Cele mai afectate zone vor fi cele de vest și sud-vest, anunță ANM, cu un disconfort termic extrem de ridicat. Astăzi se vor înregistra temperaturi maxime în toată țara de peste 27 de grade, cu un maxim de 36 de grade la umbră în zonele afectate de caniculă, ce se vor resimți la soare ca 42 de grade. În București temperaturile vor urca la 32 de grade astăzi, cu o creștere de câteva grade în următoarele zile, ce va accentua disconfortul termic. În zilele următoare temperaturile continuă să crească şi vremea devine caniculară, cu disconfortul termic ridicat.
Conform Centrelor pentru Controlul Îmbolnăvirilor, bebelușii și copiii de vârstă mică (4-5 ani) sunt incluși în categoria cea mai expusă îmbolnăvirilor asociate căldurii excesive. Sistemele de termoreglare ale bebelușilor nu sunt complet dezvoltate: conțin mai puține glande sudoripare decât adulții, așadar transpiră mai puțin. Drept urmare, ei nu sunt la fel de eficienți ca adulții în a-și menține corpul rece și sunt extrem de susceptibili hipertermiei - o temperatură a corpului anormal de ridicată - care dispune de potențial fatal.
Citește și:
Ghidul alimentației bebelușului când este caniculă: sfatul nutriționistului
Top 10 porunci de la pediatru când afară este caniculă
Atenție! Cum trebuie să dormi când e caniculă. Reguli pentru părinți și copii
Litoralul nu va fi afectat de valul de caniculă, cel puțin astăzi, când aici se vor înregistra cele mai scăzute valori, cu 27 de grade în timpul zilei, valori care se vor menține așa și în următoarele zile. În restul țării temperaturile minime se vor încadra între 13 şi 23 de grade, mai scăzute în depresiunile din estul Transilvaniei, unde se vor înregistra 7 grade.
Conform ANM luna august are recorduri de temperaturi încă nedepășite. Temperatura maximă absolută a lunii august este de 44,5 grade Celsius şi s-a înregistrat la Ion Sion, în jud. Brăila, în data de 10 august 1951; în aceeaşi zi, în alte două localităţi din Bărăgan (Amara şi I.C. Frimu) maximele au fost destul de apropiate de cea absolută pe ţară, înregistrându-se 44,0 grade Celsius. Temperatura maximă absolută la Bucureşti s-a produs în data de 7 august 2012 şi estede 41,5 grade Celsius,fiind inregistratăla staţia meteorologică Bucureşti-Filaret. Înaceeaşi zi, la staţia meteorologică Bucureşti-Băneasa, temperatura maximă a fost de 40,1 grade Celsius.
Surse: MeteoRomania.ro, Adevărul
