36 de scuze pe care le folosesc copiii ca să nu doarmă

36 de scuze pe care le folosesc copiii ca să nu doarmă

Irina Olteanu - Redactor Senior

Cu toții am trecut, cel puțin o dată, prin experiența, sau mai bine zis provocarea, de a avea alături un copil care nu vrea/nu poate dormi. Iar în apărarea sa, apar o mulțime de motive menite să justifice insomnia. Vă propunem să facem haz de necaz și să citim împreună o serie de scuze folosite de cei mici pentru a evita sau a amâna ora culcării.

Ne așteptăm, evident, odată cu venirea pe lume a unui bebeluș, că vor urma o serie de nopți fără somn. Vor fi o mulțime de nopți în care copilul va trebui hrănit, legănat, așadar trezitul în toiul nopții se va transforma într-un "inconvenient" de rutină. Lipsa somnului îți afectează mintea într-un mod pe care nu ți-l poți imagina atunci când nu ai copii. Te bucuri la ideea că odată ce cresc, bebelușii devin copii, iar nopțile fără somn vor face parte din trecut.

Sunt mulți părinți care încearcă să pună bazele unei rutine de culcare care, de altfel, funcționează destul de bine până la o anumită vârstă. La un moment dat, însă, nu mai reușești să îi ții sub control pe cei mici care ajung să refuze cu înverșunare orice încercare de a-i culca. Se deschid ușile, jucăriile sar pe podea, iar copiii, evident, nu mai sunt interesați să doarmă. Serile și nopțile tale ajung o serie de drumuri du-te vino pentru a-i introduce în pat și pentru a asculta următoarea scuză de pe listă invocată de cei mici pentru a nu dormi.

Pentru că știm că cei mici sunt maeștri când vine vorba de spus lucruri amuzante din când în când și de depistarea unor scuze care de care mai interesante, ți le prezentăm și ție în continuare.

scuze pe care le folosesc copiii ca sa nu doarma

Scuzele pe care le folosesc copiii ca să nu doarmă

Iată o serie de scuze folosite de copii ca să nu doarmă, alături de răspunsurile, evident, plictisite ale părinților:
1. Am nevoie la toaletă. Chiar dacă te-am întrebat nu mai puțin de 3 ori înainte de a te culca. Mai exact în urmă cu 2 minute. Și ai spus că nu ai nevoie.
2. Mi-e sete. Dar abia ai băut ceva înainte să te dai jos din pat. Este imposibil să-ți fie sete. Dar mi-e sete...
3. Am avut un coșmar. Nu ai apucat nici măcar să îți închizi ochii, cum ai putea să ai un coșmar?! Dar era unul într-adevăr îngrozitor... (și încep să curgă lacrimi)
4. Vreau un pupic și o îmbrățișare! Ți-am dat un pupic și o îmbrățișare când te-am culcat, încă un rând când ai fost la toaletă și unul când ai venit mai devreme la mine. Nu, mai vreau unul.
5. Am ceva foarte important să îți spun. Întotdeauna ai ceva extrem de important să îmi spui, poate aștepta până mâine dimineață. Nu, este extra-mega important.
6. Vreau doar să stăm puțin de vorbă, câteva minute. Am avut parte de o discuție mai devreme, putem să mai vorbim mâine dimineață.
7. Nu mi-am făcut tema. Tema ta trebuie predată joi și astăzi este duminică, prin urmare o vei face în decursul săptămânii viitoare.
8. Trebuie să-mi termin de colorat planșa. Te referi cumva la planșa care a stat pe masă neatinsă de ieri dimineață?

scuze pe care le folosesc copiii ca sa nu doarma
9. Am nevoie de pluș? Unde este? Nu știu? Unde l-ai lăsat ultima data? În bucătărie. Tati aduce plușul în dormitorul copilului.
10. Nu pot dormi fără mașinuța/păpușa cea nouă. Și fără aceea, dar și aceea, de fapt întrega cutie de mașinuțe/păpuși. Pe toate le iubesc la fel de mult.
11. Sunt prea mult mașinuțe/păpuși la mine în pat.... De ce le-ai pus în pat de la bun început? Nu le-am pus, dar s-au ascuns sub perna mea.
12. Nu am terminat să îi spun povestea de culcare ursulețului/poneiului de pluș (este vorba despre vreo 22 de povești). O vei termina mâine, acum ursuleții/poneii sunt obosiți, iar tu îi împiedici să doarmă.
13. Am nevoie să fac treaba mare la toaletă. Ai fost deja astăzi de patru ori...
14. Trebuie să mă spăl pe față. Te-ai spălat pe față când ai fost la baie să te speli pe dinți. Trebuie să mă spăl pe față din nou.
15. Am uitat să îți spun ceva. Ce anume? Nu-mi pot aminti. Așteaptă un minut să mă gândesc.
16. Vreau să fie deschisă lumina de veghe, nu pot să-mi văd camera. Este noapte, nu ai niciun motiv să îți vezi camera.
17. Vreau lumina închisă. O vrei deschisă sau închisă? Hotărăște-te.
18. Îmi curge nasul. Ia un șervețel și fugi la culcare.
19. Vreau să citesc o carte. Este extrem de târziu, o vei citi mâine dimineață.
20. Dar nu este întuneric afară, așa că nu este ora de culcare...Este vară, soarele apune mai târziu vara, dar nu este valabil și pentru tine.
21. Am uitat să îl îmbrățișez pe tati. Ba da, l-ai îmbrățișat.
22. Ușa mea nu este bine închisă. Din cauză că ai deschis-o.
23. Nu sunt obosit. Din cauza asta caști din 10 în 10 secunde?
24. Cearșaful de la plapumă este pus invers.
25. Plapuma nu mă acoperă bine.
26. Cum se face că tu nu trebuie să mergi la culcare? Pentru că eu sunt adult și nu am nevoie de atât de mult somn ca tine ca să cresc. Tati înseamnă că a dormit foarte mult când era de vârsta mea...
27. Am uitat să îți dau un bilet de la doamna educatoare/învățătoare. Nu este nicio problemă, mi-l dai mâine dimineață.
28. Am încercat, pur și simplu nu pot dormi. Ba da, poți, închide ochii. Nu, nu funcționează.
29. Bluza de la pijama îmi dă mâncărimi. Ia una nouă și du-te la culcare.
30. Dar este seară de familie. Da, ai stat treaz jucând jocuri până acum 10 minute, iar acum a venit momentul să te culci.
31. Dar nu este zi de școală. Și ai stat deja mai mult decât de obicei. Dar vreau o gustare.
32. Vreau să mă joc afară. Ai fost afară toată ziua, poți ieși din nou mâine.
33. Mașinuțele/păpușile s-au ascuns la mine în pat. Sunt sigură că asta au făcut.
34. Am uitat să îi dau un pupic lui tati. Ai încercat asta deja. Nu, era vorba de o îmbrățișare.
35. Dar pijamaua mea nu se asortează. Este pur și simplu o pijama, nu contează dacă se asortează sau nu. Da, dar nu pot dormi dacă nu se asortează.
36. Dar suntem în vacanța de vară. Și vei fi în vacanță și mâine.

