10 activități de organizare a Crăciunului în care îți poți implica chiar de acum copilul

10 activități de organizare a Crăciunului în care îți poți implica chiar de acum copilul

Alina Nedelcu - Redactor Senior

Perioada ce precede Crăciunul poate fi și mai frumoasă dacă vei petrece mai mult timp alături de copilul tău. Din articolul de mai jos vei afla care sunt activitățile la care puteți participa împreună, astfel încât să vă organizați din timp pentru a-l primi pe Moșul darnic.Vei constata că oricare variante ai alege, ele îi pot fi utile copilului pentru că-i vor stimula dezvoltarea unor abilități, iar pe tine te vor ajuta să retrăiești clipele minunate ale sărbătorilor din copilărie.

Implică-l în diverse activități casnice

Curățenia de Crăciun nu este niciodată ușoară, dar de tine depinde să-l determini și pe cel mic să te ajute. Spre exemplu, primul lucru pe care ar trebui să-l facă este să-și facă ordine în cameră. În funcție de vârsta sa, poate să facă o selecție a jucăriilor pe care nu le mai folosește, dar și printre haine sau rechizite. Cel mai important este să înțeleagă faptul că este și responsabilitatea sa să aibă grijă de propria cameră.
De asemenea, copilul te poate ajuta și în alte activități,precum:
• ștersul prafului
• ștergerea unor obiecte de prin casă
• sortarea rufelor care urmează să fie puse în mașina de spălat
• măturat
• datul cu aspiratorul (dacă este vorba de un copil mai mare)

Ca să-l stimulezi să se implice și în treburi de acest gen, poți să-l determini să se simtă ca și cum toate acestea ar face parte dintr-o joacă. Iată ce ai putea face în acest scop:
• Faceți curat și ascultați muzică- Ce poate fi mai distractiv decât să dansați și pe muzica preferată în timp ce vă faceți treburile! În acest fel, timpul va trece mai ușor și nici nu veți simți că sunteți aproapre gata cu treaba
• Organizați o mică întrecere- De exemplu, setează un cronometru pentru a vedea care dintre voi va strânge mai multe jucării într-un interval de timp
• „Borcanul cu surprize"- Scrie pe niște bilețele niște treburi casnice în care poate fi implicat și copilul și pune-l să tragă la sorți. Vei vedea că va fi mai dornic să se apuce de lucru !

Faceți o selecție și donați anumite lucruri

Învață-ți copilul să fie generos și empatic și îndeamnă-l să dăruiască jucării, haine sau cărți unor alți copii aflați în dificultate. De la selectarea obiectelor până la împachetarea lor și apoi deplasarea până într-un anumit loc pentru a le dona, toate acestea sunt activități ce-l vor ajuta pe copil să înțeleagă faptul că magia Crăciunului nu reiese doar din a primi, ci și din a dărui din toată inima.

Roagă-l să facă o listă cu persoanele pentru care trebuie să faceți rost de cadouri

Oricând poate să-ți scape numele cuiva căruia ar trebui să-i faci un dar de Crăciun. Dacă ai un copil mai mare, roagă-l să facă și el o listă cu cei pe care nu trebuie să-i uitați. Poți să realizezi și tu o listă în paralel și apoi să le confruntați. La final poți fi surprinsă să vezi cât de atent a fost copilul, în timp ce tu ai reușit să omiți câteva persoane!

Confecționați cadouri handmade

Ca să puteți oferi niște cadouri cât mai originale și mai inspirate, nu renunța la ideea de a confecționa unele acasă. Nu uita că poți să-l determini și pe copil să te ajute foarte mult, astfel încât să învețe și el cât de frumos este să dăruiești ceva ce ai pregătit cu mâinile tale.
Alternativele unor daruri handmade sunt nenumărate, de la prăjiturele de Crăciun puse în borcane sau cutii originale, până la șervețele  brodate, ornamente sau tot felul de accesorii (de exemplu, coliere sau brățări).

