numai mama le poate ierta:
Lipsa multumirilor

Mi-am dat seama recent, la douazeci si opt de ani, ca nu i-am multumit mamei niciodata pentru ca m-a trimis la facultate. M-a incurajat sa invat, mi-a dat bani sa plec in alt oras, s-a despartit de mine, m-a sunat de nenumarate ori sa ma trezeasca din somn cand nu auzeam ceasul, mi-a platit taxele scolare, s-a ingrijorat zilnic intrebandu-se daca am ce manca, daca am caldura in camin, daca nu cumva invat prea mult... si tot asa.

Nu m-am gandit niciodata la ea in ceea ce priveste facultatea mea... sau liceul, sau scoala primara - ci doar la mine. Am primit ce mi s-a dat ca pe o randuiala fireasca, fara sa problematizez sau sa empatizez. Nu, ea nu are nevoie sa-mi pun cenusa in cap, dar de unde stiu ca nu i-ar prinde bine niste multumiri? Sau de unde poate ea sti ca nu are nevoie de ele... de vreme ce nici nu i-a trecut prin cap sa le astepte? Ea doar a facut ce face o mama pentru copilul ei, fara sa astepte in schimb recunostinta, ci doar binele meu. Ea a iertat a priori lipsa mea de consideratie si de constientizare. Cine mai poate face asta? Si oare cum s-ar simti mama acum, daca, trezindu-ma din delasarea mea, i-as multumi pentru toate eforturile ei?

3. Suparari pe care numai mama le poate ierta:
Taci din gura, mama!

"Fiica-mea mai mare a inceput abia dupa ce a plecat la facultate sa-mi spuna sa tac din gura. Cealalta mai mica a "prins" repede de la ea, si una-doua cand nu-i convenea ce-i spuneam, ridica tonul la mine cu un "Mama, taci!" sau "Lasa-ma!". Cum sa ma simt... Ma simt proasta. Ca n-am fost in stare sa-mi educ copiii suficient cat sa imi vorbeasca mai frumos. Nu este vina lor, nu am pentru ce sa le iert. Nu se pune problema de iertat, nu am ce ierta. Sunt niste copii foarte buni, dar niste adulti care mai trebuie sa se tempereze, mi se pare mie...

poza mama si fiica 

Ele s-au maturizat fortat inca de mici, noi am avut tot felul de neplaceri in familie. Tot trag nadejde ca se vor echilibra interior, caci stiu ca de aici vin si tonul rastit si tipatul. Ma doare cand le vad atat de nemultumite, cand imi vorbesc asa, de parca nu as fi mama lor. Ma simt... inferioara. Mama imi mai vorbea asa cand eram mica... le mai spun uneori ca seamana cu mama mea atunci cand deschid gura, iar ele se supara, bineinteles. Nu vreau sa le supar... Dar as prefera sa-mi vorbeasca mai in soapta, sa nu ridice tonul la mine si sa nu ma dispretuiasca, chiar daca au nervi." (Maria, 50 de ani, mama a doua fete)

4. Suparari pe care numai mama le poate ierta:
Cand nu aveti grija de voi...

Acum doua ierni am fost in vizita la o prietena care locuieste in Ardeal. Tin minte blandetea si smerenia cu care le-a vorbit mama lor, ei si fratelui ei, cand ne pregateam cu totii sa iesim in oras intr-o zi friguroasa. „Nu vreti sa va imbracati mai gros... Mama, cel mai mult ma doare cand nu aveti grija de voi. Va iarta mama, nu mai vorbiti prostii, dar ma doare inima, va rog sa ma credeti... Asa faceam si eu si nu ascultam, pana am facut de toate: pneumonie, sinuzita, degeraturi... Cat esti tanar le duci usor, dar timpul isi spune cuvantul si ajungi la varsta mea si te dor incheieturile, oasele, de la reumatism; racesti la primul ger, trebuie sa stai infofolita... Uite, sta taica-tu dupa mine cu suba (paltonul de lana), ca deja m-a invatat pe de rost, parca ar fi asistenta mea personala. Lui ii mai plang de voi, ca nu vreti sa va feriti si asta e cea mai mare suparare pe care mi-o faceti, sa stiti, cand nu aveti grija de voi!"