Cei mici sunt experți în tactica manipulării și pot apela de asemenea la pretexte legate de vestimentație, precum mi-e cald sau mi-e frig, ce implică schimbarea hainelor pe care le poartă de cele mai multe ori, precum și la diverse afecțiuni începând de la leziuni minore pentru care au nevoie de un leucoplast, până la gripă sau boli mult mai grave, știind prea bine că părinții reacționează întotdeauna cu îngrijorare.
Lista poate continua, desigur, întinzându-se la nesfârșit. Voi ce scuze ați auzit de la cei mici când nu doreau să doarmă?

Citește și: Noapte buna, mami! Solutii pentru un somn usor 

Surse:
www.huffingtonpost.com; www.babble.com; www.mommynearest.com

Articolul urmator
Mi-am pedepsit fiica de 16 ani și am lăsat-o să doarmă în curte. Am exagerat?
Mi-am pedepsit fiica de 16 ani și am lăsat-o să doarmă în curte. Am exagerat?

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    9 situații pentru care o mamă nu trebuie să-și ceară niciodată scuze
    9 situații pentru care o mamă nu trebuie să-și ceară niciodată scuze

    Indiferent de vârsta pe care o are copilul tău, ești în atenția celor din jur, fie că aceștia sunt părinți, fie că nu. De aceea, pe lângă aprecierile pe care le...

    Lista amuzantă a unui soț cu motivele pentru care a cerut scuze soției sale
    Lista amuzantă a unui soț cu motivele pentru care a cerut scuze soției sale

    Un bărbat a devenit popular în mediul online după ce a postat mai multe videoclipuri în care enumeră motivele pentru care își cere scuze soției sale.

    De ce nu folosesc și nu voi folosi vreodată crema de soare pentru copiii mei
    De ce nu folosesc și nu voi folosi vreodată crema de soare pentru copiii mei

    În timp ce majoritatea părinților nici nu concep să își lase copiii să se joace în soare fără să le aplice pe piele creme cu cel mai ridicat factor de protecție...

    Momentul în care Dalai Lama sărută un băiețel pe buze. Acesta nu a fost singurul gest nepotrivit pentru care și-a cerut scuze
    Momentul în care Dalai Lama sărută un băiețel pe buze. Acesta nu a fost singurul gest nepotrivit pentru care și-a cerut scuze

    Liderul spiritual Dalai Lama și-a cerut scuze public după ce a sărutat un băiețel pe gură și apoi l-a rugat să-i „sugă limba”. Momentul a avut loc la un eveniment public...

    Mi-am jurat că eu nu o să-mi las copiii să doarmă în pat cu mine. Cât am putut să mă înșel!
    Mi-am jurat că eu nu o să-mi las copiii să doarmă în pat cu mine. Cât am putut să mă înșel!

    Înainte să devin mamă aveam în cap o lista foarte clară de lucruri pe care nu le-aș face niciodată că părinte: nu îmi voi lăsa copiii să se joace pe tabletă, nu...

    Mă săturasem să dorm cu fiica mea, apoi am aflat motivul terifiant pentru care nu voia să doarmă singură
    Mă săturasem să dorm cu fiica mea, apoi am aflat motivul terifiant pentru care nu voia să doarmă singură

    Printre obiectivele majore pe care le ai pentru primii ani de viață ai copilului tău este și să-l obișnuiești să doarmă singur. Cum să reacționezi însă când micuțul...

    Noul truc care îți face copilul să doarmă toată noaptea. Ai auzit de cearceaful senzorial?
    Noul truc care îți face copilul să doarmă toată noaptea. Ai auzit de cearceaful senzorial?

    Odată ce devii mamă, printre cele mai importante obiective ale tale se regăsește și acesta: să te asiguri că micuțul tău are parte de un somn odihnitor. Întrucât știi...

    Copilul preadolescent încă vrea să doarmă cu voi? Ce e de făcut
    Copilul preadolescent încă vrea să doarmă cu voi? Ce e de făcut

    Fiecare familie are propriile reguli atunci când vine vorba de dormit. Unii copii dorm cu părinții mai mult decât ar fi ideal. În cazul în care copilul e deja...

    © 2024 Qbebe