Din grijă pentru cei mici și pentru voi, dragi părinți, organizatorii au decis să modifice programul evenimentului de mâine de pe Faleza Dunării, din cauza temperaturilor ridicate anunțate.
“Vrem ca toți participanții să se bucure în siguranță de activitățile pregătite, așa că vom adapta orele astfel încât să evităm intervalele de caniculă. Pentru siguranța tuturor, am asigurat punct de prim ajutor, puncte de hidratare și zone de răcorire, astfel încât fiecare moment petrecut la eveniment să fie cât mai plăcut și fără griji. Vă mulțumim pentru înțelegere și abia așteptăm să ne vedem mâine!” - anuntă organizatorii.
Noul program de distractie si voie buna este:
09:00 – 12:00 – Program pe scenă, ateliere gratuite, concursuri, animatori și multe surprize
12:00 – 17:00 – Pauză în program (ne retragem la răcoare și ne hidratăm)
17:00 – 21:00 – Revenim pe Faleză cu și mai multă energie: scenă, ateliere, concursuri, animatori și distracție pentru toată familia!
Picnic în Familie este cel mai mare picnic urban unde creativitatea, distracția și conexiunea în familie sunt în prim plan. Activitățile sunt gândite pentru a stimula imaginația copiilor și pentru a le oferi părinților ocazia de a se reconecta cu cei mici într-un mod relaxat și plin de energie pozitivă.
Ce vă așteaptă la eveniment:
- Zeci de activități și ateliere creative și educative gratuite pentru copii: slime, bijuterii, pictură, colaje, decorațiuni, experimente și multe altele.
- Activități sportive și demonstrații interactive, susținute de Caravana Pro Rugby Romania și parteneri locali.
- Copiii vor învăța reguli de circulație de la Poliția Rutieră Galați
- Vor participa la activitati de educație pentru promovarea integrității cu societatea civilă și in vederea promovării campaniei naționale „E timpul sa nu mai dam si noi ceva!” sustinute de Directia Generala Anticoruptie Galați,
- Manevre de resuscitare și prim ajutor de la SRAU - Asociația pentru Salvare, Recuperare și Ajutor Umanitar Galați
- Despre reciclare și sustenabilitate de la SNRB – Sistemul Național de Reciclare a Bateriilor.
- Spectacole și momente artistice: magie, balet, dansuri, muzică live, teatru, stand-up comedy pentru părinți și momente de improvizație pentru întreaga familie.
- Animatorii și personajele preferate ale copiilor vor întreține atmosfera pe toată durata zilei.
„Ne bucurăm să revenim în Galați cu un eveniment care a devenit deja o tradiție și un reper pentru familiile din zonă. Picnic în Familie nu este doar un loc de joacă – este o zi dedicată reconectării autentice dintre părinți și copii, într-un mediu prietenos, educativ și relaxant,” a declarat Dan Cruceru, Asociatia Taticool.
Evenimentul își propune să creeze o experiență memorabilă pentru întreaga familie, într-un cadru prietenos și sigur. Iar timpul de calitate petrecut împreună contribuie la construirea unor relații armonioase și sănătoase între părinți și copii.
Picnic în Familie are loc sâmbătă, 26 iulie 2025, între orele 11:00 și 19:00, pe faleza Dunării din Galați. Participarea este gratuită!
Pentru detalii despre activități și program, urmăriți pagina de Facebook Social Moms și website-ul Social Moms.
