Drama doctoriței căreia i-au fost luați copiii de statul finlandez: În orfelinatele de acolo sunt boxe ca pentru pușcăriași

Camelia Smicală, doctorița care locuiește în Finlanda și căreia i-au fost luați copiii și duși la orfelinat, este în pericol să fie condamnată la închisoare pentru un eveniment petrecut în urmă cu doi ani.

Camelia Smicală este din Piatra Neamț, a absolvit „Facultatea de Medicină", specializându-se ulterior în medicina de urgență. Ea a hotărât să plece din țară pentru a se căsători cu un finlandez. A rămas însărcinată și a avut o fetiță. După nașterea acesteia, familia soțului ei le-a batjocorit, Camelia intenționând să se întoarcă înapoi în România. Nu a făcut acest demers, fiind iar însărcinată.

Mama povestește că din cauza presiunilor psihice la care a fost supusă pe parcursul sarcinii cu cel de-al doilea copil (Mihai) a născut prematur, la 7 luni, în ianuarie 2006. În timpul cezarienei, i-au fost uitați în uter 10 cm de placentă. A fost în această situație timp de 3 luni, până când a ajuns la o clinică privată, unde i s-a înlăturat restul de placentă.

Camelia a dezvăluit într-un interviu că soțul ei a forțat-o să întrețină relații sexuale imediat după intervenție și că a rămas însărcinată. După confirmarea sarcinii, a fost sfătuită să o întrerupă din cauza stării în care se afla organismul după extragerea restului de placentă de la prima naștere, dar ea a refuzat. A născut cel de-al treilea copil, pe Maria.
Din cauza violenței domestice femeia a decis să divorțeze și va obține o nouă locuință, cu adresă protejată prin confidențialitate.

În anul 2015, din cauza unor suspiciuni legate de faptul că ar vrea să se întoarcă în România, s-a emis un ordin de ridicare a minorilor din casă, în condițiile în care exista un părinte finlandez.
În data de 15 mai 2015, forțele de ordine și autoritățile de protecție socială vin în locuința Cameliei. Ea a povestit că aceștia au fost violenți cu ea, i-au luat copiii și i-au trimis într-un orfelinat. Aceștia au fost luați de acolo de către tatăl lor și s-au întors înapoi în septembrie, după ce s-a descoperit că tatăl era agresiv cu ei.

Camelia și-a recuperat copiii din orfelinat în decembrie 2015 și i-a ținut  la ea până în mai 2016, când vor fi duși în orfelinate separate.

În iulie 2016 ea îl va vizita pe fiul ei, pe Mihai și a constatat că acesta era pedepsit pentru că își dorea să se întoarcă acasă. Camelia a făcut o dezvăluire în premieră și a povestit cum erau ținuți copiii care se răzvrăteau: erau duși într-o cameră cu ciment pe jos, cu ușă metalică, fără niciun fel de mobilier. Mihai i-a povestit prin ce trecea acolo și despre cum i-a agresat tatăl lor pe el și pe sora lui.

 

Ulterior, Camelia a postat pe pagina ei de Facebook despre cum autoritățile finlandeze încearcă să o acuze că ar fi fost violentă cu forțele de ordine când i-au fost ridicați copiii de acasă și că se intenționează să o trimită la închisoare. Tot acolo a precizat că s-a formulat și un alt cap de acuzare la adresa ei pentru că i-a scris despre cazul ei Președintelui Finlandei pe pagina sa oficială, după ce trimisese anterior mai multe scrisori la care nu a primit niciun răspuns.

În scopul de a-și recupera copiii și de a se putea întoarce acasă, mama s-a adresat și Ambasadei României din Finlanda și a trimis și o scrisoare Președintelui României. Camelia susține că a invocat două excepții de la Tratatele semnate între România și Finlanda, menite să reglementeze situația în care există un părinte și copii cu dublă cetățenie: cele două state semnatare ar trebui să colaboreze și să stabilească ce țară le este mai benefică minorilor din punct de vedere afectiv.
Până în prezent Camelia nu a primit niciun răspuns, partea finlandeză refuzând orice dialog cu statul român. Pentru a încerca să obțină rezultate, a menționat un alt tratat, cel de la Haga (Haga 2), care prevede că în mod normal copiii trebuie încredințați mai întâi familiei lărgite, nu caselor de copii.

Cazul Cameliei a devenit cunoscut și pe rețelele de socializare, în paralel cu acela în care a fost implicată familia Bodnariu, din Norvegia. În sprijinul ei s-au organizat miting-uri de susținere în diaspora și a fost creată o pagină de Facebook, intitulată „Solidaritate pentru Dr. Camelia Smicală și Copiii ei ".

Surse:
www.activenews.ro, www.evz.ro, www.uzp.org.ro

Surse poze:
www.facebook.com, www.youtube.com

Situație dramatică în România! Mai mulți copii au fost luați de ape

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Data nașterii bebelușului

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Copiii tai sunt copiii cei noi care vor conduce lumea! Ce trebuie sa stii despre copiii indigo, curcubeu si de cristal
    Copiii tai sunt copiii cei noi care vor conduce lumea! Ce trebuie sa stii despre copiii indigo, curcubeu si de cristal

    Copiii Curcubeu sunt intruchiparea divinitatii noastre, exemplul potentialului nostru divin. Copiii Curcubeu n-au mai fost niciodata pe aceasta planeta si apar langa Copiii de Cristal....

    Statul dă bani pentru copii. În ce condiții îi poți accesa
    Statul dă bani pentru copii. În ce condiții îi poți accesa

    Miercuri a fost promulgată legea prin care se aprobă instituirea unui tip special de cont de investiţii pentru copii. În anumite condiții, statul oferă o primă anuală, în...

    De ce copiii se comportă altfel când sunt mamele de față?
    De ce copiii se comportă altfel când sunt mamele de față?

    Studiile științifice au demonstrat faptul că un copil se comportă diferit atunci când mamele sunt de față, dar nu erau neapărat necesare deoarece se observă anumite...

    De ce sunt mai stresati copiii de azi?
    De ce sunt mai stresati copiii de azi?

    Stresul este o notiune cu care deja ne-am obisnuit. Cand eram mici, noi, parintii, am auzit de cuvantul "stres" abia inspre anii adolescentei si cei care ne vorbeau despre stres nu stiau...

    Horoscop chinezesc. Cum sunt copiii nascuti in Anul Oii / Caprei
    Horoscop chinezesc. Cum sunt copiii nascuti in Anul Oii / Caprei

    Daca ai un copil nascut intre 1 februarie 2003 si 21 ianuarie 2004, citeste in continuare. Iata cum sunt copiii nascuti in Anul Oii / Caprei.

    4 substanțe toxice la care sunt expuși zilnic copiii
    4 substanțe toxice la care sunt expuși zilnic copiii

    Datorită faptului că organismul unui copil se află în continuă dezvoltare, există o serie de substanțe toxice care sunt prezente, fără ca măcar să conștientizăm, zi de zi. Care...

    Medic dermatolog: copiii trebuie învățați că pălăria și tricoul sunt obligatorii la soare
    Medic dermatolog: copiii trebuie învățați că pălăria și tricoul sunt obligatorii la soare

    Dermatologii vorbesc despre importanța protejării copiilor de arsurile solare, obișnuindu-i de la o vârstă fragedă să poarte pălărie de soare și un tricou care să le acopere...

    © 2019 Qbebe