ECONOMIDA

Regina Angliei va abdica. Iată cine îi va urma la tron

Fără îndoială, cea mai de seamă reprezentantă a Casei Regale din Anglia este regina Elisabeta a II-a, care la cei 92 de ani nu încetează să-și surprindă plăcut apropiații și supușii. Are cea mai lungă domnie din monarhia britanică, dar se pare că aceasta se va încheia în viitorul nu foarte îndepărtat. Cine îi va succeda la tron?

Regina Elisabeta a II-a încă reprezintă cu onoare Casa Regală pe care a preluat-o în urmă cu 66 de ani. A jurat credință tronului pentru tot restul vieții, asemeni predecesorilor săi, dar există posibilitatea ca aceasta să renunțe în anii ce urmează. Mai exact, când regina va ajunge la aniversarea celor 95 de ani va preda coroana fiului ei, prințul Charles, cât și domnia celor 53 de state din Comunitatea Națiunilor (Commonwealth).

Aceasta este prezicerea pe care corespondentul regal, Robert Jobson, a făcut-o în noua sa carte. "Regina a luat în considerare cedarea tronului în favoarea prințului Charles, când aceasta va împlini 95 de ani. Majestatea Sa este conștientă de vârsta sa și dorește să se asigure că tranziția coroanei se va face fără probleme", a spus Robert Jobson.

tronul Marii Britanii

Așa cum este cunoscut deja, prințul Charles este primul moștenitor al tronului, fiind urmat de prințul William și apoi de prințul George, pe linia succesiunii Marii Britanii. Așadar, dacă regina va dori să-și predea îndatoririle regale, Charles va deveni prinț regent și va acționa conform unui rege. Asta îi va permite reginei să rămână la conducerea mornarhiei pe toată perioada vieții, așa cum a promis atunci când a fost încoronată.

"Declar în fața voastră, a tuturor, că întreaga mea viață, fie ea scurtă sau lungă, va fi dedicată slujirii voastre și familiei noastre imperiale, căreia cu toții îi aparținem", a spus Elisabeta când încă era prințesa.

Regina Elisabeta a II-a a fost primul copil al Prințului Albert, duce de York, viitorul rege George al VI-lea și al ducesei de York, Elisabeta Bowes-Lyon. La vârsta de 21 de ani s-a căsătorit cu prințul Filip, duce de Edinburgh, titlu primit după căsătorie, când acesta a renunțat la cel de prinț al Greciei și Danemarcei.

Surse: unilad.co.uk, news.com.au, thesun.co.uk, mamamia.com.au.

Meghan Markle a cucerit-o până și pe Regina Angliei: un gest fără precedent

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Data nașterii bebelușului

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Copilăria frustrantă a Prințului Harry: „ a fost întotdeauna mai prejos decât fratele său și ignorat de Regină”
    Copilăria frustrantă a Prințului Harry: „ a fost întotdeauna mai prejos decât fratele său și ignorat de Regină”

    Apropiați ai Casei Regale britanice au sesizat faptul că Prințul Harry a fost tratat diferit de cum a fost tratat fratele său mai mare, William, viitorul moștenitor la tron. Află de ce...

    David Beckham își însoară fiul de tânăr. Iată cine este frumoasa miliardară care îi va fi noră!
    David Beckham își însoară fiul de tânăr. Iată cine este frumoasa miliardară care îi va fi noră!

    Fiul lui David și al Victoriei Beckham, Brooklyn, a anunțat recent că s-a logodit. Descoperă cine este viitoarea mireasă!

    De ce Meghan și Prințul Harry nu vor petrece Crăciunul cu regina. Decizie fără precedent!
    De ce Meghan și Prințul Harry nu vor petrece Crăciunul cu regina. Decizie fără precedent!

    Prințul Harry și Meghan Markle au anunțat că în acest an nu vor petrece sărbătoarea Crăciunului alături de Familia Regală, la Sandringham.

    Cauzele spirituale ale bolilor. Pentru cine crede sau accepta…
    Cauzele spirituale ale bolilor. Pentru cine crede sau accepta…

    Cauzele spirituale ale bolilor. Cati dintre noi vor sau pot accepta faptul ca o boala este rezultatul unei gandiri care nu ne este benefica sau a unui set de emotii negative care ne slabesc...

    Care sunt beneficiile cognitive în urma studierii unui instrument muzical
    Care sunt beneficiile cognitive în urma studierii unui instrument muzical

    Studierea unui instrument muzical încă de la vârste fragede este una dintre cele mai benefice activități intelectuale pe termen lung. Solicită mai multe regiuni cerebrale și...

    Cine a fost Sfânta Ana, mama Fecioarei Maria? Povestea misterioasă a celei care a fost bunica lui Iisus
    Cine a fost Sfânta Ana, mama Fecioarei Maria? Povestea misterioasă a celei care a fost bunica lui Iisus

    Figura Sfintei Ana a fost dintotdeauna învăluită în mister, în jurul ei circulând numeroase legende. Pacurgând cu atenție articolul de mai jos vei afla...

    Un cuplu de lesbiene a purtat în pântece, pe rând, copilul pe care l-au avut în urma fertilizării in vitro
    Un cuplu de lesbiene a purtat în pântece, pe rând, copilul pe care l-au avut în urma fertilizării in vitro

    Două lesbiene din Marea Britanie au reușit să-și poarte amândouă în pântece băiețelul conceput prin fertilizarea in vitro. Totul a fost posibil datorită unei...

    © 2019 Qbebe