12 cele mai frecvente întrebări despre coronavirus cu răspunsuri de la medici

12 cele mai frecvente întrebări despre coronavirus cu răspunsuri de la medici

Irina Olteanu - Redactor Senior

Epidemia de coronavirus a venit însoțită de multe necunoscute, începând de la modul de manifestare a simptomelor și până la rolul pe care îl joacă dezinfectarea produselor alimentare în prevenirea bolii. Află în continuare ce au răspuns medicii la cele mai arzătoare întrebări.

1. Cât timp este necesar să păstrăm distanța socială?

Doctor Celine Gounder, specialist în boli infecțioase în cadrul Centrului Medical Bellevue, este de părere că va fi necesară distanțarea timp de câteva luni. Însă este posibil să fie nevoie să reiei această măsură de siguranță, deoarece epidemia ar putea apărea în valuri. Conform unei cercetări realizate de Colegiul Imperial din Marea Britanie, trebuie să institui acest tip de măsuri timp de 5 luni, extrem de viguros, iar apoi s-ar putea să te poți relaxa o perioadă. Apoi din nou vor fi necesare când vor apărea cazuri noi. Însă analizăm constant măsurile care se impun, chiar după o perioadă de 5 luni de distanțare socială strict, pentru a scădea numărul de cazuri până la conceperea unui vaccin. Conform specialiștilor, va dura cel puțin un an până la un vaccin disponibil public, însă între timp trebuie evitate zonele aglomerate și păstrarea distanței de 2m de alte persoane.

2. Dacă virusul poate fi transmis fără a exista simptome, cum îți poți da seama cine este infectat și cine nu este?

Doctor James Phillips, șef de medicină a dezastrului și operațională din cadrul Spitalului Universității George Washington, spune că nu poți să îți dai seama. Există multe deficiențe în ceea ce privește procesul de testare, prin urmare există o singură modalitate prin care ne putem asigura că nu transmitem virusul și că nici noi nu îl contractăm. Trebuie să începem să tratăm fiecare persoană ca și cum ar fi bolnavă. Și restul trebuie să ne trateze ca și cum am fi bolnavi, apărând distanțarea socială. Deoarece până la testarea efectivă nu putem ști cine este bolnav și nici nu suntem siguri când încep să îl transmită și altora. De aceea este atât de important să eviți zonele aglomerate, să rămâi la cel puțin 2 m de ceilalți, să îți speli/dezinfectezi mâinile și să nu îți mai atingi fața.

3. Cum poate transmite cineva coronavirusul când este asimptomatic? Dacă nu strănută sau tușește, cum poate infecta alte persoane?

Este ușor pentru persoanele asimptomatice cu coronavirus să transmită boala, susține Dr.Anne Rimoin, profesor de epidemiologie în cadrul Școlii de Sănătate Publică UCLA. Atunci când vorbești, cu siguranță elimini particule de salivă, te freci la nas, îți atingi gura, îți freci ochiii. Iar apoi atingi alte suprafețe și vei răspândi virusul dacă ești infectat și asimptomatic. Medicii subliniază că cel mai bun mod de a preveni contaminarea cu coronavirus este să nu porți mască de protecție deoarece poate cauza mai mult rău decât bine, în schimb este indicat să te speli pe mâini frecvent cu apă și săpun cel puțin 20 secunde și să nu îți mai atingi fața cu mâna.

4. Sunt copiii expuși unui risc mai mare?

Doctor Sanjay Gupta susține că persoanele mai tinere, din fericire, par să fie protejate într-o anumită măsură de a dezvolta o formă gravă a bolii, însă nu se cunoaște motivul exact. Deși copiii pot să prezinte simptome ușoare sau chiar absente asociate coronavirusului, pot să continue să îmbolnăvească pe alții. Astfel, pot să transporte virusul în corp și pot transmite mai departe, reprezentând o sursă de infecție. Ca și restul persoanelor, și copiii trebuie trebuie să își spele mâinile frecvent timp de cel puțin 20 de secunde, să stea la cel puțin 2 m distanță de persoanele care tușesc sau strănută și să nu atingă fața cu mâna.

copiii sunt expusi coronavirusului

5. Ar trebui să îmi dezinfectez cumpărăturile? Dacă da, în ce mod?

Doctor Celine Gounder, medic specialist în boli infecțioase în cadrul Centrului Medical Bellevue, sugerează curățarea suprafețelor externe ale alimentelor conservate sau ambalate. Ar trebui să spălați legumele și carnea în orice caz. Săpunul și apa sunt suficiente. Dar cred că dacă te asiguri că îți dezinfectezi mâinile apoi, dacă le speli după ce despachetezi cumpărăturile, este un alt pas important.