Pregătiți felicitări de Crăciun handmade

Indiferent cui vor fi dăruite, ele vor fi oricând primite cu plăcere. Pune la îndemâna copilului „recuzita" necesară și îndeamnă-l să-și pună imaginația la lucru. Acest demers va fi util inclusiv pentru redactarea textelor ce vor trebui scrise în felicitările respective.
Chiar și un copil mai mic (sub vârsta de 5 ani) poate să participe la o astfel de activitate, întrucât aceasta îl va stimula să-și dezvolte îndemânarea și să se învețe să se concentreze pe parcursul unei activități.

Ia-l pe copil cu tine când te vei duce să cumperi cadouri

O părere în plus nu strică niciodată, mai ales când este vorba despre niște persoane pentru care îți este mai greu să decizi ce cadou să cumperi. Un copil mai mare (de la 10 ani în sus) te-ar putea ajuta să te hotărăști mai ușor și să faci alegerea potrivită. În plus, este foarte posibil ca el să se descurce mai bine decât tine în cazul în care nu veți găsi la cumpărături exact ce căutați și ar trebui, de pildă, să faceți o comandă online pentru un anumit produs.

Puneți-vă la îndemână obiectele cu care veți decora casa

Înainte de a hotărâ cum să decorați casa în acest an, ar trebui să faceți un plan. În funcție de acesta, copilul te poate ajuta și el să scoateți ornamentele pe care le veți utiliza, astfel încât să vă fie mai ușor. De asemenea, el poate să te determine să te hotărăști mai repede și să scapi de cele pe care știi sigur că nu le vei mai folosi, astfel încât să menții ordinea în locurile de depozitare ale acestora.

Creați-vă propriile decorațiuni de Crăciun handmade

Copilul poate fi cu adevărat fascinat să știe că o parte dintre ornamente au fost create de mânuțele sale. În funcție de vârsta și de abilitățile acestuia, îl poți determina să participe în numeroase feluri la confecționarea unor decorațiuni cu care să vă împodobiți casa. De exemplu, dacă este vorba despre un copil mai mic, acesta poate să participe la pregătirea unor ornamente penru bradul de Crăciun din hârtie sau carton, la sortarea unor mici ornamente, la lipirea unor părți componente ale unui obiect realizat de voi etc. În schimb, un copil mai mare poate să-și pună mai mult în aplicare propriile idei și să realizeze și activități ce presupun mai multă motricitate fină, mai multă atenție și concentrare (precum să coasă niște mărgele, să taie niște piese mici, să aplice niște lipici doar pe anumite locuri etc.).

Mama si fiica ce confectioneaza fulgi de nea de hartie

Citește și: 5 ornamente de Crăciun, confecționate din lucruri comestibile

Lasă-l să te ajute la împachetarea cadourilor

Să ambalezi darurile și să faci etichete cu nume pe ele este o activitate de Crăciun care poate să-ți ia mai mult timp decât îți imaginezi. De aceea, ca să-ți ușurezi munca și să faci economie de timp, nu ezita și îndeamnă-l și pe copil să te ajute. Nu ar trebui să te mire dacă un copil mai mic va fi deosebit de creativ cu ornarea ambalajelor cadourilor sau unul care este mai mare te va uimi când vei vedea ce idei ingenioase are pentru împachetat.

Citește și: 6 idei de ambalaje de cadouri pe care le poti face alaturi de copil

Mergi cu copilul pentru a alege bradul

Alegerea bradului pe care-l visăm este una dintre cele mai agreabile activități legate de pregătirea pentru Crăciun. Mai ales dacă este vorba despre un brad natural, plăcerea este mai mare, cu atât mai mult cu cât știm că acesta ne va umple casa, pentru câteva săptămâni, cu parfumul său minunat.
Mai ales copiii mai măricei (de la 5 ani în sus) vor fi bucuroși să participe și ei la selectarea brăduțului ce le va împodobi casa. Ca să aveți succes în acest demers, ar trebui să ții cont și de sfaturile de mai jos:
• Nu lăsa achiziționarea bradului pe ultima sută de metri- Dacă vei proceda așa, nu numai că vei risca să nu mai găsești ce-ți dorești, dar și prețul poate fi mai mare
• Evită să mergeți să-l alegeți pe întuneric-Există posibilitatea să nu poți vedea bine ceea ce vei cumpăra și acasă să ai parte de o surpriză neplăcută
• Nu cumpărați bradul înainte să știi care este dimensiunea de care ați avea nevoie- Este necesar să faci unele măsurători pe-acasă, iar copilul te poate ajuta și el în acest demers. În caz contrar, poți să îți dai seama abia acasă că ai cumpărat un brad mult prea mare pentru spațiul pe care-l va ocupa
• Un brad care să reziste pentru cât mai mult timp în casă ar trebui să aibă acele cât mai proaspete, iar acestea să nu cadă mult
• Ia în calcul inclusiv forma sa și dimensiunea ramurilor pentru a evita situația ca acesta să nu se încadreze deloc bine într-un spațiu și să fii nevoită să tai multe ramuri

