Doar în România se poate! O polițistă însărcinată, lovită în burtă în timpul unei intervenții

Doar în România se poate! O polițistă însărcinată, lovită în burtă în timpul unei intervenții

Alina Nedelcu - Redactor Senior

Luna trecută, o polițistă însărcinată a fost lovită în abdomen și trasă de păr în timpul unei misiuni din județul Argeș.

Pe data de 21 mai, din comuna Hârtiești s-a sunat la numărul 112 în urma unui scandal declanșat între două familii de romi, când mai multe persoane au ieșit să se bată în stradă. La solicitare a răspuns o patrulă a Secţiei de Poliţie Rurală Hârtieşti, formată dintr-un polițist și o polițistă.

Când polițiștii au ajuns acolo, zeci de persoane din cele două familii rivale încercau să se ia la bătaie. Văzând că nu fac față, polițiști au cerut întăriri. În timpul unei altercații, polițista din misiune, însărcinată în 6 luni, a fost agresată, primind lovituri în abdomen și fiind trasă de păr. Ca să se apere, aceasta a recurs la spray-ul lacrimogen din dotare, colegul ei evitând să scoată pistolul pentru a nu agrava mai mult situația.

Ulterior a fost solicitată ambulanța, polițista însărcinată fiind consultată și constatându-se că nu a suferit leziuni.
S-a sesizat și Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpulung, cel care a agresat-o pe polițistă fiind acuzat de ultraj și arestat preventiv.

Surse:
www.ziaruldeiasi.ro, www.dcnews.ro, www.observator.tv

Surse poze:
www.pixabay.com, www.youtube.com

Articolul urmator
Este olimpic internațional la chimie, dar a rămas în România. „Oriunde se poate face treabă foarte bine, dacă există dorință și pasiune”
Este olimpic internațional la chimie, dar a rămas în România. „Oriunde se poate face treabă foarte bine, dacă există dorință și pasiune”

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Ioana are doar 6 anișori și duce pe umeri dureri uriașe. Este prizoniera unei camere de spital și nu se poate bucura de copilărie
    Ioana are doar 6 anișori și duce pe umeri dureri uriașe. Este prizoniera unei camere de spital și nu se poate bucura de copilărie

    O fetiță de numai șase ani are nevoie de ajutor! Ioana se simte captivă într-o cameră de spital, urmând un tratament agresiv pentru forma de cancer de care suferă. În...

    Sunt însărcinată în 8 luni și pot face ca burta mea să se micșoreze într-o clipă, ca să încap în jeanșii mei preferați
    Sunt însărcinată în 8 luni și pot face ca burta mea să se micșoreze într-o clipă, ca să încap în jeanșii mei preferați

    În perioada sarcinii, din dorința de a purta hainele preferate, mamele apelează la diverse trucuri. Un exemplu în acest sens este și o tânără din Marea Britanie, care...

    O fetiță de șase ani a fost lovită de fulger în timp ce se afla în camera ei
    O fetiță de șase ani a fost lovită de fulger în timp ce se afla în camera ei

    O fetiță în vârstă de 6 ani din Marea Britanie a fost lovită de fulger prin fereastra camerei sale. Lovitura a aruncat-o pe pat, sub ochii mamei sale, care ne povestește...

    Povestea lui Robert. Un copil care în 4 ani de viață, a suferit 7 intervenții chirurgicale, peste 20 de anestezii
    Povestea lui Robert. Un copil care în 4 ani de viață, a suferit 7 intervenții chirurgicale, peste 20 de anestezii

    Robert-Mihai, un copil aparent normal și perfect sănătos la naștere. 3 luni mai târziu, o veste devastatoare: complet nevăzător. Urmează o serie de diagnostice greșite, de...

    O gravidă împinge o bătrână când îi pune mâna pe burtă și internetul înnebunește
    O gravidă împinge o bătrână când îi pune mâna pe burtă și internetul înnebunește

    În timpul sarcinii, nu aveai nicio problemă în a-ți lasă partenerul, părinții sau prietenele apropiate să îți atingă burtica. Însă atunci când se...

    Am rămas însărcinată la 13 ani și oamenii din online mi-au spus că merit să mor în timpul travaliului
    Am rămas însărcinată la 13 ani și oamenii din online mi-au spus că merit să mor în timpul travaliului

    Să faci față unei sarcini și bullying-ului celor din jur încă din perioada adolescenței este o experiență plină de provocări. Prin așa ceva a trecut o adolescentă de 13...

    Prietena mea cea mai bună refuză să accepte că voi avea un copil pentru că ea nu poate rămâne însărcinată
    Prietena mea cea mai bună refuză să accepte că voi avea un copil pentru că ea nu poate rămâne însărcinată

    Vestea că vei deveni mamă te emoționează și te bucură deopotrivă, așa că este firesc să îți dorești să-ți împărtășești entuziasmul cu cei mai dragi oameni din...

    Mi-am arătat burta pe net după ce am născut gemeni și oamenii spun că nu vor să mai facă vreodată copii
    Mi-am arătat burta pe net după ce am născut gemeni și oamenii spun că nu vor să mai facă vreodată copii

    Să aduci pe lume un copil este o realizare extraordinară. Să aduci pe lume gemeni, frumoși și sănătoși este cu atât mai grozav. O mamă din SUA, mândră de realizarea ei,...

    © 2024 Qbebe