Beneficiile artei asupra celor mici. Invitație la Art Safari Kids!

Beneficiile artei asupra celor mici. Invitație la Art Safari Kids!

Andrada Popa

Art Safari Kids, locul în care copiii se împrietenesc cu arta, revine toamna aceasta!

Arta este o pasiune care se descoperă și se cultivă în copilărie. Beneficiile ei în viața copiilor sunt nenumărate: de la dezvoltarea creativității și a simțului estetic, a răbdării, până la dezvoltarea emaptiei și a inteligenței emoționale. Vizitele la muzee și expoziții de artă, precum și activitățile creative de orice fel trebuie încurajate de la o vârstă fragedă, spune Ioana Ciocan, Directorul Art Safari București, eveniment care găzduiește anual și un program educațional dedicat copiilor - Art Safari Kids.

Anul acesta, evenimentul, susținut de Primăria Municipiului București, prin Expo Arte, are loc în perioada 27 septembrie - 6 octombrie, la Palatul Oscar Maugsch BCR, din Piața Universității. Timp de 10 zile, copiii sunt încurajați să lase tabletele deoparte și să se dedice artei, în cadrul unor tururi ghidate redesenate pe înțelesul lor și a unor ateliere de creație captivante.

Ioana Ciocan a povestit mai multe, într-un interviu acordat Qbebe.ro, despre ce puteți face cu cel mic în cadrul Art Safari Kids și cum îl puteți încuraja să devină prieten cu arta.

De ce este importantă arta în viața unui copil?

Arta joacă un rol foarte important în viața copilului, contribuind la dezvoltarea lui personală ca adult. Toți copiii sunt mici artiști, iar cu ajutorul artei, îșidezvoltăcreativitatea, răbdarea,empatia, inteligența emoțională, abilitățile de comunicare. La cursurile din cadrul Art Safari Kids învață să vadă și să înțeleagăaltfel lumea înconjurătoare și armoniile naturii și își dezvoltă atenția.

De exemplu, la ediția de anul trecut Art Safari Kids, am avut o activitate fantastică intitulată Art Hunt, inițiată profesoara Angela Achim, de la American International School of Bucharest. În cadrul acestei activități, copiii erau provocați să caute elemente naturale (copaci, flori, munți)în lucrările expuse și, astfel, le priveau cu mai multă atenție și descopereau lucruri în ele pe care la prima vedere nu le vedeau. Este important să construim o cultură a artei la vârste fragede. Exact așa cum construim cultura generală a copilului, cultura cinematografică, muzicală etc. Mai ales că, poate fără să ne dăm seama, suntem înconjurați de artă, de mii de culori și forme.

Cum îi putem stimula pe copii să se îndrăgostească de artă?

În primul rând, prin a le oferi cât mai multe șanse și oportunități să experimenteze, să îi încurajăm să creeze și să îi implicăm în programe și ateliere de creație suficient de interesante care să le capteze interesul. La ArtSafari Kids, avem astfel de ateliere de creație unde poate participa toată familia. Să includem pe lista activităților pe care le facem cu copilul și vizitele la muzee și expoziții, pe lângă vizitele la cinematograf, teatru, înot, balet, pian. Să căutăm să îi oferim acces la o educație care pune preț și pe artă, alături de matematică și limbi străine.

Cum ne dăm seama că cel mic are talent artistic și cum îl cultivăm?

art safari kidsÎn primul rând, ar trebui să fim atenți la dorințele și manifestările creative ale copiilor, pentru a-i putea ajuta să-și descopere și cultive potențialul talent artistic într-un cadru profesionist, dacă acesta este drumul pe care doresc să meargă, sub îndrumarea unui specialist/profesor/coordonator. Pentru că talentul trebuie dublat, ca în orice domeniu, de exercițiu suplimentar, iar acesta se face cel mai bine alături de copii de aceeași vârstă. Uneori, poate cel mic nu dă semne că ar avea un astfel de interes sau talent artistic, iar aici adulții joacă un rol foarte important în a-i introduce pe copii într-un univers creativ, de a le da șansa să experimentezela o vârstă la care chiar au nevoie de îndrumare.

Ce pot găsi copiii la Art Safari Kids?

În primul rând, o invitație către o altă lume, cu povești despre marii pictori, o lume în care creează înconjurați de tablouri, de culori, un loc de joacă altfel, în care arta este tradusă pe înțelesul lor. Am organizat prima oara Art Safari Kids, în 2015, în cadrul ediției de la Garajul Ciclop, unde am avut doar 2 participanți copii. Anul trecut, numărul acestora a crescut la 3000, o creștere fabuloasă care arată cât de mult își doresc părinții să introducă arta în viața copiilor, cât de mult își doresc ca cei mici să aibă parte de o activitate interesantă precum cea oferită de la Art Safari: ateliere de creație, unde nu îi punem la masă și le zicem să deseneze, ci îi plimbăm mai întâi prin expoziție, în cadrul unor tururi ghidate redesenate pe înțelesul lor, unde le arătăm opere de artă adevărate, nu doar opere într-un album. Astfel le stimulăm pofta de a crea.

Art Safari Kids se adresează tuturor copiilor cu vârste între 3 și 12 ani - am stabilit acest prag de vârstă în ideea de a avea o bună comunicare între educatori şi copii, dar acest lucru nu înseamnă că incursiunea în lumea artei nu se poate începe mai devreme. În fapt, copiii intră în contact cu arta încă de la naştere, pentru că arta nu înseamnă numai un tablou sau o sculptură - intră în contact cu forme, cu anumite culori etc.

Care sunt noutățile acestei ediții?

