6 soluții pentru calmarea durerilor din timpul erupției dentare

6 soluții pentru calmarea durerilor din timpul erupției dentare

Alina Nedelcu - Redactor Senior

Erupția dentară face parte și ea dintre marile provocări cu care te vei confrunta în primii ani de viață ai copilului tău. Pentru a ști cât mai bine cum să te descurci în perioadele de erupție dentară, parcurge cu atenție și articolul de mai jos, din care vei afla despre câteva soluții la îndemână, care-l vor ajuta pe micuțul tău să-și recapete mai ușor starea de bine.

Erupția dentară - ce trebuie să știi

Momentul în care debutează aceasta diferă de la copil la copil. În general însă, primii dinți erup în jurul vârstei de 6 luni: este vorba despre cei doi incisivi din partea de jos, din mijloc. După aceea, apar dinții incisivi din partea superioară a gurii.
Alți dinți vor erupe ulterior, în perechi (pe fiecare parte a maxilarului superior și inferior), astfel că primii 20 de dinți vor apărea până când copilul ajunge la 2 ani și jumătate-3 ani.

Odată ce copilul are în jurul vârstei de 4 ani, oasele maxilarului și oasele faciale se dezvoltă tot mai mult, creând spații între primii dinți. Este un proces firesc, menit să asigure spațiul necesar pentru creșterea dinților permanenți.
Când copilul are între 6 și 12 ani, va avea atât primii dinți, cât și dinți permanenți.

Alte detalii care țin de erupția dentară:
• Fetele preced băieții când este vorba despre apariția primilor dinți
• Dinții de jos erup înaintea celor de sus
• S-a observat că, de regulă, la fiecare 6 luni, vor apărea câte 4 dinți
• Primii dinți ai copilului sunt mai mici și mai albi decât dinții permanenți

Erupția dentară - simptome

Manifestările erupției dentare nu sunt la fel la toți bebelușii. Ele se referă la:
• Gingii inflamate și sensibile
• Bebelușul este iritabil și greu de calmat

Mama ingrijorata si bebelus in timpul eruptiei dentare

• Temperatura corpului crește ușor (la aproximativ 37, 2)
• Apare salivația excesivă
• Bebelusul dorește să mestece lucruri tari
• Există o diminuare a apetitului
• Bebelușul nu mai doarme bine
• Bebelușul simte nevoia să își frece zona obrajilor sau urechile de diverse suprafețe
• Bebelușul se trage de urechi (pentru că durerile din gingii sunt resimțite și în urechi)

Aceste simptome survin cam cu 4 zile înainte ca dinții să erupă și se extind și după apariția lor (cam încă 3 zile). Cu toate acestea, manifestări precum diminuarea apetitului, alterarea somnului, salivația excesivă, sunt mai vizibile chiar în ziua în care are loc erupția sau cu o zi-două înainte de ea.

Erupția dentară - când te adresezi medicului

Chiar dacă erupția dentară este dureroasă, nu înseamnă că este neapărat nevoie să îți duci bebelușul la medic. Solicitarea sprijinului acestuia este necesară dacă intervin:
• diareea
• voma
febra mare (de peste 38)
• erupții pe corp
• tusea sau congestia nazală
Oricare dintre aceste simptome nu au legătură cu erupția dentară, ci cu alte afecțiuni.

De asemenea, ar trebui să consulți un pediatru dacă vei sesiza, pe gingiile bebelușului, mici hematoame (acumulări de sânge închistat). Acestea poartă numele de hematoame de erupție dentară, apar din cauza presiunii provenite de la dinți, care apasă pe gingii și ar trebui să se vindece de la sine. Vizita la medic îți va confirma dacă este sau nu este într-adevăr vorba despre așa ceva.

Uneori, se poate întâmpla ca hematoamele să se inflameze și să capete aspectul unui abces, în urma acumulării de fluid. În această situație, adresează-te unui medic dentist, care poate să decidă să efectueze un mic drenaj.

