Ghid de ingrijire a nasului E-book gratuit
Burtici fericite
Din grija pentru copilul tau

O mamă de 19 ani din Brăila s-a stins din viață, după ce medicii au uitat să îi scoată toată placenta la naștere. „Până când să ne mai vedem familiile și copiii morți?”

O tânără de 19 ani din Brăila a decedat la 1 lună după ce a născut, din cauza faptului că nu i s-a îndepărtat la naștere toată placenta.

Ana Maria Păduraru a născut luna trecută la maternitatea din Brăila o fetiță sănătoasă.

Săptămâna trecută, ea a început să se simtă tot mai rău, iar în urmă cu câteva zile a spus că o doare tare un picior.

Mama fetei a povestit că s-au adresat Spitalului Județean Brăila, iar fata ei a primit de acolo o rețetă cu antiinflamatoare și a fost trimisă acasă. Pentru că se simțea din ce în ce mai rău și pentru că nu se mai putea mișca, a doua zi familia ei a solicitat ambulanța. S-a precizat că fata este lăuză, a fost transportată la Spitalul 3 din Brăila, unde i s-a efectuat o radiografie. I s-a pus diagnosticul de discopatie lombară și i s-au prescris antiinflamatoare.

Fata nu s-a simțit mai bine, ci dimpotrivă. A fost chemată iar ambulanța, a fost dusă la Spitalul Județean, familiei spunându-i-se că tânăra are meningită. Părinții ei au solicitat să fie transportată cu elicopterul la un spital din București, dar nu s-a mai ajuns la acest demers, întrucât aceasta a intrat în stop cardio-respirator și a decedat.

După moartea fetei s-a solicitat o autopsie, care a arătat că de vină pentru decesul ei nu a fost meningita, ci o septicemie, survenită ca urmare a faptului că medicii nu i-au curățat complet placenta la naștere. O bucată din ea a rămas în corpul fetei și a provocat infecția care i-a fost fatală.

Între timp, după aflarea rezultatului autopsiei, conducerea Spitalului Județean Brăila a demarat o anchetă, directorul medical al spitalului spunând că deocamdată nu sunt vizate anumite cadre medicale de acolo, ci se analizează „modul în care s-a produs decesul”.

S-a deschis și un dosar penal pentru ucidere din culpă, dosarul fiind declinat Poliției de către Parchet.
Rudele fetei decedate cer să se facă dreptate și au anunțat că vor da în judecată medicul și asistentele care au asistat-o pe Ana Maria la naștere.

Iubitul Anei a scris un mesaj prin care acuză sistemul medical din România: „Până când să acceptăm asta? Până când să ne mai vedem familiile și copiii morți? Nu vă mai săturați de atâtea mizerii? Nu vedeți cum mor oamenii în fața voastră? Toată lumea spune că așa e sistemul, voi sunteți sistemul. Dacă voi nu mai rezistați, noi ce să facem?! Mai faceți și ceva bun, că mor oamenii pe capete. Voi sunteți sistemul!”

Mama altei femei care a fost în același salon cu Ana Maria și a fost operată de medicul care a asistat-o pe fată la naștere a anunțat recent că și fiica ei este în stare gravă.

Surse: a1.ro, observator.tv, playtech.ro

Îngrozitor! Un nou-născut s-a ales pe viață cu o cicatrice, după ce medicii i-au tăiat obrazul în timpul cezarienei

Surse foto: facebook.com

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Data nașterii bebelușului

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Am întrebat 20 de mame la ce seriale s-au uitat în timpul carantinei, dupa ce au adormit copiii
    Am întrebat 20 de mame la ce seriale s-au uitat în timpul carantinei, dupa ce au adormit copiii

    Să recunoaștem, dragi mămici, abia așteptăm mpmentul când vien seara, când cel mic adoarme profund și noi putem să savurăm, cu un pahar de vin (sau de lapte cald, depinde...

    Sânziana Buruiană a născut. A avut probleme la naștere: ”a coborât placenta destul de jos”
    Sânziana Buruiană a născut. A avut probleme la naștere: ”a coborât placenta destul de jos”

    Una dintre cele mai cunoscute vedete din România a devenit mamă pentru a doua oară. Iată cum arată fetiţa cea mică a Sânzianei Buruiană!

    Confesiuni de mamă: oboseala după naștere, când ajungi să te întrebi de ce ai făcut un copil și daca ești potrivită în acest rol
    Confesiuni de mamă: oboseala după naștere, când ajungi să te întrebi de ce ai făcut un copil și daca ești potrivită în acest rol

    Ajungi acasă de la maternitate, cu ghemotocul de om pe care l-ai adus pe lume. Îți dai seama că toață viața se va schimba. Ușor, dar sigur, se instalează oboseala după...

    “O vreau pe mama” - acel sentiment pe care îl vei avea toată viața
    “O vreau pe mama” - acel sentiment pe care îl vei avea toată viața

    Sunt unele sentimente care, indiferent ce vârstă ai avea și cât timp ar trece, nu vor dispărea. Dorința de a o avea aproape pe mama ta este unul dintre ele. Pentru că acum...

    Când se oprește sângerarea după naștere
    Când se oprește sângerarea după naștere

    Toate femeile sângerează după naștere, însă dacă te afli la prima naștere cu siguranță te întrebi cât va mai dura hemoragia postpartum. Adevărul este că nu...

    Cazuri reale: Cand copiii isi ranesc parintii pana la lacrimi
    Cazuri reale: Cand copiii isi ranesc parintii pana la lacrimi

    Baietelul Cristi are 8 ani si este in clasa a 3 a. Intr-o zi, Cristi vine de la scoala suparat nevoie mare. Gaseste un moment prielnic si isi intreaba tatal: "noi de ce nu avem o masina asa...

    A devenit mamă la 74 de ani! Povestea incredibilă a mamei de gemene care a visat la asta toată viața
    A devenit mamă la 74 de ani! Povestea incredibilă a mamei de gemene care a visat la asta toată viața

    Cea mai în vârstă mămică din întreaga lume a dat naștere zilele trecute la două gemene frumoase și sănătoase. Femeia se mândrește cu vârsta de 74 de...

    © 2019 Qbebe