5. Suparari pe care numai mama le poate ierta:
Mai bine nu ma nasteai!

"Ei, cand mi-a spus mie Angie treaba asta... am inghetat. Nu cred ca m-am simtit vreodata mai rau, mai vinovata. Zic eu asa ca nu este suparare mai mare pentru o mama decat sa isi auda copilul reprosandu-i ca nu trebuia sa il nasca. Sau ca mai bine nu il nastea, cum mi-a spus ea atunci. Cum, darul vietii, acest diamant, aceasta comoara fragila si nepretuita, pe care o iubesc mai mult decat pe mine, sa nu vrea viata? Sa nu vrea sa se fi nascut? Cu ce am gresit atat de tare ca mama, unde am esuat, de fata mea imi spune ca mai bine nu o nasteam? Ce rau atat de mare i se intampla, de isi uraste viata?

poza mama si copilul camp cu flori 

Eu am inteles ca mi-a aruncat-o in fata la suparare, ca era foarte nervoasa si depresiva atunci, ca nu avea de-a face cu mine, asa mi-a explicat apoi ca sa ma linisteasca... Dar cum sa va spun, durerea unei mame la auzul unei astfel de replici nu este mica. Sigur am gresit si eu cu ceva, cu ceva mare, de ea simte sa ma pedepseasca prin astfel de vorbe. Si ma tem de atunci sa nu ii mai treaca prin minte asa ceva, sa refuze viata, pai cum sa te plangi ca traiesti? M-am chinuit cu tine, draga mamei, sapte ore in travaliu si ne-a dat Dumnezeu sanatate si putere, si mie si tie, ca acum sa spui ca mai bine... ce? Mai bine te dadeam afara, mai bine nu te concepeam? Doamne fereste!" (Adriana, 44 de ani, mama unei fete)

6. Suparari pe care numai mama le poate ierta:
Atentatul la propria sanatate ori viata

"Cand aveam 14 ani, am luat un pumn de pastile, cu gand sa uit de toate si de toti. Nu aveam mare lucru la indemana, am luat din casa ceva de stomac, ce stiam ca provoaca somnolenta. In scurt timp, am ajuns la spital si imi faceau spalaturi gastrice, iar eu deliram. Nu a fost o experienta placuta, am stat o noapte intreaga in delirul meu intr-un salon, legata de pat, si mi-am promis ca nu voi mai incerca niciodata sa imi iau viata, fiindca de fapt mi-o doresc. Atunci cand am facut prostia asta, era seara si eram acasa numai cu tata. El m-a observat si a chemat salvarea. Mama lucra pana tarziu si cand a sunat-o tata, a avut un soc. Eu nu stiu cum a fost ea atunci, dar stiu cum era dimineata, cand m-au externat si ma astepta impreuna cu tata sa ma duca acasa. Era pamantie... si fragila ca un bibelou. Parca slabise peste noapte si avea niste cearcane evidente, care banuiesc ca in conditii normale se fac dupa o luna de nesomn. Era moale... si in acelasi timp vigilenta si foarte atenta la mine. Atunci mi-a parut mai rau decat imi paruse toata noaptea, cand am vazut-o pe ea.

poza mama si copilul  

Peste doi ani, urma sa aiba un accident grav si sa ajunga in coma la spital. Eu am gasit-o lesinata in casa. Si-a revenit, dar in zilele cat a stat la spital, am realizat ce inseamna frica pentru viata cuiva drag, teama ca cei iubiti pot muri. La 16 ani mi-am dat seama ca in urma cu doi ani, mama mea trebuie sa fi fost la fel de distrusa ca mine acum, la gandul ca fiica ei ar putea muri. Iar eu o facusem intentionat, din prostie, din faptul ca imi luam dramele adolescentine prea in serios... Nu indraznesc sa o intreb pe mama, dar cred ca atunci i-am facut poate cea mai mare rana si cred ca asa ceva este greu de iertat. Ea a iertat imediat, ea se bucura ca traiesc, dar... poate ca eu ma iert mai greu. Cand imi amintesc ce i-am facut, imi vine sa imi dau doua palme." (Adela, 20 de ani)

7. Suparari pe care numai mama le poate ierta:
Tu, cand o sa fiu bolnava, n-o sa te atingi de mine...

"I-am facut o chestie mamei de care imi pare tare rau, pentru ca nu stiam ca o va afecta atat de profund. Pe de alta parte, nu cred ca puteam altfel atunci si nu ma invinovatesc, dar daca as putea da timpul inapoi, as incerca mai tare sa ma controlez. M-am dus intr-o primavara acasa, in orasul natal, si cand am ajuns, mama zacea in pat, cu stare de rau. Vreau sa spun ca eu am o slabiciune mare, ma panichez atunci cand mamei ii este rau fizic, ma sperii... de parca ar urma sa moara sau ceva. Inca de cand eram mica faceam asta; acum sunt mare si nu m-am "vindecat". Acum, cand ma sperii asa de tare, devin agresiva.

poza mama si fiica 

Prin urmare, cand mama mi-a zambit sfarsita din pat si m-a intampinat cu "Mi-e rau, nu stiu ce am... imi faci si mie un ceai?", eu m-am super-panicat. M-au apucat nervii ca nu are grija de ea, ca nu merge la doctor, iar eu nu am studii de specialitate si nu stiu ce sa-i fac, si i-am replicat cu sange rece ceva gen "Eu nu sunt asistenta medicala, n-am venit acasa intr-un an o data, ca sa-ti fie tie rau si sa-ti fac ceai". Eram foarte speriata: la cum arata acolo in pat, nu-mi puteam imagina ca un simplu ceai o sa o dreaga. Iar cand sunt speriata, scot pe gura niste cuvinte de te inghet, cred ca pot sa te si tai cu ele. Si eu inghet cand ma aud...