Cum îți ajuți bebelușul să treacă mai ușor peste erupția dentară

Pentru ca bebelușul să depășească mai bine stările neplăcute care însoțesc erupția dentară, ia și măsurile enumerate mai jos:
Masează-i gingiile
Ca să-i faci un masaj de efect, procedează astfel:
• Folosește-ți degetul arătător și înfășoară-l într-o cârpă moale, curată.
• Masează cu cârpa gingiile bebelușului, timp de câteva secunde. Chiar dacă acesta va protesta la început, presiunea creată în timpul masajului îi va mai alina din durere și se va mai liniști
• Masează și zona din jurul maxilarului bebelușului, la exterior, folosind mișcări ușoare, circulare

Schimbă pozițiile de alăptare
Medicii atrag atenția asupra următorului aspect: alăptatul este unul dintre cele mai eficiente remedii în caz de erupție dentară.
Cel mai mult îl vei ajuta pe bebeluș dacă îi vei da să sugă în poziții diferite, până când o va găsi pe cea care îl poate determina să se simtă mai bine. De asemenea, este ideal ca înainte de fiecare sesiune de alăptare să-i faci și un masaj al gingiilor.

Multi- Mam BabyDent Apelează la un gel special pentru ameliorarea durerilor
Ideale sunt gelurile realizate din ingrediente cât mai naturale, fără zahăr, coloranți, conservanți sau alcool. Dintre acestea face parte și Multi-Mam BabyDent.
Gelul este ideal pentru calmarea durerii și reducerea inflamației, având efect bio-adeziv, prin care se va realiza un strat moale, liniștitor asupra gingiilor afectate.

Multi-Mam BabyDent se distinge prin prezența 2QR-complex (substanță naturală derivată din plante, ce constă în molecule bioactive numite polizaharide), care neutralizează bacteriile dăunatoare, diminuează inflamația într-un mod sigur și natural și reduce hipersalivația.

Produsul nu conține analgezice, poate fi utilizat în același timp cu alte medicamente și se administrează astfel:
• Se aplică gelul pe gingiile sensibile ori de cate ori efectul calmant este dorit
• Masează gelul pe gingii cu degetul curat sau cu o periuță de dinți moale
Pentru un efect optim, se recomandă ca după aplicare copilul să nu primească alimente sau băuturi.

Achiziționează inele de dentiție
Acestea îl ajută pe bebeluș să mestece pentru a suporta mai ușor disconfortul și îl vor distrage de la durere.
Pentru ca micuțul tău să fie oricând în siguranță când îi vei pune la dispoziție un inel de dentiție, va trebui ca în primul rând să ții cont despre instrucțiunile de pe ambalaj. În același timp, ai în vedere și următoarele sfaturi:
• Nu ține inelul de dentiție în congelator, întrucât gingiile ar avea de suferit din această cauză
• Nu lega inelul de o panglică pe care o vei pune în jurul gâtului bebelușului, întrucât există pericolul de strangulare
• Evită inelele umplute cu lichide, care s-ar putea scurge oricând
• Nu îl lăsa pe bebeluș singur când este cu inelul de dentiție, în condițiile în care poate exista și pericolul să se înece din cauza unor piese mici din structura sa

Dacă bebelușul a început deja să se familiarizeze cu procesul de diversificare a alimentației, dă-i să mestece ceva rece
Inflamația și durerile gingivale din perioada erupției dentare se pot ameliora și datorită unor alimente reci. Spre exemplu, îi poți da bebelușului să mestece cubulețe de mango, de măr, de morcov sau chiar sos de mere.

Dă-i biscuiți din făină arorut
Făina arorut, obținută din planta numită Maranta, are un conținut redus de amidon. În plus, nu declanșează alergii și este bine tolerată de bebeluși. Iată de ce va fi o idee bună să-i dai bebelușului, când suferă din cauza erupției dentare, să mestece biscuiți din acest tip de făină.