6. Ar trebui să evit transportul public?

Dr. Robert Gershon, profespr de epidemiologie în cadrul Școlii de Sănătate Publică a Universității New York este de părere că dacă te bazezi pe transportul public, trebuie să fii atent. Dacă ești bolnav sau trăiești într-o regiune unde a fost raportat un focar de infecție, trebuie să eviți. Transportul public crește riscul de expunere la coronavirus. Atunci când mergi cu autobuzul sau cu metroul, strănută sau tușește în cot. Folosește un șervețel pentru a te ține de bare. Evită să îți atingi fața când mergi cu mijlocul de transport în comun și folosește după un dezinfectant de mâini, dacă nu poți să te speli pe mâini cu apă și săpun. Este indicat să optezi pentru un autovehicul mai puțin aglomerat deoarece nu vei putea menține o distanță sigură față de restul călătorilor. Dacă suferi de o boală cronică, caută un mijloc alternativ de transport.

7. Care este valoarea unui test pentru coronavirus, dacă nu există în prezent niciun tratament?

Jason Christie, șef de medicină pulmonară în cadrul Penn Medicine, este de părere că este importantă testarea deoarece există multe motive pentru care o persoană ar căuta îngrijire medicală pentru simptomele pe care le prezintă, iar excluderea coronavirusului este utilă în distingerea de alte boli. Cea mai mare problemă este că nu avem un test rapid și de încredere în prezent. În lipsa sa, trebuie să fim inteligenți și să folosim testele pentru persoanele care au cea mai mare nevoie. Prin urmare, nu trebuie să ieși să fii testat decât dacă ești bolnav. Testarea ajută de asemenea personalul din sănătate să înțeleagă ce prevalență are virusul și cât de contagios este.

8. Este avantajos pentru o persoană tânără și sănătoasă să se contamineze cu coronavirus pentru a dezvolta imunitate?

Doctor Peter Hotez, decan al Școlii Naționale de Medicină Tropică din Colegiul de Medicină Baylor, este de părere că nu este o idee bună. Deși un anticorp protector este generat la persoanele infectate, oamenii de știință nu sunt siguri încă dacă imunitatea va rezista o perioadă scurtă de timp, mai mulți ani sau întreaga viață. Unii susțin că posibilitatea de reinfectare este extrem de probabilă. În plus, există rapoarte care arată că toate categoriile de vârstă se confruntă cu complicații în starea de sănătate. Nu în ultimul rând, este important să eviți contractarea și răspândirea virusului. Deși tinerii nu sunt expuși unui risc ridicat, sunt purtători pentru cei care sunt mai vulnerabili, precum vârstinici și cei cu boli cronice, având potențial de transmitere.

persoană tânără și sănătoasă să se contamineze cu coronavirus

9. Cât de repede după expunerea la coronavirus vei fi testat pozitiv?

Nu există încă date specifice la această întrebare, spune Gregory Poland, director al Grupului de Cercetare Vaccinală din Mayo Clinic. Cu toate acestea, știm că o persoană infectată poate începe să prezinte simptome în orice interval dintre o zi și 14 zile după contractarea virusului, cel mai frecvent fiind vorba de 5 zile. Proliferarea virală maximă apare în timpul primelor 5 zile după debutul simptomelor. Cred că în decurs de câteva zile de la expunerea inițiată acești pacienți încep să transmită mai departe virusul.

10. Poate fi o persoană testată mai mult de o dată? Dacă nu sunt retastate, cum putem ști cu precizie câte persoane au virusul?

Doctor Daniel Havlichek, specialit în boli infecțioase și șef al Diviziei de Boli Infecțioase din cadrul Colegiului de Medicină Umană al Universității Statului Michigan, spune că epidemia va continua mai multe săptămâni/luni, iar oamenii vor și reexpuși în decursul timpului, în special personalul din sănătate, iar retestarea poate fi potrivită în unele situații. Testarea negativă o dată este de ajutor, dar oamenii trebuie să fie precauți.

11. Dacă ne izolăm și coronavirusul revine după un timp, iar un vaccin nu a apărut încă, nu suntem contraproductivi? De ce nu îi izolăm pe cei cu risc ridicat în loc să închidem întreaga infrastructură?