Parinti si copii ce vor sa cumpere un brad de Craciun

Tu în ce activități de pregătire pentru Sărbători îți implici de obicei copilul?

Surse:
www.appletreekids.org, www.giraffe.ie, www.supersavvyme.co.uk, www.wikiho
w.com

Articolul urmator
Cum îți poți ajuta preșcolarul să-și îmbunătățească scrisul de mână acasă
Cum îți poți ajuta preșcolarul să-și îmbunătățească scrisul de mână acasă

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    De la ce vârstă îți poți lăsa copilul singur acasă?
    De la ce vârstă îți poți lăsa copilul singur acasă?

    Una dintre cele mai importante dovezi ale faptului că micuțul tău a dobândit mai multă independență este să constați că îl poți lăsa singur acasă. Înainte de a...

    Chiar dacă acum am o familie și o casă, încă prefer să dormim la părinții mei, de Crăciun
    Chiar dacă acum am o familie și o casă, încă prefer să dormim la părinții mei, de Crăciun

    Printre dorințele pe care ținem să ni le îndeplinim an de an, de Crăciun, se regăsește și aceasta: să putem fi alături de cei dragi. Chiar dacă îți întemeiezi o...

    Îți poti imagina că alăptezi copilul greșit? O mamă a primit de două ori alt copil la naștere
    Îți poti imagina că alăptezi copilul greșit? O mamă a primit de două ori alt copil la naștere

    Uneori viața chiar bate filmul. Poveștile din telenovele cu copii schimbați la naștere par să fie, de fapt, inspirate din realitate. Becky Martin este o mamă care a trecut ca prin...

    25 de moduri originale și de succes prin care îți poți trezi adolescentul
    25 de moduri originale și de succes prin care îți poți trezi adolescentul

    Printre provocările pe care le ai când ești mama unui copil aflat în perioada adolescenței se numără și aceasta: zi de zi trebuie să te „lupți” pentru a-l...

    Cum îți poți ajuta copilul în timpul primei lui răceli. Sfaturi pentru mame începătoare
    Cum îți poți ajuta copilul în timpul primei lui răceli. Sfaturi pentru mame începătoare

    Bebe trece prin prima lui răceală? Nu te speria! Răcelile la nou-născuți sunt frecvente și în majoritatea cazurilor nu reprezintă un motiv de îngrijorare. Mai mult...

    Semne pe care nu le poți trece cu vederea și care îți spun că sunteți suflete pereche
    Semne pe care nu le poți trece cu vederea și care îți spun că sunteți suflete pereche

    Te afli în relația potrivită? Ai șanse să îmbătrânești alături de jumătatea ta? Cum știi că ți-ai găsit sufletul pereche? Ține cont de aceste semne și dacă...

    Tradiții și obiceiuri în Postul Crăciunului! Ce trebuie să faci până în data de 25 decembrie
    Tradiții și obiceiuri în Postul Crăciunului! Ce trebuie să faci până în data de 25 decembrie

    Postul Crăciunului, una din cele mai importante perioade de peste an pentru creștinii ortodocși durează 40 de zile și este foarte permisiv. Când avem voie să consumăm pește și...

    5 moduri în care îți poți amenaja grădina cu flori și piatră
    5 moduri în care îți poți amenaja grădina cu flori și piatră

    Vrei să îți amenajezi grădina, dar duci lipsă de inspirație? Îți prezentăm câteva idei ușor de pus în practică prin care îți poți decora grădina cu...

    © 2024 Qbebe