La ce se referă ceasul biologic feminin
Acest concept se definește atât ca o marcare a abilității de a concepe, cât și ca o creștere a instinctelor materne, pe măsură ce se înaintează în vârstă. De obicei, ceasul biologic începe să se manifeste odată ce realizezi că a venit timpul să ai un copil, legându-se însă și de scăderea treptată a fertilității, odată cu trecerea anilor.
Medicii atrag atenția asupra următorului aspect: ceasul biologic nu trebuie confundat cu vârsta optimă de a deveni mamă, ci trebuie să fie asociat cu reducerea posibilității de a rămâne însărcinată, în ciuda unei creșteri a dorinței de a avea copii.
Odată ce atingi un „prag", văzut de către cei mai mulți specialiști ca fiind în jurul vârstei de 35 de ani, ar trebui să iei în calcul următoarele aspecte:
• Îți va lua din ce în ce mai mult timp să rămâi însărcinată- Întrucât ne naștem cu un număr limitat de ovule, acestea vor scădea din punct de vedere numeric, dar își vor reduce și calitatea, pe măsură ce anii trec
• Există un risc mai mare de a pierde sarcina- Medicii spun că, din cauza scăderii calității ovulelor, dar și a unor eventuale condiții medicale preexistente (precum diabetul, hipertensiunea arterială etc.), poate crește riscul de pierdere a sarcinii
• Ești mai expusă unor probleme în timpul sarcinii- De pildă, după depășirea vârstei de 35 de ani, riscul de a te confrunta cu diabet gestațional, cu hipertensiune arterială sau cu preeclampsie sunt mai mari
• Posibilitatea de a da naștere unui bebeluș prematur este mai mare
• Probabilitatea de a naște prin cezariană este mai ridicată- Spre exemplu, pentru evitarea unor complicații la naștere, mamele ce au mai mult de 35 de ani au mai multe șanse să nască prin cezariană decât acelea mai tinere
• Ai mai multe șanse să ai o sarcină multiplă- În urma transformărilor hormonale, care pot conduce la eliberarea mai multor ovule în același timp, dacă ai peste 35 de ani te poți aștepta să ai parte de o sarcină gemelară
Citește și:Care sunt riscurile de a avea un copil la 40 de ani
Cum să procedezi pentru a diminua riscurile unei sarcini la o vârstă mai înaintată
Pentru a nu te expune nici pe tine, dar nici pe bebelușul tău, unor probleme serioase, ar trebui să ții cont de următoarele sfaturi:
• Ține cât mai mult legătura cu un medic- Acesta îți va face diverse recomandări, ce țin atât de schimbările în stilul de viață actual, cât și de cele pe care va trebui să le adopți dacă vei reuși să rămâi însărcinată
• Informează-te în detalii despre anomaliile cromozomiale- Întrucât vârsta înaintată a mamei va duce la o creștere a riscului de apariție a unor asemenea probleme, este ideal să poți discuta cu un specialist despre ele. De asemenea, străduiește-te să faci și investigații precum testul NIFTY (Acesta este o metodă noninvazivă de testare pentru a se depista eventualele riscuri pentru sindromul Down sau alte boli genetice. Poate fi efectuată încă din cea de-a zecea săptămână a sarcinii și constă doar în luarea unei probe de sânge), amniocenteza sau screening-ul serului matern (Se poate efectua în săptămânile 16-18 ale sarcinii, măsurând cantitatea a 4 substanțe existente în serul matern, ce ajută la aprecierea riscului ca fătul să aibă sau nu anumite anomalii în dezvoltare)
• Mergi periodic la controalele ginecologice, așa cum ți s-a recomandat
• Ai grijă la suplimentele alimentare pe care le vei lua- În cazul în care vrei să rămâi însărcinată, este necesar ca înainte cu câteva luni să iei unele vitamine și minerale care-ți vor asigura o sarcină sănătoasă. De exemplu, vitamina D, acidul folic, fierul, magneziul, calciul, fac parte dintre nutrienții esențiali pentru dezvoltarea optimă a fătului
• Fii mai atentă la alimentația de zi cu zi- Pentru menținerea unei stări de sănătate cât mai bune pe parcursul unei sarcini, străduiește-te să te bazezi pe alimente care să conțină mai ales substanțele nutritive menționate. De asemenea, trebuie să știi că o alimentație corectă te va ajuta să ai o greutate echilibrată în timpul sarcinii, evitând excesul ponderal, care ar crește riscul unor afecțiuni periculoase (precum preeclampsia)
• Încearcă să-ți menții un stil de viață cât mai activ- Stai de vorbă cu un specialist și vezi ce tip de activități îți sunt cele mai potrivite și după ce rămâi însărcinată. Oricare te pot ajuta să-ți pregătești mai bine organismul pentru naștere, te vor face să depășești mai ușor stresul și să ai mai multă energie.