Anul acesta, suntem bucuroși să anunțăm că Art Safari Kids va avea dedicat un spațiu mult mai mare în cadrul Art Safari București, chiar la intrarea în Palatul Oscar Maugsch BCR, lângă Pavilionul Muzeal Tonitza, fiind delimitat pe trei zone distincte, în funcție de grupa de vârstă a copilului. Le oferim, astfel, celor mici experiențe perfect adaptate vârstei lor. Vom avea zilnic ateliere de pictură pe pânză, ateliere de sculptură, ateliere de ilustrație în pasteluri creatate, ateliere de bandă desenată etc., care durează 55 de minute.

Care sunt activitățile preferate ale copiilor la Art Safari Kids?

art safari kidsTururile ghidate sunt extrem de apreciate de cei mici, pentru că ghizii noștri știu să vorbească pe limba lor, le oferă cheia potrivită vârstei în care pot descifra lucrările de artă, se joacă împreună cu ei, descoperind într-un mod distractiv arta românească de patrimoniu. Marii pictori - Luchian, Tonitza, Grigorescu - sunt preferații copiilor. Anul acesta, la Art Safari vom avea și cea mai mare expoziție dedicată marelui pictor Nicolae Tonitza din ultimii 50 de ani, al cărei focus va fi chiar universul copilăriei. Sunt convinsă că va fi o expoziție foarte apreciată de cei mici ar și atelierele de creație în care își pot personaliza obiectele preferate, creându-și singuri lucrări de artă, și atelierele de sculptură și modelaj îi încântă pe copii.

Cum se pot înscrie copiii la atelierele de creație din cadrul Art Safari Kids?

Înscrierea prealabilă la ateliere este obligatorie și se poate face online aici. Tururile ghidate sunt gratuite și chiar încurajăm școlile să participe la aceste tururi în cadrul programului Școala Altfel.

Numește câteva muzee din țară, dar și din străinătate potrivite pentru a fi vizitate de copii.

Recomand cu încredere o vizită la Palatul Culturii din Târgu-Mureș - format din Galeriile de Artă ale Muzeului Județean Mureș, Filarmonica de Stat Tîrgu-Mureș șiBibliotecaJudețeană Mureș - care chiar de curând a primit două stele Michelin! Muzeul de artă din Constanța, Muzeul Județean de Artă Prahova „Ion Ionescu-Quintus" sau Muzeul de Artă din Craiova...toatemerită o vizită! La Londra, în listaf avoritelor mele este Muzeul de Științe Naturale și din Copenhaga, Experimentarium!

 

Articolul urmator
Studiu: tonul vocii profesorilor poate avea efecte negative asupra dezvoltării copilului
Studiu: tonul vocii profesorilor poate avea efecte negative asupra dezvoltării copilului

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Vacanță în compania artei: Art Safari oferă ateliere gratuite pentru copii în perioada 27-29 octombrie
    Vacanță în compania artei: Art Safari oferă ateliere gratuite pentru copii în perioada 27-29 octombrie

    Toți copiii pasionați de artă cu vârste între 6 și 12 ani participă gratuit la atelierele organizate de Art Safari timp de 3 zile, în perioada 27-29 octombrie,...

    Art Safari Kids, evenimentul preferat al copiilor de vara aceasta! 8 activități pe care le pot face aici micii artiști
    Art Safari Kids, evenimentul preferat al copiilor de vara aceasta! 8 activități pe care le pot face aici micii artiști

    Vara aceasta se numără micii artiști, la Art Safari Kids!Ateliere de creație variate, artă adevărată, tururi ghidate pe înțelesul lor - sunt doar câteva dintre surprizele...

    Art Safari va fi deschis pe 1 Iunie, de Ziua Copilului! Toți copiii au intrare gratuită
    Art Safari va fi deschis pe 1 Iunie, de Ziua Copilului! Toți copiii au intrare gratuită

    Art Safari va fi deschis special de 1 Iunie și lansează Family Ticket, un bilet pentru întreaga familie. În această zi, toți copiii au acces gratuit la cel mai mare eveniment...

    Art Safari și Muzeul Antipa fac schimb de exponate pentru o săptămână și găzduiesc expoziții temporare simultane
    Art Safari și Muzeul Antipa fac schimb de exponate pentru o săptămână și găzduiesc expoziții temporare simultane

    Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” aduce exponate-vedetă la Art Safari, în Palatul Dacia-România, din strada Lipscani nr. 18-20, iar Art Safari...

    Art Safari face schimb de exponate cu Muzeul Tehnic, găzduind expoziții simultane, timp de 2 săptămâni
    Art Safari face schimb de exponate cu Muzeul Tehnic, găzduind expoziții simultane, timp de 2 săptămâni

    Art Safari, cel mai amplu eveniment dedicat artei din România, anunță un nou parteneriat cu un muzeu național, după ce recent a găzduit Săptămâna Antipa. De data aceasta,...

    8 activități de art terapie pentru eliberarea stresului la copii
    8 activități de art terapie pentru eliberarea stresului la copii

    Așa cum indică și numele, art terapia îmbină psihoterapia cu activitățile artistice. Benefică pentru copii, dar și pentru adulți, art terapia este o formă de explorare a...

    A ignorat scrisorile mamei ani la rând, până când a primit o invitație la înmormântarea ei
    A ignorat scrisorile mamei ani la rând, până când a primit o invitație la înmormântarea ei

    Charlie nu prea mai ținea legătura cu mama lui. I se părea plictisitor să citească toate scrisorile pe care aceasta i le trimitea. Într-o zi, a decis că nu mai vrea să le...

    © 2024 Qbebe