M-am dus si i-am facut ceai, oricum. Normal. Dar mama nu a uitat replica aceea si o tot aminteste, crucindu-se si privindu-ma ca si cand nu as fi copilul ei. Mi-a si zis odata: "Tu cand eu o sa fiu bolnava, n-o sa te atingi de mine..." Eu sper sa nu fie chiar asa." (Alexandra, 25 de ani)

Voua, fiice sau mamici, ce suparari - ale voastre sau facute mamelor - inca va vine greu sa iertati? Daca ati vrea sa impartasiti cu noi propriile... iertari, le asteptam mai jos.  

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Data nașterii bebelușului

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Mihai Bendeac, confesiuni despre relația cu mama sa: „Nu se poate să îți aminteșți numai lucrurile frumoase”
    Mihai Bendeac, confesiuni despre relația cu mama sa: „Nu se poate să îți aminteșți numai lucrurile frumoase”

    Mihai Bendeac este unul dintre cei mai îndrăgiți actori de comedie din România. Face parte din juriul emisiunii „iUmor” și este și unul dintre cei mai...

    Ce a cerut Mădălina Manole pentru copilul ei, înainte să moară: „Poate mă va ierta, mai târziu! Când va fi mare”
    Ce a cerut Mădălina Manole pentru copilul ei, înainte să moară: „Poate mă va ierta, mai târziu! Când va fi mare”

    În urmă cu mai bine de 10 ani, o veste tristă a zguduit România: Mădălina Manole, fata cu părul de foc, a murit. A fost găsită fără suflare, în baia casei, după...

    Primele zile acasă ale bebelușului: tatăl poate face tot ce face mama, mai puțin să alăpteze, este o mama fară sâni
    Primele zile acasă ale bebelușului: tatăl poate face tot ce face mama, mai puțin să alăpteze, este o mama fară sâni

    La 2 zile după naștere, am primit externarea de la medic și în sfârșit puteam pleca acasă. Nu mai aveam răbdare, abia asteptam să petrecem primele zile acasă cu...

    Copilul-minune: La numai 9 ani și-a asistat mama în travaliu și a adus pe lume propria surioară! Fotografiile care au cucerit planeta
    Copilul-minune: La numai 9 ani și-a asistat mama în travaliu și a adus pe lume propria surioară! Fotografiile care au cucerit planeta

    Puține lucruri mai reușesc să ne emoționeze în aceste vremuri destul de dificile. Unul dintre ele este această fotografie cu un băiețel care își asistă mama în...

    Fiica lui Heidi Klum a crescut și o întrece in frumusețe pe mama ei. Cucerește lumea modei la numai 16 ani
    Fiica lui Heidi Klum a crescut și o întrece in frumusețe pe mama ei. Cucerește lumea modei la numai 16 ani

    Are doar 16 ani și cucerește deja lumea modei! Leni Klum, fiica cea mare a supermodelului Heidi Klum, este de o frumusețe izbitoare și, cum era de așteptat, calcă pe urmele mamei sale....

    O mamă a 13 copii naște cvadrupleți la numai 34 de ani
    O mamă a 13 copii naște cvadrupleți la numai 34 de ani

    Cum ar fi să ai 17 copii? Probabil că trebuie să îți deschizi o școală. O femeie casnică a ajuns la acest număr amețitor când a dat naștere la începutul acesti...

    O mamă este batjocorită pentru că ieșit la restaurant la numai 4 zile după ce a născut
    O mamă este batjocorită pentru că ieșit la restaurant la numai 4 zile după ce a născut

    O mămică s-a machiat și a ieșit la restaurant după 4 zile de la nașterea bebelușului ei și a fost aspru criticată!

    Mama tot mamă: cum a reacționat Andreea Esca la scandalul în care a fost implicată fiica ei
    Mama tot mamă: cum a reacționat Andreea Esca la scandalul în care a fost implicată fiica ei

    Alexia Eram, fiica Andreei Esca a trecut prin momente șocante după ce a decis să plece pentru un weekend, la mare, alături de iubitul său Mario Fresh, Lino Golden și încă un...

    © 2022 Qbebe