Indicii evidente ale faptului că a venit timpul să devii mamă
Simți nevoia cu adevărat să fii părinte
Psihologii explică faptul că, de cele mai multe ori, știi că trebuie să faci un copil pentru că nu-ți mai imaginezi viața decât în calitate de părinte. Vârsta la care se întâmplă așa este influențată de numeroși factori (inclusiv de unii precum gradul de stabilitate financiară, stadiul la care a ajuns o carieră etc.), dar în general consideri că a venit momentul să ai un copil când pur și simplu vrei doar să fii mamă.
Uneori, dorința de a avea și tu copil este atât de puternică, încât poate să-ți dea peste cap unele planuri ambițioase pe care ți le-ai făcut nu cu mult timp în urmă. De dragul de a-ți ține în brațe copilul, nu ai sta departe de gândul de a face orice fel de sacrificiu!
Îți imaginezi adesea cum este să ai și tu propriul copil
În special după ce vii în contact cu persoane care sunt părinți poți începe să-ți faci planuri clare despre cum ai vrea să fie copilul tău, despre ce veți face împreună, despre cum ți se va transforma viața etc. Din acest motiv, îți dorești cât mai mult să fii în preajma micuților și visezi ca în viitorul apropiat să-ți poți ține și tu copilul în brațe.
Te simți copleșită de bucurie când ai în minte ideea de a avea copil
Deși poate ai avut momente când gândul de a fi mamă îți crea anxietate, dacă în prezent ești cuprinsă de bucurie, de entuziasm, înseamnă că momentul să faci un copil poate fi apropiat. În special dacă ai făcut o „trecere în revistă" a unor provocări din viața de mamă (cum ar fi nopțile nedormite, momentele în care copilul e bolnav etc.) și tot nu ești speriată, poți să te pregătești concret pentru viața de mamă.
Începi să le povestești celor din jur despre cum va fi viața ta de mamă
Conform psihologilor, acesta este unul dintre semnele cele mai evidente ale faptului că a venit timpul să faci și tu un copil. Se poate întâmpla de multe ori să te apuci să le dezvălui celorlalți planuri concrete legate de creșterea unui copil, precum: la ce vârstă îl vei învăța să facă un anumit lucru, cum îl vei alinta sau, deopotrivă, cum îl vei mustra, cum v-ați petrece o zi împreună etc..
Te porți minunat cu copiii altor persoane
Dacă în ultima devreme ai devenit vecina, mătușa, nașa preferată etc. poți să iei în serios în considerare faptul că ai deja un semn evident al faptului că a venit clipa să devii și tu mamă. Spre exemplu, dacă te poți oferi să ai grijă de copiii unor apropiați pentru o perioadă de timp, dacă vei căuta să faci voluntariate care să implice și copii sau ești dornică să fii cât mai apropiată de toți copiii pe care-i întâlnești, fără îndoială că „ceasul tău biologic" te determină tot mai mult să-ți schimbi radical viața.
De fiecare dată când ții în brațe un copil, ai vrea ca apoi să-l iei acasă
În cazul în care te regăsești frecvent în această situație, poate fi un indiciu pentru apropierea cu pași repezi de statutul de mamă. Cu precădere dacă ai ajuns să suferi pentru faptul că nu poți să iei acasă un copil de care îți e drag, gândește-te tot mai serios că ar trebui să rămâi însărcinată.
Ești invidioasă pe femeile care au copii
Fie că este vorba despre cunoștințe, despre rude sau chiar de persoane necunoscute, poți ajunge să fii invidioasă pe orice femeie care este mamă. Deși ești conștientă de faptul că nu îi poți învinui pe alții pentru că tu nu ai încă un copil al tău, începi să devii tot mai geloasă pe cei care se bucură mereu de prezența unui copil.
Ești dezamăgită când îți vine ciclul
Din dorința de a fi mamă, probabil că speri ca o anumită dată din calendar să nu fie cea în care îți va veni ciclul, iar această situație să rămână neschimbată pentru mai multe săptămâni. Ori de câte ori gândești astfel, înseamnă că ești mai pregătită ca oricând să afli vestea că ești însărcinată.
Îndrăgești foarte mult animalele de casă, pe care le consideri ca pe proprii tăi „copii"
Să ai grijă de un animal de companie și de un copil sunt lucruri diferite, dar care au totuși multe lucruri în comun.De pildă, ambele demersuri presupun asumarea unor responsabilități, îndeplinirea unor rutine zilnice etc..
În cazul în care vei ajunge să-ți pese de animalul de casă mai mult decât de anumite persoane și te apuci să spui că acesta este asemenea „copilului" tău, este o dovadă în plus că ar trebui să te gândești mai serios să devii mamă.
Tu ai știut când a venit într-adevăr momentul să fii și mamă?
Citește și: Avantajele si riscurile sarcinii la fiecare varsta
Surse:
www.bolde.com, www.lifehack.org, www.mayoclinic.org, www.sfatulmedicului.ro, www.thisisinsider.com,
www.womenshealthandfitness.com.au