Biscuiti din faina arorut

Nu uita că gelurile pe bază de benzocaină, utilizate și pentru calmarea durerilor gingivale, sunt periculoase pentru copil, la fel ca orice medicament pe care i-l vei da fără a avea recomandarea medicului pediatru.
În cazul în care copilul are dureri foarte severe în timpul erupției dentare, medicul poate să-ți recomande, pe durată scurtă, să-i administrezi medicamente pe bază de ibuprofen sau de acetaminofen. Cere-i întotdeauna sfatul când te gândești să-i dai un anumit medicament copilului!

Citește și: Eruptia dintilor: povesti si povete de mamici

Surse:
www.babycenter.com, www.emedicinehealth.com, www.whattoexpect.com,www.webmd.com

MagazinVavianPharma.ro    

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    O femeie a vrut să facă histerectomie pentru a pune capăt durerilor, dar medicii au refuzat procedura. „Au spus că sunt prea tânără”
    O femeie a vrut să facă histerectomie pentru a pune capăt durerilor, dar medicii au refuzat procedura. „Au spus că sunt prea tânără”

    În anumite cazuri, când diverse tratamente nu dau rezultatele așteptate și pacientele se confruntă în continuare cu dureri insuportabile, medicii recomandă...

    Povestea bebelușului care a supraviețuit în ruinele din timpul cutremurelor din Siria, atașat de cordonul ombilical al mamei
    Povestea bebelușului care a supraviețuit în ruinele din timpul cutremurelor din Siria, atașat de cordonul ombilical al mamei

    Ea este Afraa, bebelușul care s-a născut sub ruinele cutremurului din Siria, scoasă de sub dărâmături cât încă era atașată de cordonul ombilical al mamei sale....

    Un medic din Mehedinți acuzat că a tăiat pe cap un nou-născut în timpul operației de cezariană
    Un medic din Mehedinți acuzat că a tăiat pe cap un nou-născut în timpul operației de cezariană

    Un medic din Drobeta Turnu Severin este acuzat de o pacientă că în timpul operației de cezariană i-a tăiat pe cap copilul. Mama a observat abia a doua zi că nou-născutul avea o...

    Susține imunitatea cu soluții eficiente și inovatoare
    Susține imunitatea cu soluții eficiente și inovatoare

    Un sistem imunitar puternic care să ne țină cât mai mult departe de răceli în sezonul rece sau să ne ajute să ne recuperăm mai ușor atunci când apar diverse...

    Cuvintele soțului meu din timpul travaliului m-au schimbat complet ca mamă
    Cuvintele soțului meu din timpul travaliului m-au schimbat complet ca mamă

    „Nu se dă niciun trofeu, Ashley!” A fost cel mai bun lucru pe care soțul meu mi l-a spus în sala de nașteri. Acele cuvinte mi-au schimbat total percepția asupra vieții...

    Cum vorbim cu fetițele despre igiena din timpul menstruației la școală
    Cum vorbim cu fetițele despre igiena din timpul menstruației la școală

    Trăim într-o perioadă în care subiecte care odinioară erau tabu, încep să devină unele obișnuite, despre care putem vorbi deschis. Cel puțin, suntem pe acel drum,...

    Un elev din Bacău a fost sărbătorit în timpul orelor cu șampanie și lăutari. Mama copilului a vrut să-i facă o surpriză
    Un elev din Bacău a fost sărbătorit în timpul orelor cu șampanie și lăutari. Mama copilului a vrut să-i facă o surpriză

    Părinții unui elev din Bacău i-au făcut fiului lor o surpriză mai…inedită. A venit o cântăreață de muzică populară și i-a cântat, iar la final, a scos o...

    Am rămas însărcinată la 13 ani și oamenii din online mi-au spus că merit să mor în timpul travaliului
    Am rămas însărcinată la 13 ani și oamenii din online mi-au spus că merit să mor în timpul travaliului

    Să faci față unei sarcini și bullying-ului celor din jur încă din perioada adolescenței este o experiență plină de provocări. Prin așa ceva a trecut o adolescentă de 13...

    © 2024 Qbebe