„În 3 săptămâni mi-a băgat soțul în mormânt. Sora lui i-a dat medicamente fără indicația doctorului”, drama Tatianei

Femeia povestește că totul a început după ce soțul ei a început să se simtă rău, acuzând dureri în partea dreaptă. De aici, spune ea, a urmat un coșmar care s-a întins pe parcursul a trei săptămâni, timp în care starea bărbatului s-a degradat constant, iar speranța familiei s-a stins puțin câte puțin.

Tatiana susține că una dintre surorile soțului, cadru medical, i-ar fi administrat acasă perfuzii și alte tratamente fără indicația expresă a unui doctor, iar acest lucru i-ar fi agravat starea până la punctul fără întoarcere.

Drama Stelei, o femeie agresată de fostul soț care își crește singură copiii. "Soțul m-a lăsat cu un copil bolnav și trăiește cu o prietenă de familie. Socrii mă alungă din casă”

„În 10 zile o să se facă bine”. Promisiunea surorii care nu a putut fi îndeplinită

Tatiana își amintește că, după primele probleme de sănătate ale soțului, familia a crezut inițial că este vorba despre o intoxicație alimentară sau despre o afecțiune care putea fi tratată relativ ușor.Tocmai de aceea, încrederea pusă într-o rudă apropiată, care lucra în sistemul medical, le-a dat falsa siguranță că totul se va rezolva repede. Femeia spune că promisiunea primită atunci a făcut-o să creadă că nu are motive să se teamă, însă exact de acolo ar fi pornit tragedia.

„Soțul s-a adresat la sora lui. Sora lui este soră medicală la Sfânta Treime și ea a promis că o să ajute, că în 10 zile o să fie tot bine. Avea o durere în partea dreaptă. Noi ne gândeam că era o intoxicație alimentară, că o să-i curețe sângele, o să-i pună perfuzie și o să fie bine.

S-a întors acasă și sora a început să-i facă perfuzii acasă. A găsit un cuier, la cuierul acela i-au pus perfuzia mare, primea rehidron cu apă amestecată, ca să-i curețe sângele, să fie tot bine. Fără vreo analiză, fără prescripția doctorului, îi făcea perfuzie în fiecare zi, prima, a doua, a treia zi, și tot așa.”

„Burta era enormă. Tot lichidul acela se mișca în el”

Tatiana povestește momentul în care și-a dat seama că lucrurile scapă de sub control. În loc să se simtă mai bine, soțul ei începea să se umfle, abdomenul i se mărea vizibil, iar starea lui generală se înrăutățea de la o zi la alta. Cu toate acestea, spune femeia, perfuziile nu au fost oprite, iar răspunsurile primite nu au liniștit-o deloc.

„El ne spunea: „Uitați-vă, apa asta, tot lichidul ăsta, la mine în burtă face ca în butoi. Tot lichidul ăsta se mișcă”. Se umfla, se mărea burta. La prima, la a doua, la a patra zi eu o sunam și îi spuneam: „Uite, soră, adică, uite, cumnată, el se dilată, el se umflă”.

Burta era enormă. El deja se îngălbenea la față și ea a continuat să-i facă perfuzii. Noi vedeam că se simte tot mai rău, dar ni se spunea că o să examineze ce a mâncat el. El nu mânca. Îi spusese să nu mănânce și să bea doar apa aceea cu rehidron, dar, în loc să fie mai bine, mergea tot mai rău.”

„L-am prins pe soţ în pat cu alta, la noi în casă". Veronica, mamă a trei fetițe a aflat că soțul duce o viață paralelă, de mai bine de 2 ani

„Asta a fost bomba. S-a pornit infecția de la tot lichidul ăsta”

Tatiana spune că, după mai multe zile în care soțul ei s-a agravat, au decis să meargă la investigații mai amănunțite și apoi la spital. Acolo, potrivit mărturiei ei, medicii ar fi încercat să scoată lichidul acumulat, însă nu au mai reușit să controleze situația. Femeia crede și acum că exact acel exces de perfuzii administrate fără indicația unui medic a fost factorul care a dus la infecție și, în cele din urmă, la deces.

„La spitalul republican au încercat să-i scoată tot lichidul ăsta. A fost perforat ca să-i scoată tot lichidul acela pe care îl avea, dar n-au putut să-l scoată. S-a pornit infecția de la tot lichidul ăsta, care el de acum nu se urina. Eu am înțeles că a comis o greșeală mare. Fără prescripția medicului, i-a pus atâtea litre de perfuzie.