Doctor Daniel Havlichek, specialist în boli infecțioase și șef al Diviziei de Boli Infecțioase din cadrul Colegiului de Medicină Umană al Universității Statului Michigan, spune că anticorpii au nevoie de mai multe săptămâni sau chiar luni să se dezvolte și nu toți sunt protectori. De exemplu, persoanele cu anticorpi HIV sau hepatită C nu sunt protejați. Unele vaccinuri au nevoie de părți diferite ale sistemului imunitar pentru protecție. Dezvoltarea vaccinului este o știință complexă și oarecum inexactă pentru Covid-19. Cred că deciziile de izolare au fost bazate pe date semnificative preluate la nivel național și internațional în pralabil. Virusul este extrem de ușor transmisibil și suspectez că statele care au încercat izolare secțională nu s-au descurcat bine.

12. Este coronavirusul mai mult sau mai puțin contagios decât gripa sau alte boli respiratorii virale?

Covid-19 pare să fie mai contagios, spune William Schaffner, profesor în divizia de boli infecțioase în cadrul Centrului Medical al Universității Vanderbilt. Măsura folosită de specialiști este R0 - număr de reproducere de bază, o estimare a numărului de persoane sănătoase care poate fi infectat de o persoană contagioasă. Acest număr este estimat pentru coronavirus drept 2.6, ceea ce este mult. Prin comparație, pentru gripă numărul este situat între 1.2 și 1.8.

Surse: https://edition.cnn.com,https://eu.usatoday.com,www.cbsnews.com,www.bridgemi.com,www.wsj.com

Articolul urmator
Cauzele dezvoltării sindromului de intestin iritabil la copii
Cauzele dezvoltării sindromului de intestin iritabil la copii

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Top cele mai frecvente boli de vară la copii
    Top cele mai frecvente boli de vară la copii

    Vara, anotimpul vacantei, care te duce cu gandul la mare, la soare si nicidecum la boli. Cu toate acestea, o multime de afectiuni pot aparea in sezonul cald, mai ales la copii si, daca nu le...

    Epilepsia, una dintre cele mai frecvente boli neurologice la copii. Care sunt semnele
    Epilepsia, una dintre cele mai frecvente boli neurologice la copii. Care sunt semnele

    Epilepsia este o afecțiune neurologică ce apare destul de frecvent la copii și care poate fi recunoscută cu ușurință după crizele și convulsiile care afectează calitatea vieții...

    Înghețata, curentul și roșu în gât. Cele mai frecvente mituri despre sănătatea copiilor, demontate de medicul pediatru Oana Vîrban
    Înghețata, curentul și roșu în gât. Cele mai frecvente mituri despre sănătatea copiilor, demontate de medicul pediatru Oana Vîrban

    Copilul răcește dacă îl trage curentul. Cu cât este mai înfofolit, cu atât este mai protejat de răceli. Consumul de înghețată provocă roșu în...

    Am/n-am: jocul celor mai incomode întrebări! Ai curaj să-l încerci?
    Am/n-am: jocul celor mai incomode întrebări! Ai curaj să-l încerci?

    „Am/N-am”, sau în limba engleză „never have I ever”, este jocul care te provoacă să răspunzi la cele mai incomode întrebări, dar și cele mai...

    Există o criză acută de medici pediatri şi de neonatologi în spitalele din România
    Există o criză acută de medici pediatri şi de neonatologi în spitalele din România

    Medici avertizează în privința lipsei de medici pediatri și neonatologi din România.„ „Este un cataclism”, susține Marian Stamate, medic la Spitalul Colțea...

    Am aflat că bebelușul meu de nouă luni suferă de un defect congenital la inimă. Regret că nu am pus mai multe întrebări despre boală
    Am aflat că bebelușul meu de nouă luni suferă de un defect congenital la inimă. Regret că nu am pus mai multe întrebări despre boală

    Această mămică a aflat că fetița ei de nouă luni s-a născut cu un defect congenital la inimă. Femeia simte că boala fetei putea fi descoperită mai repede, dacă ar fi pus mai multe...

    Bravo! Doi profesori din Iași oferă gratuit meditații copiilor care vor să devină medici
    Bravo! Doi profesori din Iași oferă gratuit meditații copiilor care vor să devină medici

    Doi profesori din Iași, soț și soție, oferă meditații gratuite copiilor din medii defavorizate care vor să devină medici. De mai bine de 10 ani, soții Nedea ii ajută pe copii să...

    O mamă a diagnosticat boala copilului cu ajutorul inteligenței artificiale. 17 medici nu au fost capabili
    O mamă a diagnosticat boala copilului cu ajutorul inteligenței artificiale. 17 medici nu au fost capabili

    Căutarea simptomelor care îi cauzau probleme de sănătate copilului ei a ajutat o mamă să găsească afecțiunea de care acesta suferea cu ajutorul Chat Gpt.

    © 2024 Qbebe