Dominic și Akim, copiii celor doi artiști, au lansat recent melodia „Mamacita”, o piesă care a devenit rapid virală în mediul online. Deși unii au apreciat energia și curajul celor mici, alții au ridicat semne de întrebare cu privire la mesajul transmis prin versuri.
Printre vocile critice s-a numărat și Andreea Raicu, una dintre primele vedete din România care a reacționat public, atrăgând atenția asupra impactului pe care astfel de conținut îl poate avea asupra copiilor.
Alex Velea în rolul de tătic: „Stați cuminți! Bagă sabia la loc, Dominic, fii cuminte”
„La 8 ani, un copil nu ar trebui să reproducă dinamici de seducție sau de posesie”
Andreea Raicu a atras atenția asupra faptului că versurile melodiei pot transmite idei nepotrivite pentru vârsta copiilor, mai ales atunci când vine vorba despre relații și interacțiuni între băieți și fete. Vedeta consideră că mesajul piesei promovează, chiar și indirect, ideea de posesie și control asupra fetelor, lucru care nu ar trebui încurajat încă din copilărie. Ea a subliniat că problema nu ține de cei mici, ci de mediul în care cresc și de modelele pe care le preiau.
Totodată, Andreea Raicu s-a declarat deranjată de faptul că doi copii ajung să reproducă comportamente și dinamici specifice adulților, în special cele legate de seducție. În opinia ei, acest fenomen reflectă o realitate mai amplă a societății, în care copiii sunt expuși prea devreme la concepte care nu le aparțin. Vedeta a atras atenția că sexualizarea fetelor începe din ce în ce mai devreme, iar astfel de exemple contribuie la normalizarea acestui tip de comportament.

„Am ascultat astăzi piesa “Mamacita”, lansată de Frații Velea în care se vorbește despre o fetiță de 8 ani și spun, la un moment dat, ceva de genul „mă duc să o fac a mea”. Și recunosc ca m-a întristat.
Nu m-a șocat, ci m-a durut mai degrabă cât de normal pare.
E genul de replică pe care o auzi peste tot: în piese, în glume, între oameni și nici nu te mai oprești asupra ei. Dar când o auzi spusă de un copil, despre o fetiță, începe să deranjeze. Pentru că, dincolo de inocență, e acolo un mesaj pe care îl învățăm foarte devreme: că o fată poate fi „a cuiva”, că poate fi cucerită, luată, revendicată.
Și, fără să ne dăm seama, ajungem să legăm valoarea unei fete de faptul că poate fi dorită, aleasă, revendicată de cineva. Nu e despre copil, el doar repetă ce vede și ce aude, dar e despre noi, despre cultura în care creștem și despre limbajul pe care îl normalizăm fără să ne mai dăm seama.
La 8 ani, un copil nu ar trebui să reproducă dinamici de seducție sau de posesie, și totuși se întâmplă. Nu pentru că e ceva în neregulă cu el, ci pentru că fetele sunt sexualizate prea devreme, pentru că relațiile sunt prezentate ca jocuri de putere, iar dorința ajunge să fie confundată cu posesia. Sunt lucruri pe care le vedem peste tot, atât de des încât devin invizibile.
Alex Velea nu mai vrea copii. Declarația care a surprins-o și pe Antonia
Și poate că exact asta e problema. Faptul că nu le mai vedem. Că nu le mai simțim. Că nu le mai punem sub semnul întrebării”, și-a început Andreea Raicu mesajul.
„Fetele cresc cu ideea că trebuie să fie dorite, alese, validate”
Într-o altă parte a mesajului său, Andreea Raicu a vorbit despre presiunea pusă asupra fetelor încă de la vârste fragede, subliniind că multe dintre ele ajung să creadă că valoarea lor depinde de cât de dorite sau validate sunt de ceilalți, o perspectivă care poate influența negativ dezvoltarea emoțională și încrederea în sine.
„Pentru că, inconștient , fetele cresc cu ideea că trebuie să fie dorite, alese, validate, că valoarea lor vine din cum sunt privite și din cât de mult sunt dorite. Și mult mai rar cresc cu ideea că ele aleg, că ele decid, că nu aparțin nimănui.
Nu este un spațiu real de egalitate, ci, de multe ori, un raport foarte fin de subordonare, atât de subtil încât nici nu îl mai observăm. Un raport în care una este privită, iar celălalt alege, una așteaptă, iar celălalt decide, nu pentru că cineva ne-a spus asta direct, ci pentru că am crescut într-o cultură care repetă aceste mesaje din nou și din nou, până devin normale.
Nu este un atac, este doar un moment de conștientizare. Poate că schimbarea nu vine din gesturi mari, ci din lucrurile mici pe care alegem să nu le mai ignorăm.”, a mai declarat vedeta.
Reacția Andreei Raicu a deschis o discuție importantă despre limitele dintre divertisment și responsabilitate, mai ales atunci când în prim-plan sunt copii. Într-o societate în care influența mediului online este tot mai puternică, astfel de subiecte devin esențiale pentru părinți și pentru publicul larg, care începe să fie din ce în ce mai atent la mesajele transmise noilor generații.
Surse foto: youtube.com, facebook.com
Surse articol: cotidianul.ro, facebook.com