Asta a fost bomba. Bomba-rachetă. Lichidul acela a provocat bloc renal, infecție una la alta și i-a provocat moartea. Asta a fost reacția pe care am înțeles-o și eu când am vorbit cu medicul. Tot lichidul acela, că era enorm, nu ieșea din el. El nu se urina și totul s-a adunat în trupul lui.”

„Nu ne dădea voie să spunem ce i s-a făcut acasă”

Pe lângă suferința provocată de boala soțului, Tatiana susține că s-a simțit blocată și în fața medicilor, pentru că nu a putut spune de la început tot ce se întâmplase înainte de internare. Ea povestește că sora soțului era mereu prezentă și intervenea constant, astfel încât familia nu putea explica liber ce tratamente fuseseră administrate acasă. Abia după ce a rămas singură, spune femeia, a putut relata medicului întreaga situație.

„Când a fost internat, sora era prezentă tot timpul și nu ne dădea voie să spunem nimic. Era acolo, lângă noi, și chiar glumea că are două soții, nu una, numai să nu rămân eu singură să vorbesc. Eu am înțeles atunci că a comis greșeala și că nu voia să se afle că îi făcuse atâtea perfuzii fără prescripția doctorului.

După ce ele plecau, eu m-am dus la medic și am bătut la ușă. I-am spus doamnei doctor să-mi dea voie să povestesc cum a fost de la bun început, pentru că ele nu ne dădeau voie să vorbim. Numai după ce am rămas eu singură în cabinet am putut să spun adevărul, că acasă îi făcuseră perfuzii, că îi puseseră atâta lichid și că el spunea că îi fierbe burta, ca și cum ar fierbe ceva înăuntru.”

„N-am avut nici condoleanțe, nici susținere de la nimeni”

După moartea soțului, durerea Tatianei nu s-a oprit la pierderea în sine. Femeia spune că a fost lovită și de lipsa de sprijin din partea rudelor celui alături de care își construise o viață. Ea susține că a așteptat măcar un gest simplu, un cuvânt de regret, o scuză sau o prezență la casa lor, însă acest lucru nu s-a întâmplat.

„N-am avut nici condoleanțe, nici susținere de la nimeni. Eu am așteptat numai să vină acasă, să-mi spună un cuvânt cald, să-mi spună o condoleanță, să-mi spună că îi pare rău. Eu nu am cerut bani, nu am cerut altceva. Eu am așteptat un ajutor moral, o susținere, un gest de omenie după tot ce s-a întâmplat.

Eu am vrut pur și simplu să mă uit în fața ei și să întreb cum doarme nopțile sora care i-a pus atâta lichid în el, că a provocat moartea. Chiar dacă el cândva murea, murea acasă, în patul lui cald, lângă familie, nu în durerile acelea mari, nu în chinurile prin care a trecut în spital. Eu asta nu pot să uit și nu pot să trec peste asta.”

„Socrii m-au alungat din casă cu un copil mic ca fiul lor să își aducă amanta pe care o avea", povestea dramatică a Mariei, mama a doi copii

„Eu nu vreau răzbunare. Eu aștept doar o scuză”

Deși a vorbit public despre drama ei și despre ceea ce crede că s-a întâmplat, Tatiana insistă că nu este condusă de dorința de răzbunare. În tot discursul ei revine aceeași idee: nu își dorește scandal, ci asumare și un gest de umanitate. Pentru ea, cea mai importantă ar fi o recunoaștere a greșelii și un „iartă-mă” adresat ei și copiilor ei.

„Eu nu vreau răzbunare. Eu aștept doar o scuză. Eu aștept ca dânsa să vină la copiii mei și să spună că a greșit. Dacă venea și spunea: «Tatiana, eu am greșit», eu o iertam. Desigur că o iertam. Eu am avut curaj să mă duc la ea la serviciu, să mă uit în ochii ei, și tot ce am vrut a fost să înțeleg dacă îi pare rău.

Eu am venit să spun cazul acesta ca să nu se mai repete greșeala la nimeni. Nu se poate să pui perfuzii și medicamente fără indicația medicului, nu se poate să faci așa ceva acasă și să crezi că nu se întâmplă nimic. Soțul meu nu era gata să moară. Era plin de viață, avea planuri, voia să vină acasă, să repare, să culeagă poama, să facă lucruri. În trei săptămâni, totul s-a dus.”

Durerea Tatianei rămâne una greu de cuprins în cuvinte. Dincolo de acuzații, explicații și întrebări fără răspuns, rămâne drama unei femei care spune că și-a văzut soțul stingându-se în suferință, în timp ce ea se agăța de speranța că îl va aduce acasă. Astăzi, tot ce mai cere este un gest de asumare și convingerea că o astfel de greșeală nu ar mai trebui să distrugă încă o familie.